ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/21.07.2017 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4982 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 4982/2017 din 18 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că această incompatibilitate instituită de legiuitor are în vedere acele situații în care, un ales local deține și exercită efectiv mai multe funcții în același timp, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Mai susține recurentul că această interpretare a fost consacrată în practica judiciară, anterior modificărilor operate prin Legea nr. 87/2017, acest din urmă act normativ fiind consecința firească a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești.

În continuare arată că instanța de fond a reținut, în mod greșit că reclamantul a exercitat efectiv atribuții specifice de natură să genereze stare de incompatibilitate, făcând trimitere la împrejurarea că a obținut copii conforme pentru autovehiculele care beneficiază de licență de transport ARR, aceste demersuri nefiind de natură să justifice reținerea stării de incompatibilitate cât vreme copiile au fost obținute exclusiv în virtutea competențelor profesionale fără să producă consecințele urmărite.

De asemenea, arată recurentul că aspectul obținerii unor venituri salariale în cuantum de 683 RON din activitatea desfășurată la societatea Envient S.R.L. nu e de natură a dovedi că reclamantul a urmărit obținerea unor venituri suplimentare în baza contractului de muncă.

Susține, în continuare, că din documentele avute în vedere de ANI nu rezultă dacă și în ce manieră reclamantul și-a exercitat funcția deținută în temeiul contractului individual de muncă și nici alte indicii de natură să amenințe valorile sociale și finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea legii.

O ultimă critică de nelegalitate se referă la faptul că instanța de fond a înlăturat, în mod greșit, apărările rezultate din incidența art. 25 din Legea nr. 176/2010, privind proporționalitatea sancțiunii. Afirmă recurentul că prin acțiunea formulată s-a dorit sublinierea consecințelor disproporționate pe care le generează starea de incompatibilitate reținută.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

După cum rezultă din raportul de evaluare contestat, în urma parcurgerii procedurii de evaluare în conformitate cu dispozițiile Legii 176/2010, din analiza documentației transmise de instituțiile competente, au rezultat elemente referitoare la existența unei stări de incompatibilitate în sarcina recurentului - reclamant generate de deținerea simultană, în perioada 11.07.2013 - 20.02.2016, a funcției de viceprimar și a calității de angajat cu contract individual de muncă la S.C. ENVIENT S.R.L., realizând venituri din salarii (în anii 2013 și 2014) în sumă totală de 683 RON.

În acest fel, autoritatea pârâtă a constatat că au fost încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare - în forma în vigoare la data emiterii raportului de evaluare - conform cărora:

"Funcția de viceprimar, (...) este incompatibilă cu: (...):

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia".

Înalta Curte reține că, în mod judicios și pe baza unei aplicări temeinice a dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a reținut că, faptele săvârșite de către recurentul A. în timpul exercitării mandatului de viceprimar, fapte prezentate anterior, reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind regimul incompatibilităților, respectiv a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, menționat mai sus.

În esență, prin cererea de recurs, recurentul susține că nu poate fi reținută o situație de incompatibilitate în sarcina sa întrucât, conținutul art. 87 alin. (1) s-ar fi modificat ulterior, sancționând cu incompatibilitate doar exercitarea simultană a două funcții/calități, aceasta fiind și practica judiciară anterioară modificării textului de lege aplicabil speței.

Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant a fost reținută pentru perioada 11.07.2013 - 20.02.2016, când art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 avea forma citată anterior.

Faptul că ulterior, conținutul art. 87 alin (1) lit. c) s-a modificat, este irelevant în virtutea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituția României potrivit căruia:

"(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."

Starea de incompatibilitate a recurentului nu poate fi evaluată și determinată în baza unui act normativ intrat în vigoare la o dată ulterioară, astfel că acesta nu poate invoca incidența reglementării ulterioare, având în vedere prevederile constituționale menționate anterior.

Astfel, starea de incompatibilitate reținută de Raportul de evaluare pentru perioada 11.07.2013 - 20.02.2016, privind pe recurent, nu poate fi raportată, respectiv, nu poate fi înlăturată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 128/2017, act normativ care modifică textul legal al art. 87 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003. întrucât Legea nr. 128/2017 a intrat în vigoare la o dată ulterioară perioadei în care s-a reținut starea de incompatibilitate a recurentului.

