ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2587/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.03.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/04.02.2019, întocmit la data de 4 februarie 2019, prin care, în mod nelegal, au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese, conform art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării în tot a Raportului de evaluate contestat.

În motivarea recursului arată că fapta ce a condus la întocmirea raportului de evaluare contestat o reprezintă împrejurarea că recurenta a semnat contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care aceasta a fost numită șef de secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, atât în calitate de manager al Spitalului, cât și în calitate de salariat (șef secție ORL).

Arată că în perioada pentru care s-a desfășurat activitatea de evaluare (15.02.2016 - 12.02.2018), în calitate de manager al Spitalului Urgență Ilfov, nu a exercitat nicio altă activitate sau funcție de manager și nu s-a aflat în nicio situație în care să fi avut vreun interes de natură patrimonială, care ar fi putut influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv instanța a reinterpretat situația conflictului de interese invocat de A.N.I., fără a indica temeiul de drept aplicabil.

Arată că, deși instanța a invocat art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, acest text de lege nu face referire la un interes personal de ordin administrativ, ci la un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager.

Consideră că instanța a completat în mod nepermis norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, fără a o motiva în mod corespunzător și fără a indica temeiul de drept ce a stat la baza respectivei interpretări, în condițiile în care noțiunea de conflict de interese este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin coroborarea cu dispoziții legale ce au un alt obiect de reglementare, aspect ce reiese din chiar conținutul Legii nr. 176/2010, motiv pentru care recurenta apreciază că orice coroborare cu prevederi din alte acte normative, ce ar conduce la extinderea sferei de reglementare a conflictului de interese, reprezintă o măsură nelegală și contrară legii.

Susține că, în lipsa unei motivări temeinice, se găsește în imposibilitatea formulării unor apărări corespunzătoare, cât timp suportă efectele unei sancțiuni nemotivate corespunzător.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care intimata-pârâtă face confuzie între incompatibilitate și conflictul de interese și, mai mult, în raportul de evaluare contestat, A.N.I. face confuzie cu privire la încadrarea faptei imputate recurentei, întrucât deși inițial a invocat temeiul unui caz de incompatibilitate, a concluzionat că ar fi vorba despre un conflict de interese.

Mai susține că, aceeași confuzie este menținută și de prima instanță, care, în opinia recurentei, a aplicat definiția stării de incompatibilitate pentru a justifica conflictul de interese, interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Precizează că fapta care a stat la baza emiterii raportului de evaluare contestat este semnarea contractului individual de muncă și în calitate de manager al angajatorului și în calitate de angajat; că intimata-pârâtă a dat dovadă de rea-credință când a apreciat că managerul a luat decizia de a-și acorda o funcție în vederea exercitării acesteia în paralel cu cea de manager, în condițiile în care ar fi exercitat în paralel cele două funcții. Or, reclamanta arată că nu a exercitat niciodată în paralel cele două funcții, întrucât: prin Decizia nr. 548 din 9 februarie 2017, în urma concursului susținut, s-a dispus numirea sa pe postul de Șef de lucrări titular și acordarea titlului universitar aferent la Facultatea de Medicină - Departamentul Discipline Medico-Chirurgicale și Profilactice, la disciplinele ORL, Urgențe ORL și nursing ORL, iar prin Hotărârea nr. 60 din 21 martie 2017, Senatul Universității "B." din București a recomandat-o pentru ocuparea funcției de Șef al secției Clinice de Otorinolaringologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, în contextul în care, conform art. 19 alin. (5) din Metodologia adoptată prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 1515/2007:

"În secțiile clinice universitare, funcția de șef de secție se ocupă de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituției de învățământ medical superior în cauză", recurenta-reclamantă arătând că era singura care putea ocupa funcția de Șef de secție al Spitalului, fiind cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare.

Mai arată că prin Procesul-verbal nr. x din 3 mai 2017 s-a emis acordul Consiliului de Administrație a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, în ceea ce privește recomandarea Senatului Universității "B." din București și s-a aprobat, de către acest organ colectiv de conducere, încheierea contractului de muncă aferent între Spital și recurentă, sub condiția suspendării imediate a acelui contract până la data încetării contractului de management.

