ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5235/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta, A., a formulat acțiune în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, solicitând: anularea Deciziei nr. 118/17.02.2012; anularea deciziei de impunere fiscală nr. x/21.09.2011; anularea raportului de inspecție fiscală nr. 32.714/21.09.2011.

În apărare, pârâta, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative atacate.

Reclamanta A. a formulat cerere de chemare în garanție a numiților B. și C..

Prin sentința nr. 337 din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, a admis excepția de tardivitate pentru toate precizările și completările de acțiune, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin A.J.F.P. CLUJ, a anulat parțial Decizia nr. 117/17.02.2012 și Decizia de impunere nr. x/21.09.2011, ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj pentru suma de 187.781 RON din care 100.309 RON TVA și 87.472 RON majorări de întârziere și penalități, a respins restul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, ca nefondată, a menținut actele administrativ fiscale sus indicate pentru suma de 907.753 RON din care 480.445 RON TVA,355.241 RON majorări de întârziere,72.067 RON penalități, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3870 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, a respins cererea pentru cheltuieli de judecată în ceea ce privește suma de 23.403,45 RON, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de cererea de chemare în garanție, a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu chemații în garanție C. si B., a obligat reclamanta să plătească chemaților în garanție suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată respectiv câte 2500 RON pentru fiecare chemat în garanție.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Cluj și recurenta-reclamantă A..

Prin decizia civilă nr. 6560/19.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție Admite a admis recursurile declarate de recurenta-reclamanta A. și de recurenta-pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Cluj împotriva sentinței civile nr. 337 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut Înalta Curte, în esență, că:

"Dispozițiile legale invocate de către instanța de fond în motivarea punctului de vedere adoptat cu ocazia soluționării litigiului, art. 20 alin. (1) și (2) și art. 27 din O.G. n.92/2003 din Codul de procedură fiscală, act normativ incident în cauză, au fost greșit interpretate. Fără îndoială, în cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile și cheltuielile se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere, așa cum se menționează în art. 20 mai sus citat, însă efectul pe care instanța de judecată îl acordă înregistrării asocierii la autoritatea fiscală este neconform scopului urmărit de legislator. În realitate, înregistrarea asocierii la autoritatea fiscală competentă, în condițiile prescrise de acest text de lege, urmărește strict ținerea unei evidente la nivelul fiscului în legătură cu persoanele care urmează să plătească impozitul pe venit sau pe profit, în înțelesul art. 7 pct. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text legal la care face referire și prima instanță. Neînregistrarea asociației, nu poate conduce însă la ignorarea existenței acesteia, în condițiile în care există un contract de asociere, acel contract a fost prezentat organelor fiscale la momentul începerii inspecției, așadar anterior emiterii actelor administrative fiscale, contract a cărei existență nu a fost contestată de către Fisc.

Ignorarea contractului de asociere în participațiune nu are alt efect decât acela al determinării unei situații fiscale nereale, cu ignorarea art. 20 din O.G. nr. 92/2003, în care se precizează fără echivoc că veniturile și cheltuielile se atribuie fiecărui asociat, conform cotei de participare în asociere. Neluarea în considerare a acestui contract are drept efect impozitarea selectivă doar a unora din membrii asociației, fără ca preferința fiscului pentru unii sau alții din cei care compun asocierea, să aibă o bază legală. (…)

Prin urmare, în baza celor stabilite în contractul de asociere, în privința reclamantei discuția cu privire la o eventuală activitate economică, dar și la aceea privind calitatea de persoană impozabilă se poartă doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacțiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, respectiv înstrăinate.

Rezumând, neluarea în considerare a contractului de asociere a condus la stabilirea unei situații fiscale nereale, iar prima instanța, practic, în aceste condiții, nu a intrat în cercetare a fondului, fiind întrunite în acest caz cerințele art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., consecința fiind aceea a admiterii recursului și casarea sentinței, urmate de trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe".

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 202/2023 din 7 aprilie 2023 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a anulat în parte decizia nr. 118/17.02.2012 înregistrată sub nr. x/02.11.2011 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Serviciul de soluționare a contestațiilor, decizia de impunere nr. x/21.09.2011 privind TVA stabilită la inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale și raportul de inspecție fiscală nr. x/21.09.2011, în sensul că obligația reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată este în cuantum de 154.092 RON, sumă cu privire la care se calculează obligațiile fiscale accesorii; a respins cererea de chemare în garanție; a admis în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7655 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul experților judiciari; a admis cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat reclamanta la plata către chematul în garanție B., a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și către chematul în garanție C., a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La pronunțare, instanța de fond a reținut, în esență, că:

