ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4090/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 martie 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la dosar în data de 9 aprilie 2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției de clasare nr. 7822/IJ/34957DIJ/27.12.2018, obligarea pârâtei să efectueze activitățile specifice de cercetare disciplinară a doamnei judecător B. din cadrul Judecătoriei Pitești, obligarea doamnei judecător B. la plata de daune materiale în cuantum de 100 RON, precum și obligarea doamnei inspector judiciar C., respectiv pe domnul inspector judiciar D., în solidar, la plata de daune materiale în cuantum de 100 RON.

Prin sentința civilă nr. 619 pronunțată la data de 22 octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins excepția nulității acțiunii, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității pentru neparcurgerea procedurii prealabile și a respins acțiunea modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și modificată.

Recurentul-reclamant critică admiterea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de Inspecția Judiciară, și de respingere, în consecință, a acțiunii, ca inadmisibilă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Consideră că i se impută în mod greșit că nu a formulat sesizare potrivit art. 45

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 la inspectorul șef, deoarece utilizarea termenului "poate" din cuprinsul alin. (1) prevede o facultate, și nu o obligație.

Apreciază că existența oricărui impediment administrativ, cum este în cauză formularea acestei plângeri, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Invocă art. 35 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară și face trimitere, totodată, și la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară, cu o acțiune în anularea unei rezoluții de clasare a sesizării privind eventuale abateri disciplinare ale magistraților, rezoluție emisă de Inspecția Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, iar recurentul-reclamant critică sentința, invocând în esență că instanta impune nelegal obligatia de resesizare prin plângere prealabilă, de vreme ce sintagma "poate" din cuprinsul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 instituie o facultate, iar nu o obligație, iar rezoluția este confirmată de către inspectorul-șef D..

Înalta Curte reține că la data emiterii rezoluției atacate (27.12.2018), normele procesual civile speciale privind soluționarea litigiului în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară, conținute de art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prevedeau că împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Așadar, parcurgerea procedurii administrative prealabile sesizării instanței de judecată este stabilită prin voința legiuitorului.

Așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile legale menționate - art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, voința legiuitorului a fost aceea de a condiționa admisibilitatea acțiunii în justiție în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului șef al Inspecției Judiciare.

Or, această procedură nu a fost parcursă de partea reclamantă. Neparcurgerea procedurii administrative prealabile atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, soluție care împiedică analiza pe fond a susținerilor reclamantului și a apărărilor pârâtului.

Parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., iar posibilitatea depunerii plângerii împotriva rezoluției inspectorului șef așa cum dispune art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere) nu se referă la caracterul facultativ al plângerii prealabile, ci se referă la dreptul petentului de a urma în continuare căile de atac împotriva rezoluției, petentul fiind acela care va decide dacă va contesta în continuare rezoluția sau nu; în cazul în care o va contesta, petentul va trebui să urmeze procedura prealabilă obligatorie a plângerii împotriva rezoluției în fața inspectorului șef al IJ.

În ce priveste faptul că rezoluția a fost confirmată de Inspectorul Șef, înseamnă că aceasta a parcurs toate etapele procedurale interne ale Inspectiei Judiciare, rezoluția de aprobare a inspectorului șef valorând viza de legalitate în cadrul controlului intern al rezoluției de clasare emise de inspectorul judiciar.

Procedura prealabilă este văzută de legiuitor ca etapa obligatorie ulterioară, prin care petentul aduce în atenția inspectorului șef al IJ propriile considerente pentru care apreciază că rezoluția este nelegală și netemeinică.

Procedura prealabilă în fața Inspecției Judiciare urmează, ca scop al reglementării, o regulă de bază în raporturile juridice administrative - aceea a revocabilității actului și al remedierii în fața administrației publice a eventualelor vicii de legalitate ale actului; procedura administrativă prealabilă asigură eficacitatea principiului revocabilității actului administrativ, interpretarea proprie făcută de recurentul-reclamant cu privire la această reglementare în scopul evitării soluției privind inadmisibilitatea acțiunii sale neputând fi primită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 619 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.