ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5878/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București la data de 11.06.2019 sub nr. x/2020 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Banca Națională a României, a solicitat:

1) anularea în totalitate a răspunsului la plângerea prealabilă cu nr. x/05.06.2020 de către Direcția comunicare si relații cu publicul cu nr. VI/3/7861/05.06.2020;

2) obligarea paratei prin reprezentanții săi legali să efectueze anumite operațiuni administrative;

3) obligarea paratei prin reprezentanții săi legali ca, în temeiul competenței exclusive, de a constata faptele care constituie încălcări ale disciplinei bancare, în temeiul articolului 233 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, să asigure supravegherea prudențială a activității B. ("B." sau "Banca"), având număr unic de înregistrare la registrul comerțului: x/10.12.1992, Cod unic de înregistrare: x/10.12.1992, Numărul de ordine de la Registrul Comerțului: x, Numărul și data înregistrării în Registrul instituțiilor de credit: X/18.02.1999, în scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, pornind de la premisa ca in Contractul nr. x/17.01.2007 încheiat intre S.C. C. S.R.L. si B. S.A. au fost identificate riscurile care pot afecta soliditatea instituției de credit si anume B. S.A. în conformitate cu prevederile art. 225 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 cu modificările și completările ulterioare;

4) sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu întrebări referitoare la sprijinirea discriminatorie a anumitor instituții bancare care afectează piața concurențială, deoarece activitatea paratei favorizează anumite instituții bancare care in lipsa aplicării standardelor internaționale de contabilitate și cele ale acordurilor internaționale privind normele prudențiale aplicabile băncilor, cu certitudine ajuta la o îmbogățire fără justă cauză a anumitor instituții bancare, fără a mai suporta riscurile inerente pieței concurențiale;

5) obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligațiilor din prezenta cerere.

Prin întâmpinarea depusă la 19.10.2020 pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, arătând că, dat fiind că reclamantul a învestit instanța să analizeze răspunsul BNR la petiția din 06.03.2020 ca act administrativ, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.

Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 03.12.2020 reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare prin care, în plus față de capetele inițiale de cerere, a solicitat obligarea pârâtei BNR să depună la dosar dosarul administrativ și documentele cu privire la soluționarea cererii sale înregistrate la pârâtă cu nr. x/05.06.2020, iar de către Direcția comunicare și relații cu publicul cu nr. VI/3/7861/05.06.2020, pentru asigurarea transparenței procedurilor administrative, și obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei concluziile analizei făcute în urma controlului de supraveghere prudanțială care a fost efectuat la B. începând cu anul 2015 până la sfârșitul anului 2019, în temeiul dispozițiilor art. 166

2

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 99/2006.

La data de 04.12.2020, reclamantul a depus la dosar cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat în plus și anularea scrisorii BNR nr. x/08.04.2020.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.02.2021, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Banca Națională a României, având ca obiect "anulare act administrativ".

La data de 03.08.2021 a depus întâmpinare Banca Națională a României, prin care a înțeles să invoce excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat instanței de contencios administrativ respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 232 din 15 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția nulitătii și a fost anulată ca nesemnată precizarea de acțiune formulat; a fost respinsă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea formulată inițial de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Banca Națională a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 232 din 15 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că unicul membru al completului 17 fond, în acest dosar, în data de 15 februarie 2022 s-a abătut de la această linie clară, atunci când a "admis excepția nulității si a anulat ca nesemnata precizarea de acțiune formulate," făcând trimitere la art. 14 C. proc. civ.

Din moment ce instanța de fond care a hotărât asupra anularii "ca nesemnata precizarea de acțiune formulate," în data de 15.02.2022, a încălcat dreptul său la o instanță atunci când în conciderarea principiului contradictorialității rezulta fara echivoc obligația instanței de a pune în discuție cererile și excepțiile procesuale. Astfel, se concretizează și dreptul la apărare.

Or, instanța de fond ultra vires, contra legem a anulat cererea de chemare în judecata modificata depusa în termen legal de către reclamant la data de 03.12.2020, deci anterior primului termen de judecata, pe motivul ca nu era semnata în original, invocând ultra vires art. 192 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. în susținerea anularii cererii de chemare în judecata modicate. Instanța de fond nu are dreptate atunci când argumentează ca cererea este nesemnata, acest argument fiind fals, cererea fiind semnata si trimisa prin mijloace electronice. Acest lucru reduce practic la literă moartă art. 14 alin. (5) si alin. (6) C. proc. civ.