"reclamanta a desfășurat o activitate economică ce intra în sfera de aplicare a TVA fiind astfel persoană impozabilă pentru activitatea desfășurată constând în livrările de construcții noi, respectiv de teren, altele decât cele utilizate in scop personal. Drept urmare, reclamanta era obligată să se înregistreze la autoritatea fiscala din punctul de vedere al TVA, urmând sa aibă toate drepturile și obligațiile care decurg din legislația referitoare la TVA, respectiv plata TVA și, corelativ, dreptul de deducere a taxei aferente cumpărărilor de bunuri și servicii destinate activității lor economice", că "prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6.560 din data de 19 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2012, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, respectiv cu autoritate de lucru judecat, că pe baza contractului de asociere încheiat în data de 14.11.2016, între reclamantă, D. (sora reclamantei) și chemații în garanție B. și C., s-a constituit asocierea acestor patru persoane în vederea edificării unui complex imobiliar compus din 8 blocuri. (…). Prin urmare, a stabilit instanța de casare, calitatea de persoană impozabilă a reclamantei poate viza doar cota de 16,%% din totalul tranzacțiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate". A mai reținut judecătorul fondului că, "potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză și suplimentului la acesta, coroborate cu răspunsul la obiecțiuni al expertului, obligația reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată este în cuantum de 154.092 RON, sumă cu privire la care se calculează obligațiile fiscale accesorii. Curtea apreciază ca fiind întemeiată opinia expertului, având în vedere că acesta a respectat prevederile contractului de asociere, astfel cum s-a stabilit în îndrumarul de casare al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reclamanta nu a participat la suportarea cheltuielilor cu edificarea construcțiilor, respectiv nu a participat la pierderi. Experta a avut în vedere extrasele bancare aferente perioadei 01.07.2008 - 30.11.2008 privind plățile și încasările bancare efectuate de către reclamantă, facturile fiscale aflate la dosar, contractele de vânzare cumpărare a apartamentelor încheiate de către reclamantă. Expertul a aplicat TVA inclus în preț, conform hotărârii CJUE pronunțată în cauza Tulică și Plavoșin, precum și dreptul de deducere conform hotărârii Salomie și Oltean", a făcut aplicarea hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C-519/21 și a constatat că "operațiunile efectuate pe baza contractului de asociere constituie o prestație unică", iar, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a motivat în sensul că "atât timp cât prin decizia de impunere contestată nu s-au stabilit în procedura administrativă obligații fiscale în sarcina persoanelor chemate în garanție, atât timp cât instanțâa de control judiciar a stabilit că urmează a se stabili care sunt eventualele obligații fiscale ale reclamantei prin raportare strictă la corta sa de 16,5 % din tranzacțiile încheiate, acetea având așadar caracter propriu și vizând propria participare a reclamantei la realizarea scopului asocierii, în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a admite cererea în garanție formulată. Așadar, fiind o obligație proprie, vizând propria participare a reclamantei la realizarea scopului asocierii, reclamanta nu are un temei, potrivit art. 72 alin. (1) C. proc. civ., să se îndrepte împotriva chemaților în garanție cu o cerere în garanție sau în despăgubiri".

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

A susținut recurenta că soluția pronunțată, în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii reclamantei, este nemotivată, netemeinică și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză, motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Aceasta deoarece, consideră recurenta, în mod eronat s-a reținut autoritatea de lucru judecat prin raportare la decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6560/19.12.2019 pronunțată în dosar nr. x/2012, respectiv calitatea de persoana impozabila a reclamantei doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacțiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, câtă vreme, potrivit hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C-519/21, părțile la un contract de asociere fără personalitate juridică ce nu a fost înregistrat la autoritatea fiscală competentă înainte de începerea activității economice în cauză nu pot fi considerate "persoane impozabile" alături de persoana impozabilă care are obligația să achite taxa pe operațiunea impozabilă.

Rezultă așadar, în opinia sa, că instanța de rejudecare, în aplicarea principiului priorității dreptului european consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituție, avea obligația să se raporteze doar la hotărârea amintită, care nu exista la momentul pronunțării deciziei nr. 6560/19.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauză neexistând, din acest motiv, autoritate de lucru judecat.

De asemenea, s-a susținut că s-a realizat o aplicare greșită a hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C-519/21 în ceea ce privește caracterizarea operațiunilor ce au condus la edificarea imobilelor ca fiind o operațiune unică, cu consecința stabilirii unei sume datorate greșite în cuantum de numai 154.092 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă accesoriile aferente.

