DIMZOVSKA v. NORTH MACEDONIA

Publicat la 22 decembrie 2025 SECȚIUNE Cererea nr. 28268/21 Meri DIMZOVSKA împotriva Macedoniei de Nord, depusă la 21 mai 2021, a comunicat la 1 decembrie 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la decizii presupuse incoherente luate de Curtea Supremă în cadrul procedurii civile de compensare împotriva reclamantului ca co-dator. Mama și mătușile îndepărtate ale reclamantului au încheiat un contract cu o anumită M.N. care îi permite să construiască clădiri rezidențiale pe o parcelă de teren pe care le dețineau. După aceea, M.N. a început să vândă apartamente către terțe persoane. Acesta a fost înființat în proceduri penale ulterioare împotriva lui, în care a fost condamnat pentru activități frauduloase, care M.N.

Nu aveam nici o intenție de a finaliza clădirile rezidențiale. După condamnarea M.N., unele dintre cumpărătorii de apartamente au depus reclamații de compensare împotriva M.N., reclamantul (în calitate de moștenitor al mamei ei rătăcite) și mătușii sale. Într-un set de proceduri inițiate numai împotriva mamei și mătușilor reclamantei, cu o decizie finală luată de Curtea Supremă la 12 iulie 2012, instanța internă a constatat că acuzații nu au putut fi considerate responsabile pentru daunele cauzate. Ei au constatat că mama și mătușile reclamantului nu au autorizat M.N. să îndeplinească orice obligații în numele lor și că cumpărătorul a efectuat plăți numai M.N. Acțiunea care face obiectul cererii în fața Curții a fost inițiată împotriva M.N., a mamei reclamantului (mai târziu reclamantul ca moștenitor) și a mătușii sale.

După o remitere și după instrucțiunile Curții Supreme, instanța de judecată a constatat că reclamantul și mătușile sale sunt responsabili în calitate de co-debitori, concluzând că au autorizat M.N. să vândă apartamente și au primit plăți de la cumpărătorii pe baza autorizației respective. Abordând plângerea cu privire la coerența acestei decizii cu jurisprudența existentă, Curtea de Apel a declarat că hotărârea sa este în conformitate cu instrucțiunile Curții Supreme furnizate cu privire la repartizare; de asemenea, s-a bazat pe două hotărâri din 21 de judecată. Martie 2013 în care Curtea Supremă a ajuns la aceeasi concluzie. Curtea Supremă a confirmat concluziile instanțelor de jos și a afirmat că hotărârile sunt în conformitate cu instrucțiunile oferite asupra mandatului.

Decizia finală a fost adoptată la 26 noiembrie 2020. Reclamantul se plânge de lipsa de certitudine juridică din cauza deciziilor contradictorii adoptate de Curtea Supremă și de motive insuficiente pentru a justifica depărtarea sa de la decizia din 12 iulie 2012. Invocă art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

1 din Convenție, respectat de Curtea Supremă în decizia sa din 26 noiembrie 2020, având în vedere hotărârea luată anterior de această instanță la 12 iulie 2012 într-o altă serie de proceduri referitoare la reclamant (a se vedea Lupeni Greek Catholic Parish și alții c. România [GC], nr. 76943/11, §§ 116-34, 29 noiembrie 2016; Balažoski c. fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei , nr. 45117/08, §§ 29-30, 25 aprilie 2013; și, mutatis mutandis Stoilkovska c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 29784/07 , § 47 și 49, 18 iulie 2013)? Curtea Supremă a furnizat motive suficiente pentru presupusa depărtare din jurisprudența sa (a se vedea Atanasovski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 36815/03 , §§ 36-39, 14 ianuarie 2010; Deryan c. Turcia , nr. 41721/04, §§ 30-34, 21 iulie 2015; și Meli și Swinkels Family Brewers N.V.

c. Albania , nos. 41373/21 și 48801/21 , §§ 68-69, 16 iulie 2024)? părțile sunt invitate să prezinte exemple de orice jurisprudență internă relevantă cu privire la materiea juridică relevantă emise înainte și după procedura în cauză.

Published on 22 December 2025

SECOND SECTION

Application no. 28268/21 Meri DIMZOVSKA against North Macedonia lodged on 21 May 2021 communicated on 1 December 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns allegedly inconsistent decisions taken by the Supreme Court in civil proceedings for compensation against the applicant as a co-debtor. The applicant’s late mother and aunts concluded a contract with a certain M.N. allowing him to build residential buildings on a plot of land which they owned. After that, M.N. started selling apartments to third persons. It was established in subsequent criminal proceedings against him, in which he was convicted for fraudulent activities, that M.N. had had no intention of finalising the residential buildings. Following M.N.’s conviction, some of the apartment buyers lodged compensation claims against M.N., the applicant (as an heir to her late mother) and her aunts.

In one set of proceedings initiated only against the applicant’s mother and aunts, with a final decision taken by the Supreme Court on 12 July 2012, the domestic courts found that the defendants could not be held liable for the damage caused. They found that the applicant’s mother and aunts had not authorised M.N. to undertake any obligations on their behalf and that the buyer had made the payments only to M.N. The proceedings which are the subject of the application before the Court were initiated against M.N., the applicant’s mother (later the applicant as an heir) and her aunts. After one remittal and upon the instructions of the Supreme Court, the lower courts found the applicant and her aunts liable as co-debtors, concluding that they had authorised M.N.

to sell apartments and had received payments from the buyers based on that authorisation. Addressing the complaint about the consistency of that decision with the existing case-law, the Court of Appeal stated that its judgment was in line with the Supreme Court’s instructions given upon the remittal; it also relied on two judgments of 21 March 2013 where the Supreme Court had come to the same conclusion. The Supreme Court confirmed the findings of the lower courts and affirmed that the judgments were in line with its instructions given upon the remittal. The final decision was adopted on 26 November 2020. The applicant complains about the lack of legal certainty due to the conflicting decisions adopted by the Supreme Court and about insufficient reasons to justify its departure from the decision of 12 July 2012. She invokes Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was the principle of legal certainty, contained in Article 6 § 1 of the Convention, complied with by the Supreme Court in its decision of 26 November 2020, given the decision previously taken by that court on 12 July 2012 in another set of proceedings concerning the applicant (see Lupeni Greek Catholic Parish and Others v. Romania [GC], no. 76943/11, §§ 116-34, 29 November 2016; Balažoski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 45117/08, §§ 29-30, 25 April 2013; and, mutatis mutandis , Stoilkovska v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 29784/07, § 47 and 49, 18 July 2013)? 2. Did the Supreme Court provide sufficient reasons for the alleged departure from its case-law (see Atanasovski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 36815/03, §§ 36-39, 14 January 2010; Deryan v. Turkey , no. 41721/04, §§ 30-34, 21 July 2015; and Meli and Swinkels Family Brewers N.V.

v. Albania , nos. 41373/21 and 48801/21, §§ 68-69, 16 July 2024)? The parties are invited to submit examples of any pertinent domestic case-law regarding the relevant legal matter issued before and after the proceedings in question.