Decizia nr. 1960/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2058/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.), în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și A., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, coroborate cu dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 765 pronunțată la data de 20.10.2021 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în dosarul nr. x/2020, solicitând anularea Deciziei, cu consecința anulării sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 5.000 RON stabilită în sarcina Autorității Rutiere Române.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2058 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis contestația formulată de reclamanta Autoritatea Rutieră Română în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și A. și a fost anulată Decizia nr. 765/20.10.2021 emisă de CNCD, cu consecința anulării sancțiunii amenzii aplicate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2058 din 15 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că instanța de judecată a aplicat greșit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor de către CNCD. A susținut că, deși instanța de fond a reținut că nu a fost realizat niciun probatoriu din care să rezulte că discriminarea invocată de petent are la bază criteriul politic, Hotărârea CNCD contestată este temeinic motivată din acest punct de vedere. Astfel cum în mod corect a reținut și Colegiul Director al CNCD, numirile temporare și revocările acestor numiri temporare nu au criterii transparente, predictibile și clare, nefiind prevăzute de acte legislative sau administrative, iar, prin raportare la jurisprudența CJUE, care a stabilit că lipsa de transparență în materie salarială în ceea ce privește criteriile care conduc la diferențieri nejustificate între două grupuri de salariați pot crea o prezumție de discriminare, motiv pentru care nu se poate reține altceva decât faptul că, în relațiile de muncă, lipsa criteriilor transparente de selecție, de numire, de avansare, de revocare din funcție, de premiere sau de sancționare, creează prezumția de discriminare. A invocat prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 cu privire la cele două situații privind partajarea sarcinii probei, și anume: a) prezumția simplă de discriminare, care rezultă din depunerea la CNCD a unei petiții și a unui probatoriu minim; b) obligația de răsturnare a sarcinii probei, care incumbă părții reclamate. A mai arătat că, în prezenta cauză, petentul a creat prezumția tratamentului diferențiat pe criteriul politic, existând indicii precum că această persoană a fost tratată diferit prin asociere cu persoane care au o anumită apartenență politic, neavând relevanță faptul că acesta nu este membru de partid, pentru că a fost tratat ca și cum ar fi membru al unui anumit partid, fiind vorba astfel despre discriminare prin asociere, iar partea reclamată nu a răsturnat sarcina probei în privința acuzațiilor ce i-au fost aduse, neprezentând o justificare obiectivă pentru scopul legitim dorit a fi atins (buna organizare a instituției) prin încetarea numirii temporare a petentului pe funcția de șef al Agenției Teritoriale ARR Brașov și numirea lui B.. Prin urmare, în lipsa prezentării oricăror criterii obiective privind numirea temporară a domnului B., Colegiul director al CNCD a considerat că partea reclamată nu a dovedit faptul că desemnarea în funcția de șef al Agenției Teritoriale ARR Brașov, la aproximativ 30 de zile de la transferul în cadrul instituției, a unei persoane provenind din cadrul unui birou parlamentar, nu a avut la bază rațiuni politice.

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimata-reclamantă Autoritatea Rutieră Română a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în opinia sa, condiția motivării recursului nefiind îndeplinită, criticile fiind, de fapt, apărări pe fondul cauzei. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că soluția primei instanțe este corectă, Decizia CNCD neconținând o minimă justificare a potențialei discriminări pe criteriul politic, fiind doar simple supoziții ale petentului A., nedovedite și preluate de către recurent fără însă a fi realizat un minim de probatoriu. Astfel, Curtea de apel a reținut în mod temeinic și legal faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare și implicit a existenței unei situații de diferențiere din perspectiva principiului egalității și al nediscriminării, motiv pentru care s-a impus în mod corect anularea deciziei CNCD, cu precizarea că petentul A. nu a produs nicio probă în acest sens. 4.2 Intimatul-pârât A., prin întâmpinarea formulată, a solicitat admiterea recursului CNCD, iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei. În esență, a susținut că apreciază că a fost discriminat, prin schimbarea sa din funcția de șef de agenție, pe motive politice (acesta nefiind afiliat politic) și fără nicio justificare din punct de vedere profesional.