ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3927/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 martie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Procuror Șef Direcție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat:

(i) anularea în parte a Ordinului nr. 36/23.01.2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Procuror Șef Direcție, în partea privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității;

(ii) obligarea pârâtului să emită un alt ordin în care să se stabilească distinct cota procentuală a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, distinct de cota procentuală a sporului pentru păstrarea confidențialității, în cote procentuale egale între reclamanți, pentru fiecare dintre aceștia;

(iii) stabilirea unui termen de executare de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța sub sancțiunea plății unei penalități de 10 RON/fiecare zi de întârziere ce depășește acest termen (1 leu fiecărui reclamant);

(iv) obligarea pârâtului la plata de daune materiale pentru fiecare reclamant, egale cu diferența dintre cuantumul maxim al sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității prevăzute de art. 5 din Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017 și cel care le-a fost stabilit prin Ordinul atacat, pentru perioada 1.01.2018 până la emiterea noului act administrativ.

Prin sentința civilă nr. 4047 din 11 octombrie 2018, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Procuror Șef Direcție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței anterior referite, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată că din conținutul expunerii de motive al sentinței, instanța de judecată reține, pe de o parte, că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 153/2017, se impunea ca cele două sporuri (sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de confidențialitate) să fie stabilite și calculate procentual, raportat la indemnizația brută lunară, prin ordin emis în baza legii, iar, pe de altă parte, că aceasta nu se putea realiza sau se putea realiza, dar ar fi fost inutil, datorită însăși dispozițiilor legii, respectiv, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care prevăd în mod clar că în anul 2018 se vor acorda exact aceleași componente salariale aflate în plată în decembrie 2017, cu diferența că ele sunt majorate cu 25%.

Nu contestă că, potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2000, începând cu data de 1 iulie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iulie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar de la data de 01.01.2018 acestea se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017. Însă, arată recurenții-reclamanți, că, prin cererea de chemare în judecată nu au invocat mărirea cuantumului acestora, ci doar stabilirea modalității de calcul care să corespundă dispozițiilor legale și care să respecte, totodată, și principiile stabilite de aceeași lege.

Realizarea acestui fapt nu este prematură cum s-a reținut în motivarea sentinței atacate atâta timp cât dispozițiile Legii nr. 153/2017 sunt în vigoare și, deci, aplicabile.

De asemenea, nu este întemeiată susținerea instanței de fond care a arătat că reclamanții care au indemnizații lunare de încadrare identice primesc o sumă unică identică pentru cele două sporuri și că prin aceasta sunt respectate principiile generale ale sistemului de salarizare menționate în art. 6 al Legii nr. 153/2017.

Este evident că între persoane care au aceleași drepturi salariale principiile menționate de lege și invocate în cererea de chemare în judecată nu sunt respectate.

Astfel cum au arătat prin cererea de chemare în judecată, aceste principii sunt încălcate prin faptul că o parte dintre reclamanți beneficiază de un cuantum cuvenit al celor două sporuri mai mare, deși au vechime în funcție, gradație și indemnizație de încadrare mai mici.

Intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În analiza modului de calcul și de acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și de păstrare a confidențialității, prevederile legale relevante sunt dispozițiile art. 25 și art. 38 din Legea nr. 153/2017 și ale art. 4 și art. 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

La intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite, în speță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanților le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din același act normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1-VIII", dar și cu art. 5 din Anexa V, Cap. VIII, care prevede că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Din interpretarea coroborată a textelor invocate supra se observă că la acordarea sporurilor prevăzute de lege nu rezultă că trebuie avut în vedere un anumit procent prestabilit, cum eronat apreciază recurenții-reclamanți, în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

În aceste condiții, reclamanților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Astfel cum rezultă din anexa la ordinul nr. 36/2018 privind indemnizațiile stabilite reclamanților prin actul administrativ în discuție, aceștia au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea sporurilor de risc și confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă, cu respectarea condiționării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VIII la lege.

Nu prezintă relevanță că sporurile le-au fost determinate prin calcularea unei sume fixe, iar nu prin aplicarea unui procent din indemnizație, în condițiile în care cuantumul cumulat al acestora nu depășește pragul de 30% din cuantumul cumulat al indemnizației de încadrare pe ordonator de credite, iar legiuitorul nu a garantat reclamanților acordarea sporurilor într-un anumit procent fix.

În ceea ce privește nerespectarea principiilor legalității și transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, aceste critici sunt nefondate.