In mod clar anularea cererii de chemare în judecata modificata a fost o măsura prejudiciabilă deoarece contravine principiilor fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii și, în primul rând, principiului protecției încrederii legitime precum și întemeiata pe încălcarea principiului supremației dreptului Uniunii. Instanța de fond ultra vires a invocat excepția nulității si a anulat ca nesemnata precizarea de acțiune formulata, în condițiile în care reclamantul a semnat fizic, olograf cu pix cu gel de culoare albastra, apoi am scanat-o și a transmis-o ca atașament prin e-mail la Tribunalul București, având adresa de e-mail x.

A mai susținut că, în opinia sa, nu există nicio îndoială că instanța de fond contra legem, ultra vires a respins cererea de sesizare către CJUE cu întrebări preliminare motivând ca nu se specifica in mod concret ce prevederi legale din legislația romana in raport de legislația europeana sa fie interpretate. Instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația neechivocă rezultata din art. 14 C. proc. civ.

Având în vedere raționamentul de mai sus, în lumina art. 224 C. proc. civ., instanța era obligată, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Referitor la celelalte capete de cerere, recurentul a solicitat: să se constate întrunirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale potrivit art. 1381 -1384 C. civ., așa cum au fost recunoscute în doctrina și în practica judiciară și anume fapta ilicita, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate; să se dispună ca pârâta să îi plătească daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligațiilor din prezenta cerere.

A arătat că instanța de fond a constatat ca potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 99/2006 niciuna dintre dispozițiile în discuție nu este "incidentă în cauza", că parata BNR nu ar avea obligativitatea efectuării unui control si adoptării de masuri si sancțiuni asupra B. S.A., refuzul de a proceda in acest fel neputand a se retine din partea paratei BNR depășirea a limitelor sale de apreciere sau abuz de putere.

Or, reclamantul a invocat cinci motive întemeiate în răspunsul la plângerea prealabila cu nr. XIV/5/2092/05.06.2020 de către Direcția comunicare si relații cu publicul cu Nr. VI/3/7861/05.06.2020: 1) nerespectarea procedurii de soluționare a cererilor de supraveghere a instituțiilor de credit, persoane juridice române; 2) încălcarea obligației de motivare; 3) o eroare vădită de apreciere; 4) încălcarea principiului efectivitatii si normelor prudentiale; 5) încălcarea obligației de solicitudine și a principiului bunei administrări, care au ca finalitate restrângerea unor drepturi si libertăți care trebuie făcute numai prin lege si numai cu respectarea principiului proportionalitatii, in baza căruia orice ingerință normativă adusă libertății economice:

- trebuie să urmărească un obiectiv legitim (condiția legăturii raționale); atingerea adusă dreptului trebuie să contribuie în mod rațional la realizarea unui obiectiv legitim; trebuie să existe o legătură rațională între mijloacele folosite și scopul acestor măsuri restrictive;

- trebuie să fie necesară realizării interesului legitim, fără a exista alte modalități mai puțin intruzive de atingere a obiectivului (condiția atingerii minimale); atingerea adusă dreptului trebuie să fie proporțională cu beneficiul urmărit; sacrificiul, vătămarea nu pot fi atinse excesiv prin raportare la avantajele urmărite sau obținute (condiția proporționalității stricto sensu - punerea în balanță), în virtutea criteriului proporționalității în sens strict, judecătorul trebuie să măsoare și să evalueze pierderile și beneficiile ce decurg din restricționarea unui drept.

- în speță, deși Banca Națională a României asigură supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înființate în alte state membre ori în state terțe), mecanismul accesului garantat a fost deturnat de la finalitatea sa de către statul român pentru a fi acordat B. posibilitatea de a incheiea actele de contabilitate cu fraudarea legii.

