ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 octombrie 2018, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor si Pădurilor și Ministerul Apelor si Pădurilor - Garda Forestiera Râmnicu Vâlcea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată, să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a-și îndeplini obligațiile de plată stabilite prin Decizia nr. 415/30.10.2017 prin care a fost aprobat Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/22.05.2017; Decizia nr. 416/30.10.2017 prin care a fost aprobat Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/22.05.2017; Decizia nr. 419/30.10.2017 prin care a fost aprobat Procesul-verbal de constatare si evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/15.09.2017 cu titlu de despăgubiri civile, precum și obligarea la plata dobânzii legală și actualizarea sumei cu indicele de inflație calculate de la data introducerii cererii la data plătii efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 8 martie 2019, Curtea de Apel Craiova a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul că reclamanta și-a restrâns pretențiile cu suma de 1.383 RON, aferentă procesului-verbal nr. x/22.05.2017 și a Deciziei nr. 415/30.10.2017.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 106 din 14 martie 2019, Curtea de Apel Craiova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, și a obligat acest pârât la plata către reclamantă a sumei de 18.479,75 RON, prevăzută în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic nr. x/22.05.2017 și nr. y/15.09.2017, aprobate prin deciziile nr. 416/20.10.2017 și nr. 419/30.10.2017 emise de Inspectorul Șef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 18.10.2018 și actualizată cu rata inflației de la aceeași dată, până la data achitării integrale a debitului. Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 1.699 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor (în prezent, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât critică faptul că prima instanță a admis cererea de chemare în judecată, dispunând obligarea sa la plata sumelor apreciate în mod greșit ca fiind certe, lichide și exigibile, dispunând în subsidiar și indexarea sumei cu dobânda penalizatoare aferentă, dar și cu rata inflației din data de 18.10.2018. Recurentul-pârât consideră că este greșit raționamentul primei instanțe, în sensul că ar fi refuzat în mod nejustificat să efectueze operațiunile administrative necesare pentru plata sumelor cuvenite reclamantei, în baza deciziilor nr. 416 și 419 din 30.10.2017 emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, deoarece, așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, procesele-verbale nr. x/22.05.2017 și nr. y/15.09.2017 ce stau la baza emiterii acestor decizii sunt nelegale. Arată că actul normativ care reglementează procedura de acordare a despăgubirilor stabilite prin procesele-verbale de constatare a pagubelor, aprobate prin deciziile în discuție, este H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor. Conform acestui act normativ, în urma producerii unei pagube de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, persoana vătămată formulează în termen de 24 de ore de la data descoperirii pagubei, o cerere scrisă pe care o depune la primăria localității pe teritoriul căreia s-a produs paguba. În termen de 24 de ore de la data depunerii cererii, prin grija primarului, este convocată Comisia (prevăzută la art. 3 din Hotărâre) care se întrunește în 48 de ore de la data convocării, în vederea constatării pagubelor. Ulterior sesizării, primăria va anunța în interiorul termenului de 24 de ore Comisia special abilitată, astfel că producerea pagubelor nu se poate constata la o lună sau la un an de la producerea daunelor, mergând pe raționamentul că paguba o dată descoperită trebuie de îndată notificată. Procesul-verbal de constatare a pagubelor, întocmit de comisia special constituită, se aprobă (sau nu), conform art. 6 alin. (5) din Hotărâre, prin Decizia inspectorului-șef al gărzii forestiere în a cărei rază de competență s-a produs paguba. Cât privește procesul-verbal nr. x/15.09.2017, recurentul-pârât susține că acesta nu respectă prevederile art. 13 alin. (5) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că sesizarea păgubitului referitor la daune, nu s-a realizat în maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba. Astfel că, raportat la adresa nr. x/04.08.2017 emisă de Primăria Bărăști, acest proces-verbal nu respectă termenele prevăzute de art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1679/2008. Data producerii pagubelor, respectiv 18.07.2017 - 25.08.2017, așa cum este menționată în procesul-verbal nr. x/15.09.2017, sugerează existența unor pagube produse pe o perioadă îndelungată de timp, ca atare nu se poate aprecia valoarea totală a pagubei aferente cererii persoanei păgubite nr. 2139/04.08.2017, înregistrată la Primăria Bărăști. Nici procesul-verbal nr. x/22.05.2017 nu respectă prevederile art. 13 