ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3313/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 decembrie 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori ("CSM"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 415/07.05.2019, emisă de pârât.

Prin sentința civilă nr. 18 din 11 martie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva sentinței civile nr. 18 din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a analizat superficial cauza, limitându-se la examinarea unor elemente de natură procedurală, iar nu a fondului cauzei, astfel că reclamantul a fost privat de o cale de atac efectivă. În cauză nu a fost contestată atribuția Inspecției Judiciare de a dispune începerea cercetării disciplinare, ci posibilitatea de a impune unui procuror modul de interpretare a textelor de lege, în activitatea pe care o desfășoară. Astfel, s-a realizat o imixtiune în activitatea recurentului-reclamant și i-a fost încălcată independența de care se bucură în calitate de procuror.

Mai arată recurentul-reclamant că inspectorul judiciar a acționat cu depășirea competențelor sale, dispunând începerea cercetării disciplinare, măsură care nu este obligatorie, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond. În cadrul cercetării disciplinare, inspectorul judiciar a verificat aspecte care țin de atributul judecătorului de instrucție penală, încălcând independența procurorului și intervenind în activitatea acestuia, iar prima instanță s-a rezumat să constate doar că inspectorul judiciar poate dispune începerea cercetării disciplinare, fără a analiza fondul situației sesizate.

Consideră recurentul-reclamant că Hotărârea CSM nr. 415/07.05.2019, prin care s-a respins cererea de apărare a independenței, tratează cu preponderență aspecte de ordin formal, procedural, motiv pentru care a solicitat anularea sa de către instanța de contencios administrativ. În mod greșit prima instanță a apreciat că ceea ce se atacă în cauză este rezoluția inspectorului judiciar de începere a cercetării disciplinare, deși obiectul anulării îl formează hotărârea CSM amintită.

Printr-un al doilea rând de argumente, recurentul-reclamant prezintă contextul factual care l-a determinat să formuleze cererea de apărare a independenței, arătând că a instrumentat dosarul de urmărire penală nr. 46/P/2017, în care Spitalul Militar Regina Maria Brașov are calitatea de inculpat. Dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare s-a format ca urmare a plângerii formulate de acest spital, prin care se susținea că reclamantul ar fi încălcat dispoziții legale conform cărora Spitalul Militar Regina Maria Brașov nu ar răspunde penal, precum și prevederi referitoare la competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Arată recurentul-reclamant că aspectele sesizate în plângerea Spitalului Militar Regina Maria Brașov au făcut și obiectul a două plângeri împotriva ordonanțelor emise de recurentul-reclamant, prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar ambele plângeri au fost respinse de către prim-procurorul, respectiv de procurorul adjunct al Parchetului.

Inspectorul judiciar sesizat cu plângerea formulată de Spitalul Militar Regina Maria Brașov a dispus în mod greșit începerea cercetării disciplinare împotriva recurentului-reclamant, imputându-i interpretarea și aplicarea greșită a unor dispoziții legale. Or, temeiul de drept reprezentat de dispozițiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care sancționează exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, nu este aplicabil în situația dată, întrucât interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale nu poate fi considerată o faptă care afectează prestigiul justiției și nici o abatere de la îndatoririle de serviciu. Mai arată recurentul că nu a nesocotit, ignorat sau neglijat norme juridice, ci le-a interpretat și aplicat conform aprecierii personale, chiar jurisprudența Inspecției Judiciare fiind în sensul necercetării disciplinare a magistraților în cazul operațiunilor de interpretare și aplicare a normelor legale.

Susține recurentul-reclamant că aspectele sesizate în plângerea Spitalului Militar Regina Maria Brașov, respectiv lipsa competenței Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și lipsa condițiilor de atragere a răspunderii penale a spitalului pot face doar obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară, astfel că inspectorul judiciar și-a arogat competențe din afara sferei sale de atribute legale, competențe ce aparțin instanței de judecată și care, în cauză, au fost și exercitate de Tribunalul Brașov.

