ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 08.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Președintele României și Administrația Prezidențială, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, solicitând anularea Decretului nr. 553/2010 publicat in Monitorul Oficial pe 02.06.2010 privind numirea unui judecător la Curtea Constituțională.

Prin sentința civilă nr. 2540 din data de 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile tardivității acțiunii și lipsei de interes invocate de pârâții Administrația Prezidențială și Președintele României, ca neîntemeiate.

Pe fond, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat în esență că, la data de 4.05.2018, dață la care a fost publicată în Monitorul Oficial decizia CCR 136/2018, decretul prezidential nr. 553/2010 trebuia să-și înceteze toate efectele juridice, deoarece a fost emis în baza unui articol dintr-o lege declarat neconstitutional. În acest sens, a invocat paragrafele 71 si 72 din decizia CCR 874/2018.

Interpretarea dată de instanța de fond textului de lege criticat este în mod expres contrară considerentului paragrafului 94 al deciziei CCR 136/2018 referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituționalității, fiind de natură sa contravină efectelor de ordin constituțional ale deciziei Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale, iar lipsa înlăturării efectelor lor, echivalează cu nerespectarea principiului constituțional al valorii obligatorii și opozabilității erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, consacrată de art. 147.1 si 147.4 din Legea fundamentală.

La data de 09 noiembrie 2021, recurentul - reclamant a depus la dosar note scrise prin care a invocat un alt motiv de recurs în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata -pârâtă Administrația Prezidențială a invocat excepția nulității recursului, cu motivarea că acesta nu respectă cerințele imperative prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Intimata - pârâtă Administrația Prezidențială a depus punct de vedere cu privire la notele scrise formulate de recurentul - reclamant, prin care a invocat excepția tardivității formulării noului motiv de recurs.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului invocată de intimata - pârâtă Administrația Prezindențială.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Altfel spus, prin motivarea recursului se înțelege expunerea prin cererea de recurs a unor critici pertinente și concrete la adresa sentinței recurate, care să poată fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de textul legal, iar în măsura în care recursul nu este motivat, ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În speță, se constată că recursul, deși încadrat formal în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrate în textul indicat și, de altfel, în niciunul din motivele de casare cuprinse în art. 488 alin. (1) din acest cod, recurentul -reclamant nedezvoltând critici propriu-zise față de soluția de respingere a cererii de anulare a Decretului nr. 553/2010 publicat în Monitorul Oficial pe 02.06.2010 privind numirea unui judecător la Curtea Constituțională.

Astfel, din lecturarea motivelor de recurs se observă că recurentul s-a limitat la reluarea aspectelor ce privesc încălcarea dispozițiilor art. 147 din Constituție.

În concluzie, cum recurentul-reclamant nu a expus critici pertinente și concrete la adresa sentinței recurate, care să poată fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția și va constata nulitatea recursului.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentul - reclamant prin notele scrise depuse la data de 09 noiembrie 2021, Înalta Curte constată că acesta a fost depus cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Prin urmare, sancțiunea pentru invocarea motivelor de recurs cu depășirea termenului legal este anularea recursului iar această nulitate nu este condiționată de vreo vătămare întrucât intervine pentru nerespectarea cerințelor expres prevăzute de lege, potrivit art. 176 pct. (6) coroborat cu art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2540 din data de 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2022.