Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
24 mai 2022

Decizia nr. 2940/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 21/2017 a Curții de Apel Cluj

Ședința publică din data de 24 mai 2022 Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe

DECIDE Admite recursurile formulate de pârâta Comisia Specială de Retrocedare și intervenientul Municipiul Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 85 din 17 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.