ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5983/2019

Cadrul procesual 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.08.2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a bunurilor care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 5526 din 31.05.2016 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, retrocedarea imobilelor care au făcut obiectul cererilor, cu cheltuieli de judecată. 1.

Municipiul Baia Mare a formulat cerere de intervenție accesorie prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu motivarea că acesta din urmă nu a avut calitatea de proprietar al imobilului litigios la momentul preluării în proprietatea Statului Român. 2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 21/2017 din 25 ianuarie 2017, a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul Municipiul Baia Mare și a respins acțiunea reclamantului Ordinul Minoriților.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este insuficient motivată, deoarece judecătorul fondului s-a limitat să menționeze faptul că "susținerile nu pot fi reținute, având în vedere că extrasul de C.F. evidențiază o altă entitate - Ordinul Minoriților Baia Mare - persoană juridică distinctă de solicitanți." Instanța a preluat doar argumentația expusă de pârâtă în decizia contestată în cauză, fără să se raporteze la aspectele de fapt și de drept pe care aceasta le-a invocat. Recurentul a arătat că prima instanță nu i-a încuviințat probatoriul solicitat, ceea ce conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 6 din CEDO. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a precizat faptul că sentința contestată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Judecătorul fondului cauzei nu a ținut seama de sentința civilă nr. 89/1952 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului Baia Mare unde se precizează foarte clar faptul că imobilul în litigiu a aparținut Ordinului Călugărilor Minoriți. Mai mult decât atât, instanța nu a analizat dacă Ordinul are calitatea de persoană juridică recunoscută. În realitate, din documentele depuse la dosar rezultă faptul că Ordinul Minoriților cu sediul în Arad are mânăstire în Baia Mare, nefiind vorba despre existența unui Ordin separat. Cererea de retrocedare a fost făcută cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, care permit formularea acesteia și de o altă persoană decât cea care figurează înscrisă în cartea funciară. În ceea ce privește legătura dintre titularul cererii de retrocedare și proprietarul tabular al imobilului care face obiectul retrocedării, recurentul menționează că prima înscriere în C.F. a fost făcută pe "Mânăstirea Minoriților din Baia Mare", aspect care rezultă și din considerentele deciziei civile nr. 1600/R/2007. Ca atare, imobilul aflat în discuție aparține Ordinului Minoriților cu sediul în Arad care a avut mănăstire în Baia Mare, intabulată în C.F. x Baia Mare.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar. 4.2. Intimatul Municipiul Baia Mare a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, precizând faptul că nu există la dosarul cauzei niciun înscris care să ateste că imobilul la preluare a constituit proprietatea Eparhiei Satu Mare sau a Ordinului Minoriților cu sediul în Arad; mai mult decât atât, nu există niciun act din care să rezulte preluarea, transmiterea dreptului de la entitatea înscrisă în cartea funciară către alte entități juridice.

Soluția instanței de recurs 5.1. Considerații generale Controlul de legalitate declanșat de recurentul Ordinul Minoriților vizează Decizia nr. 5526/31.05.2016 prin care intimata Comisia Specială de Retrocedare a respins cererile de retrocedare nr. x din 06.02.2003 formulate de Ordinul Minoriților, cu sediul în Arad, având ca obiect imobilul compus din construcție și teren, situat în municipiul Baia Mare, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Baia Mare, nr. topo x, 435, 436. Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului la momentul preluării în proprietatea Statului Român, în condițiile în care în C.F. figura o altă entitate, respectiv Ordinul Minoriților Baia Mare. Înalta Curte nu împărtășește soluția judecătorului fondului. Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar și la apărările intimatelor din cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, instanța de control judiciar constată următoarele: 5.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele menționate de textul legal mai sus citat, deoarece judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esențiale ale speței. În concret, instanța nu a analizat susținerile recurentului în sensul că are calitatea de persoană îndreptățită să solicite retrocedarea imobilului aflat în discuție, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, respectiv: sentința civilă nr. 89/1952 pronunțată de Tribunalul Popular al orașului Baia Mare, precum și Decizia nr. 1600/R/2007 din 05.07.2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Civilă, de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/2006. De asemenea, instanța nu a analizat nici aserțiunea recurentului referitoare la faptul că, la formularea cererilor de retrocedare, a avut în vedere dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd faptul că: "cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia de Retrocedare". Or, pe acest aspect, recurentul menționează că imobilul aparține Ordinului Minoriților, cu sediul în Arad, care a avut mânăstire în Baia Mare, nefiind vorba despre existența unui ordin separat care să aibă în proprietate imobilul în litigiu. În altă ordine de idei, din actele dosarului, rezultă că pentru același imobil a fost formulată și cererea de restituire nr. x din 28.02.2003 de către Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare (a se vedea dosar fond), iar aceasta a fost respinsă, prin Decizia nr. 3360/27.05.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare . Or, instanța trebuia să clarifice care este soluția definitivă cu privire la această cerere, punând în vedere părților să facă precizările necesare. În concluzie, instanța de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esență invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinței, în condițiile art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 5.3. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5.4. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere trebuie să solicite părților să facă precizările arătate la pct. 5.2. din decizie, să administreze toate probele impuse pentru completa cercetare a fondului cauzei și să se pronunțe asupra tuturor susținerilor și apărărilor formulate de părți.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.