ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17 mai 2018, pe rolul Curții de Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia cu privire la plata sumei de 64.858,71 RON, potrivit deciziilor nr. 273/01.09.2017, nr. 434/20.11.2017 și nr. 435/20.11.2017, emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 64.858 RON. În subsidiar, s-a solicitat anularea adresei nr. x/30.01.2018, emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 64.858,71 RON, potrivit deciziilor nr. 273/01.09.2017, nr. 434/20.11.2017 și nr. 435/20.11.2017, emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, cu plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 103 F-CONT din 27 septembrie 2018, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor și, pe cale de consecință, a constatat refuzul nejustificat din partea pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor de a face plata sumei totale de 64.858,71 RON, către reclamantă potrivit deciziilor nr. 273/01.09.2017, nr. 434/20.11.2017 și nr. 435/20.11.2017 emise de Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata sumei totale de 64.858,71 RON potrivit deciziilor suscitate către reclamanta S.C. A. S.R.L.

De asemenea, a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. x/30.01.2018 emisă de Ministerul Apelor și Pădurilor și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.850 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

Recurentul a susținut că instanța de fond a considerat în mod greșit că din analiza documentației, ce însoțește decizia nr. 273/01.09.2017, rezultă faptul că nu s-au respectat în totalitate prevederile art. . 7 lit. b) din H.G. nr. 1679/2008.

Arată că nu există documente depuse în sensul confirmării că domnul B. este reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L., astfel cum reglementează art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1679/2008 ("în toate cazurile, constatarea pagubelor se realizează în prezența persoanei păgubite sau a unui reprezentant legal al acesteia"). Data producerii pagubelor, 28.04.2017, așa cum este menționată în Procesul-verbal nr. x/28.04.2017 apare ca fiind antedatată în raport cu data înregistrării la Primăria Poboru a sesizării persoanei păgubite nr. 811/27.04.2017.

A mai susținut recurentul că referitor la capitolele V și VI din Procesul-verbal nr. x/28.04.2017, trebuie verificat modul de calcul și implicit valoarea totală a pagubei produse culturii de rapiță.

În continuare recurentul a susținut că din analiza documentației, ce însoțește decizia nr. 435/20.11.2017, rezultă faptul că nu s-au respectat în totalitate prevederile art. 7 lit. b) din H.G. nr. 1679/2008 {" Art. 7. - Pentru constatarea și evaluarea pagubelor, comisia întocmește un dosar care trebuie să cuprindă: [...] b) documentele prin care au fost convocați membrii comisiei, persoana păgubită, precum și reprezentantul prevăzut la art. 3 alin, (3)";

În conformitate cu anexa nr. 1 pct. II coroborat cu prevederile art. 1 și 3 din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008, lipsesc înscrisurile care atestă declararea și înregistrarea, de către proprietar, a suprafețelor afectate, pe care sunt înființate culturile agricole, potrivit legii {art. 1 tit.a din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1679/2008);

Se mai arată că, în conformitate cu anexa nr. 1 pct. III coroborat cu prevederile anexei nr. 4 la H.G. nr. 1679/2008, lipsesc înscrisurile care atestă îndeplinirea obligațiilor, ce revin gestionarului fondului cinegetic pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplare din specia mistreț {Sus scrofa), culturilor agricole. întrucât nu se cunoaște data producerii pagubelor, nu se poate aprecia dacă documentele depuse în sensul susținerii Procesului vrebal de constatare șî evaluare a pagubelor nr. 882/04.05.2017 au fost emise anterior producerii pagubelor, conform reglementărilor legale.

În sesizarea nr. 847/03.05.2017, înregistrată la Primăria Poboru, persoana păgubită nu menționează data descoperirii pagubei, neputând astfel face aprecieri cu privire la respectarea art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 1679/2008.

Recurentul a mai semnalat o încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., susținând că hotărârea instanțșei de fond nu cuprinde argumentele pro și contra care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind lipsită de suport probator.

Față de acestea recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare in cauză în condițiile art. 205 C. proc. civ.

În dezvoltarea apărărilor, a arătat că potențialele motive de recurs nu reprezintă decât pretinse critici de nelegalitate a celor trei decizii emise de Garda Forestieră și nu pot forma obiect de cenzură în prezentul cadru procesual ci doar în eventuale contestații formulate punctual împotriva deciziilor anterior menționate.

Totodată, în situația în care instanța va trece peste aceste apărări, intimata a adus în discuție împrejurarea că Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor nu are îndriturirea legală de a stabili și de a se interpune în procedura de stabilirea a existenței și a întinderii despăgubirilor.

La rândul său, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 9 aprilie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 10 martie 2021.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Referitor la excepția nulității recursului invocată în sedința publică din 10 martie 2021 de către intimata- reclamantă, instanța deliberând asupra excepției nulității recursului a constatat că acesta se întemeiază, în termeni lipsiți de echivoc, astfel cum rezultă din declarația de recurs, pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., si a respins-o ca atare.

Analizând în continuare sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul- pârât sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei, concluzionând în sensul că refuzul este nejustificat întrucât, în prima etapă raportul juridic există numai între reclamantă și Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, iar cea de a doua etapă între petentă și pârâtul minister, acesta din urmă având doar obligația să plătească doar cuantumul total stabilit în prima etapă.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

După cum se constată, reclamanta a formulat acțiunea în temeiul art. art. 2 alin. (1) lit. a), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 13 alin. (3) și (6) din Legea nr. 407/2006.

Necontestat este faptul că reclamanței i s-au produs pagube aduse culturilor situate pe raza comunei Poboru, județ Olt, astfel cum rezultă din procesele-verbale nr. x/04. 05. 2017, nr. 882/04. 05. 2017 și 828/28. 04. 2017 întocmite de Comisia de constatare și evaluare a pagubeor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice (fila nr. x ds. fond).

S-a constatat că aceste pagube erau însemnate din punct de vedere valoric, societatea reclamantă adresându-se cu o cerere organelor administrației publice locale pe raza teritorială a căreia s-a produs paguba, având în vedere procedura impusă de art. 4 din H.G. nr. 1679/2008.

Regulile de drept substanțial ce trebuie avute în vedere în cauză sunt cele de la art. 13 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, conform cărora: "(1).Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri.

(2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor;

b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație.

(3) Pentru situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație.

(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație.

(5) Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (1)-(4) și emiterea deciziei comisiei de constatare se realizează în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită, la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-a produs paguba."

Din interpretarea dispozițiilor citate anterior rezultă faptul că răspunderea pentru paguba adusă culturilor agricole de către exemplarele din fauna de interes cinegetic cuprinse în Anexa nr. 1 a Legii nr. 407/2006, a vânătorii și protecției fondului cinegetic, se stabilește de către Comisia constituită potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008, fie în sarcina gestionarului fondului cinegetic, dacă acesta nu și-a îndeplinit propriile obligații, fie în sarcina autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, atunci când atât gestionarul, cât și proprietarul culturii și-au îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor.

Prin Hotărârea nr. 1679/2009, privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzută de Legea nr. 407/2006 precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și animalelor domestice pentru prevenirea pagubelor, s-a prevăzut procedura privind acordarea despăgubirilor pentru pagubele produse proprietarilor animalelor domestice de speciile de faună sălbatică de interes cinegetic, prevăzute în anexele 1 și 2 la lege, printre care se numără și porcii mistreți, cerb lopătar, căprior- anexa nr. 1.

Curtea reține faptul că, prin recursul declarat, recurentul reiterează susținerile invocate și în fața instanței de fond privitoare la existența unei documentații incomplete ce ar fi stat la baza Deciziiilor contestate, însă această chestiune antamează fondul pricinii, în condițiile în care instanța de fond a analizat îndeplinirea în cauza dedusă judecății atât a cerințelor legale ce reveneau persoanei păgubite, cât și gestionarului fondului de vânătoare, astfel că nu se impune o reanalizare amplă a acestora (o asemenea reanalizare excedând oricum motivului de casare invocat și care privește interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material).

Mai mult, observând punctual criticile formulate în calea de atac, în ceea ce privește cerința legală a declarării și înregistrării suprafețelor pe care sunt înființate culturile agricole, Curtea reține că aceasta critică este neîntemeiată, în contextul în care există înscrisuri la dosarul cauzei de fond. De asemenea, existența acestor culturi agricole a fost probată și prin facturile atașate cererii de chemare în judecată dar și prin procesele-verbale în care au fost menționate constatările comisiei cu privire la calculul cheltuielilor pe culturi ale societății.

De asemenea, Curtea va valida argumentele instaneți de fond că potrivit dispozițiilor legale în materie, în stabilirea drepturilor reclamantei, singura autoritate care are putere decizională este garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, instituție care și-a îndeplinit obligația, chiar dacă a făcut-o cu întârziere.

Referitor la cuantumul pagubei, instanța urmează să constate că potrivit Legii nr. 407/2006 și H.G. nr. 1679/2008, cuantumul pagubei se calculează până la data producerii acesteia, astfel încât cuantumul pagubei supus analizei a fost temeinic stabilit.

Cu privire la obligarea Ministerului Mediului la plata către reclamanți a sumei de 64,858,71 RON cu titlu de daune materiale, reprezintă în fapt, obligarea implicită a autorității pârâte la emiterea unui act administrativ privind plata despăgubirilor către persoanele vătămate, în sensul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așadar, Curtea constată că dispozițiile legale menționate în actul contestat care fundamentează obligarea autorității publice centrale la acordarea despăgubirilor pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic se referă la situațiile în care, atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor.

Interpretarea dată de către instanța de fond nu este rezultatul unor eventuale neconcordanțe dintre reglementarea cuprinsă în H.G. nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor și normele de principiu din art. 13 al Legii nr. 407/2006.

Ca atare, aceste critici nu pot fi primite, întrucât intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei și, în consecință, ies din sfera controlului de legalizate permis instanței de recurs.

Astfel, în mod corect a punctat instanța fondului că refuzul este nejustificat întrucât, în prima etapă raportul juridic există numai între reclamantă și Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, iar cea de a doua etapă între petentă și pârâtul minister, acesta din urmă având doar obligația să plătească doar cuantumul total stabilit în prima etapă.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 8 din H.G. nr. 1679/2008, despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, prevăzute în anexele la Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, se suportă potrivit prevederilor art. 13 din aceeași lege.

Luând în analiză cel din urmă motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că, acestea tind să supună controlului judiciar, modul efectiv de examinare a argumentelor expuse în apărările formulate la fond, prin prisma exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la conținutul oricărei hotărâri judecătorești.

Înalta Curte constată că motivarea sentinței instanței de fond, sub acest aspect, nu poate fi considerată nicidecum ca fiind afectată de viciul unor considerente insuficiente, așa cum pretinde recurentul.

În alte cuvinte, într-o manieră detaliată și cu un raționament convingător, curtea de apel a realizat un examen propriu al criticilor aduse de părțile litigante, astfel că motivarea hotărârii instanței de fond s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor 425 alin. (1) din C. proc. civ. și a principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, se reține că Înalta Curte va confirma aprecierile primei instanțe în sensul că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în sensul că există refuz nejustificat al pârâtului minister de a soluționa cererea reclamantei și de a dispune plata reparării pagubei potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, cuantum care se ridică la suma totală de 64.858,71 RON.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerente expuse, reținând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de autoritatea pârâtă.

Totodată, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, recursul său fiind respins, Curtea îl va obliga la plata către intimată a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător ales, conform dovezilor atașate (filele x ds. recurs), cu aplicabilitatea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor împotriva sentinței civile nr. 103 F-CONT din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3.000 RON, către intimata-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicabilitatea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.