ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 296/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit Curtea de Apel București, la data de 10.05.2017 cu o acțiune formulată în contradictoriu cu ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și ANAF- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Direcția Generală de Soluționare a Contesatiilor solicitând anularea Deciziei nr. 280/07.11.2016, prin care s-a suspendat soluționarea contestației pe cale administrativă îndreptată împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. GRG -AIF 3123/24.06.2016, cu obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrative.

Prin sentința nr. 2002 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a anulat Decizia nr. 280/2016 emisă de pârâta ANAF - DGSC și a obligat pârâta ANAF - DGSC să soluționeze pe fond contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere x/2016 și a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. GRG - AIF 3123/24.06.2016.

Prin încheierea din 28 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către Societatea B. S.R.L., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că reclamantă este Societatea B. S.R.L. și nu A. S.R.L. cum eronat s-a menționat, s-a respins excepția lipsei calității procesual active în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale invocată în apărarea de către pârâta ANAF, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2002/12.06.2019 și a încheierii din data de 28.03.2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.R.L. și respingerea acțiunii și a cererii precizatoare/modificatoare a acțiunii introductive ca fiind formulate de către o persoană fără calitate procesuală activă, admiterea excepției inadmisibilității cererii precizatoare/modificatoare a acțiunii introductive și respingerea acestei cereri ca atare, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În mod greșit, instanța de fond a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active invocată de ANAF viza numai "cererea de îndreptare a erorii materiale".

Astfel, așa cum rezultă din notele scrise depuse la dosar ca urmare a dispoziției instanței de fond de a preciza dacă, în raport de cererea precizatoare/modificatoare recurenta își menține excepția lipsei calității procesuale active, excepție invocată prin întâmpinare, a arătat recurenta că, în mod clar își menține excepția lipsei calității procesuale active a A. S.R.L.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a A. S.R.L. si respingerea cererii introductive și a cererii precizatoare/modificatoare/îndreptare eroare materială, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Precizează recurenta că, în mod vădit nelegal instanța de fond a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de B. S.R.L, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că reclamanta este B. S.R.L și nu A. S.R.L, cum eronat s-a menționat, a dispus rectificarea citativului in acest sens și a respins excepția lipsei calității procesuale active în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale invocată în apărare de către pârâta A.N.A.F., ca nefondată.

Astfel, instanța de fond în mod vădit nelegal a recalificat cererea precizatoare/modificatoare în cerere de îndreptare a erorii materiale.

În acest sens precizează recurenta că, această recalificare nu a fost pusă în discuția părților și instituția recurentă nu a avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la acest aspect.

Mai mult decât atât, învederează că cererea de indreptare a erorii materiale era inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si susținerile pârtilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Or, "erorile" invocate nu erau cuprinse într-o hotărâre sau încheiere.

De asemenea, precizează recurenta că formularea unei cereri de chemare în judecată de către o altă persoană juridică nu poate fi calificată, potrivit legii drept eroare materială. În acest sens, subliniază că cererea introductivă a fost formulată de către un alt contribuabil decât cel cu privire la care fuseseră emise actele administrative fiscale atacate, respectiv de către un contribuabil cu o altă denumire și cu alte date de identificare.

Împotriva sentinței civile nr. 2002/12.06.2019 prin care instanța a admis acțiunea formulată de Societatea B. S.R.L., a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca nefondată. Apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Critică sentința civilă pentru nelegalitate, întrucât la pronunțarea acesteia, instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legale incidente în cauză și cuprinde motive străine de natura pricinii.

Consideră recurenta că la emiterea Deciziei nr. 280/2016 au fost respectate dispozițiile legale aplicabile în cauză, nefiind incidente motive de nulitate relativă sau absolută a acestuia.

Consideră recurenta temeinică și legală soluția pronunțată de organele de soluționare a contestației administrative, având în vedere faptul că în cauză au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la indiciile săvârșirii unor fapte de natură penală, ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o strânsă interdependeță de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Așa cum în mod corect s-a reținut în Decizia nr. 280/2016, prioritatea de soluționare în speță o au organele de cercetare penală care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei, potrivit principiului de drept: penalul ține în toc civilul, consacrat prin art. 28 C. proc. pen.

