ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3946/2022

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 24.03.2021, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1312/2020. La data de 21.04.2021, reclamantul a formulat și cerere de suspendare a ordinului atacat. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea de ședință din 14 iunie 2021, instanța a dispus citarea reclamantului pentru ca, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., să indice dacă înțelege să introducă în cauză în calitate de pârâtă și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate. Prin sentința civilă nr. 190 din 28 iunie 2021, Curtea, reținând că reclamantul nu a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, alături de Ministerul Sănătății, ordinul atacat fiind comun, a respins cererea de suspendare și acțiunea în anulare formulată de reclamant, fără a le cerceta pe fond. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii. A arătat recurentul că răspunsul său din data de 28.06.2021 nu constituie un refuz, ci un accept. De asemenea, contrar susținerilor instanței, pârâtul, prin referirea la aplicarea art. 78 C. proc. civ., a solicitat, implicit, introducerea în cauză a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, cu menționarea că ordinul atacat este comun. Mai mult, din dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. reiese fără echivoc că ambele părți pot solicita introducerea în cauză a terțului iar instanța dacă nu considera că pârâtul a făcut solicitarea de introducere în cauză a ANMCS avea obligația să întrebe și pe pârât, ceea ce reiese că nu a făcut. A mai susținut recurentul că instanța a omis a se pronunța asupra cererii de suspendare și de sesizare a Curții Constituționale fără motiv întemeiat, pentru că aceste cereri trebuiau soluționate cu prioritate.

Decizia instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu susținerile recurentului, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. 3.1. Instanța de fond a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că niciuna dintre părți nu a solicitat introducerea în cauză a terțului Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, unul dintre cei doi emitenți ai actului atacat, că instanța nu poate dispune, din oficiu, introducerea acesteia în cauză și că pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestei instituții. Recurentul-reclamant susține că răspunsul său depus pentru termenul din 28.06.2021 ar fi constituit un accept de introducere în cauză a instituției terțe și că instanța nu ar fi pus în vedere pârâtului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a acesteia. 3.2. Înalta Curte reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel că intervenția forțată a terților într-un litigiu pendinte poate avea loc, de principiu, doar la inițiativa părților. În ceea ce privește articolul 78 C. proc. civ., acesta reglementează două ipoteze esențialmente distincte, respectiv (i) introducerea obligatorie a unui terț în proces, în cazurile expres prevăzute de lege și în procedura necontencioasă și (ii) în materie contencioasă, introducerea facultativă în cauză a unui terț, la solicitarea părților sau a măcar a uneia dintre ele, dar la "recomandarea" instanței, sub sancțiunea, lăsată la aprecierea instanței, de respingere a cererii, fără abordarea fondului. În aplicarea principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și limitele cererii de chemare în judecată, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate și nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul. În cauză, instanța de fond, după ce a reținut cauza spre soluționare, constatând că pârâtul Ministerul Sănătății a precizat că ordinul atacat este un ordin comun și că se impune a se ține cont de dispozițiile 78 C. proc. civ., a dispus citarea expresă a reclamantului cu mențiunea dacă solicită introducerea în cauză și a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. 3.3. Recurentul susține că răspunsul său depus la data de 28.06.2021 nu ar constitui un refuz de introducere în cauză a terțului, ci un accept. Analizând acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 9 C. proc. civ. - Dreptul de dispoziție al părților, "(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public. (2) Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. (3) În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege." Deci, prin disponibilitate, ca și principiu al procesului civil, se înțelege posibilitatea conferită de lege părților de a sesiza autoritățile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare. Însă, părțile nu pot avea orice conduită, cererile acestora trebuind să îmbrace o anumită formă, chiar și orală (potrivit art. 148 alin. (4) C. proc. civ.), însă din care să rezulte, explicit, intenția acestora. Formalismul dreptului procesual civil are rolul de a disciplina conduita participanților, aceștia fiind obligați, în aceeași manieră cu respectarea strictă a exigențelor de formă, tocmai pentru a asigura aplicarea normei de drept substanțial. De asemenea, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". Astfel, contrar susținerilor recurentului, răspunsul său, formulat urmare adresei instanței, nu echivalează cu o "cerere" prin care "solicită" introducerea în cauză a terțului. În răspuns, a arătat că "dacă judecătorul apreciază ... poate dispune introducerea în cauză și citarea acesteia". Or, după cum corect a constatat și prima instanță, din modalitatea de formulare a răspunsului nu rezultă, nicidecum, intenția reclamantului de introducere în cauză a terțului Autoritatea Națională de Management al Calității iar, în materie contencioasă, după cum s-a reținut mai sus, art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu acordă instanței posibilitatea modificării cadrului procesual în lipsa unei manifestări de voință exprese a uneia dintre părți. Instanța nu putea decât să pună în discuție acest aspect, după cum a și procedat. 3.

În ceea ce privește argumentul recurentului-reclamant că instanța nu ar fi pus în vedere pârâtului Ministerul Sănătății să precizeze dacă înțelege să solicite introducerea în cauză a terțului Autoritatea Națională de Management al Calității, Înalta Curte reține că tocmai pârâtul Ministerul Sănătății, prin întâmpinare, a precizat că Ordinul MS nr. 1312/2020 este comun cu Ordinul nr. 250/2020 al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate și că reclamantul a chemat în judecată doar Ministerul Sănătății, solicitând, în consecință, a se avea în vedere art. 78 C. proc. civ. Prin urmare, ar fi fost redundant din partea instanței de fond, ca, repunând cauza pe rol, să pună în vedere pârâtului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a terțului amintit, de vreme ce pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat aplicarea art. 78 C. proc. civ., fără să înțeleagă, însă, să formuleze cerere de introducere în cauză a terțului. De altfel, recurentul, deși afirmă că instanța nu ar fi pus în vedere pârâtului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a ANMCS, susține că pârâtul, prin referirea la art. 78 C. proc. civ., ar fi solicitat, implicit, introducerea în cauză a acesteia. Or, după cum s-a reținut mai sus, cererile părților trebuie să îmbrace o formă din care să rezulte, fără echivoc, voința acestora. 3.

Nici restul alegațiilor recurentului, referitoare la faptul că instanța nu ar fi analizat cererea de suspendare și de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. I, II, III din O.U.G. nr. 80/2020 pentru modificare și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, nu pot fi avute în vedere, fiind lipsite de fundament. Cererea de suspendare a executării ordinului atacat, din punct de vedere al cadrului procesual și al părților, nu putea fi soluționată distinct de cererea de anulare a ordinului, de vreme ce instanța, în lipsa stabilirii cadrului procesual în mod corect, a făcut aplicarea art. 78 alin. (2) C. proc. civ. apreciind că nu poate soluționa pricina fără participarea terțului. Pentru aceleași motive, nici cererea de sesizare a Curții Constituționale nu putea fi discutată, de vreme ce, acțiunea a fost respinsă fără a fi cercetată pe fond. 3.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.