ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2849/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.01.2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România la emiterea unui act administrativ de soluționare a plângerii disciplinare vizând pe decanul Baroului Argeș din data de 14.02.2020, depusă la Baroul Argeș la data de 17.02.2020 și primită la Consiliul UNBR la data de 20.02.2020. La data de 08.10.2020 reclamantul a depus o cerere de completare și precizare a acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la cercetarea și anchetarea abaterii disciplinare, la emiterea și comunicarea deciziei de soluționare a acestei anchete, precum și obligarea pârâtului să soluționeze cererea de recuzare a Consiliului Baroului Argeș și a fiecărui membru al Consiliului Baroului Argeș, precum și să dispună o soluție în plângerea îndreptată împotriva avocaților menționați.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 125/F- C. civ. din 9 noiembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția prematurității, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din Romania; a fost obligat pârâtul să emită decizie de soluționare a anchetei disciplinare, ca urmare a plângerii reclamantului nr. 132/17.02.2020; a fost obligat pârâtul la comunicarea către reclamant a soluției adoptate; s-a respins cererea de obligare la soluționarea cererii de recuzare.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 125/F- C. civ. din 9 noiembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din Romania a declarat recurs, iar reclamantul A. a declarat recurs incident. Recurentul-pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanța de fond a reprodus, in motivare - filele x si 4 din hotărâre - mai multe texte din Legea 51/1995 si din Statut, texte care nu au, neapărat, legătura cu hotărârea pronunțata. Invocarea acestor texte arata ca motivele hotărârii atacate sunt contradictorii, nerespectand logica judirica a textelor de lege invocate. Chiar prima Instanța menționează - fila x din hotărâre - ca prezentul demers judiciar -adică cel al intimatului-reclamant - "nu era necesar pentru anchetarea abaterii disciplinare comunicate in condițiile prevăzute de lege si statut". În aceasta situație, a susținut că este greu de inteles de ce prima instanța a respins excepția prematuritatii acțiunii, atâta vreme cât actul administrativ al CUNBR, ca răspuns la sesizarea intimatului-reclamant, poate fi emis nu numai pana în 20.02.2021 - un an de la data sesizării, conform Legii - ci, având în vedere legislația excepționala adoptata in timpul perioadei de stare de urgență, pana la data de 20.04.2021. Or, judecătorul fondului nu face nicio referire la perioada de doua luni de prelungire a termenului de exercitare a acțiunii, conform legislației excepționale generate de starea de urgenta, deși era absolut necesar ca acesta sa aibă in considerare nu numai legea generala, ci si legislația excepționala in stabilirea termenelor de soluționare a prezentei cauze. În concluzie, în opinia sa, chiar la momentul formulării prezentului recurs, CUNBR mai are un termen de aproape patru luni de zile pana sa soluționeze petiția intimatului-reclamant si sa emită actul administrativ pe care acesta ii solicita, fara a fi necesara intervenția instanței de contencios administrativ. De asemenea, recurentul-pârât a susținut că prima instanța a reținut, in mod greșit si contradictoriu, ca nu ar fi indicat un alt termen, in afara celui de 30 de zile, prevăzut de art. 2 din Legea 554/2204, pana la care sa poată fi soluționata petiția reclamantului, prin emiterea unui act administrativ. Acest lucru este nereal, existând contradictorialitate in cele reținute de judecătorul fondului. A arătat pe tot parcursul judecării procesului in prima instanța ca atâta vreme cat termenul de 30 de zile prevăzut de Legea 554/2004 pentru soluționare nu este aplicabil, in speța trebuie aplicat termenul de un an de zile de la data sesizării - adică 20.02.2021- termen care trebuie prelungit cu doua luni, având in vedere legislația excepționala din perioada stării de urgenta. Deși a afirmat, în continuu, ca este dreptul si obligația CUNBR sa soluționeze prezenta speța pana la 20.04.2021, judecătorul fondului a reținut, în mod greșit, in opinia sa, ca este necesara intervenția instanței in acest moment, când procedura disciplinara a CUNBR este, inca, in plina desfășurare. In acest fel, prima Instanța a intervenit, fie si indirect, in jurisdicția interna a profesiei de avocat, lucru pe care nu putea sa ii facă, din punct de vedere legal, in aceasta faza procesuala. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat faptul că hotărârea este pronunțata cu interpretarea greșita a dispozițiilor art. 86 alin. (4) din Legea 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si la art. 266 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat. Astfel, a arătat că prima Instanța a ajuns la concluzia greșita, in opinia sa, că solicitarea reclamantului sa fie soluționata de CUNBR in termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ si fiscal si nu în termenul de un an de zile, prevăzut de art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Legea nr. 51/1995 care, in opinia sa, caracter de lege speciala, prin raportare la Legea nr. 554/2004, deroga de la legea generala (specialia generalibus derogant). Cele doua texte de lege pe care prima instanța le-a avut in vedere - si pe care recurentul consideră ca le-a