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul A., intimata A.R.R. a susținut că intimatul-pârât nu poate formula critici cu privire la recursul CNCD, întrucât putea formula el însuși recurs la sentință.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în cauză fiind amânată pronunțarea la data de 4 aprilie 2024. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul privesc greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, precum și art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor de către CNCD, referitoare la sarcina probei privind existența unor fapte care să permită a se presupune existența unei discriminări, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin petiția înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu nr. x/13.10.2020, petentul A. a reclamat discriminarea sa la locul de muncă, cu motivarea că schimbarea din funcția de șef de agenție la Autoritatea Rutieră Română (ARR) - Brașov, pe care o exercita prin promovare temporară, ar fi avut la bază criteriul convingerii/afilierii politice. Încetarea numirii temporare în exercitarea funcției de Șef de agenție de către dl. A., a fost dispusă prin decizia ARR nr. 1709/26.06.2020 în baza prevederilor art. 30 din Legea nr. 153/2017 și prevederile art. 40 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii cu modificările și completările ulterioare. Prin Decizia nr. 765 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la data de 20.10.2021, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă petiția formulată de dl. A. și a fost aplicată Autorității Rutiere Române o amendă contravențională de 5000 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Raportat la obiectul petiției, Colegiul director a reținut că petentul este angajat cu o vechime de aproximativ 28 de ani în cadrul Agenției Teritoriale ARR Brașov, fiind încadrat postul de execuție inspector de specialitate/referent de specialitate; de-a lungul timpului petentul a fost numit de mai multe ori să exercite cu caracter temporar funcția de conducere de șef agenție în cadrul Agenției Teritoriale ARR Brașov, inclusiv prin Decizia nr. 1470 din data de 29.05.2020, decizie care a încetat după 30 de zile, prin Decizia nr. 09 din data de 26.06.2020. Începând cu data la care a fost emisă decizia de încetare a numirii temporare a petentului, este numit în aceeași funcție de conducere numitul B., angajat al Agenției Teritoriale ARR Brașov din data de 15.06.2020, prin detașare pe o perioadă de 6 luni. În concret, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Colegiul director a reținut că numirile petentului pe funcția de conducere de șef agenție prin decizii ale directorului general al ARR nu au prevăzut de fiecare dată perioada pentru care exercită funcția de agenție și și nu au fost reînnoite o data la 6 luni, astfel cum indică partea reclamată în punctul său vedere. Astfel, petentul a exercitat funcția de conducere de șef agenție timp de 12 luni în perioada 23.05.2012 - 23.05.2013 (Decizia de numire temporară nr. 345/22.05.2012, Decizia de numire temporară nr. 1818/23.11.2012 și Decizia de încetare a numirii temporare nr. 696/10.05.2012), timp de o lună si cinsprezeci zile în perioada 20.04.2014 - 15.06.2014 (Decizia de numire temporară nr. 140/20.02.2014 și Decizia de încetare a numirii temporare nr. 384/05.06.2014) și timp de 5 ani si șapte luni în perioada 01.10.2014- 11.01.2019 - 01.06.2020 (Decizia de numire temporară nr. 827/29.09.2014, Decizia de numire temporară nr. 733/28.12.2018, Decizia de numire temporară nr. 1470/29.05.2020 și Decizia de încetare a numirii temporare nr. 1709/26.06.2020), timpul între ultima decizie de numire și decizia de încetare a numirii fiind de treizeci de zile (în perioada 01.06.2020 - 01.07.2020). În aceste condiții, au fost considerate ca neîntemeiate apărările părții reclamate conform cărora petentul ar fi ocupat funcția de șef agenție, "prin promovare temporară pe perioade de 6 luni succesive, conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare". În continuare, s-au reținut susținerile petentului potrivit cărora eliberarea sa din funcția temporară de conducere și numirea lui B. are la bază considerente politice (considerând acesta că nu corespundea din punct de vedere politic din cauza convingerilor de stânga și că astfel directorul general, având convingeri politice de dreapta, l-a numit în funcția de șef al Agenției Teritoriale ARR Brașov pe președintele organizației municipale Brașov a C.), constatând că partea reclamată a prezentat ca și motiv al încetării numirii temporare pe funcția de conducere a petentului