În opinia recurentului-reclamant, elementele care susțin ideea că activitatea desfășurată de inspectorul judiciar reprezintă o imixtiune în activitatea de procuror sunt, în esență, următoarele: procedura a fost abuziv desfășurată, inspectorul judiciar arogându-și atribuții și competențe jurisdicționale ce aparțin instanțelor de judecată; ancheta penală era nefinalizată la momentul începerii cercetării disciplinare; i s-au sugerat/impus clasarea cauzei pentru motivul că spitalul nu răspunde penal ori declinarea competenței de soluționare a plângerii penale în favoarea unui tribunal militar; plângerile formulate de Spitalul Militar Regina Maria Brașov împotriva ordonanțelor emise de recurentul-reclamant, pentru aceleași motive cu cele sesizate Inspecției Judiciare, au fost respinse de prim-procuror; inspectorul judiciar nu a precizat forma de vinovăție cu care ar fi fost comisă abaterea disciplinară și nici dispozițiile legale efectiv încălcate de procuror; inspectorul judiciar, cu ocazia verificărilor preliminare începerii cercetării disciplinare, a avut acces la întreg dosarul de urmărire penală, ceea ce poate avea consecințe negative asupra bunului mers al anchetei, fiind eliminat caracterul nepublic al anchetei penale; având acces la dosarul penal nr. x/2017, inspectorul judiciar a încercat să afle informații care nu aveau legătură cu procedura disciplinară, astfel că ancheta apare ca un pretext pentru îndepărtarea recurentului din anchetă sau impunerea unei soluții favorabile inculpatului spital ori aflarea unor informații din ancheta penală.

În fine, arată recurentul-reclamant că o dovadă a caracterului abuziv al cercetării disciplinare începute de inspectorul judiciar o reprezintă chiar rezoluția de clasare, care a desființat toată procedura derulată cu privire la recurent, arătând că o astfel de cercetare nu trebuia desfășurată.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile din recurs), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-un prim rând de critici, reclamantul a susținut că instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, insistând pe aspectul de ordin procedural al competenței Inspecției Judiciare de a desfășura procedura de cercetare disciplinară și analizând superficial restul aspectelor de fond sesizate de reclamant, referitoare la depășirea atribuțiilor legale ale inspectorului judiciar. Cel de-al doilea rând de critici este menit să susțină concluzia recurentului-reclamant cu privire la imixtiunea inspectorului judiciar în activitatea procurorului, cu consecința afectării independenței sale.

Înalta Curte va da un răspuns comun acestor critici, pe care le constată a fi nefondate, întrucât argumentele expuse în cele ce urmează se suprapun și se sprijină unele pe altele, neputând fi disociate.

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă analiza de legalitate a Hotărârii CSM nr. 415/07.05.2019, în raport de motivele invocate de reclamant în cererea adresată intimatului-pârât, formulată în condițiile art. 30 din Legea nr. 317/2004. În esență, prin cererea de apărare a independenței, recurentul-reclamant a susținut nelegalitatea rezoluției inspectorului judiciar, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva sa în dosarul Inspecției Judiciare nr. x/2018, precum și nelegalitatea unor acte realizate în desfășurarea acestei proceduri, apreciind că inspectorul judiciar a depășit atribuțiile prevăzute de lege, iar rezultatul acestor măsuri nelegale a fost acela al imixtiunii în activitatea procurorului și afectarea independenței acestuia.

Întrucât cererea de apărare a independenței a fost respinsă, reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ, reiterând aspectele de nelegalitate anterior menționate. Declarând recurs împotriva sentinței de respingere a acțiunii, reclamantul a criticat neanalizarea de instanța de fond a actelor și măsurilor dispuse/luate de inspectorul judiciar, apreciate a fi nelegale întrucât ar fi urmărit să impună reclamantului un anumit mod de interpretare a textelor de lege incidente în materia urmăririi penale.

Din împrejurările expuse anterior, rezultă că recurentul-reclamant a solicitat CSM și, ulterior, instanței de fond, să procedeze la examinarea rezoluției de începere a cercetării disciplinare, emisă de inspectorul judiciar în dosarul nr. x/2018, din perspectiva atributelor conferite de lege Inspecției Judiciare. Este de observat că singurele critici la adresa Hotărârii CSM nr. 415/07.05.2019 se raportează la rezoluția inspectorului judiciar de începere a cercetării disciplinare, ale cărei efecte asupra independenței sale, în calitate de procuror, reclamantul pretinde că nu au fost corect analizate nici de pârât, nici de instanța de fond.