alin. (5) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că nu stabilește data producerii pagubelor ca fiind ziua precedentă emiterii procesului-verbal, aspect de natură să atragă nulitatea sa in integrum. Un alt aspect de nelegalitate a proceselor-verbale pe care îl invocă este și acela al nerespectării condițiilor impuse de legislație la întocmirea P-V de către Comisia prevăzută la art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1679/2018. Se mai referă și la lipsa înscrisurilor care confirmă recoltarea integrală a cotei de exemplare de sus-scrofa, pentru sezonul de vânătoare 2015-2016, fapt care atrage răspunderea gestionarilor fondurilor de vânătoare și nu a Ministerului Apelor și Pădurilor. Precizează că, potrivit prevederilor exprese ale art. 13 din Legea nr. 407/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru ca plata să fie făcută de Minister, trebuie ca atât gestionarul fondurilor cinegetice cât și proprietarul culturii agricole să își fi îndeplinit obligațiile legale prevăzute în Hotărâre, respectiv "pentru situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație", obligații care, în cauză, nu au fost îndeplinite. Totodată, arată că deciziile nr. 416 și 419 din 30.10.2017 au caracter de act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reprezentând un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică, respectiv Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, iar procesul-verbal nr. x/22.05.2017 devine astfel o operațiune administrativă ce a stat la baza emiterii deciziei, conform art. 18 alin. (2) din aceeași lege. Consideră, astfel, că toate argumentele pe care le-a învederat în cauză susțin nelegalitatea deciziilor emise de Garda Forestieră, deci sunt de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative al cărui obiect îl constituie prezentul recurs. Prin urmare, în mod greșit a apreciat prima instanță că cele două decizii sunt legale, validând în consecință cele două procese-verbale ca fiind acte administrative valabil emise. În contextul expus, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, în sensul constatării nulității deciziilor inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea nr. 416 și 419 din 30.10.2017, cât și a proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1616/22.05.2017 și 2487/15.09.2017, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale ce se impun în cazul plății pagubelor constatate de Comisia alcătuită conform legislației specifice.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. În mod corect și legal prima instanță a reținut în esență din analiza materialului probator administrat în cauză și a dispozițiilor legale în materie, că cererea de chemare în judecată este întemeiată și în mod nejustificat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor a refuzat să efectueze operațiunile administrative necesare pentru efectuarea plății sumelor cuvenite reclamantei în baza Deciziilor nr. 416 și 419 din 30.10.2017 ale conducătorului Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea. În raport de considerentele hotărârii recurate, criticile recurentului-pârât privesc în special legalitatea încheierii proceselor-verbale de către comisiile special constituite, deși nu sunt acte administrative, iar aceste critici sunt nefondate. Referirea recurentului la procesul-verbal nr. x/2017 este greșită, din moment ce acesta nu face obiectul judecății, iar referitor la procesul-verbal nr. x, arată că acesta are suma calculată (2.705 RON) și este depus la dosar chiar de către recurent. De altfel, acest aspect, deși este netemeinic, nu a fost invocat de către recurent la instanța de fond. Cât privește lipsa înscrisurilor invocate, arată că nici acest aspect nu a fost invocat la fond și nu are legătură cu prezenta cauză și cu hotărârea recurată. De asemenea, în procesul-verbal nr. x/22.05.2017 este menționată data producerii pagubei (09.05.2017) și se încadrează în termenul prevăzut de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 407/2006. Consideră că este greșit invocat și motivul privind admiterea excepției inadmisibilității, având în vedere că dezvoltarea acestuia nu are legătură cu inadmisibilitatea în contextul argumentelor pe care le invocă recurentul. De altfel, legalitatea deciziilor ce fac obiectul cauzei a fost confirmată și de soluțiile pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, în care a respins contestația recurentului împotriva deciziei nr. 416/30.10.20017, emisă ca urmare a procesului-verbal nr. x/22.05.2017, respectiv în dosarul nr. x/2018, în care a respins contestația recurentului împotriva deciziei nr. 419/30.10.2017, emisă ca urmare a procesului-verbal nr. x/15.09.2017, rămasă definitivă prin sentința civilă nr. 1136/6.03.2019 a Curții de Apel București. 4.2. Intimata-pârâtă Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că atât soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cât și soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, sunt legale, impunându-se menținerea sentinței de fond, ca fiind legală.