interpretat greșit - sunt, asa cum s-a arătat art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 si art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995. Dispozițiile art. 86 alin. (4) - completate cu cele ale art. 266 alin. (4) din Statut, ambele situate in capitolul din lege, respectiv secțiunea din Statut, intitulate "Răspunderea disciplinara" - prevăd o procedura legala speciala care face, in mod obiectiv, imposibila soluționarea plângerii in termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, termen in mod greșit luat in calcul de prima instanța pentru soluționarea plângerii administrative prin formularea unui răspuns pe cale administrativa de care CUNBR, organ de jurisdicție interna in cadrul profesiei de avocat. Legislația profesiei de avocat prevede un termen de un an de zile de la data sesizării pentru emiterea unui act administrativ de soluționare a unei plângeri disciplinare -plângere care are un caracater administrativ- termen pe care prima instanța nu îl ia in considerare, deși acesta a fost invocat de parat, atât pe cale de excepție cat si prin apărările făcute in fondul cauzei. De altfel, emiterea unui act administrativ de soluționare a unei plângeri disciplinare in cadrul procedurii jurisdictionale interne pe care o prevede legislația profesiei de avocat in termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea 554/2004 este, practic, imposibila, daca se are în vedere modul în care este reglementata procedura răspunderii disciplinare in Legea 51/1995 si in Statut, procedura disciplinara care prevede mai multe etape. Este evident, având in vedere procedura de soluționare a plângerilor prin emiterea unui act administrativ in cadrul legislației interne a profesiei de avocat, ca Legiuitorul nu a inteles sa ia în calcul termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 pentru soluționarea acestui tip de plângeri, asa cum in mod greșit a interpretat norma de drept material prima instanța, termenul legal aplicabil in cauza fiind acela de un an de zile, asa cum este prevăzut de art. 86 alin. (4) din Legea 51/1995 si de art. 266 alin. (4) din Statut. Prin recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea tuturor capetelor din cererea de chemare în judecată completată și precizată. Astfel, a apreciat că cererea de recuzarea Consiliului trebuie soluționată prin raportare la prevederile C. proc. civ. în vigoare și, evident soluția adusă la cunoștința părților, nefiind de acceptat să rămână nesoluționată cererea ori soluția să nu fie adusă la cunoștința părtilor, iar acest aspect să poată fi invocat abia odată cu contestarea soluției prevăzut de art. 281 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Apărările formulate în recurs Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentul-reclamant, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul recurentului-pârât este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare, urmând ca recursul incident să fie respins, ca nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, precizată și completată, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România la emiterea unui act administrativ de soluționare a plângerii disciplinare vizând pe decanul Baroului Argeș din data de 14.02.2020, depusă la Baroul Argeș la data de 17.02.2020 și primită la Consiliul UNBR la data de 20.02.2020, respectiv la cercetarea și anchetarea abaterii disciplinare, la emiterea și comunicarea deciziei de soluționare a acestei anchete, precum și obligarea pârâtului să soluționeze cererea de recuzare a Consiliului Baroului Argeș și a fiecărui membru al Consiliului Baroului Argeș, precum și să dispună o soluție în plângerea îndreptată împotriva avocaților menționați. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul formulând recurs, iar reculamantul recurs incident. 2. Recursul recurentului-pârât Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România Recurentul-pârât a înțeles să critice sentința, prin care a fost obligat pârâtul să emită decizie de soluționare a anchetei disciplinare, ca urmare a plângerii reclamantului nr. 132/17.02.2020 și a fost obligat la comunicarea către reclamant a soluției adoptate, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată. Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte reține însă incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 85 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat: "(1) Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei, ale corpului de avocați sau ale instituției. (2) Avocatul care conduce asistența judiciară de pe lângă fiecare instanță este obligat să sesizeze în scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, în condițiile prevederilor alin. (1). (3) Instanțele judecătorești și parchetele Ministerului Public sunt obligate să înainteze consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui avocat și să îl înștiințeze despre orice acțiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat. (4) Constituie abatere disciplinară gravă încălcarea dispozițiilor din lege și din Statutul profesiei de avocat care prevăd expres o astfel de calificare.", de unde rezultă o sferă largă de acțiuni/inacțiuni care pot atrage răspunderea disciplinară a avocaților, după cum rezultă, de asemenea, o sferă largă a persoanelor care nu numai că sunt îndreptățite, dar au chiar obligația, de a sesiza organele competente în legătură cu potențiale abateri disciplinare ale avocaților. Totodată, art. 86 din Legea nr. 51/1995 prevede că: "(1) Anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare sunt de competența consiliului baroului. (2) Anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare privind decanii barourilor și membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competența Consiliului U.N.B.R. Persoana anchetată sau trimisă în judecată disciplinară nu participă la luarea hotărârii.