A mai învederat că în răspunsul emis de BNR - nr. XIV/5/2092/05.06.2020 de către Direcția comunicare si relații cu publicul si cu nr. VI/3/7861/05.06.2020 se menționează:

"nu ne aflam in prezenta, pe de o parte, a vreunei încălcări a limitelor competentelor băncii centrale, in calitatea sa de autoritate de supraveghereprudentiala a instituțiilor de credit, stabilite de cadrul legal si de reglementare care-i guvernează activitatea, iar pe de alta, nici in situația unei încălcări a drepturilor si libertăților dumnevoastra, cată vreme ati primit un răspuns, in termen legal, la sesizarea înregistrata la Banca Naționala a României sub nr. x/06.03.2020."

Potrivit acestui raport de expertiză judiciară (pagina 9) există o diferență între datele extra contabile și cele contabile (conform extraselor de cont), care este de 355.235,17 Euro, bani plătiți de societate și care nu se regăsesc în evidențele contabile ale B..

Prin urmare, pentru motivele menționate, a susținut că nu este de acord cu opiniile exprimate de instanța de fond.

În fine, recurentul a făcut referire la unele dintre dispozițiile art. 3 din Legea nr 34/1991 privind Banca Naționala a României, care prevăd că "Banca Naționala a României este în drept sa ceara tuturor instituțiilor de credit și financiare să-i furnizeze documentele și informațiile necesare pentru exercitarea funcțiilor sale, invocând și prevederile art. 26 din lege.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului, susținând că, în opinia sa, termenul de recurs se împlinea la 18.07.2022 (luând în calcul data comunicării sentinței către BNR), iar recursul a fost înregistrat la data de 05.08.2022.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, acesta fiind depus la Oficiul Poștal la data de 20.07.2022, cu respectarea termenului prevăzut de lege, și respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 7 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

2.1 Situația de fapt reținută de prima instanță

Reclamantul A. a formulat cererea înregistrata la Banca Nationala a Romaniei sub nr. x/06.03.2020 prin care a invederat ca expertiza contabilă (judiciara) efectuată în dosarul x/2014 de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă, părți fiind S.C. C. S.R.L., în calitate de contestator, în contradictoriu cu creditoarea B. S.A. arată erori vădite in modalitatea de inregistrare in contabilitate a platilor societatii catre banca, aparand plati efectuate de societate de peste 300.000 de euro care nu se regasesc in evidentele bancare, si ca există factori speciali din care rezultă că B. a încălcat intenționat unele obligații legale, cum ar fi utilizarea unui audit în conformitate cu standardele internaționale.

Ca urmare, reclamantul a solicitat ca parata sa efectueze o activitate de control si sa identifice faptele care constituie încălcări ale disciplinei bancare, în temeiul articolului 233 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007.

La aceasta solicitare, Banca Nationala a Romaniei a raspuns prin adresa inregistrata sub nr. x/08.04.2020 la Directia comunicare si relatii cu publicul, in sensul ca banca centrala nu are competente in materia relațiilor contractuale intre banci si clientii acestora si nu se pronunta in materia unor chestiuni litigioase intre acestia aflate pe rolul instantelor judecatoresti. De asemenea, parata a aratat ca aspectele semnalate se circumscriu relatiilor contractuale dintre banca si societate.

Fata de acest răspuns, reclamantul a formulat plangerea prealabila inregistrata sub nr. x/15.05.2020, care a fost solutionata în sensul respingerii prin prin intermediul adresei inregistrate cu nr. x/05.06.2020 de catre Directia comunicare si relatii cu publicul si cu nr. VI/3/7861/05.06.2020 de catre Directia Supraveghere din cadrul paratei.

În acest context factual, la data de 14.07.2020, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere, prin care a solicitat anularea acestui răspuns, obligarea paratei Banca Națională a României prin reprezentanții săi legali ca în temeiul competenței exclusive, sa constate faptele care constituie încălcări ale disciplinei bancare, în temeiul articolului 233 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, să asigure supravegherea prudențială a activitatii B., având număr unic de înregistrare la registrul comerțului: x/10.12.1992, Cod unic de înregistrare: x/10.12.1992, Numărul de ordine de la Registrul Comerțului: x, Numărul și data înregistrării în Registrul instituțiilor de credit: RB - PJR - 4() - 007/18.02.1999, in scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, pornind de la premisa ca in Contractul nr. x/17.01.2007 încheiat intre S.C. C. S.R.L. si B. S.A. au fost identificate riscurile care pot afecta soliditatea institutiei de credit si anume B. S.A. în conformitate cu prevederile art. 225 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 cu modificările și completările ulterioare, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu întrebări referitoare la sprijinirea discriminatorie a anumitor institutii bancare care afectează piața concurențială, deoarece activitatea paratei favorizează anumite institutii bancare care in lipsa aplicarii standardelor internaționale de contabilitate și cele ale acordurilor internaționale privind normele prudențiale aplicabile băncilor, cu certitudine ajuta la o îmbogățire fără justă cauză a anumitor institutii bancare, fără a mai suporta riscurile inerente pieței concurențiale si obligarea pârâta la plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligațiilor din prezenta cerere.