A mai precizat recurenta că instanța de fond nu a efectuat verificările impuse de incidența hotărârii pronunțate de CJUE în cauza Tulica și Plavosin, câtă vreme prețul convenit trebuie considerat ca incluzând taxa pe valoarea adăugată numai în situația în care "prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la TVA". Astfel, consideră că era necesar a se proba faptul că "furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor TVA-ul solicitat de administrația fiscală", în acest sens fiind Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Dezvoltând, a arătat aceasta, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., că sentința este cât se poate de motivată și că soluția nu are la bază motive contradictorii.

Iar, cu privire la incidența art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., referitor la ipoteza în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, a indicat intimata faptul că recurenta nu aduce critici privind lipsa de temei legal a soluției, ci, în mare parte, reiterează aspectele consemnate în hotărârea atacată.

Astfel, a subliniat aceasta că instanța de fond a împărtășit ideea potrivit căreia reclamanta este o persoană impozabilă, după cum a analizat incidența cauzei C-519/21 la filele x din vol. V. Iar, cât privește contractul de asociere, a menționat intimata că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene la pct. 62 din decizie, în mod corect s-a apreciat că operațiunile din speță, soldate cu realizarea proiectului imobiliar, alcătuiesc o operațiune unică din perspectiva TVA.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată de către reclamantă la data de 03.02.2014, s-a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 118/17.02.2012, a Deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscala nr. x/21.09.2011.

Prin sentința civila nr. 337/2017, pronunțata de către Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2012, a fost admisa în parte acțiunea formulată și au fost anulate în parte Decizia nr. 118/17.02.2012 și Decizia de impunere nr. x/21.09.2011, pentru suma de 187.781 RON din care 100.309 RON TVA și 87.472 RON majorări și penalități.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește modul de calcul al cotei de TVA, nu s-a ținut cont de procedeul sutei mărite, prin includerea TVA-ului în prețul de vânzare, în acord cu concluziile din cauza Tulica și Plavosin.

Prin Decizia nr. 6560/19.12.2019, pronunțată de Înaltă Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamanta A. și de recurenta-parata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, fiind casata sentința recurata și trimisa cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut de către instanța de control judiciar că trebuia să se dea valoare juridică acelui contractul de asociere în participațiune încheiat de către reclamantă și celelalte trei persoane, întrucât înregistrarea asocierii la autoritatea fiscală competentă, în condițiile prescrise de acest text de lege, urmărește strict ținerea unei evidente la nivelul fiscului în legătură cu persoanele care urmează să plătească impozitul pe venit sau pe profit, în înțelesul art. 7 pct. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dar neînregistrarea asociației nu poate conduce la ignorarea existenței acesteia.

Prin urmare, în baza celor stabilite în contractul de asociere, în privința reclamantei discuția cu privire la o eventuală activitate economică, dar și la aceea privind calitatea de persoană impozabilă se poartă doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacțiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, respectiv înstrăinate.

Rezumând, a considerat Înalta Curte că neluarea în considerare a contractului de asociere a condus la stabilirea unei situații fiscale nereale, iar prima instanța, practic, în aceste condiții, nu a intrat în cercetare a fondului, fiind întrunite în acest caz cerințele art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., consecința fiind aceea a admiterii recursului și casarea sentinței, urmate de trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

De asemenea, s-a mai reținut că la rejudecare vor fi avute în vedere celelalte motive de recurs invocate de către cele două părți litigante, dar și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu precădere a hotărârii din 9 iulie 2015 dată în cauza C - 183/14 Salomie și Oltean, precum și decizia nr. 86 din 10 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 104 din 11 februarie 2019.

Prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, fiind anulata în parte decizia nr. 118/17.02.2012 înregistrată sub nr. x/02.11.2011 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Serviciul de soluționare a contestațiilor, decizia de impunere nr. x/21.09.2011 privind TVA stabilită la inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale și raportul de inspecție fiscală nr. x/21.09.2011, în sensul că obligația reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată a fost stabilită la suma de 154.092 RON cu privire la care se calculează obligațiile fiscale accesorii. Prin aceeași hotărâre a fost respinsa cererea de chemare în garanție si admisa în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7655 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul experților judiciari.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a plecat de la ceea ce s-a tranșat prin decizia de casare, respectiv împrejurarea că reclamanta poate avea calitatea de persoană impozabilă doar pentru cota de 16,5% din totalul tranzacțiilor încheiate în legătură cu apartamentele edificate, considerând că acest aspect se impune cu autoritate de lucru judecat. De aceea, în temeiul raportului de expertiză efectuat în cauză și a suplimentului la acesta, coroborate cu răspunsul la obiecțiuni al expertului, a conchis în sensul că obligația reclamantei de plată a taxei pe valoare adăugată este în cuantum de 154.092 RON, sumă cu privire la care se calculează obligațiile fiscale accesorii.