doar dispozițiile art. 30 2 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și prevederile art. 40 3 din Legea nr. 53/2003 republicată, Codul muncii, mai exact prerogativa angajatorului de a dispune, pentru buna organizare a instituției, stabilirea exercitării cu caracter temporar de către salariații săi. Prin sentința recurată, s-a admis contestația formulată și a fost anulată Decizia nr. 765/20.10.2021 emisă de CNCD, cu consecința anulării sancțiunii amenzii aplicate. Prima instanță a apreciat că pentru ocuparea temporară a funcției deținute de pârât, nu era necesară organizarea unui concurs, aceasta fiind realizată prin numirea unei anume persoane pentru o perioadă care de regulă este limitată de organizarea unui concurs. Prin urmare, decizia autorității de încetare a numirii pe o funcție temporară putea interveni oricând, petentul neputând susține discriminarea pe criteriul politic din această perspectivă, mai ales că acesta a mai îndeplinit tot cu caracter temporar de-a lungul timpului această funcție. Or, acest aspect nu trebuie să conducă la ideea de permanentizare pe funcția respectivă, ori la o titularizare în afara condițiilor legale. De asemenea, instanța de fond a apreciat că decizia contestată nu conține nicio minimă justificare a potențialei discriminări pe criteriul politic, acesta fiind în aceste condiții doar o supoziție a petentului, nedovedită, preluată de pârâta CNCD fără a fi însă realizat un minim probatoriu. Or, în lipsa unei probe din partea petentului, nu se poate considera că reclamantei i-ar fi revenit răsturnarea sarcinii probei. Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este nelegală pentru următoarele considerente: Se constată că art. 2 din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele: "Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.(...)", iar potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Potrivit art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparține unei anumite rase, naționalități, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă și protecție socială, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă; (...)" Totodată, conform art. 26 alin. (1) din același act normativ "Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate." De asemenea, art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 stabilește că "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice." Conform art. 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, "Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice". În același sens sunt și dispozițiile art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care prevăd că "Petentul, respectiv persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte, care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare." Astfel, aceste texte legale prezintă două situații ce sunt în strânsă legătură, respectiv prezumția simplă de discriminare, care rezultă din depunerea la C.N.C.D. a unei petiții și a unui probatoriu minim și obligația de răsturnare a sarcinii probei, care incumbă părții reclamate și constă în dovedirea prin orice mijloc de probă a faptului că aspectele menționate în petiția depusă la C.N.C.D. nu reprezintă fapte de discriminare sau că aceste fapte de discriminare au o justificare obiectivă. Așadar, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită între petent și reclamat: persoana interesată are obligația de a dovedi fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoana reclamată are sarcina de a dovedi că faptele respective nu constituie discriminare, respectiv în cazul unui angajator, că măsurile adoptate în ceea ce îl privește pe angajat au fost determinate de cauze legale și au fost luate în baza unor criterii obiective, care nu au legătură cu motivul de discriminare invocat, ceea ce exclude în sine o cauză ilicită. Înalta Curte subliniază că în domeniul discriminării, inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului aplică principiul inversării sarcinii probei, arătând că "ar fi extrem de dificil în practică pentru aplicanți să dovedească o discriminare indirectă fără o asemenea inversare a sarcinii probei" (cauza Horváth și Kiss împotriva Ungariei, 29 ianuarie 2013) și, prin urmare, nu petentul, ci reclamatul trebuie să arate dacă există sau nu situații similare. În același sens, în Hotărârea din 8 martie 2022 pronunțată în cauza Zakharova ș.a. c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut ocazia să reitereze principiile referitoare la sarcina probei în materia discriminării, reținând printre altele că o afirmație cu caracter general în sensul că susținerile reclamanților privind discriminarea sunt nefondate nu este suficientă pentru a deroba statul și autoritățile sale de obligația de a dovedi contrariul acuzațiilor motivate privind