(...) (4) În toate cazurile, acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data luării la cunoștință, de către consiliul baroului, despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia." În conformitate cu dispozițiile art. 279 din Statut: "(1)Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate.(...) (5) În cursul cercetărilor, președintele U.N.B.R., decanul sau consilierul delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum și orice alte persoane ale căror declarații pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri și va culege informații, prin mijloacele prevăzute de lege.". Potrivit dispozițiilor art. 281:"(1) După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului va decide, după caz, exercitarea acțiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor. (2) Soluția se comunică, în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzute la alin. (1), prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remitere directă, cu luare de semnătură, avocatului cercetat, la sediul profesional principal al acestuia, persoanei care a făcut plângerea, la domiciliul declarat de aceasta, precum și, prin adresă de comunicare, președintelui U.N.B.R". Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, definește "nesoluționarea în termenul legal a unei cereri" ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen". Amintește instanța de control judiciar că, atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, însă, când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca o garanție a dreptului la o bună administrare. În raport de cele reținute în fapt din perspectiva textelor anterior enunțate, instanța apreciază că cererea reclamantului nu este întemeiată. Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale antereferite rezultă că anchetarea abaterii disciplinare se impune a fi făcută cu celeritate. Înalta Curte apreciază că termenul de cel mult un an de la data luării la cunoștință, de către consiliul baroului, despre săvârșirea abaterii, în care poate fi exercitată acțiunea disciplinară astfel cum prevede art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 este un termen de prescripție, termen de la încetarea căruia nu se mai poate remedia nimic, nereprezentând termenul după trecerea căruia se poate adresa sesizarea instituției, astfel cum susține pârâtul. Totodată, nu se poate concluziona că termenul rezonabil în raport de care se analizează conduita pârâtului a fost nesocotit, având în vedere că la data de 17 iulie 2020 s-a întocmit procesul-verbal al ședinței Consiliului UNBR, prin care s-a decis desemnarea avocatului raportor pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu prevederile art. 278 din Statutul profesiei de avocat. Astfel, în contextul factual reținut, instanța de control judiciar apreciază că autoritatea competentă a efectuat demersuri rezonabile pentru soluționarea sesizării, reclamantul neputând solicita finalizarea procedurii prevăzută de art. 279-281 din Legea nr. 51/1995, putând cere doar punctual întocmirea unor acte procedurale aferente etapelor parcurse în cadrul procedurii, care nu se poate realiza în termen de 30 de zile, astfel cum pretinde reclamantul, raportat la modul în care este reglementată procedura răspunderii disciplinare în Legea nr. 51/1995. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care se impune a fi reformată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant. În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", va fi obligat recurentul-reclamant la plata către recurentul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, conform dovezilor aflate la doar. 3. Recursul incident formulat de recurentul-reclamant Recurentul-reclamant a înțeles să critice sentința, prin care s-a respins cererea de obligare la soluționarea cererii de recuzare formulată de acesta, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru argumentele prezentate la punctul 2, sentința fiind motivată corespunzător, necuprinzând motive contradictorii nici în sensul invocat de reclamant. De asemenea, nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva expusă de recurentul-reclamant, argumentele acestuia fiind nefondate. Astfel, în mod corect a apreciat prima instanță că cererea de recuzarea Consiliului trebuie soluționată prin raportare la prevederile C. proc. civ. în vigoare, soluția urmând să fie adusă la cunoștința părților, nefiind de acceptat să rămână nesoluționată ori soluția să nu fie adusă la cunoștința părtilor, iar acest aspect să poată fi invocat odată cu contestarea soluției prevăzută de art. 281 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. În concluzie, recursul incident formulat de reclamant este nefondat, motivele invocate de acesta nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței în sensul solicitat. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată; va respinge recursul incident formulat de reclamant, ca nefondat; va obliga recurentul-reclamant la plata către recurentul-pârât a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.