De asemenea, arată că în executarea Hotărârii nr. 1 din 3 mai 2017 a Consiliului de Administrație, a încheiat contractul individual de muncă, înregistrat sub nr. x din 3 mai 2017, în registrul general de evidență a salariaților, precum și Actul adițional nr. x din 3 mai 2017 la acest contract individual de muncă, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcția de Medic Șef secție - Doctor în Științe Medicale, Clinica O.R.L., temporar, până la încetarea Contractului de Management", actul adițional intrând în vigoare la 4 mai 2017, dată prevăzută pentru începerea activității.

Susține că de altfel, Consiliul de Administrație al Spitalului a precizat că este de acord cu numirea sa, dar că, ținând cont de prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, începând cu data de 3 mai 2017, recurenta se suspendă din funcție până la dispariția stării de incompatibilitate.

Menționează că până la data de 12 februarie 2018, când au încetat raporturile contractuale dintre recurentă și Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, inclusiv Contractul Individual de Muncă nr. 1774 din 3 mai 2017, funcția de Șef de secție a fost ocupată de o altă persoană, prin delegare, împrejurare în raport cu care apreciază că decizia Consiliului de Administrație a Spitalului a fost luată tocmai pentru a nu se reține o situație de incompatibilitate în sarcina sa.

Consideră că în mod greșit a reținut instanța că în cauză este vorba de un conflict de interese, câtă vreme de esența conflictului de interese este ca persoana să aibă un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager, condiție care apreciază că nu este îndeplinită în cauză.

Pe de altă parte, susține că nu a luat decizia de a-și acorda funcția de șef de secție și că semnarea contractului individual de muncă a fost exclusiv o operațiune materială, de ordin administrativ, în executarea deciziei Consiliului de Administrație a Spitalului, și nu o decizie luată de recurentă pentru crearea de foloase materiale pentru sine. Astfel, arată că prin semnarea contractului, în calitate de manager al angajatorului, doar a aplicat Hotărârea nr. 1 din 03.05.2017 a Consiliului de Administrație, care are la bază Decizia nr. 548 din 09.02.2017, emisă de Rectorul și Președintele Consiliului de Administrație al Universității "B." și Hotărârea nr. 60 din 21.03.2017, emisă de Senatul Universității "B.".

Mai arată că prin cererea înregistrată la Consiliul Județean Ilfov sub nr. x din 30 ianuarie 2018 a solicitat încetarea Contractului de management nr. 7832 din 30 iunie 2016, aceasta fiind aprobată prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Ilfov nr. 52 din 12 februarie 2018.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că nu a existat un interes de natură patrimonială care să poată influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager, în condițiile în care nu a desfășurat activitate în funcția de Șef al secției ORL, nu a încasat vreodată salariul aferent ori alte venituri, contractul său individual de muncă fiind suspendat în ziua în care a fost încheiat și a încetat la data de 12.02.2018, concomitent cu încetarea contractului de management.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că intimata-pârâtă nu a dovedit în raportul de evaluare contestat existența vreunui interes al său de natură patrimonială în legătură cu încheierea Contractului individual de muncă nr. x din 3 mai 2017, așa încât simplul fapt că s-a încheiat acest contract nu poate prezuma existența vreunui interes de natură patrimonială.

De asemenea, susține că dispozițiile art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu pot fi interpretate în modalitatea expusă de către instanță, întrucât ipoteza normei impune existența unui interes patrimonial, care în speță nu a existat, câtă vreme recurenta nu a exercitat cele două funcții în paralel și nu a primit în plus vreun salariu sau altfel de beneficii.

Pe de altă parte, consideră că intimata A.N.I. trebuia să probeze că prin semnarea contractului de muncă, recurenta s-a găsit în situația de a nu-și îndeplini cu obiectivitate funcția de manager.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinic și legal a raportului de evaluare contestat, arătând că recurenta a deținut funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgentă Ilfov începând cu data de 24.06.2016, fiind numită în baza Dispoziției nr. 151/24.06.2016, după ce anterior deținuse funcția de manager interimar (Dispoziția nr. 35/11.02.2016); prin Dispoziția nr. 152/27.06.2016 s-a aprobat încheierea contractului de management între recurentă, ca manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov și Președintele Consiliului Județean Ilfov, iar la data de 03.05.2017, recurenta, în exercitarea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, și-a semnat contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017 prin care a fost numită Șef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, precum și actul adițional nr. x la contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care s-a suspendat din funcția de Medic Șef secție Clinica ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov.