Prin raportare la dispozițiile art. 23 din Legea nr. 153/2017, intimata-pârâtă a calculat cu prioritate recurenților-reclamanți sporul pentru condiții vătămătoare, pe care l-a acordat în cuantumul maxim de 15% stabilit prin H.G. nr. 118/2018. În continuare, la determinarea sporului de confidențialitate și de risc și suprasolicitare neuropsihică, a stabilit cuantumul cumulat al acestora în vederea respectării limitării impuse de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv în scopul de a nu se depăși pragul de 30% din cuantumul total al indemnizațiilor pe ordonator de credite.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, din anexele la ordinul nr. 36/2018 nu rezultă acordarea în cuantum diferit a celor două sporuri - de confidențialitate și de risc și suprasolicitare neuropsihică - persoanelor aflate în situații identice.

Spre exemplu, din analiza situației procurorilor cu vechime între 15-20 de ani, ce au gradația 5, rezultă că tuturor le-a fost recunoscut un cuantum cumulat al celor două sporuri de 2.779 RON, neexistând așadar diferențe între aceștia. Tot astfel, în cazul procurorilor cu vechime de peste 20 de ani, gradația 5, li s-a recunoscut un cuantum cumulat al sporurilor de 2.890 RON, acest cuantum fiind identic pentru toate persoanele cu aceleași condiții de vechime în funcție și cu aceeași gradație.

Nu se poate concluziona așadar că prin ordinul nr. 36/2018 ar fi fost încălcat principiul nediscriminării ca urmare a recalculării sporurilor potrivit art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Pe cale de consecință, susține intimatul-pârât că modalitatea de calcul a sporurilor în discuție este una legală.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentința recurată, reclamanții au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 36/23.01.2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și obligarea acestui pârât la emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească distinct cota procentuală a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de cea a sporului pentru păstrarea confidențialității, în cote procentuale egale între reclamanți, precum și obligarea pârâtului la plata de daune materiale, pentru fiecare reclamant, egale cu diferența dintre cuantumul maxim al sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității prevăzute de art. 5 din Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017 și cel care le-a fost stabilit prin ordinul atacat, pentru perioada 1.01.2018 până la emiterea noului act administrativ.

În ceea ce privește criticile recurenților, reiterate în calea de atac, referitoare la neindicarea în cuprinsul ordinului contestat a cotei procentuale a fiecăruia din cele două sporuri (sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, distinct de cota procentuală a sporului pentru păstrarea confidențialității), sporuri care nu au fost stabilite la nivelul prevăzut de lege deoarece există diferențe salariale între angajați, susținând-se astfel încălcarea principiului securității juridice și al nediscriminării, instanța de control judiciar reține că acestea nu sunt fondate, din această perspectivă fiind relevante prevederile Legii nr. 153/2017.

Sub acest aspect, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a legii-cadru, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Așa fiind, cum în mod corect a stabilit Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale față de cuantumul acelorași drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În contextul arătat, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, invocate de recurenții-reclamanți, deși prevăd că magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor de confidențialitate de până la 5% (ceea ce ar fi presupus ca ordonatorii de credite din sistemul justiției să emită acte administrative prin care să stabileasă în concret cota acestor sporuri), chestiunea este prematură în acest moment, atât timp cât art. 38 alin. (3) lit. a) din lege prevede în mod clar că în anul 2018 se vor acorda exact aceleași componente salariale aflate în plată în decembrie 2017, cu diferența că ele sunt majorate cu 25%.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevăd dreptul la acordarea celor două sporuri într-un cuantum fix, de 25% și 5%, ci dreptul la acordarea celor două sporuri într-un cuantum de "până la 25%", respectiv "până la 5%", aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul celor două sporuri. Potrivit art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII".

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 517/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1324 din 31 decembrie 2020, a observat că, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă, în acest sens art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilind că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. I-VIII". Ca atare, a constatat că "(...) stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării".

În speță, după cum a arătat și intimatul prin întâmpinare, reclamanții au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea sporurilor de risc și confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă, cu respectarea condiționării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Cumulat, cele trei tipuri de sporuri acordate reclamanților respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți, se observă că reclamanții nu au relevat existența unor magistrați care sunt în aceeași situație, iar sporurile în discuție le sunt stabilite la un nivel superior.

Cu toate acestea, Înalta Curte nu ar putea reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte va respinge recursul reclamanților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva sentinței civile nr. 4047 din 11 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2021.