Suspendarea judecării recursului Prin încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2021 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2019. La data de 30.03.2021 cauza a fost repusă pe rol, urmare cererii de reluare a judecării procesului formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ.

Alte aspecte procesuale relevante Excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă, a fost calificată de Înalta Curte ca fiind o excepție a nulității recursului, care a fost respinsă prin încheierea din 24 noiembrie 2021, pentru motivele prevăzute în respectiva încheiere. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, intimata-reclamantă A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ competentă cu solicitarea de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor de a-și îndeplini obligațiile de plată stabilite prin decizia nr. 416/30.10.2017, prin care a fost aprobat procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/22.05.2017 și prin decizia nr. 419/30.10.2017, prin care a fost aprobat procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de fauna de interes cinegetic nr. x/15.09.2017, cu titlu de despăgubiri civile precum și obligarea la plata dobânzii legală și actualizarea sumei cu indicele de inflație calculate de la data introducerii cererii până la data plătii efective. Prin sentința recurată, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. și obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 18.479,75 RON, prevăzută în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic nr. x/22.05.2017 și nr. y/15.09.2017, aprobate prin deciziile nr. 416/20.10.2017 și nr. 419/30.10.2017 emise de Inspectorul Șef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 18.10.2018 și actualizată cu rata inflației de la aceeași dată, până la data achitării integrale a debitului. Din cuprinsul cererii de recurs formulate de recurentul-pârât, rezultă că acesta critică sentința pe motiv că instanța de fond a apreciat greșit că ar fi refuzat în mod nejustificat să întreprindă operațiunile administrative necesare pentru efectuarea plății sumelor cuvenite reclamantei, în baza deciziilor nr. 416 și 419 din 30.10.2017 emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, fără să țină cont de apărările sale invocate prin întâmpinarea formulată, în sensul că procesele-verbale nr. x/22.05.2017 și nr. y/15.09.2017, ce stau la baza emiterii deciziilor menționate, sunt nelegale. Recurentul-pârât a reluat prin cererea de recurs aceste aspecte de nelegalitate, care se referă, în esență, la faptul că procesele-verbale au fost întocmite cu depășirea termenului de 72 ore, reglementat prin art. 13 alin. (5) din Legea nr. 207/2006, că nu a fost respectat termenul de întrunire a comisiei pentru constatarea pagubelor, prevăzut de art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1679/2008, precum și că data producerii pagubelor, astfel cum aceasta este menționată în procesul-verbal nr. x/15.09.2017, sugerează existența unor pagube produse pe o perioadă îndelungată de timp, ca atare nu se poate aprecia valoarea totală a pagubei aferente cererii persoanei păgubite nr. 2139/04.08.2017, înregistrată la Primăria Bărăști. Prin note scrise, formulate pentru termenul de judecată din 24 noiembrie 2021, intimata-reclamantă a apreciat că soluția adoptată de prima instanță este legală și prin valorificarea în cauză a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea Ministerului Apelor și Pădurilor de anulare a deciziei nr. 416/20.10.2017 și a procesului-verbal nr. x/22.05.2017, precum și a hotărârii pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 1136/6.03.2019 a Curții de Apel București, prin care a fost respinsă cererea Ministerului Apelor și Pădurilor de anulare a deciziei nr. 419/30.10.2017 și a procesului-verbal nr. x/15.09.2017. Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din data de 24 noiembrie 2021, Înalta Curte a reținut că legalitatea deciziei nr. 416/30.10.2017 a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, soluționat de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 3351/09.05.2019 și că împotriva acestei sentințe, Ministerul Apelor și Pădurilor a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub dosar nr. x/2019. Prin decizia nr. 1558/12.12.2019, Curtea de Apel București a admis recursul formulat de recurentul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 3351/09.