ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3930/2022

Ședința publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, la data de 06.06.2022, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2011 si a Deciziei de impunere privind TVA stabilită de inspecția fiscală nr. x/31.03.2011 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală pe numele său, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, vizând acțiunea în contencios administrativ cu privire la anularea acelor acte administrativ-fiscale.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 206 din 4 iulie 2022, Curtea a respins excepțiile lipsei de interes și autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă.

A admis acțiunea formulată de reclamantă și a suspendat Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.03.2011 și Decizia de impunere nr. x/31.03.2011 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, a excepției lipsei de interes și ca neîntemeiată.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a arătat recurenta că instanța a reținut aspecte care vizează soluționarea cererii de suspendare din Dosarul nr. x/2011. Așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 3949/09.12.2015 pronunțate de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015, în baza căreia s-a învestit Curtea de Apel Cluj cu Dosarul nr. x/2011, recurenții nu au formulat critici cu privire la cererea de suspendare, soluția de respingere a acesteia prin sentința nr. 91/2012 având caracter definitiv. Din acest punct de vedere, se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat.

Așadar, fiind soluționată definitiv cererea de suspendare, instanța de fond nu a mai fost învestită cu o astfel de cerere, aspect care rezultă din instrumentarea Dosarului nr. x/2011 care, în rejudecare, nu a antamat rejudecarea cererii de suspendare.

Excepția lipsei de interes a fost susținută tocmai pe considerentul că reclamanta a dat dovadă de desistare voită de soluționare a acțiunii, solicitând suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acțiunii în constatare ce formează obiectul Dosarul nr. x/2021.

Motivul prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. se referă la considerentele Deciziei nr. 3949/09.12.2015 a ÎCCJ în care s-a reținut expres că nu s-au formulat critici cu privire la cererea de suspendare, astfel că cererea de suspendare a rămas definitivă prin neatacare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că prima instanță a reținut motive rezultate din considerentele unei alte hotărâri judecătorești, respectiv din Dosarul nr. x/2021, care vizează alte norme de drept material.

Suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție, iar în speță reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor două condiții, argumentele aduse privind fondul litigiului, nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la iminența pagubei, a apreciat recurenta că reclamanta a invocat un potențial prejudiciu material, iar instanța de fond nu a efectuat o analiză propriu zisă.

Intimata-reclamantă A. și intimatul-intervenient B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentei nu se pot încadra în motivele de casare invocate, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. invocate de recurentă.

4.1. Preliminar, referitor la excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, instanța de control judiciar apreciază că susținerile recurentei se pot încadra, din punct de vedere formal, motivelor de casare invocate, care, însă, nu pot fi reținute.

4.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca nu a adus critici pertinente care să poată fi încadrate în ipotezele prevăzute de acesta, în sensul că hotărârea de fond ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Singurul argument invocat în susținerea acestui motiv de nelegalitate este acela că instanța de fond ar fi reținut aspecte care vizează soluționarea cererii de suspendare din Dosarul nr. x/2011 și că soluția de respingere a cererii de suspendare dată prin sentința civilă nr. 91/2012 ar avea caracter definitiv, impunându-se admiterea excepției autorității de lucru judecat.

Acest argument a fost invocat de recurentă și în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorității de lucru judecat.

Or, instanța de fond a răspuns punctual criticilor pârâtei invocate în susținerea excepției lipsei de interes și excepției autorității de lucru judecat, în mod corect apreciind că ipoteza reținută de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu este incidentă în cauză, de vreme ce este admisibil a se formula o cerere de suspendare câtă vreme prima cerere de suspendare nu a fost soluționată, partea având interes în susținerea celei de-a doua cereri, în sensul art. 33 C. proc. civ.

De asemenea, nu sunt fondate nici alegațiile recurentei-pârâte în sensul că ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat în raport cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3949 din 9 decembrie 2015.

Contrar aprecierilor recurentei, prin decizia de casare menționată, sentința civilă nr. 91 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost casată în întregime, fără a se preciza că soluția de casare ar privi numai cererea de anulare.

Prin urmare, nu pot fi reținute nici criticile vizând respingerea excepției autorității de lucru judecat de către prima instanță.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată corespunde cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., fiind expuse motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj Napoca, atât în ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes și a excepției autorității de lucru judecat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că Legea nr. 554/2004 prevede, în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Pe lângă aspectele avute în vedere de instanța de fond, referitoare la aplicarea art. 1 din Legea nr. 29/2018, Înalta Curte reține că însăși recurenta-pârâtă a precizat, prin motivele de recurs, că modalitatea de determinare a TVA în sensul adăugării la prețul convenit între părți a taxei pe valoare adăugată ar putea determina o anulare în parte a actelor administrativ-fiscale, aspect reținut prin Decizia nr. 3949/09.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, indiciile de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale contestate pot fi identificate cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată, putându-se reține o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal contestat.

Aspectul criticat de recurentă, în sensul că instanța ar fi făcut referire la cele reținute în considerentele unor hotărâri judecătorești, nu este fondat, de vreme ce acestea privesc aceleași tranzacții ce au făcut obiectul actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare.

Cu privire la cea de-a doua condiție, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 definește condiția pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență

În mod temeinic, instanța de fond a constatat că este îndeplinită, de vreme ce a fost începută executarea împotriva intimatei-reclamante A., pentru suma de 1.239.727 RON, neputându-se aprecia că s-ar fi reținut sumar îndeplinirea acestei condiții și că nu ar fi motivată soluția instanței.

4.3. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 206 din 4 iulie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.