La data de 03.12.2020 reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare prin care, în plus față de capetele inițiale de cerere, a solicitat obligarea pârâtei BNR să depună la dosar dosarul administrativ și documentele cu privire la soluționarea cererii sale înregistrate la pârâtă cu nr. XIV/5/2092/05.06.2020, iar de către Direcția comunicare și relații cu publicul cu nr. VI/3/7861/05.06.2020, pentru asigurarea transparenței procedurilor administrative, și obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei concluziile analizei făcute în urma controlului de supraveghere prudanțială care a fost efectuat la B. începând cu anul 2015 până la sfârșitul anului 2019, în temeiul dispozițiilor art. 166

2

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 99/2006.

La data de 04.12.2020, reclamantul a depus la dosar cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat în plus și anularea scrisorii BNR nr. x/08.04.2020.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-reclamant.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Instanța de control judiciar observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Circumscris acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat nerespectarea dreptului său de acces la instanță, a dreptului la apărare, a principiului contradictorialității, pe motiv că instanța de fond nu a pus în discuția părților toate cererile/excepțiile formulate și a anulat ca nesemnată cererea precizatoare formulată de acesta, în condițiile în care aceasta era semnată.

De asemenea, a susținut că instanța de fond a respins cererea de sesizare către CJUE cu întrebări preliminare motivând ca nu se specifica in mod concret ce prevederi legale din legislația romana in raport de legislația europeana sa fie interpretate, neîndeplinindu-și obligația neechivocă rezultata din art. 14 C. proc. civ. și art. 224 C. proc. civ., referitoare la punerea în discuția părților a tuturor cererilor, excepțiilor, împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt lipsite de suport, în condițiile în care, prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2021, Curtea de Apel București a dispus amânarea cauzei și comunicarea către pârâtă a cererii modificatoare și a cererii completatoare depusă de reclamant la data de 04.12.2020 în dosarul Tribunalului București, pârâta formulând întâmpinare față de acestea, la termenul din data de 8 septembrie 2021, instanța dispunând comunicarea întâmpinării către reclamant, față de împrejurarea că s-a invocat excepția insuficientei timbrări și excepția inadmisibilității actiunii.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2021, curtea de apel, după punerea în discuție în ședința publică, a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă capătului de cerere de anulare act suplimentar introdus prin cererea precizatoare, de semnare a precizării și de precizare a temeiului juridic de solicitare a daunelor cominatorii și de precizare în totalitate a capătului 4 de cerere în vederea stabilirii timbrajului, reclamantul depunând la dosar răspuns/precizare și dovada achitării timbrajului, la data de 14 februarie 2022.

Prin urmare, nu se poate susține în mod valid că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la instanță, dreptul la părare ori că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialității prevăzut de dispozițiile art. 14 și art. 224 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea modificatoare formulată de reclamant la data de 3 decembrie 2024, Înalta Curte constată că din conținutul acesteia rezultă că nu sunt aduse elemente noi obiectului cererii de chemare în judecată fiind formulate în plus față de capetele cererii inițiale solicitări de probatorii, așa cum s-a reținut anterior. Astfel, chiar dacă această cerere a fost formal anulată de instanță, din considerentele sentinței recurate reiese că au fost analizate toate pretențiile formulate de reclamant deduse judecății în prezentul litigiu, astfel că sunt nefondate susținerile acestuia cu privire la acest aspect.