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a casat, în parte, sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, prin sentința nr. 1278/25.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București a soluționat indicata cauză, însă, împotriva acestei soluții, Ministerul Apelor și Pădurilor a formulat recurs, la data de 21.05.2021. Apreciind că soluționarea recursului declarat în cauză de pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor este condiționată de soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin încheierea din 24 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății căii de atac formulate, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în dosarul menționat. La data de 30.03.2021, Înalta Curte a admis cererea intimatei-reclamante de repunere pe rol a cauzei pentru continuarea judecății, constatând că dosarul pentru care s-a dispus suspendarea judecății prezentului recurs, respectiv dosarul nr. x/2021 (sub care a fost reînregistrat dosarul nr. x/2019) a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 111/20.01.2022, soluția fiind definitivă. Înalta Curte apreciază întemeiate susținerile intimatei-reclamante care, făcând referire la hotărârile definitive, pronunțate în dosarul nr. x/2018 și dosarul nr. x/2019 (reînregistrat sub nr. x/2019 și ulterior sub nr. x/2021), a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. Prevederile legale enunțate reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, caz în care, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorității de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și atunci când contradicția operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale, lucrul judecat având și o funcție pozitivă care impune judecății ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nu o poate ignora. Or, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, prin sentința nr. 4774/10.07.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 1136/6.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de anulare a deciziei nr. 419/30.10.2017 și a procesului-verbal nr. x/15.09.2017, formulată de reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, iar în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, prin sentința civilă nr. 1278/25.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 112 din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea de anulare a deciziei nr. 416/30.10.2017 și a procesului-verbal nr. x/22.05.2017, formulată de reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea. Prin aceste hotărâri, s-a statuat în mod definitiv că toate criticile de nelegalitate invocate de recurentul-pârât și prin cererea de recurs de față sunt neîntemeiate, respectiv cele vizând nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 207/2006, nerespectarea termenului de întrunire a comisiei pentru constatarea pagubelor, prevăzut de art. 4 alin. (4) din H.G. nr. 1679/2008 și cele referitoare la data producerii pagubelor. În atare situație, în speță, devin aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care: "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Această statuare prin hotărâri judecătorești anterioare asupra chestiunii de drept în litigiu, prin care s-a stabilit legalitatea proceselor-verbale nr. x/22.05.2017 și nr. y/15.09.2017, ce au stat la baza emiterii celor două acte administrative atacate și în cauza de față, nu mai poate face obiectul unei evaluări proprii a prezentei instanțe de control judiciar, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției de lucru judecat, care a intervenit în cauză. Chestiunea examinării și respectării prezumției legale a puterii de lucru judecat reprezintă o garanție a respectării principiului securității raporturilor juridice, fiind obligatoriu a se ține seama de problemele de drept soluționate anterior în cadrul litigiului în care se pune în discuție aceeași chestiune juridică. Procedând altfel, s-ar genera incertitudine jurisprudențială și s-ar reduce încrederea justițiabililor în sistemul judiciar. Pentru motivele arătate, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu se mai impune examinarea criticilor formulate de recurent în susținerea motivului de casare invocat în recurs. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, ca nefondat. Reținând culpa procesuală a recurentului-pârât, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, apreciat în mod rezonabil prin raportare la complexitatea cauzei, valoarea pricinii și munca avocatului.