ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3224 din 8 iulie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 304 din 20 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, instanța a avut în vedere că s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 1397 din 9 martie 2011 a Înaltei Curți se impun instanței de judecată cu forță obligatorie în virtutea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, motiv pentru care instanța de recurs reține că revizuentul a cunoscut existența înscrisului invocat ca motiv al cererii de revizuire încă din anul 1993.

A mai reținut, având în vedere data înregistrării cererii de revizuire, respectiv 29.10.2019, că această cale extraordinară de atac a fost declarată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 324 din C. proc. civ. din 1865, respectiv de o lună de la descoperirea înscrisului invocat.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect, prin hotărârea ce formează obiectul recursului, a fost reținută tardivitatea cererii de revizuire, ca excepție de procedură ce face inutilă expunerea și analiza celorlalte susțineri ale recurentului-revizuent.

Contestația în anulare exercitată în cauză

La data de 14 iulie 2020, recurentul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3224 din 8 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În susținerea contestației în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1), art. 318 (1) și art. 319 alin. (1) din C. proc. civ., contestatorul în argumentat că din probele administrate în cauză rezultă indubitabil că la momentul desfacerii contractului de muncă a contestatorului, intimatul Ministerul Apărării Naționale, după declasificare, a depus la dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată cele două Ordine de trecere în rezervă, astfel că a înțeles să în fals în fața instanței de judecată.

Din coroborarea tuturor actelor existente la dosarul cauzei rezultă clar că, în adeverință nr. Ordinului este 0133 iar, în copia, neconformă cu originalul, este trecut nr. 133, ceea ce conduce la ideea că acesta ar fi fals, acesta fiind și motivul pentru care s-a adresat instanței de judecată.

Contestația în anulare, astfel formulată și motivată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive generale de contestație in anulare care pot fi invocate de părți în această cale extraordinară de atac, de retractare, respectiv: cazul în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și cazul în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență .

Conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele menționate mai sus, numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Prin excepție de la această regulă, potrivit art. 317 alin. (2), contestația poate fi primită pentru aceste motive si in cazul in care au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond .

Și într-un caz și în celălalt, textul are, însă, în vedere, posibilitatea părții interesate de a invoca în cadrul contestației in anulare cele două motive arătate anterior, iar art. 317 nu reglementează ca motiv distinct de contestație în anulare cazul in care recursul nu a fost soluționat corect pe fond, astfel cum se susține de contestatoare.

Prin motivele de contestație în anulare dezvoltate în scris de contestatorul nu s-a invocat nici unul din cele două motive de contestație reglementate de art. 317 C. proc. civ., ci doar faptul că instanța de recurs nu ar fi analizat corect actele depus la dosar.

O astfel de susținere nu poate reprezenta motiv de contestație în anulare, conform art. 317 și nici conform art. 318 C. proc. civ., care reglementează ca și motiv special de contestație în anulare, greșeala materială a instanței de recurs și omisiunea acesteia de a analiza unul sau unele din motivele de casare sau modificare invocate de parte în cererea de recurs.

Greșeala materială prevăzută de art. 318 C. proc. civ. nu poate viza decât aspecte formale ale judecății și nu greșeli de judecată vizând fondul litigiului dedus judecății, iar din motivele contestației dezvoltate in scris de contestatoar nu rezultă care sunt motivele de casare sau de modificare pe care instanța de recurs ar fi omis sa le analizeze.

Astfel, în acest caz, nu poate fi vorba despre omisiunea instanței, produsă din greșeală, de a cerceta criticile formulate de recurent, astfel cum pretinde contestatorul, ci, dimpotrivă, instanța a acționat în mod deliberat cu privire la acest motiv de recurs pentru că privește situația de fapt, și nu aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate.

Înalta Curte subliniază că, în susținerea criticilor sale din recurs, contestatorul a formulat mai multe argumente, iar instanța de recurs în mod legal a grupat aceste argumente și a răspuns prin considerente comune, obligația care-i incumba, în baza art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind aceea de a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu fiecărui argument în parte invocat de recurent.

Prin urmare, față de cele anterior expuse, nu se poate reține că Înalta Curte ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză.

De fapt, deși invocă și dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul exprimă în realitate nemulțumirea față de argumentele în raport de care instanța de recurs a analizat și reținut criticile formulate, or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs a analizat criticile de recurs și a motivat soluția dată.

Împrejurarea că, contestatorul nu este mulțumit de modul în care au fost soluționate motivele sale de recurs și motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Împrejurarea că la cererea de contestație în anulare formulată în cauză s-au depus, în copie, Ordinele menționate, nu are relevanță în cauză, întrucât, așa cum s-a arătat, dispoziția legală ce permite producerea de înscrisuri noi în recurs nu se aplică și în materia contestației în anulare.

În consecință, se va constata că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestației în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.

Ca atare, calea de atac fiind exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispozițiile art. 317, art. 318 din C. proc. civ., urmează să fie respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3224 din 8 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.