În continuare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant cu privire la greșita soluționare a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu intrebari preliminare sunt nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

Înalta Curte constată, asa cum s-a precizat anterior, că cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se poate face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

Lecturând cererea formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că aceasta solicitare, nici in varianta formulată inițial, si nici in varianta concretizată in cererea completatoare depusa la data de 04.12.2020, nu are un obiect concret, in sensul identificării unor prevederi legale din legislația Uniunii Europene, care să necesite interpretare în sensul dispozițiilor legale antereferite, cererea de sesizare fiind formulata inform, solicitând-se, practic, instanței sa identifice prevederi in legislația romana care au nevoie de interpretare prin raportare la legislația europeana astfel încât acțiunea sa să aibă un temei juridic valid, în mod corect, cererea sa de sesizare fiind respinsa.

Instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant a invocat în mod formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., fără să formuleze vreo critică concretă de nelegalitate, astfel că nu se poate efectua controlul judiciar din perspectiva acestor dispoziții legale, celelalte susțineri din memoriul de recurs putând fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută însă în cauză.

Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, se constată că, în esență, prin memoriul de recurs, recurentul a susținut că înțelege să invoce: nerespectarea procedurii de soluționare a cererilor de supraveghere a instituțiilor de credit, persoane juridice române; încălcarea obligației de motivare; o eroare vădită de apreciere; încălcarea principiului efectivitatii si normelor prudentiale; încălcarea obligației de solicitudine și a principiului bunei administrări, care au ca finalitate restrângerea unor drepturi si libertăți care trebuie făcute numai prin lege si numai cu respectarea principiului proportionalitatii, in baza căruia orice ingerință normativă adusă libertății economice, aspecte de altfel expuse și în fața primei instanțe, care vor fi analizate împreună și li se va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înlata Curte reține că dispozițiile legale incidente în cauză sunt următoarele:

I. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Art. 1: Subiectele de sesizare a instanței

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (…)

Art. 8: Obiectul acțiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cei care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. (…)

Art. 18: Soluțiile pe care le poate da instanța

(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

(2) Instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

II. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 4

"(1) Banca Națională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(1ind. 1) Potrivit art. 1973-19713, Banca Națională a României este autoritatea competentă cu privire la aprobarea și supravegherea societăților financiare holding și a societăților financiare holding mixte, care sunt responsabile de îndeplinirea, pe bază consolidată, a cerințelor prudențiale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, precum și de reglementările emise în aplicarea acestora, fără a face obiectul unor cerințe prudențiale la nivel individual.

(2) Banca Națională a României monitorizează activitățile instituțiilor de credit, precum și, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, activitățile societăților financiare holding și ale societăților financiare holding mixte, pentru prevederile aplicabile acestora, în scopul evaluării conformării la cerințele prudențiale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările emise în aplicarea acestora.

(3) În exercitarea competențelor sale prevăzute de lege, Banca Națională a României colectează și procesează orice date și informații relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal, necesare pentru evaluarea conformării instituțiilor de credit, precum și, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, a societăților financiare holding și a societăților financiare holding mixte, la cerințele prudențiale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările emise în aplicarea acestora, și pentru investigarea posibilelor încălcări ale acestor cerințe.

(4) În îndeplinirea funcțiilor cu privire la supravegherea prudențială, investigațiile și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările emise în aplicarea acestora, Băncii Naționale a României îi sunt conferite competențele necesare și acționează în mod independent. În acest sens, Banca Națională a României trebuie să dispună de cunoștințele de specialitate, resursele și capacitatea operațională necesare.

(5) În exercitarea atribuțiilor sale generale de supraveghere prudențială, Banca Națională a României are în vedere, în mod corespunzător, impactul potențial al deciziilor sale asupra stabilității sistemului financiar din toate celelalte state membre implicate, în special în situații de urgență, pe baza informațiilor disponibile la momentul respectiv.

*) prevederile art. VIII pct. 3 din O.U.G. nr. 113/2013 referitor la modificarea art. 4 alin. (5) intră în vigoare la data la care cerința de acoperire a necesarului de lichiditate devine aplicabilă în conformitate cu un act delegat adoptat de Comisie potrivit art. 151 din Directiva nr. 36/2013/UE;

(5

1

) În aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (1a) și art. 164 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, Banca Națională a României exercită atribuțiile în calitate de autoritate responsabilă cu aplicarea prevederilor art. 124 alin. (2), respectiv ale art. 164 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește instituțiile de credit.

