ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4028/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 03.08.2021 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ca instanța să dispună anularea deciziei nr. 4494 din 25.03.2021 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 12.02.2021.

2.1. Hotărârea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1959 din 08.11.2021 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut Tribunalul Constanța că reclamanta A. S.A. Constanța este un operator public regional în domeniul alimentării populației cu apă și de canalizare, care a obținut statut de utilitate publică, fiind asimilată unei autorități publice, în sensul art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competență exclusivă a instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1686 din 28 martie 2022, Tribunalul București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe de reclamanta A. S.A, și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A reținut Tribunalul București că art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 are în vedere natura raportului de putere între cele două părți implicate în raportul juridic dedus judecății, legiuitorul acordând protecție subiectului de drept situat pe o poziție subsidiară, înferioară autorității publice, cu scopul de a proteja interesele particularului persoană fizică sau juridică de drept privat - reclamant, în raport cu autoritățile și instituțiile publice pârâte.

Astfel, a constatat că reclamanta din speță, deși autoritate publică este destinatarul actului administrativ emis în regim de putere publică, poziția sa fiind de protecție a drepturilor sale ca orice particular.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantei A. S.A vizează anularea Deciziei nr. 4494 din 25.03.2021 și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 12.02.2021 emise de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă, în principal, dispozițiile O.G. nr. 66/2011, în baza cărora s-a născut raportul de drept administrativ dedus judecății.

Art. 51 alin. (2) din actul normativ menționat prevede că "Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare".

În condițiile în care, din punct de vedere procedural, O.G. nr. 66/2011 face trimitere la dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se constată că sub aspectul competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30 iulie 2018, anterior sesizării instanței - 16 aprilie 2020), care prevăd expres că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său iar "reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Prin teza a II-a a alin. (3) precitat, se stabilește competența teritorială exclusivă în raport de calitatea reclamantului, cu condiția ca acesta să facă parte din categoria autorităților publice, a instituțiilor publice sau a celor asimilate acestora, într-o atare ipoteză, urmând a se adresa exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. w) din Codul administrativ:

"Definiții generale

(1) În înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(...)

w) instituția publică - structură funcțională care acționează în regim de putere publică și/sau prestează servicii publice și care este finanțată din venituri bugetare și/sau din venituri proprii, în condițiile legii finanțelor publice.

Reclamanta A. S.A. Constanța este un operator public regional în domeniul alimentarii populației cu apă și de canalizare, cu un capitalul social deținut de 34 unități administrativ teritoriale, care a obținut statut de utilitate publică și se afla sub incidența prevederilor O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice.

Astfel, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare prevede că "Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde totalitatea activităților reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), b) și c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale".

Prin urmare, reclamanta A. S.A. are ca obiect de activitate realizarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, astfel că, în raport cu specificul activității respective, Codul administrativ o asimilează unei instituții publice și nu unei persoane juridice de drept privat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.