ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/06.11.2017 și obligarea pârâtei la retragerea de pe website-ul propriu a oricăror informații publice referitoare la presupusa stare de incompatibilitate a reclamantei, până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1931 din 24 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantă A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

A dispus anularea raportului de evaluare nr. x/06.11.2017.

A obligat pârâta să dispună retragerea de pe website-ul propriu a informațiilor publice referitoare la presupusa stare de incompatibilitate a reclamantei până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1931/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente speței, respectiv a dispozițiilor art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, raționamentul exprimat fiind bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legale menționate.

Arată recurenta-pârâtă că intimata A., pe perioada exercitării funcției publice deținute în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat doar suspendarea din funcția publică, ulterior fiind încadrată cu contract individual de muncă în cadrul Unității de Management a Proiectului în cadrul aceluiași minister, ceea ce înseamnă că funcția publică nu a încetat.

Se mai arată că în conformitate cu dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, instituția publică are obligația să rezerve postul aferent funcției publice în cazul suspendării raportului de serviciu, ceea ce presupune că intimata a păstrat calitatea de funcționar public pe durata în care a exercitat funcția contractuală (specialist achiziții) în cadrul Unității Management a Proiectului din cadrul Ministerului Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

1.4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor invocate, a ansamblului probatoriu administrat, precum și în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Prin raportul de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate a constatat că, în perioada 01.09.2010-02.12.2015, reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin deținerea simultană a funcției de consilier la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și a funcției contractuale de expert specialist achiziții în cadrul Serviciului Unitatea de Management a Proiectului din cadrul ministerului, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Starea de fapt nu a fost contestată, iar prima instanță a considerat că, potrivit textelor legale, reclamanta nu a deținut concomitent funcția publică de consilier și functia contractuală de expert specialist în cadrul aceluiași minister, instituția suspendării exercitării funcției publice de execuție de consilier presupunând prin însăși natura sa, că din momentul dispunerii sale, reclamanta nu a mai îndeplinit atribuțiile specifice acesteia, nefiind astfel îndeplinită condiția simultaneității deținerii funcțiilor publice pentru a se putea reține incidența stării de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte împărtășește această abordare, considerând-o a fi judicioasă și conformă scopului normei prevăzută de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, conform art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada de referință:

"(1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

(2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice ."

Înalta Curte reține că prin Ordinul MMFPS nr. 1246/01.09.2010, s-a dispus mutarea definitivă a reclamantei de la Direcția Economică - Comparztiment finanțare contabilă a proiectelor Serviciul Unitatea de Management a Proiectului și încadrarea acesteia cu contract individual de muncă pe durată determinată în funcția de specialist achiziții în cadrul Serviciului Unitatea de Management a Proiectului, în scopul implementării "Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, începând cu data de 01.09.2010, până la finalizarea implementării proiectelor, iar la art. 1 alin. (2) s-a dispus că, începând cu data de 01.09.2010 funcția publică de execuție de consilier gr. I superior ocupată de reclamantă se suspendă pe perioada exercitării funcției de specialist achiziții prin proceduri naționale .

Or, instituția suspendării exercitării funcției publice de execuție de consilier presupune prin însăși natura sa că, din momentul dispunerii sale, intimata-reclamantă nu a mai îndeplinit atribuțiile specifice acesteia, nefiind astfel îndeplinită condiția simultaneității deținerii funcțiilor publice pentru a se putea reține incidența stării de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

În același context, Înalta Curte constată că un argument suplimentar pentru aprecierea inexistenței stării de incompatibilitate este reprezentat de faptul că, în urma emiterii Ordinului MMFPSPV nr. 2807/27.11.2015, prin care s-a dispus, începând cu data de 02.12.2015, încetarea contractului individual de muncă la Unitatea de Management a Proiectului, a fost emis Ordinul MMFPSPV nr. 2814/27.11.2015, prin care s-a dispus reluarea de către reclamantă a activității pe funcția publică de execuție de consilier.

Este evident că în situația în care, intimata-reclamantă ar fi exercitat funcția publică de execuție și pe perioada exercitării contractului individual de muncă nu ar fi fost necesară emiterea unui nou act administrativ prin care să se dispună reluarea funcției publice de execuție.

Astfel, finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției.

Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități conexe.

În egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a unui contract individual de muncă în timpul unei funcții publice, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice.

Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifica limitarea exercitării unor drepturi, nefiind relevantă deținerea unei funcții ci și exercitarea ei pentru întrunirea elementelor constitutive ale stării de incompatibilitate prevăzută de art. 94 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Or, situația de fapt probată în cauză atestă că intimata-reclamantă nu a exercitat, în împrejurările expuse, și nici nu putea să exercite efectiv și simultan cele două funcții.

În concluzie, în mod corect, instanța de fond a constatat că raportul de evaluare nr. x/06.11.2017 întocmit de Agenția Națională de Integritate, care consacră o stare de drept contrară, este nelegal, iar hotărârea instanței de fond, care îl invalidează, este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția instanței de fond de obligare a autorității pârâte să dispună retragerea de pe website-ul propriu a informațiilor publice referitoare la presupusa stare de incompatibilitate a reclamantei, Înalta Curte constată caracterul accesoriu al acestei operațiuni, în raport de constatarea nelegalității raportului de evaluare care a stat la baza publicării pe site-ul instituției a respectivelor informații, astfel încât, este dovedit, implicit, caracterul prejudiciabil al publicității pretinsei stări de incompatibilitate, în condițiile anulării actului administrativ constatator.

Pentru considerentele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 1931/2018 din 24 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.