ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2098/2021

HOTĂRÂRE
31.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2098/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.12.2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea deciziei nr. 11706/2017 emisă de pârât, obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii de plată în favoarea reclamantului și plata sumei solicitate prin cererea de denunțare poliță de asigurare Tezaur x și prin cererea finală de plata nr. x, obligarea F.G.A. la calcularea și plata dobânzii legale calculate de la data de 29.07.2016 (data depunerii cererii de finalizare a dosarului de răscumpărare/daună) și până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2514 din 30 mai 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În contextul unei ample prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a reținut că cererea de plată a fost tardiv formulată.

Astfel, recurentul a arătat că la data de 29.07.2016, a înregistrat la F.G.A. cerere de plată a sumei reprezentând despăgubirea cuvenită ca urmare a deschiderii dosarului de daună x reprezentând primele de asigurare achitate la polița de asigurare de viață nr. x pentru care a făcut cerere de denunțare.

Motivele de respingere a cererii invocate de F.G.A. nu pot fi primite, întrucât dosarul de daună al reclamantului se afla în lucru la asigurător, iar pârâtul a preluat dosarele de daună încă din 05.10.2015. În acest sens, a invocat prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Norma A.S.F. nr. 16/2015 și art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015.

Pe de altă parte, F.G.A., preluând dosarele de daună de la B. S.A. aflate în lucru, avea obligația finalizării acestora, era obligat să solicite potențialilor creditori să completeze dosarele de daună, să solicite acestora să completeze cererea tip prevăzută în anexa 6 și să înscrie pe lista potențialilor creditori de pe site-ul F.G.A. pe toți creditorii care aveau deschise dosare de daună și preluate la Fond, însă pârâtul nu și-a îndeplinit niciuna dintre aceste obligații.

Mai mult, deși a recunoscut și a arătat că reclamantul a deschis dosar de daună încă din 15.09.2015, prin solicitarea de denunțare a poliței, pârâtul a ignorat existența acestui dosar și a cererii de plată din acel dosar și a refuzat plata despăgubirii, motivat de depunerea cererii de plată abia la data de 29.07.2016, deși această cerere de plată nu face decât să completeze dosarul deschis în 15.09.2015 și preluat de Fond încă din 05.10.2015. Procedând în acest mod, pârâtul F.G.A. a încălcat și prevederile art. 12 alin. (2) și art. 39 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, față de cele prezentate, recurentul-reclamant solicită instanței să constate că solicitarea de plată a fost depusă în termen, prin notificarea către asigurător din data de 15.09.2015, preluată de către Fond, iar intimatul avea obligația ca, imediat după preluarea dosarelor de daună deschise, să solicite completarea dosarului de daună x cu cererea tip prevăzută de anexa 6, să înscrie pe lista potențialilor creditori creanța reclamantului și să emită decizie de acordare a plății sumei solicitate.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A., a transmis la data de 15.09.2015 către B. S.A. o notificare de denunțare a poliței de viață nr. x, pe care asiguratul a încheiat-o cu acest asigurător, iar în urma notificării anterior menționate, asigurătorul B. S.A. a deschis dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată transmisă prin email la data de 29.07.2016 și înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/30.10.2017, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile fondului cu suma reprezentând contravaloarea poliței de viață anterior menționate.

Prin Decizia nr. 11706 din data de 28 noiembrie 2017 pârâtul a respins cererea reclamantului, ca tardivă, reținându-se că aceasta a fost depusă la F.G.A. cu depășirea termenului legal de 90 de zile stabilit expres de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În speța de față, Înalta Curte reține că analiza cererii de plată și a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ținându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, care impun depunerea la F.G.A. a cererii de plată în termenul legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului, respectiv de la data nașterii dreptului, termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, sancțiunea nerespectării acestui termen fiind decăderea din dreptul de a obține plata de despăgubiri din disponibilitățile F.G.A.

Deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea din 03.02.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015 și a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

În raport de data depunerii la F.G.A. a cererii de plată formulate de reclamant (29.07.2016), prima instanță a constatat în mod corect că reclamantul este decăzut din dreptul de a obține plata de despăgubiri, pârâtul respingând în mod legal cererea de plată ca fiind tardivă.

Înalta Curte nu poate reține argumentele recurentului-reclamant, conform cărora la data de 05.10.2015, preluând dosarul de daună, Fondul de Garantare a Asiguraților avea obligația finalizării acestora, solicitării potențialilor creditori să completeze dosarele de daună sau cererea tip prevăzută de Anexa nr. 6 și să înscrie pe lista potențialilor creditori de pe site-ul F.G.A. pe toți creditorii care aveau deschise dosare de daună.

Fondul de Garantare a Asiguraților nu avea o obligație legală de informare/îndrumare a asiguraților societății de asigurare aflate în faliment, cu atât mai mult cu cât informațiile publicate pe site-ul instituției au redat precis drepturile creditorilor de asigurare și termenele de exercitare a acestor, drepturi care, de altfel, erau reglementate cu claritate în chiar cuprinsul actelor normative invocate în cuprinsul acțiunii de către reclamant.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Dincolo de aceste aspecte, însuși recurentul invocă dispozițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004 potrivit cărora:

"În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare."

Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004, anterior citate, rezultă că dreptul creditorilor de a solicita plata despăgubirilor din resursele Fondului se naște la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare, de la acel moment putând fi depusă cererea de plată, conform art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015. Totodată, potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014:

"(1) La data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existența indiciilor stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare și imposibilitatea redresării se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. (2) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului titlu, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, conform procedurii administrative reglementate de Legea nr. 213/2015."

Aceste texte de lege stabilesc în mod clar și previzibil momentul la care se naște dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiți din disponibilitățile Fondului, corelativ cu obligația pârâtului de a achita sumele solicitate, fiind neîntemeiate argumentele recurentului referitoare la nașterea acestui drept la momentul preluării dosarelor de daună de la B. S.A..

Contrar susținerilor recurentului, între Fondul de Garantare a Asiguraților și recurentul-reclamant există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului. Anterior falimentului asigurătorului, între Fond și reclamant nu a existat niciun raport juridic, de drept civil ori de drept administrativ, obligația legală de garantare ce revine Fondului de Garantare a Asiguraților neputând fi interpretată ca generând raporturi juridice cu asigurații sau cu asigurătorii.

Fondul de Garantare a Asiguraților nu este asigurător, nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment (în cazul de față B.), nu execută contractul de asigurare încheiat de asigurător și nu preia riscul contractelor de asigurare încheiate de asigurătorul în faliment. De asemenea, pârâtul nu preia de la asigurătorul în faliment o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci, în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea specială nr. 213/2015, stabilește: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanță de asigurare, care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților, cu alte cuvinte Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate să achite solicitanților fără nicio verificare, analiză și, eventual, cenzură sumele de bani pe care aceștia le cer cu titlu de despăgubire.

În acest context, Înalta Curte reține că, din perspectiva termenului legal de 90 de zile, nu prezintă relevanță data la care reclamantul a transmis către asigurătorul B. S.A notificarea de denunțare a poliței de viață nr. x, respectiv data de 15.09.2015 și nici data preluării dosarelor de daună de către autoritatea pârâtă, aceasta din urmă respingând, în mod corect, ca tardivă cererea de plată formulată de reclamant în afara termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment a asigurătorului prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat de recurent, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2514 din 30 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2021
Ședința publică din data de 2 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la
ÎCCJ 2023-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2023
Ședința publică din data de 23 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2021-09-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 20
ÎCCJ 2021-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2021-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2301/2021
Ședința publică din data de 9 aprilie 2021 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 6.01.2017, r
Sursă