Mai arată că, prin adresa nr. x/29.11.2018, Spitalul Universitar de Urgență București a comunicat că recurenta figurează în evidențele sale cu contract individual de muncă în perioada 15.02.2016-11.02.2018, respectiv pe perioada exercitării funcției de manager, motiv pentru care în această perioadă nu a realizat venituri, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă București a transmis prin adresa nr. x/19.07.2018 un raport din registrul de evidență al salariaților, conform căruia recurenta figurează înregistrată cu următoarele contracte individuale de muncă: contract de muncă încheiat cu Spitalul Universitar de Urgentă București, funcția de medic primar, în perioada 08.02.2010-12.02.2018; contract de muncă încheiat cu Universitatea B., funcția de lector universitar, în perioada 17.02.2017-19.07.2018 și contract de muncă încheiat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, funcția de medic șef secție, în perioada 03.05.2017-12.02.2018.

Consideră că recurenta-reclamantă a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, prevăzut de art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, întrucât: a deținut funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov începând cu data de 24.06.2016, fiind numită în baza Dispoziției nr. 151/24.06.2016, după ce anterior deținuse funcția de manager interimar (Dispoziția nr. 35/11.02.2016); în data de 03.05.2017, în exercitarea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, și-a semnat contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017 prin care a fost numită Șef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, motivul de nelegalitate fiind invocat în mod generic, fără a se arăta în concret care sunt argumentele aduse în sprijinul acestei critici. Pe de altă parte, susține că instanța de fond a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, analizând în mod complet toate chestiunile deduse judecății de către ambele părți din proces.

Față de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate, instanța reținând în mod corect că reclamanta s-a aflat în situația de conflict de interese.

Consideră că în speță este evident că recurenta-reclamantă a avut un interes personal în încheierea/semnarea contractului său individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care aceasta a fost numită sef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, atât în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență Ilfov, cât și în calitate de salariat (sef secție ORL).

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/04.02.2019, întocmit la data de 4 februarie 2019, prin care au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese, conform art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Circumscris acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv instanța a reinterpretat situația conflictului de interese invocat de A.N.I., fără a indica temeiul de drept aplicabil; că, deși instanța a invocat art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, acest text de lege nu face referire la un interes personal de ordin administrativ și că în speță nu a existat un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager.

Examinând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată, contrar celor susținute prin cererea de recurs, că instanța de fond a indicat temeiul de drept ce a stat la baza reținerii situației de conflict de interese în persoana recurentei-reclamante, respectiv art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, iar în ceea ce privește critica conform căreia acest text de lege nu face referire la un interes personal de ordin administrativ și că în speță nu a existat un interes de natură patrimonială, Înalta Curte constată că această critică se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Instanța de recurs apreciază că și critica conform căreia instanța a completat în mod nepermis norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care noțiunea de conflict de interese este de strictă interpretare, se subsumează aceluiași motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care va fi avută în vedere ca atare.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 parag. 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză și de conținut, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, iar faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei nu poate atrage casarea hotărârii.

Tot nefondat se constată a fi și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, o primă critică formulată prin cererea de recurs și subsumată acestui motiv de casare se referă la faptul că art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 se referă la un interes de natură patrimonială și nu la un interes personal de ordin administrativ.

Critica este nefondată, în condițiile în care prima instanță a reținut în mod corect că, din perspectiva legiuitorului, simpla posibilitate ca actul să fie încheiat fără existența unor garanții de obiectivitate generează conflictul de interese, fiind suficient ca beneficiul să aibă caracter potențial, nu și efectiv.

Potrivit art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006:

"(2) Constituie conflict de interese: (...) c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager."

În acest sens, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă, că aceasta are un interes de natură patrimonială, în sensul art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, întrucât prin semnarea, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, a contractului individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care a fost numită Șef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, recurenta-reclamantă are o speranță întemeiată la obținerea unor foloase patrimoniale de natură salarială, aferente postului pentru care contractul individual de muncă a fost semnat.

Este adevărat că veniturile salariale aferente postului de Șef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov urmau a fi încasate de către aceasta la încheierea contractului de management, dar acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia inexistenței conflictului de interese, câtă vreme recurenta-reclamantă a avut un interes patrimonial în a-și semna propriul contract individual de muncă, chiar dacă veniturile salariale urmau a fi încasate de către aceasta ulterior.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu poate susține cu suficient temei că nu a avut un interes patrimonial în semnarea contractului său individual de muncă, în condițiile în care textul art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu face distincție între un interes de natură patrimonială manifestat imediat sau la un moment ulterior.