În ceea ce privește anularea Deciziei nr. 280/2016 emisĂ de A.N.A.F.-D.G.S.C, sentința nr. 2002/12.06.2019 este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) C. proc. civ.).

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor legale citate anterior, organul de soluționare a contestației poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când, în speță, există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Susține recurenta că, în prezenta cauză, nu poate fi reținută motivarea instanței de fond potrivit căreia măsura suspendării a fost dispusă nelegal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală

La data de 10.08.2017, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit Curtea de Apel București în contradictoriu cu ANAF- DGRFP Ploiești și ANAF- DGSC cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 280/2016 emisă de organul fiscal.

Prin decizia contestată s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei de impunere privind obligația fiscală suplimentară de plată nr. x/2016 emise de AJFP Giurgiu, pentru suma totală de 16.681.133 RON, precum și a diminuării pierderii fiscale prin dispoziția nr. x/2016.

ANAF a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei motivat în esență de împrejurarea că, prin decizia contestată s-a dispus soluționarea pe fond a contestației formulate de societatea reclamantă, iar acțiunea la instanță a fost formulată de către Societatea A. S.R.L. .

Urmare a apărărilor invocate de pârâta ANAF, reclamanta a formulat la data de 19.07.2017, cerere precizatoare/modificatoare a acțiunii introductive, calificată ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale motivată în sensul că reclamantă în cauză este B. S.R.L. - cu sediul social în jud. Giurgiu, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2001, administrator D., eroarea fiind produsă de asemănarea între denumirile celor două societăți și elementele lor de identificare.

Față de cererea de îndreptare a erorii materiale, ANAF a formulat note scrise arătând că B. S.R.L. nu poate formula cerere precizatoare în cauză, neavând calitate procesuală; s-a invocat totodată inadmisibilitatea cererii precizatoare/modificatoare ca fiind formulată de către o altă persoană juridică, respectiv S.C. A. S.R.L..

Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi reținute în considerarea următoarelor argumente.

Înalta Curte constată că, actul administrativ contestat vizează persoana juridică Societatea B. S.R.L., iar contestația împotriva acestei decizii formulată de către Societatea A. S.R.L., apare ca fiind formulată de către aceasta din eroare, dată fiind asemănarea între denumirile celor două persoane juridice .

În acest context corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active în formularea cererii precizatoare/modificatoare a cererii inițiale, invocată în apărare de către pârâta ANAF.

Nici criticile referitoare la inadmisibilitatea precizării cererii inițiale de chemare în judecată, de către Societatea B. S.R.L., nu pot fi primite, dată fiind împrejurarea că din petitul acțiunii cu care a fost investită Curtea de Apel București, dar și din considerentele acesteia rezultă fără dubiu faptul că se tinde la anularea actului administrativ ce vizează o persoană juridică, iar deducerea litigiului instanței de contencios administrativ se realizează de către respectiva persoană juridică și nu de către un terț.

În continuare, recurenta a criticat soluția instanței de fond care vizează anularea Deciziei nr. 280/2016 emisă de ANAF, susținând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că aceste critici se regăsesc și în cuprinsul cererii de recurs formulate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, acestea vor fi analizate împreună.

Recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține faptul că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de părți, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a analizat apărările prezentate de părțile din prezentul litigiu.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Instanța de control judiciar, apreciază că instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată.

