ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2991/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 546 din 11.09.2019, pronunțată de C.N.C.D. și, pe cale de consecință, anularea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 RON dispusă prin această hotărâre.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 651 din 21 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 651 din 21 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea în tot a hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința anulării hotărârii emise de CNCD și implicit a amenzii contravenționale de 2.000 RON. În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, întrucât nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului și implicit motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale și probele administrate în dovedirea acestor argumente. S-a susținut că nu a fost săvârșită nicio contravenție în sensul discriminării și că actul negocierii în sine nu poate fi supus cenzurii unui alt organ jurisdicțional sau a unei instituții publice. A arătat recurenta-reclamantă că procedurile de concurs, etapele de selecție a dosarelor și concursul pentru ocupare celor 3 posturi vacante de execuție (specialiști resurse umane) din cadrul Departamentului Resurse Umane, nu au conținut elemente de restricționare a participării la concurs, astfel cum se poate observa din anunțurile publice ale tuturor concursurilor organizate și desfășurate la nivel de Companie. Consideră aceasta că nu se poate reține existența vreunei discriminări raportat la categoriile de pensionări prevăzute de lege, categoriile de persoane care pot dobândi calitatea de pensionar, în baza unor legi speciale, fiind persoanele care au avut un statut prevăzut de lege fără ca acest lucru să aibă semnificația vreunei favorizări. Diferențierea, ca mod de dobândire a calității de pensionar o face numai legea, fără a constitui câtuși de puțin discriminare. În opinia recurentei-reclamante, reglementarea introdusă în Contractul Colectiv de Muncă nu constituie un aspect de discriminare, ci constituie un mod de încurajare a reintegrării în câmpil muncii, în funcții civile a persoanelor ce beneficiază de pensii speciale. În final, a precizat aceasta că, în măsura în care se va aprecia întemeiată sancționarea sa pentru săvârșirea unei fapte de discriminare, solicită diminuarea amenzii contravenționale, până la minimul stabilit de prevederile O.G. nr. 137/2000.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată la solicitarea recurentei-reclamante pentru termenul din data de 25 mai 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii judiciare din prezentul litigiu privește solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 546 din 11.09.2019 a Colegiului Director al Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării. Prin această hotărâre Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a respins excepția lipsei calității procesuale active a petentului, invocată de părțile reclamate, a respins excepția lipsei obiectului cererii invocată de părțile reclamate, a constatat că aspectele analizate reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și a aplicat părții reclamate Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. o amenda contravențională de 2.000 de RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Prin aceeași decizie a fost admisă excepția de necompetență a CNCD raportat la capătul de cerere referitor la solicitarea de a se dispune înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării. Ca stare de fapt, în cuprinsul hotărârii s-a reținut că Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de angajator, și Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în calitate de sindicat reprezentativ, au convenit și parafat prevederi cu caracter discriminator, adică limitarea angajării numai a persoanelor pensionate conform legilor speciale, la art. 13 alin. (2) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă fiind menționat că: "nu se permite angajarea: a) persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, cu excepția persoanelor pensionate conform unor legi speciale (…)". Colegiul Director a apreciat că acest articol este discriminatoriu, statuând o diferențiere care permite angajarea unei categorii de persoane în detrimentul altora, concluzionând că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale faptei de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea în totalitate a Hotărârii nr. 547/11.09.2019, prin care s-a decis că fapta analizată reprezintă discriminare, prin sentința recurată acțiunea fiind respinsă, recurenta-reclamantă formulând critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Astfel, instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Totodată, potrivit art. 7 din același act normativ: "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă (…); De asemenea, art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede că: " Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că aceasta aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Astfel, orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale. În ceea ce privește examinarea condițiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispozițiilor ordonanței rezultă că, pentru a fi în prezența unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile); existența unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare. Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute de lege. Recurenta-reclamantă a criticat sentința de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând, în esență, lipsa motivării prin raportare la faptul că aceasta nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului în pronunțarea soluției și nici motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale și probele administrate în dovedirea acestora, susținând totodată că reglementarea introdusă în Contractul Colectiv de Muncă nu constituie un aspect de discriminare ci un mod de încurajare a reintegrării în câmpul muncii. Potrivit textului de lege invocat de recurentă: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii reclamantei. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din considerentele (motivarea) sentinței civile recurate se desprinde cu ușurință examinarea efectiva realizata de judecătorul fondului. Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural. În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Înalta Curte nu poate reține nici alegațile recurentei-reclamante referitoare la faptul că reglementarea introdusă în Contractul Colectiv de Muncă nu constituie un aspect de discriminare, ci constituie un mod de încurajare a reintegrării în câmpul muncii, în măsura în care, prin fapta sa aceasta a creat o deosebire, excludere, preferință pe baza criteriului de vârstă, care are ca efect restrângerea dreptului fundamental la muncă, drept garantat de Constituția României. În ceea ce privește solicitarea de diminuare a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 RON, se poate observa că, așa cum a reținut și judecătorul fondului, asupra acesteia a fost făcută o corectă analiză a proporționalității, aceasta corespunde scopului preventiv și represiv al sancțiunii contravenționale. Mai mult, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) din O.G nr. 137/2000 ce stabilesc că: Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate, se poate observa că a fost oricum orientată spre minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.