Curtea a apreciat ca fiind întemeiată opinia expertului, având în vedere că acesta a respectat prevederile contractului de asociere, astfel cum s-a stabilit în îndrumarul de casare al Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând și că reclamanta nu a participat la suportarea cheltuielilor cu edificarea construcțiilor, respectiv nu a participat la pierderi, după cum a conchis, aplicând hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-519/21 că operațiunile efectuate pe baza contractului de asociere constituie o prestație unică.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată, a reținut că, atât timp cât, prin decizia de impunere contestată, nu s-au stabilit în procedura administrativă obligații fiscale în sarcina persoanelor chemate în garanție, iar instanța de control judiciar a stabilit că urmează a se stabili care sunt eventualele obligații fiscale ale reclamantei prin raportare strict la cota sa de 16,5 % din tranzacțiile încheiate, acestea având, așadar, caracter propriu și vizând propria participare a reclamantei la realizarea scopului asocierii, în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a se admite cererea în garanție.

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

În primul rând, după cum corect a argumentat recurenta, în mod greșit judecătorul fondului s-a raportat la ceea ce instanța de control a reținut prin decizia de casare, referitor la cota de impozitare de numai 16,5% ce ar trebui aplicată reclamantei - conform contractului de asociere încheiat între reclamantă, sora acesteia, numita D. și chemații în garanție B. și C..

Aceasta întrucât Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-519/21 a analizat chiar situația de fapt și de drept în speță (este adevărat, din perspectiva surorii reclamantei), iar prima concluzie a fost în sensul că:

"1) Articolele 9 și 11 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că părțile la un contract de asociere fără personalitate juridică ce nu a fost înregistrat la autoritatea fiscală competentă înainte de începerea activității economice în cauză nu pot fi considerate "persoane impozabile" alături de persoana impozabilă care are obligația să achite taxa pe operațiunea impozabilă".

Or, văzând această dezlegare, ulterioară deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte, având în vedere principiului priorității dreptului european consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituție, în cauză nu se mai poate pune problema existenței autorității de lucru judecat.

De altfel, în mod contradictoriu, judecătorul fondului analizează considerentele acestei hotărâri, dar numai în ceea ce privește cea de-a doua întrebare și ajunge la concluzia că operațiunile efectuate pe baza contractului de asociere constituie o prestație unică, fără a lega de această concluzie și consecințele ce se impuneau, referitor la deducerea cheltuielilor efectuate de celelalte părți ale contractului de asociere, potrivit concluziilor din raportul de expertiză și a obiecțiunilor la acesta.

De asemenea, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție, apelând la argumente ce fuseseră înlăturate de instanța de control prin decizia de casare, după cum, în orice caz, nu a făcut aplicarea celor reținute în considerentele hotărârii pronunțate în cauza C-519/21, care trebuie coroborate, însă, cu principiile răspunderii civile contractuale naționale pentru o corectă dezlegare a raporturilor dintre părțile contractului de asociere.

În sfârșit, Înalta Curte observă că prima instanță nu a efectuat nici verificările ce se impuneau pentru aplicarea hotărârii CJUE pronunțate în cauza Tulică și Plavoșin, respectiv a dovedirii situației de fapt privitoare la imposibilitatea recuperării TVA-ului aferent vânzărilor de la cumpărători.

Pentru motivele arătate, cum autoritatea de lucru judecat a fost greșit reținută, ceea ce a condus la o dezlegare incompletă a situației de fapt, potrivit celor anterior expuse, pentru respectarea dreptului părților la dublul grad de jurisdicție, Înalta Curte, constatând incidența motivului de casare de la art. 304 pct. 7 și 9 din vechiul C. proc. civ., în temeiul disp. art. 312 din vechiul C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, împrejurare în care se va repune în discuție inclusiv cererea de chemare în garanție.

Iar, cu această ocazie, instanța va aprecia și asupra incidenței sau nu a prevederilor ce reglementează instituția conexității, dat fiind că în dosarul nr. x/2012 în care reclamantă este D., sora celei din prezentul litigiu, se judecă aceeași situație de fapt și de drept, ambele părți urmărind a se prevala în folosul propriu de cheltuielile efectuate de chemații în garanție, în măsura în care s-ar conchide, precum în prezentul, că operațiunile de edificare a locuințelor și de vânzare a imobilelor reprezintă o operațiune unică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Cluj împotriva sentinței civile nr. 202/2023 din 7 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 noiembrie 2023.