Prin urmare, astfel cum, în mod corect, a constatat și instanța de fond, art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare în perioada reținerii situației de incompatibilitate, interzice cumulul deținerii funcției de viceprimar cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă, ceea ce trebuie strict interpretat în sensul normei legale necondiționat de îndeplinirea altor acte juridice sau a altor condiții fiind, deci, suficient pentru reținerea incompatibilității, deținerea simultană a acestora, condiție ce este îndeplinită în cauza dedusă judecății.

În perioada de referință, intenția legiuitorului a fost clară, și anume că funcția de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă,

Având în vedere că incompatibilitățile sunt de strictă interpretare, rezultă că nu este permisă nici interpretarea extensivă dar nici cea restrictivă, cum este cea propusă de recurent.

Pe de altă parte, după cum și instanța de fond a reținut, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă că recurentul-reclamant a exercitat efectiv activitatea prevăzută în contractul individual de muncă încheiat cu S.C. Envient S.R.L., aspect recunoscut chiar de către reclamant, care însă a susținut că demersurile sale întreprinse pentru S.C. ENVIENT S.R.L. în calitatea sa de angajat, nu îl plasează pe acesta în stare de incompatibilitate.

Astfel, după cum chiar recurentul recunoaște, în virtutea competențelor profesionale pentru transportul rutier național și internațional de persoane: "a avut posibilitatea de a solicita ARH copii conforme pentru autovehiculele care beneficiază de licență de transport", acțiune ce reprezintă o exercitare efectivă a atribuțiilor specifice de "conducător activitate de transport rutier" în cadrul și pentru S.C. ENVIENT S.R.L.

Mai mult decât atât, din informațiile transmise de Administrația Județene a Finanțelor Publice Buzău, recurentul a încasat venituri din salarii de la S.C. ENVIENT S.R.L., în anii 2013-2014, în sumă totală de 683 RON. În acest context, instanța de recurs nu poate considera că, acesta a încasat un salariu de la respectiva societate comercială, cu care avea încheiat un contract individual de muncă, pentru activități pe care, în fapt, nu le-ar fi prestat.

Totodată, instanța de control judiciar reține că, în mod temeinic, prima instanță a înlăturat susținerile recurentului referitoare la cuantumul redus al indemnizației încasate de acesta de la S.C. ENVIENT S.R.L, întrucât acest aspect nu are relevanță în speță, incompatibilitatea intervenind în urma simplei dețineri simultane a funcției de viceprimar și a calității de angajat, asociat și cu activitățile de prestare efectivă a muncii în cadrul societății. De asemenea, nici afirmațiile referitoare la faptul că nu a întreprins nici o acțiune și nici nu a semnat documente în relație cu Primăria Municipiului Buzău sau cu alte entități din cadrul administrației publice locale, nu au relevanță în dezlegarea raportului juridic litigios, deoarece situația invocată ar fi generat un conflict de interese și nu o situație de incompatibilitate, cum a fost reținut prin raportul de evaluare.

Referitor la critica recurentului privind incidența art. 25 din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte reține că această susținere a fost înlăturată, în mod temeinic, de instanța de fond, având în vedere faptul că recurentul a contestat raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ, astfel încât o eventuală sancționare a acestuia nu poate fi realizată decât după pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de confirmare a existenței stării de incompatibilitate constatate prin raportul de evaluare nr. x/21.07.2017.

Pe de altă parte, obligația aplicării sancțiunii în cazul viceprimarilor revine prefectului, care, printr-un ordin constată încetarea, de drept a mandatului acestuia, înainte de expirarea duratei normale (art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004.

Rolul Agenției Naționale de Integritate este de a constata încălcarea de către persoanele enumerate la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese printr-un raport de evaluare și de a comunica respectivul raport către instituțiile/autoritățile/entitățile competente să aplice sancțiunile corespunzătoare.

Această opinie este împărtășită și de instanța de fond care, în cuprinsul sentinței recurate a reținut: "prin raportare la dispozițiile Legii nr. 393/2004, sancțiunile aplicabile în astfel de ipoteză nu sunt dispuse de pârâta ANI, ci de autoritățile competente în acest sens prevăzute de actul normativ indicat.

Pe cale de consecință, constatând că nu ne aflăm într-un litigiu referitor la legalitatea aplicării sancțiunii ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare ANI, orice apărări în legătură cu proporționalitatea unei eventuale astfel de sancțiuni nu pot fi avute în vedere, neavând legătură cu actul administrativ contestat".

În concluzie, raționamentul juridic al instanței de fond este apărat de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 4982/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.