discriminarea (mutatis mutandis, Makhashevy v. Russia, no. 20546/07, § 179, 31 iulie 2012, și Begheluri v. Georgia, no. 28490/02, § 179, 7 octombrie 2014). În aceste condiții, prin raportare la dispozițiile legale și la considerentele teoretice expuse, instanța de control judiciar apreciază că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că susținerile petentului care au stat la baza emiterii deciziei de sancționare au fost nerealiste și nelegale, iar decizia contestată nu conține nicio minimă justificare a potențialei discriminări pe criteriul politic, acesta fiind în aceste condiții doar o supoziție a petentului, nedovedită, preluată de pârâtul CNCD fără a fi însă realizat un minim probatoriu, în lipsa unei probe din partea petentului, neputându-se considera că reclamantei i-ar fi revenit răsturnarea sarcinii probei. În realitate, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, în condițiile în care au fost prezentate de către persoana care s-a considerat victima unor fapte de discriminare la locul de muncă, fapte relevante care creează cel puțin aparența existenței unor măsuri arbitrare din parte angajatorului, acestuia din urmă îi revine sarcina să demonstreze faptul că măsurile dispuse de instituție au avut la bază rațiuni obiective, străine de orice criteriu de discriminare. Deși vorbește de necesitatea unei minime probe din partea persoanei care a depus reclamația, în fapt, instanța de fond nu ia în considerare faptele dovedite în speță pe motiv că acestea nu fac proba deplină a criteriului de discriminare ceea ce, așa cum am arătat mai sus, constituie o greșită aplicare a normelor privind sarcina probei în cauzele de discriminare. Este neîndoielnic faptul că, în condițiile în care persoana care a depus reclamația exercita funcția de conducere în cadrul instituției reclamante de mai mult de 5 ani, în condițiile în care, cu puțin timp înainte de emiterea deciziei de încetare a numirii temporare, îi fusese prelungită pentru încă 6 luni numirea temporară, în condițiile în care, la scurt timp după încetarea numirii temporare a fost numită în respectiva funcție o persoană transferată de puțin timp în cadrul instituției de la un cabinet parlamentar, existau suficiente dovezi pentru crearea unei prezumții de discriminare și răsturnarea sarcinii probei. În consecință, nu mai era suficient ca angajatorul să aibă competența să dispună astfel de măsuri pentru buna organizare a instituției, ci trebuia să probeze faptul că măsurile au avut, în mod real, o astfel de finalitate. Până la proba contrară, măsurile descrise mai sus au aparența unor măsuri arbitrare, menite să conducă la promovarea pe o funcție de conducere a unei persoane susținute politic, în defavoarea unei persoane care nu beneficiază de o astfel de susținere. Ocuparea, pentru o perioadă lungă de timp, a unei funcții de conducere prin numiri temporare nu îi conferă autorității posibilitatea să se comporte în mod arbitrar față de persoana astfel numită, ci chiar și într-o astfel de situație măsurile dispuse trebuie să aibă o justificare obiectivă, în limitele marjei de apreciere a instituției. Ca urmare, în lipsa dovedirii unor criterii obiective, în mod corect a reținut Colegiul director că partea reclamată nu a demonstrat faptul că încetarea intempestivă a numirii în temporare a intimatului A. urmată de desemnarea în funcția de șef al Agenției Teritoriale ARR Brașov, la aproximativ 30 de zile de la transferul în cadrul instituției, a unei persoane provenind din cadrul unui birou parlamentar, nu a avut la bază rațiuni politice, apreciind astfel ca nefondate apărările părții reclamate potrivit cărora "simplul fapt că B. ar fi și președintele organizației municipale Brașov a C. nu poate duce la concluzia că emiterea deciziei 1709/26.06.2020 are la bază rațiuni de ordin politic". În concluzie, având în vedere toate aspectele reținute, Înalta Curte constată că este greșită interpretarea făcută de prima instanță cu privire la îndeplinirea obligațiilor petentului și reclamatului privind probațiunea necesară prevăzută de art. 20 alin. (6) și 27 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și art. 72 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru constatarea faptei în discuție ca fiind discriminatorie conform art. 2 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 și concluzia acesteia că Decizia contestată nu conține nicio justificare a potențialei discriminări, fiind, așadar, nefondate criticile de nelegalitate aduse de reclamantă hotărârii CNCD contestate. Așa fiind, reținându-se incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., se impune reformarea sentinței recurate. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă Autoritatea Rutieră Română; va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,