(5

2

) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate reduce pragul prevăzut la art. 4 alin. (1) pct. 145 lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, prin reglementările emise în baza prezentei ordonanțe de urgență.

(6) În exercitarea competențelor sale, Banca Națională a României se asigură că atribuțiile de supraveghere decurgând din prezenta ordonanță de urgență și din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și orice alte atribuții conferite prin lege acesteia sunt exercitate în mod distinct și independent de atribuțiile privind rezoluția instituțiilor de credit.

(7) Banca Națională a României informează Comisia și Autoritatea Bancară Europeană cu privire la orice delimitare a atribuțiilor prevăzute la alin. (6)."

Art. 225

(1) În exercitarea funcțiilor sale, Banca Națională a României este competentă să dispună, față de o instituție de credit, persoană juridică română, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau față de persoanele responsabile, care încalcă dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea acesteia, referitoare la supraveghere sau la condițiile de desfășurare a activității, ori ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, măsuri potrivit prevederilor art. 1979 și art. 226 și/sau să aplice sancțiuni și măsuri sancționatorii, potrivit prevederilor art. 229.

(2) Banca Națională a României își exercită competențele de supraveghere și de aplicare a măsurilor, sancțiunilor și măsurilor sancționatoare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgențe și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în oricare din următoarele modalități:

a) în mod direct;

b) în colaborare cu alte autorități;

c) prin delegarea competențelor sale către alte autorități, cu păstrarea responsabilității pentru competențele delegate;

d) prin sesizarea autorităților judiciare competente.

(3) Sancțiunile și măsurile sancționatoare aplicate potrivit art. 229 trebuie să fie eficace și proporționale cu faptele și deficiențele constatate și să fie de natură a avea un efect descurajant.

(4) La stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii, Banca Națională a României are în vedere toate circumstanțele reale și personale relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:

a) gravitatea și durata faptei;

b) gradul de vinovăție a persoanei fizice sau juridice responsabile;

c) soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile;

d) importanța profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;

e) prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate;

f) gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Națională a României;

g) încălcările săvârșite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă;

h) orice consecințe potențial sistemice ale faptei săvârșite.

(5) Banca Națională a României are competența de a colecta toate informațiile necesare și de a efectua toate cercetările necesare în exercitarea funcțiilor sale.

(6) Fără a se aduce atingere prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, competența prevăzută la alin. (5) include:

a) competența de a solicita furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin Băncii Naționale a României, inclusiv a informațiilor care trebuie furnizate, în scopuri de supraveghere și în scopuri statistice, la intervale regulate și în formatele specificate;

b) competența de a efectua toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin Băncii Naționale a României, în legătură cu orice persoană fizică sau juridică prevăzută la alin. (7), având domiciliul sau sediul social în România;

c) competența de a efectua toate inspecțiile necesare la sediile persoanelor juridice menționate la alin. (7) și la sediul oricărei altei entități incluse în supravegherea consolidată pentru care Banca Națională a României este supraveghetor consolidant, cu condiția notificării prealabile a autorităților competente implicate.

(7) În sensul prevederilor alin. (6) lit. a) sunt supuse obligației de furnizare a informațiilor:

a) instituțiile de credit cu sediul social în România;

b) societățile financiare holding cu sediul social în România;

c) societățile financiare holding mixte cu sediul social în România;

d) societățile financiare holding cu activitate mixtă cu sediul social în România;

e) persoanele fizice care aparțin entităților menționate la lit. a)-d);

f)terțele persoane către care entitățile menționate la lit. a)-d) au externalizat anumite funcții operaționale sau activități.

(8) Competența prevăzută la alin. (6) lit. b) include dreptul:

a) de a solicita prezentarea de documente;

b) de a examina evidențele și registrele persoanelor menționate la alin. (7) și de a ridica fotocopii sau extrase ale acestor evidențe și registre;

c) de a obține explicații scrise sau verbale de la orice persoană prevăzută la alin. (7) sau de la reprezentanții ori personalul acesteia;

d) de a intervieva orice altă persoană, cu consimțământul acesteia, în scopul colectării de informații referitoare la obiectul unei cercetări. (…)

Art. 233

(1) Constatarea faptelor descrise în prezentul capitol, care constituie încălcări ale disciplinei bancare, se face de către personalul Băncii Naționale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de instituția de credit, persoană juridică română, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii Naționale a României ori în cursul verificărilor desfășurate la sediile acestora."

