CASE OF STEVANOVIC v. SERBIA

Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Belgrad. În 1992, reclamantul a fost respins din locul de muncă pe care l-a deținut în cadrul unei companii locale de construcții. La 16 iunie 1992, a depus o cerere în fața celui de-al treilea Tribunal Municipal din Belgrad (Treći opštinski sud u Beogradu), în căutarea reintegrării. La 16 iunie 1993, al treilea Tribunal Municipal a stat în favoarea reclamantului. La 22 septembrie 1993, Curtea de District din Belgrad (Okružni sud u Beogradu) a anulat această hotărâre și a ordonat o reexaminare. În perioada 23 decembrie 1993-15 septembrie 1999, a treia instanță municipală a hotărât în favoarea reclamantului în șase ocazii separate, dar de fiecare dată, Curtea de District a anulat aceste hotărâri în apel și a ordonat o reexaminare. 10. La 10 noiembrie 2000, Curtea a treia municipală a stat din nou în favoarea reclamantului. De asemenea, a ordonat societății contestate să-l reintroducă până la adoptarea unei hotărâri finale în cadrul procedurii. 11. La 17 august 2001, Curtea de District a anulat această hotărâre și a ordonat un judecător. 12. La 22 februarie 2002, a treia Curte municipală și-a anulat ordinul provizoriu de reintegrare din 10 noiembrie 2000. 13. La 28 septembrie 2004, reclamantul a solicitat achizițiile salariale. 14. La ședința din 8 octombrie 2004, reclamantul s-a plâns de întârziere și a solicitat îndepărtarea judecătorului președinte. 15. La 18 octombrie 2004, președintele Curții Municipale a treia a respins cererea reclamantului. 16. La 4 februarie 2005, reclamantul nu a reușit să apară la audierea programată pentru această dată. 17. La 30 mai 2005, a treia instanță municipală a invitat părțile să participe la o procedură de mediere și a suspendat procedura de reintegrare. 18. La 29 noiembrie 2005 a fost numit un mediator. 19. Până în aprilie 2006, au fost programate cinci audieri de mediere și/sau suspendate. 20. La 2 iunie 2006, se pare că întregul dosar a fost transmis agentului statului contestat. 21. La 17 iunie 2004 și în ceea ce privește procedura de mai sus, reclamantul a depus o cerere civilă separată împotriva Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru, cerând o compensație pentru încălcarea „dreptului său la un proces echitabil într-un timp rezonabil, astfel cum este garantat în temeiul articolului 6 din convenție”. 22. La 6 decembrie 2005, Primul Tribunal Municipal de la Belgrad (Prvi opštinski sud u Beogradu) a respins cererea reclamantului ca fiind inadmisibil. 23. La 24 iulie 2006, Tribunalul de District de la Belgrad a anulat această decizie în apel și a ordonat un judecător. În raționamentul său, printre altele, a recunoscut dreptul reclamantului de a-și rezolva cazul de muncă într-un termen rezonabil și a menționat art. 6 din convenție ca fiind obligatoriu juridic. În cele din urmă, Curtea de District a remarcat că, la 3 iunie 2006, Serbia a fost singurul succesor al fostului stat al Serbiei și Muntenegru, ceea ce înseamnă că nu au existat obstacole procedurale pentru continuarea cazului reclamantului. 24. La 2 octombrie 2006, Primul Tribunal Municipal a suspendat procedura, declarând că Uniunea de Stat a Serbiei și Muntenegru a încetat să existe între timp. Cu toate că el a avut dreptul de a depune un recurs împotriva acestei decizii, nu există dovezi în cazul în care reclamantul a făcut-o de fapt. 25. În conformitate cu ordinul celui de-al treilea Tribunal Municipal din 10 noiembrie 2000, la 6 martie 2001, societatea contestată a reintegrat reclamantul (a se vedea punctul 10 mai sus). 26. Reclamantul a susținut că între timp, societatea contestată a avut confruntat cu dificultăți financiare grave, motiv pentru care „nu mai era în măsură să-și plătească angajații” și era „sub amenințare” de a fi „insolvent declarat”. 27. La o dată neespecificată, Curtea Supremă (Vrhovni sud Srbije) a instituit o procedură pentru ca judecătorul președinte să fie încadrat în cazul reintegrării din bancă (razrešen). 28. Dispozițiile relevante ale acestei legislații să fie stabilite în hotărârea V.A.M. Serbia (nr. 39177/05, §§ 70-72, 13 martie 2007). 29. art. 122 § 3 prevede că toate litigiile legate de ocuparea forței de muncă ar trebui rezolvate de către instanțe într-o perioadă de șase luni de la data instituției procedurii. 30. Prezenta lege a intrat în vigoare la 23 martie 2005 și a abrogat astfel Legea muncii din 2001. 31. Textul articolului 195 § 3 din Legea muncii din 2005 corespunde articolului 122 § 3 din Legea muncii din 2001. 32. art. 5 și articolele 30-37 din prezenta Lege prevede, printre altele, că un arbitru numit de stat poate rezolva un caz de reintegrare. Cu toate acestea, astfel de proceduri pot fi instituite numai cu consimțământul ambelor părți și trebuie să fie încheiat în termen de treizeci de zile începând cu data audierii inițiale. 33. art. 25 din Constituția sârbă (Ustav Republike Srbije), publicat în Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Serbiei (OG SRS - nr. 1/90) prevăzută după cum urmează: „Toată lumea are dreptul la compensare pentru orice prejudiciu material și moral suferite din cauza comportamentului ilegal sau necorespunzător al unui oficial de stat, al unui organism de stat sau al unei autorități publice, în conformitate cu legea. Aceste daune sunt acoperite de Republica Serbia sau de autoritatea publică [în cauză].” 34. Această Constituție a fost abrogată la 8 noiembrie 2006, care este atunci când Constituția „nouă” (publicată în OG RS nr. 98/06), a intrat în vigoare. 35. Substanța articolului 35 § 2 din noua Constituție corespunde, în partea sa relevantă, textului citat anterior la art. 25 din Constituția anterioară. 36. art. 243 din prezentul Cod definește „maladie judiciară” (kršenje zakona od strane sudjeje) drept o infracțiune distinctă. 37. Dispozițiile relevante referitoare la Curtea Serbiei și Muntenegru și succesiunea Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru sunt stabilite în hotărârea Matijašević c. Serbia (n. 23037/04, §§ 12, 13 și 16-25, 19 septembrie 2006).