De altfel, nici nu trebuia demonstrată efectivitatea avantajului patrimonial, câtă vreme scopul reglementării conflictului de interese este acela de evitare a situațiilor în care deciziile luate în exercitarea funcției publice pot fi influențate de interese personale. Or, în speță, recurenta-reclamantă și-a semnat, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care a fost numită Șef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, fiind evidentă situația cu potențial de a influența decizia luată în exercitarea funcției publice.

În ceea ce privește critica conform căreia instanța a completat în mod nepermis norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, reținând dispoziții din conținutul Legii nr. 176/2010, în condițiile în care noțiunea de conflict de interese este de strictă interpretare, Înalta Curte constată că reținerea cazului de conflict de interese a fost motivată de către instanță exclusiv pe norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, ale cărei dispoziții au fost încălcate de către recurenta-reclamantă, iar referirea la art. 32 și la art. 22 din Legea nr. 176/2010 se referă la completarea dispozițiilor acestei legi cu dispoziții din acte normative care reglementează alte incompatibilități sau conflicte de interese, și nu invers, iar în ceea ce privește art. 22 din Legea nr. 176/2010 acesta se referă la procedura de întocmire și contestare a raportului de evaluare întocmit de către Agenția Națională de Integritate cu privire la conflictele de interese sau incompatibilitățile constatate.

Înalta Curte reține că, reglementând situații interdictive de drepturi, regimul incompatibilităților și a conflictelor de interese este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins, prin analogie, la funcții sau calități pe care legiuitorul nu le-a prevăzut în cuprinsul textului de lege, oricât de similare ar putea fi considerate acestea, prin prisma atribuțiilor exercitate, cu funcțiile/calitățile supuse în mod expres acestui regim, aspect invocat în mod corect prin cererea de recurs.

Însă, examinând considerentele hotărârii recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a procedat la o interpretare extensivă a textului de lege ce a constituit temeiul situației de conflict de interese din cauză, așa încât critica recurentei-reclamante este nefondată.

O altă critică vizează faptul că instanța ar fi făcut confuzie între situațiile de incompatibilitate și conflicte de interese.

Și această critică este nefondată, în condițiile în care instanța de fond a reținut în privința reclamantei doar situația de conflict de interese, respectiv încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, fără a reține vreo situație de incompatibilitate.

Mai mult, instanța de fond a și reținut în considerente că în cauză este vorba de un conflict de interese în lumina prevederilor legii speciale, iar nu de existența unei situații de incompatibilitate generată de deținerea simultană a două funcții reglementate de către legiuitor ca fiind incompatibile.

Înalta Curte reține că prin reglementarea situațiilor de conflicte de interese, deși constituie o limitare a exercitării funcției publice, legiuitorul le-a instituit cu scopul respectării principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public.

Sub acest aspect, jurisprudența Curții Europene este în sensul că funcționarii publici, în special cei care ocupă posturi cu un grad înalt de răspundere exercită o parte din suveranitatea statului, iar interdicțiile în exercitare funcției publice sunt prevăzute pentru a asigura loialitatea persoanelor responsabile pentru protejarea interesului general.

Or, din această perspectivă, nu prezintă relevanță faptul că recurenta-reclamantă nu a exercitat în paralel cele două funcții, câtă vreme situația de conflict de interese din speță a fost reținută în raport cu împrejurarea că recurenta-reclamantă a semnat, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, propriul contract individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care era numită Șef secție Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov.

Dincolo de aceste aspecte și în raport cu dispozițiile art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu prezintă relevanță nici faptul că prin Procesul-verbal nr. x din 3 mai 2017 s-a emis acordul Consiliului de Administrație a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov pentru încheierea contractului de muncă între Spital și recurentă, sub condiția suspendării imediate a acelui contract până la data încetării contractului de management și nici împrejurarea că prin Actul adițional nr. x din 3 mai 2017 la contractul individual de muncă nr. x din 3 mai 2017, s-a dispus suspendarea sa din funcția de Medic Șef secție - Doctor în Științe Medicale, Clinica O.R.L., până la încetarea Contractului de Management.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.