Înalta Curte constată că, în esenta, reclamantul a solicitat ca Banca Nationala a Romaniei sa efectueze un control al activitatii B. si sa sanctioneze aceasta institutie bancara pentru neindeplinirea unor obligatii, precum si sa dispuna masuri de remediere a acestor deficiente.

Din textele citate, precum si din economia actului normativ care reglementeaza atributiile paratei in domeniu, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, reiese ca intre BNR si persoanele fizice nu exista niciun fel de legatură, atributiile BNR exercitându-se dupa principiul independentei operationale, nu la solicitarea sau la sesizarea persoanelor fizice.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că atributiile BNR au ca obiect autorizarea institutiilor de credit si supravegherea functionarii acestora din perspectiva mecanismelor de functionare puse in practica si din perspectiva respectarii obligatiilor generale de functionare ce revin institutiilor de credit. BNR nu are niciun fel de competenta de a supraveghea institutiile de credit cu privire la modalitatea in care acestea isi indeplinesc obligatiile concrete rezultate din contractele individuale asumate cu consumatorii, iar modalitatea in care institutiile de credit actioneaza in indeplinirea acestor tipuri de obligatii poate fi cezurata de alte autoritati publice.

Or, reclamantul pornește de la un dosar judiciar concret si de la situatia unui contract de creditare concret, făcând o extrapolare în sensul ca exista indicii puternice ale unor deficiente de sistem la nivelul intregii institutii bancare, si ca, avand in vedere existenta acestor indicii, parata are obligatia de a efectua un control si a sanctiona banca sesizata este fortata si fara suport legal, ipoteza care nu este incidenta in cauza.

Astfel, faptul ca este posibil ca institutia bancara sa isi fi indeplinit defectuos sau foarte defectuos obligatiile ce ii reveneau dintr-un contract de credit nu inseamna, in mod automat, ca exista indicii ale unor deficiente de sistem in contabilitatea acesteia, întrucât pentru a conchide in directia intervenirii unor deficiente de asemenea magnitudine sunt necesare mult mai multe date decat cele ce rezulta dintr-un singur contract de credit.

Planul de control si modalitatea in care BNR exercita supravegherea prudentiala sunt aspecte care sunt stabilite exclusiv de parata, in exercitarea independentei sale operationale si in conditiile legii, astfel cum rezultă dinn sispozițiile anteerferite, aceasta neavand obligatia ca, in eventualitatea in care este sesizata de o persoana fizica, sa declanseze automat un control in verificarea elementelor sesizate.

Prin urmare, în mod judicios a aprecita judecătorul fondului că o decizie in sensul declansarii unui control si a adoptarii unor sanctiuni intra in marja de apreciere normala a paratei, neputand a se retine, in eventualitatea refuzului de a proceda in acest fel, depasirea limitelor sale de apreciere sau un abuz de putere.

Faptul ca decizia de a nu efectua un astfel de control poate duce, ulterior, in eventualitatea in care institutia financiara reclamata chiar are deficiente de sistem care ar fi trebuit remediate in cadrul supravegherii prudentiale, la sanctiuni sau masuri fata de persoanele care, desi au avut cunostinta de eventuale astfel de deficiente, totusi au decis sa nu efectueze niciun fel de control, nu are semnificatia ca parata este obligata de a verifica orice sesizare a persoanelor fizice referitoare la un contract in litigiu din perspectiva indicarii unor defectiuni de sistem la institutia bancara reclamata, o astfel de obligație nefiind inscrisa in niciun act normativ in vigoare si, de altfel, nefiind nici posibila in mod real.

Ca urmare, în mod correct a constatat prima instanță ca raspunsul paratei este corect si legal, in cauza nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1)-(3) din Legea 554/2004 de admitere a acestui capat de cerere, în mod corelativ fiind respinse și celelalte capete de cerere.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-pârâtă Banca Națională a României și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-pârâtă Banca Națională a României.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 232 din 15 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.