ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 august 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/21.07.2017 și obligrea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 5646 din 5 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10 noiembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 766 din 1 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 766 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea căii de atac, reclamantul susține că nu poate fi reținută starea de incompatibilitate în temeiul contractului individual de muncă încheiat între recurent și B., întrucât, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că munca nu a fost prestată și salariul nu a fost plătit, astfel încât contractul individual de muncă este fictiv. Acest contract a fost încheiat doar scriptic, pentru ca societatea să poată participa la proceduri privind un anumit domeniu de activitate, ce necesită existența unui specialist în societate.

Or, arată recurentul-reclamant, prima instanță nu s-a pronunțat asupra problemei fictivității contractului individual de muncă, invocată și menționată în încheierea de ședință din 14.02.2019. În consecință, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 161/2003, reținând starea de incompatibilitate în temeiul unui contract de muncă nul.

Prin concluziile scrise depuse în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă ANI a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. (în ale căror dispoziții se încadrează motivele de nelegalitate invocate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul a supus controlului judiciar Raportul de evaluare nr. x/21.07.2017, întocmit de pârâtă, prin care s-a reținut că, în perioada 01.06.2015 - 04.05.2016, reclamantul nu a respectat dispozițiile legale privind regimul juridic al incompatibilităților, întrucât a deținut simultan funcția de primar al comunei Valea Teilor, județul Tulcea și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul B. S.R.L., fiind incidente dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Acțiunea în anulare a fost întemeiată pe două motive de pretinsă nelegalitate a raportului de evaluare, reclamantul susținând că (i) starea de incompatibilitate nu subzistă întrucât nu a deținut un contract individual de muncă în cadrul unei instituții publice și că (ii) nu există vreo consecință în plan juridic a stării de incompatibilitate, nefiind emis vreun act sau decizie în stare de incompatibilitate, iar contractul individual de muncă a încetat la data de 04.05.2016.

În recurs, contestând soluția de respingere a acțiunii, reclamantul a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare, prin care s-a invocat caracterul fictiv al contractului individual de muncă, critică ce se circumscrie cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate nu se regăsește în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci a fost invocat, pentru prima dată, la termenul de judecată din 04.05.2018, conform mențiunilor din încheierea de ședință. De altfel, chiar recurentul-reclamant recunoaște, în recurs, că acest motiv de nelegalitate a fost invocat ulterior depunerii acțiunii, însă menționează eronat termenul la care a adus în atenția instanței de judecată această nouă critică la adresa raportului de evaluare (14.02.2019, în loc de 04.05.2018).

Susținerile formulate oral de către reclamant, în fața primei instanțe, reprezintă o modificare/completare a pretențiilor expuse în cererea de chemare în judecată, care nu respectă dispozițiile art. 194, coroborat cu art. 204 C. proc. civ., nefiind formulată în scris, pe calea unei cereri adiționale. Pe de altă parte, după expirarea termenului legal la care reclamantul avea posibilitatea completării acțiunii, nu pot fi formulate motive de nelegalitate noi, necunoscute de partea oponentă, decât cu acordul acesteia. Formularea unei astfel de cereri și soluționarea sa de către instanța de judecată, în lipsa acordului pârâtului, contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, art. 22 din Legea nr. 176/2010 impune contestarea raportului de evaluare în termen de 15 zile de la comunicare. Formularea unor motive de nelegalitate a raportului cu depășirea termenului menționat se sancționează cu decăderea.

În concluzie, câtă vreme reclamantul nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu un motiv de nelegalitate distinct de verificat în calea acțiunii judiciare de față, referitor la caracterul fictiv al contractului individual de muncă, nu se poate reține o încălcare de către instanța de fond a obligației prevăzută de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., referitoare la pronunțarea asupra a tot ceea ce s-a cerut în cauză, criticile recurentului-reclamant fiind nefondate.

Înalta Curte mai reține și că acest motiv de nelegalitate nu poate fi cercetat în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalității sentinței recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", iar potrivit art. 494 din același act normativ:

"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.". Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unui motiv de nelegalitate nou, invocat în fața instanței de fond cu nerespectarea normelor de procedură, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului.

Cât privește critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că unicul motiv invocat de recurentul-reclamant, în sensul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, este acela al caracterului fictiv al contractului individual de muncă încheiat între recurent și B.. Or, în condițiile în care motivul de nelegalitate referitor la caracterul fictiv al contractului individual de muncă nu a fost invocat conform normelor de procedură, astfel încât nici instanța de fond și nici cea de recurs nu se pot apleca asupra lui, se impune concluzia firească a respingerii, ca nefondat, și a criticii privind greșita aplicare sau interpretare a art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 766 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.