Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.09.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2022

HOTĂRÂRE
22.09.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni, petenta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata A.N.A.F.

- Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 6 Oradea: - să se dispună în principal, anularea procesului-verbal nr. x ca fiind în mod nelegal și netemeinic întocmit, și pe cale de consecință anularea amenzii, în valoare de 8000 RON; - în secundar, în măsura în care se va reține un anumit grad de vinovăție în sarcina petentei raportat la pericolul social redus al presupusei fapte, să se dispună înlocuierea măsurii consemnate în procesul-verbal cu măsura avertismentului; - în terțiar, exonerarea petentei de la plata amenzii și restituirea cuantumului acesteia în situația în care aceasta a fost achitată; - cu cheltuieli de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. Prin sentința nr. 90 din data de 10 februarie 2022, Judecătoria Câmpeni a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de intimată prin întâmpinare și a declinat plângerea formulată de petenta A. S.R.L.

în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Judecătoriei Oradea. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că locul săvârșirii contravenției este reprezentat de sediul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, unde reprezentantul petentei nu a predat documentele solicitate. 2. Hotărârea celei de-a doua instanțe Prin sentința nr. 3853 din data de 2 iunie 2022 Judecătoria Oradea, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. A. S.R.L. și intimata intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea în favoarea Judecătoriei Câmpeni, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza în regulator de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că în cazul faptelor omisive, cum este cea pentru care a fost sancționat petenta (nerespectarea de către contribuabil a obligației de a pune anumite înscrisuri la dispoziția organului fiscal) prin locul săvârșirii contravenției trebuie să se înțeleagă locul în care ar fi trebuit îndeplinită conduita activă la care legea obligă, respectiv locul unde contravenientul are sediul principal. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii: Prin acțiunea dedusă judecății petenta A. S.R.L., cu sediul în com.

Albac, jud. Alba, contestă procesul-verbal nr. x, prin care a fost sancționată pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 336 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015, constând în nerespectarea "obligației de a pune la dispoziția organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri la locul indicat de organul fiscal potrivit art. 64, precum și nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației prevăzute la art. 65 alin. (3)". În virtutea normei de trimitere din cuprinsul art. 339 din Legea nr. 207/2015, în cazul contravențiilor prevăzute și sancționate de actul normativ sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform cărora "plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția". Inacțiunea, ca element material al contravenției, se săvârșește la locul în care ar fi trebuit îndeplinită conduita activă la care legea obligă, astfel încât, în privința locului săvârșirii contravenției, raportat la natura obligațiilor pentru a căror nerespectare a fost sancționată petenta, Înalta Curte reține că fapta omisivă nu putea fi săvârșită decât la sediul societății, acesta fiind și sediul la care inspectorii fiscali au comunicat invitația/solicitarea scrisă prevăzută de dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 - "Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte." Prin considerentele expuse, reținând că locul săvârșirii faptei omisive este sediul societății subiect al obligației legale sus-menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Câmpeni, în a cărei rază teritorială se află sediul petentei.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, în favoarea Judecătoriei Câmpeni. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2024
Ședința publică din data de 27 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 12 mai
ÎCCJ 2022-10-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4497/2022
Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2023-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5564/2023
la data de 03.05.2022, sub nr. x/2022. 2. Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 64 din 11 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2023-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 980/2023
nță, prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu intimatele ANAF - DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 6 ORADEA, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. În urma admiterii excepției
ÎCCJ 2022-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5694/2022
fondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin decizia civilă nr. 311/2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost ad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă