ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1450/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.01.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, contestând rezoluția Inspecției judiciar pentru procurori nr. 6166/1J/1517/DIP/1018 din 08.10.2018.

În motivarea acțiunii, partea reclamantă a susținut că respectiva rezoluție este nelegală și netemeinică, fiind o încălcare flagrantă a art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv un document lacunar nerăspunzând criticilor avute în contestarea rezoluției.

În susținerea sesizărilor, reclamantul a susținut că a adus probe copii ale unor documente indubitabile, hotărâri definitive ale Judecătoriei Constanța, sentințele civile nr. 1946/29.09.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, nr. 5262/04.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, nr. 2720/12.03.2018 pronunțată în dosarul x/2016, precum și documente emise de Serviciul Juridic din Primăria Constanța, procese-verbale nr. x/08.04.2016 și y/13.07.2017, dar și note de constatare nr. x/05.09.2016, y/15.11.2017 și 619/07.02.2018, care făceau dovada săvârșirii faptelor de rea-credință în exercitarea de magistrat, reclamate în sarcina dlui. B., primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, prin motivarea ordonanțelor emise, în mod contrar raționamentului logico-juridic.

Față de acestea a considerat că aceste fapte reclamate Inspecției Judiciare, respectiv constatarea existenței din analiza probelor în sarcina numitului B. a unor abateri disciplinare de rea-credință în exercitarea funcției de magistrat, prev. de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, însă inspectorul judiciar desemnat în verificarea lor în mod greșit a clasat sesizările motivând că din verificările efectuate nu rezultă că procurorii ar fi săvârșit fapte care să constituie abateri de la îndatoririle de serviciu, ori să afecteze prestigiul justiției și care să poată fi încadrate în categoria celor prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 238 din 6 iunie 2019 a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva senținței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs

În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a invocat generic prevederile art. 488 C. proc. civ. însă, din lecturarea argumentelor prezentate în susținerea cererii de recurs, acestea pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înțelege să critice soluția instanței de fond din prisma următoarelor motive:

Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează art. 99 lit. (t) din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară și că în mod greșit a apreciat că soluția de clasare a rezoluției nr. x/2018 este nearbitrară deși pârâta nu se pronunțase pe toate probele din dosar.

Astfel, în expunerea motivelor de recurs, în esență, a susținut că a demonstat judecătorului de la fond netemeinicia rezoluției atacate și prin faptul ca pârâta cunoaștea că documentele Primăriei Constanta sunt temeiul a patru sentințe civile ale Judecătoriei Constanta, a cincea fiind emisă în 01.07.2019, 7720/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, cu autoritate de lucru judecat, motiv pentru ca procurorul B. ar fi trebuit să le respecte, întrucât erau rezultatul cercetării judecătorești efectuate în dosarele civile.

Or, din rezoluția pârâtei nr. 6166/IJ/DIP/2018, rezultă ca deși este ilogic, deci injust ca procurorul să contrazică în acte judiciare sentințele civile ale Judecătoriei Constanta, (cu autoritate de lucru judecat), totuși procurorului B. să-i fie permisa ilegalitatea, deoarece deși pune la indoială actele judiciare emise, abaterea disciplinară este insignifiantă.

Recurentul a mai susținut în cererea de recurs și aspecte vizând un incendiu intervenit la 24-25.03.2019 la imobilul vecin, transferul procurorului B. la PT Constanța și indicarea unor afirmații făcute de C. cu privire la poliție și justiției.

Față de acestea, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a formulat întâmpinare in cauză.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 30 ianuarie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenții-reclamanți sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente in cauză.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin rezoluția Inspecției Judiciare din data de 8 octombrie 2018, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, recuentul reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție Judicară pentru procurori nr. 6166/IJ/DIP/2018.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. t) din Legea 303/2004,concluziile inspectorului judiciar fiind corecte.

Dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară:

t)exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Instanța de control judiciar constată că din interpretarea textului de lege aplicabil rezultă că instanța de judecată nu efectuează ea însăși o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanța de judecată poate desființa actul nelegal și trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Criticile recurentului, astfel cum au fost anterior reținute, sunt nefondate. Interpretarea normelor de drept în raport de situația de fapt reținută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu situația de fapt reținută, în baza normelor de drept aplicabile cauzei.

Înalta Curte reține ca fiind corectă constatarea primei instanțe potrivit căreia, în privința abaterii disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, nu este suficientă constatarea întârzierii în efectuarea lucrării ori în soluționarea cauzei pentru a dispune începerea cercetării disciplinare împotriva unui magistrat, ci trebuie să fie întrunită și condiția referitoare la culpa magistratului, respectiv să se constate că întârzierea îi este imputabilă.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat argumentele reclamantului referitoare la analiza materialului documentar disponibil, raportându-se la conținutul petiției formulate de către acesta și înscrisurile atașate acesteia (dat fiind că acestea au fost reflectate expres în partea introductivă a rezoluției nr. x/2018/08.10.2018), la actele procurorului vizat, precum și verificarea directă efectuată de inspectorul judiciar asupra datelor, informațiilor și documentelor transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

De altfel, este de menționat spectele sesizate de recurentul - reclamant nu rezultă necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată și prin deplasare la sediul instanței sau prin obținerea altor informații, toate aspectele relevante cauzei din perspectiva răspunderii disciplinare imputate de reclamant se pot desprinde din înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, însăși analiza efectuată în conținutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permițându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât și contextul judiciar corespunzător.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instantă, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Așa cum în mod corect a reținut instanța fondului, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv exercitarea funcției care se face cu rea-credință sau gravă neglijență, de esența acesteia este intenția de a vătăma drepturilor procesuale aparținând părților sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către magistrat a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces.

Referitor la abaterea în discuție,cum a subliniat judecătorul fondului, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispozițiilor legale, și să aibă consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ori substanțiale ale părților, într-un litigiu; totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în raport cu circumstanțele cauzei și a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării petentului sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către acesta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

În acest sens, se reține și Decizia nr. 2/2012 a Curții Constituționale, prin care instanța de contencios constituțional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 238 din 6 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.