ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4119/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscală, în temeiul art. 906 alin. (2) C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare, a formulat cerere de aplicare penalități asupra pârâtei având în vedere că a fost începută procedura execuțională pe rolul B., în temeiul încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de către Judecătoria sector 5, prin care s-a solicitat îndeplinirea obligației de a face, născută din sentința civila nr. 3492 din 17.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, modificata prin decizia nr. 4094 din 12.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție. De asemenea, acesta a solicitat aplicarea unei amenzi și stabilirea unui termen de executare de 5 zile de la rămânerea definitive (dar nu mai mult de 30 zile) a prezentei cereri de acordare a penalităților conform art. 18 alin. (6) Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, având în vedere ca a fost începută procedura execuționala și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința nr. 1758 din 3 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. A fost admisă excepția inadmisibilității și respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Împotriva sentinței nr. 1758 din 3 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi analizate toate apărările sale.

În motivarea cererii, sub un prim set de critici, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, întrucât, în ceea ce privește structura organizatorică a autorității vamale, până la data de 01.08.2013, potrivit art. 5 din Legea nr. 86/2006, activitatea autorității vamale era exercitată prin Agenția Națională a Vămilor, direcțiile regionale vamale și birourile vamale.

Potrivit art. 10 alin. (1) și (5) din O.U.G. nr. 74/2013, direcțiile regionale ale finanțelor publice preiau prin fuziune prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale din aria de competență.

Totodată, potrivit art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.

Astfel, consideră recurenta-reclamantă că în mod cu totul eronat intimatul-reclamant înțelege să se judece în contradictoriu cu ANAF, în condițiile în care din actele menționate anterior rezultă că de la data de 01.08.2013, activitatea direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale a fost preluată de direcțiile generale regionale a finanțelor publice.

De asemenea, a mai precizat că postul la care face referire instanța de judecată în dosarul nr. x/2010, nu se află în structura ANAF și nici nu s-ar putea afla, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, acesta a fost preluat de structura nou înființată - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, așadar, o eventuală obligație de reintegrare a intimatului ar reveni exclusiv acestei instituții publice.

Cel de al doilea set de critici vizează soluția instanței de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, apreciind recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, reținând că cererea de acordare a penalităților prevăzute de art. 906 alin. (2) C. proc. civ. este o cerere care se poate formula în procedura execuțională de drept comun.

Consideră aceasta că în mod greșit curtea de apel a reținut faptul că instanța de contencios administrativ nu ar mai fi instanță de executare competentă să soluționeze cererea intimatului, în condițiile în care sentința, a cărei neexecutare se invocă, a fost pronunțată chiar de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Mai susține că Legea nr. 554/2004, lege specială, definește instanța de executare ca fiind instanța care a soluționat în fond dosarul care s-a finalizat cu hotărârea care constituie titlu executoriu, astfel că instanța de fond trebuia să se declare competentă și să analizeze cauza sub toate aspectele și să se pronunțe în consecință.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevant

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea 554/2004 și în baza prevederilor art. 906 alin. (2) C. proc. civ. stabilirea de penalități în sarcina paratei până la aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, sentința civilă nr. 3492/2011 a Curții de Apel București modificată prin decizia nr. 4094/2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care s-a dispus reintegrarea sa în funcția deținută anterior. Totodată, acesta a solicitat, față de prevederile art. 18 alin. (6) din Legea 554/2004, stabilirea unui termen, nu mai mare de 30 de zile, de punere în executare a hotărârii de stabilire a penalităților și aplicarea unei amenzi pârâtei în situația neexecutării acestei hotărâri.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibile cererile formulate de reclamantul A., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală înțelegând să critice această soluție din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile ce vizează respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive sunt neîntemeiate.

Prin decizia nr. 4094/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată la data de 12 octombrie 2012, în dosarul nr. x/2010 au fost admise recursurile declarate de A. și de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 3492 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal și a fost modificată, în parte sentința atacată în sensul că a fost obligată pârâta să-l reintegreze pe reclamant în funcția deținută anterior.

Intimatul-reclamant din prezenta cauză a solicitat punerea în executare a acestei hotărâri, în cadrul dosarului de executare nr. 44/2014 al B. și totodată s-a adresat și instanței de contencios administrativ cu o cerere de stabilirea de penalități în sarcina pârâtei până la aducerea la îndeplinire a titlului executoriu din perspectiva reintegrării sale.

Prin O.U.G. nr. 74/2013, publicată în M. Of. Partea I nr. 389 din 29 iunie 2013 s-a prevăzut că:

"Art. 1 Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.

Art. 2 (1) Preluarea personalului Autorității Naționale a Vămilor în cadrul Agenției sau în structurile subordonate, după caz, se va face în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii.

(2) Personalul din cadrul Autorității Naționale a Vămilor va fi încadrat pe funcții publice generale sau specifice, în limita numărului de posturi aprobat pentru Agenție - aparat propriu și structuri subordonate, în condițiile legii".

Potrivit acestor prevederi legale, Autoritatea Națională a Vămilor, debitor al executării, a fost preluată prin absorbție de către ANAF, în condițiile O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, odată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, recurenta-pârâtă ANAF devenind succesoarea debitorului, preluând drepturile și obligațiile acestuia, dobândind astfel calitatea de debitor al obligației ce rezultă din titlul executoriu anterior menționat.

Instanța de control judiciar apreciază irelevante susținerile recurentei-pârâte privitoare la faptul că direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale din aria de competență a ANAF au fost preluate prin fuziune prin absorbție de direcțiile regionale ale finanțelor publice, câtă vreme, debitor al obligației a fost Autoritatea Națională a Vămilor și nu o direcție județeană a acestei instituții, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei fiind în mod corect respinsă de instanța de fond.

Se reține, cu privire la executarea hotărârilor instanțelor de contencios administrativ, că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conține următoarele prevederi relevante: - art. 2 alin. (1) lit. ț):

"instanța de executare - instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ"; - art. 24: " dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii " .

Luând în considerare corelațiile ce se impun a fi făcute cu procedura specială reglementată în art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, se constată că hotărârile judecătorești prin care se instituie obligația de plată a unor sume de bani cu titlu de despăgubiri, compensații, penalități ori cheltuieli de judecată se execută silit potrivit dreptului comun, reprezentat de C. proc. civ.

Procedura reglementată în art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se aplică, prin urmare, exclusiv în cazul hotărârilor judecătorești prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operațiune administrativă.

În speță, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond ar fi interpretat în mod greșit dispozițiile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, însă omite că acțiunea reclamantului nu a fost întemeiată pe aceste prevederi, ci pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Cum prevederile art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 nu au făcut obiectul cauzei de față, acestea nici nu au fost analizate de instanța de fond, susținerile recurentei-pârâte privind greșita aplicare a acestor dispoziții fiind neîntemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 1758 din 3 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.