Or, în cadrul procesual de față instanța de fond a reținut corect că nu poate aprecia asupra legalității rezoluției de începere a cercetării disciplinare și a motivelor pe care aceasta s-a întemeiat, nici măcar din perspectiva pretinsei depășiri a atribuțiilor legale ce revin inspectorului judiciar. Această rezoluție nu este supusă distinct controlului judecătoresc, dar nici unui control administrativ ierarhic sau unei proceduri de confirmare/validare anterior sau posterior emiterii ei. Conform art. 47 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 317/2014, la finalizarea cercetării disciplinare inspectorul judiciar poate dispune, printr-o altă rezoluție, admiterea sau respingerea sesizării, măsură care este supusă confirmării sau infirmării de către inspectorul-șef. Așadar, controlul administrativ ierarhic se realizează la finalizarea procedurii, neputând interveni la momentul luării măsurii de începere a cercetării disciplinare, iar mai departe, eventualul control judecătoresc este cel specific procedurilor disciplinare.

Pe cale de consecință, formularea criticilor de nelegalitate a rezoluției inspectorului judiciar în cadrul cererii de anulare a hotărârii de respingere a cererii de apărare a independenței procurorului nu poate deschide calea examinării de către instanța de contencios administrativ a conformității rezoluției cu normele legale, o astfel de abordare contravenind textelor de lege anterior amintite, care nu prevăd posibilitatea exercitării unui control judecătoresc.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu se poate reține o omisiune a primei instanțe de a analiza toate susținerile recurentului-reclamant. Împrejurarea invocată de instanța de fond și pe care recurentul a considerat-o a fi de natură procedurală, și anume imposibilitatea exercitării controlului judecătoresc asupra legalității rezoluției emise de inspectorul judiciar, împiedică examinarea criticilor formulate de reclamant cu privire la începerea cercetării disciplinare pentru motivele invocate în plângerea Spitalului Militar Regina Maria Brașov și măsurile dispuse de inspectorul judiciar în derularea cercetării disciplinare.

În aceeași notă argumentativă, Înalta Curte reține că pretinsa nelegalitate a rezoluției prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare nu putea fi analizată nici de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin secția pentru Procurori, în procedura de apărare a independenței și reputației profesionale, în caz contrar acesta realizând acte și luând măsuri ce revin în competența exclusivă a inspectorului-șef, astfel că instanța de fond a constatat în mod corect că nu s-a relevat o cauză de nelegalitate a hotărârii atacate din această perspectivă.

Este de observat că declanșarea procedurii de cercetare disciplinară și inconvenientele generate de această procedură nu sunt de natură a afecta independența magistratului și nu pot constitui motive în sprijinul cererii de apărare a independenței, formulate conform art. 30 din Legea nr. 317/2004. Totodată, aspectele sesizate de reclamant, referitoare la eventuale abateri disciplinare comise de inspectorul judiciar în derularea activității sale fac obiectul unei alte proceduri (astfel cum rezultă și din hotărârea CSM contestată și răspunsul la plângerea prealabilă, emis de intimatul-pârât), nefăcând obiectul procedurii de apărare a independenței.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai reține că procedura disciplinară declanșată împotriva recurentului-reclamant a fost finalizată prin emiterea unei rezoluții de clasare în procedura administrativă, măsură care asigură recurentului-reclamant o satisfacție adecvată și echitabilă, fără a fi necesară intervenția Consiliului Superior al Magistraturii prin emiterea unei hotărâri de apărare a independenței procurorului.

Nu poate fi reținut nici argumentul recurentului-reclamant în sensul că instanța de fond ar fi reținut că începerea cercetării disciplinare este obligatorie, o astfel de mențiune nefiind regăsită în cuprinsul sentinței recurate.

De asemenea, nici susținerea în sensul că instanța de fond ar fi reținut greșit obiectul cauzei nu se confirmă. Din lecturarea cosiderentelor sentinței recurate rezultă că prima instanță a reținut corect obiectul cauzei ca fiind reprezentat de cererea de anularea Hotărârii CSM nr. 415/07.05.2019, iar împrejurarea că a constatat că argumentele reclamantului privesc nelegalitatea rezoluției de începere a cercetării disciplinare, iar nu a actului administrativ atacat, nu are semnificația unei erori asupra obiectului cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 18 din 11 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.