Înalta Curte apreciază că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt și textele de lege incidente în cauză, reprezentând, așadar, o "motivare în fapt și în drept" în înțelesul pe care art. 425 alin. (1) C. proc. civ. îl atribuie acestei sintagme, instanța de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că afirmațiile recurentei sunt nefondate și incapabile să conducă la o eventuală reformare a hotărârii judecătorești ce face obiectul recursului, din această perspectivă.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 fiind nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

Prin Decizia nr. 280/2016 privind soluționarea contestației formulate de B. S.R.L., înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/18.08.2016 s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de B. S.R.L, împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecție fiscală nr. x/24.06.2016 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, respectiv pentru suma de totală de 16.681.133 RON, reprezentând: 4.074.227 RON impozit pe profit stabilit suplimentar; 2.710.116 RON accesorii aferente impozitului pe profit 6.010.474 RON TVA stabilită suplimentar; 3.886.316 RON accesorii aferente TVA, precum și a diminuării pierderii fiscale dispuse prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/24.06.2016.

S-a dispus că până la finalizarea cauzei penale, se va suspenda soluționarea contestației formulare împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. GRG-AIF 3123/24.06.2016, pentru suma de-16.681.133 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii aferente acestora, precum și pentru suma de 1.353.929 RON, reprezentând diminuarea pierderii fiscale, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu referitoare la măsura de suspendare a soluționării contestației formulate de intimata-reclamantă în ceea ce privește suma de 16.681.133 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii aferente acestora, precum și pentru suma de 1.353.929 RON, reprezentând diminuarea pierderii fiscale, sunt neîntemeiate, instanța de fond a constatat în mod corect că această măsură a fost dispusă în mod nelegal.

Potrivit prevederilor art. 108 din Codul de procedură fiscală, organele fiscale, atunci când constată existenta unor indicii de săvârșire a unor infracțiuni "au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție si de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului."

În cauză nu reiese existența acestui tip de proces-verbal.

Pe de altă parte, condiția cerută de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală invocat nu este îndeplinită, întrucât eventualul caracter penal a faptelor pretins săvârșite nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată asupra contestației.

Astfel, recurenta-pârâtă a reținut în fundamentarea soluției de suspendare faptul că, între stabilirea obligațiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2016 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență iar această interdependență constă în faptul că în speță se pune problema realității operațiunilor înregistrate și a diminuării bazelor de impunere privind impozitul pe profit și TVA prin înregistrarea unor cheltuieli nedeductibile fiscal precum și prin stornare de venituri sau neînregistrarea acestora și necolectarea TVA, a faptului că intimate-reclamantă a dedus TVA pentru unele tranzacții asupra cărora există indicii privind săvârșirea unor infracțiuni, iar în baza acelorași tranzacții apreciate ca fictive de organele fiscale, intimata-reclamantă a solicitat TVA, respectiv recunoașterea dreptului de deducere al TVA de la bugetul de stat, iar acest drept nu poate fi recunoscut din punct de vedere fiscal decât în baza unei premise clare si certe, aceea a realității și valabilității tranzacțiilor.

Or, în cauză au fost reținute și probate suficiente împrejurări factuale care sunt în măsură să contureze realitatea sau, după caz, fictivitatea operațiunilor economice derulate de intimată, independent de eventualul caracter infracțional al faptelor respective, existând posibilitatea aplicării directe a prevederilor art. 11 din Codul fiscal.

Pe de altă parte, recurenta nu a făcut dovada că demersul său privind sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a avut o finalitate concretă.

Prin urmare, corect a reținut instanța de fond că actiunea reclamantei este întemeiată motivat de faptul că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra Deciziei nr. 280/07.11.2016, emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare.

Dispozițiile prevăzute în art. 277 alin. (1) lit. a) impun ca organul fiscal să indice infracțiunea a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă și să arate și indiciile care au stat la baza acestei sesizări. Decizia nr. 280 face referiri generice la "problema realității operațiunilor înregistrate si a diminuării bazelor de impunere privind impozitul pe profit si TVA prin înregistrarea unor cheltuieli si TVA nedeductibil fiscal, precum prin stornare de venituri sau neînregistrarea acestora si necolectarea TVA", fără a preciza clar ce operațiuni, elemente, acte sau fapte juridice se au în vedere .

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva încheierii din 28 martie 2018 și a sentinței civile nr. 2002 din 12 iunie 2019 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.