ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2040/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Solidaritatea 2003 S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, solicitând anularea Deciziei nr. 415/16.10.2015 emisă de ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și, pe cale de consecință, anularea în totalitate a Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzuta de art. 27, alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 4509/20.07.2015 emisă de către ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu pentru suma de 2.505.320 RON.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 211 din 23 ianuarie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. Solidaritatea 2003 S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și a anulat Decizia privind soluționarea contestației nr. 415/16.10.2015 emisă de pârâta A.N.A.F- D.G.R.F.P. Ploiești și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.07.2015 emisă de A.N.A.F- D.G.R.F.P. Ploiești-A.J.F.P. Giurgiu.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 211 din 23 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu a declarat recurs, întemeiat pe art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că la pronunțarea hotărârii instanța de judecată a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză. Consideră că în mod greșit instanța de fond a admis contestația reclamantului, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 25, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în ceea ce privește atragerea răspunderii solidare a administratorului. AJFP Giurgiu a emis Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.07.2015 în temeiul disp. art. 25, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Recurenta apreciază că a arătat pe larg motivele pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare prin emiterea Deciziei ce face obiectul prezentei cauze, motive temeinice și legale care probează reaua-credință a reclamantului. Arată că reclamantul nu a solicitat și nu a administrat probe cu care să-și dovedească cele susținute prin apărările formulate, neaducând argumente cu care să dovedească contrariul celor reținute în cuprinsul celor două decizii contestate. Conform prevederilor art. 25, alin. (2), lit. a): "răspunde în solidar cu debitorul declarat insolvabil orice persoană care anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, a dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea. Recurenta consideră că reaua-credință este dovedită având în vedere faptul că vânzarea activelor a provocat în mod direct un grav prejudiciu societății debitoare, tranzacțiile efectuate ducând la devalizarea patrimoniului societății și, implicit, la insolvabilitatea acesteia. Față de cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca legale și temeinice a Deciziei de soluționare a contestației nr. 415/16.10.2015 emisă de DGRFP Ploiești și a Deciziei nr. 4509/20.07.2015 de angajare a răspunderii solidare emisă de AJFP Giurgiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/20.07.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei Solidaritatea 2003 S.R.L. în limita sumei de 2.505.320 RON, reprezentând obligații fiscale neachitate bugetului general consolidat de către debitorul A. S.A. În motivarea Deciziei, s-au reținut următoarele: La data de 28.05.2012, "A., a înstrăinat o parte din bunurile societății, prin vânzarea acestora către "Solidaritatea, " astfel: a) apartamentul nr. x situat în Giurgiu, str. x, bl. 19 C/613, nr. cadastral x, CF nr. x, conform actului notarial nr. x/28.05.2012; b) imobilul situat în intravilanul sat Remus, CF nr. x, compus din teren în suprafața de 1.000 mp, construcția CI în suprafața de 151 mp, construcția C2 în suprafața de 129 mp și construcția C3 în suprafața de 70 mp, conform actului notarial nr. x/28.05.2012; c) terenul în suprafața de 334 mp, având nr. cadastral x, situat în Giurgiu, bl. CFR. nr. 34, conform actului notarial nr. x/28.05.2012. S-a menționat că după 12 zile de la instituirea măsurilor asigurătorii a fost înstrăinată majoritatea patrimoniului, în acest mod fiind îngreunată în mod considerabil recuperarea obligațiilor fiscale și s-a considerat că există suficiente indicii și elemente care să conducă la concluzia de vânzare cu rea-credință. În consecință, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii solidare în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și s-a emis Decizia. Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul fiscal, (2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta, următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea". De asemenea, conform art. 3.1 din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "În scopul angajării răspunderii solidare prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul fiscal cu competențe în executarea silită a debitorului principal va avea în vedere următoarele: b) stabilirea persoanelor fizice sau juridice, care cu rea-credință, au dobândit active de la debitorul declarat insolvabil anterior datei declarării insolvabilității; c) constatarea faptului că între starea de insolvabilitate și transferul dreptului de proprietate asupra activelor există o legătură de cauzalitate; Din analiza normelor legale de mai sus se desprinde concluzia că pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei, organul fiscal este dator să dovedească reaua-credință a acesteia și legătura de cauzalitate dintre dobândirea unora dintre activele "A., și starea de insolvabilitate a acesteia. Înalta Curte constată că în ceea ce privește reaua-credință se observă că, în cuprinsul deciziilor contestate, nu se regăsesc explicații privind legătura dintre vânzarea bunurilor efectuată la nivelul anului 2012 și starea de insolvabilitate constatată la nivelul anul 2014. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază în acord cu instanța de fond, că nu se poate prezuma că simpla înstrăinare a acestor imobile a dus la starea de insolvabilitate a societății. Mai mult, din analiza raportului de expertiză întocmit în cauză, se constată că înstrăinarea activelor s-a efectuat în condiții de transparență, între două societăți neafiliate, prin contracte încheiate în formă autentică, notarială, la valoarea de circulație reală a bunurilor. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va este nefondat.