ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2175/2022

HOTĂRÂRE
08.04.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2175/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Supraveghere Financiară, B. S.R.L. și C. S.R.L., a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 869/07.07.2021 emisă de ASF până la data pronunțării instanței de fond și obligarea acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1144 din 10 august 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L., Autoritatea de Supraveghere Fiscală și B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva civile nr. 1144 din 10 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.A. și pârâtele C. S.R.L. și B. S.R.L. au declarat recurs.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Ulterior, recurentele, în temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., au formulat cereri prin care au învederat instanței că înțeleg să solicite achiesarea la hotărârea pronunțată de instanța de fond, precizând că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea la calea de atac pe care au exercitat-o deja.

Înalta Curte ia act de cererile formulate, având în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(...)

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(...)

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, analizând actele dosarului precum și cererile formulate de recurente, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ., va lua act de renunțarea la judecata recursurilor de față.

Ia act de renunțarea la judecarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurentele-pârâte C. S.R.L. și B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1144 din 10 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1773/2022
Ședința publică din data de 24 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2022-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 439/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2021-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3948/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2022-09-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4006/2022
Ședința publică din data de 16 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2022-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1018/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistr
Sursă