ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1449/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.02.2018 sub numărul x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 9/16.01.2018, iar în subsidiar înlocuirea sancțiuni amenzii cu avertisment.

În motivare a arătat că, în fapt, în ședința publică din 16 ianuarie 2018, Consiliul Național al Audiovizualului a decis amendarea cu 20.000 de RON a S.C. A. S.A, în urma analizării reclamației nr. 7789/19.09.2017 și a raportului de monitorizare referitor la edițiile din 13 si 14 septembrie 2017 a emisiunii «Jocuri de putere», moderată de dl. B..

În privința nerespectării obligația de a asigura informarea obiectivă a publicului întrucât radiodifuzorul nu a respectat principiul audiatur et altera pars, reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului. Acest principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. A apreciat că această susținere este neîntemeiată, având în vedere că persoanele vizate au avut posibilitatea pe tot parcursul difuzării emisiunii de a intra în direct și de a participa la discuție. Astfel, tocmai în scopul de a oferi dreptul la replică, pe tot parcursul difuzării emisiunii au fost afișate mai multe numere de telefon prin intermediul cărora se putea lua legătura cu oricare dintre invitați, atât la ediția din data de 13 septembrie 2017, cât și la cea din 14 septembrie 2017. Alegerea acestor persoane de a nu își folosi dreptul la replică nu îi poate fi imputată, întrucât aceasta și-a îndeplinit obligațiile instituite de principiul audiatur et altera pars reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, prin punerea la dispoziția publicului a unor mijloace de comunicare, fiind astfel oferite "condiții nediscriminatorii de exprimare."

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiile art. 65 lit. c) din Codul audiovizualului, a arătat că există, într-adevăr, obligația de a stabili în mod corect și concret situația adusă în atenția publicului, însă această obligație a fost îndeplinită în cauză, modul de prezentare a titlurilor emisiunilor reflectând întocmai faptele și datele prezentate în aceste emisiuni, având în vedere dreptul la exprimare garantat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civile nr. 3857 din 1 octombrie 2018, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, prin administrator special C. și prin administrator judiciar D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National Al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvență - prin administrator special C. și administrator judiciar D.., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs

Criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3, alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2004, precum și art. 40 alin. (2), art. 65 alin. (1) lit. c) și art. 70 din Decizia nr. 220/2011 PRIVIND Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, apreciind în mod greșit că in cadrul acelei emisiuni au fost prezentate informații fără respectarea normelor legaele.

Recurenta a arătat că sub aspectul temeiniciei Deciziei nr. 9 nu poate face dovada prin ea însăși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Această afirmație se bazează pe faptul că, atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului II din Constituția României, iar în raport de dispozițiile art. 20 alin. (2), dacă există neconcordanțe între pactele șî tratatele privitoare Ia drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Arată în continuare că nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la libera exprimare din moment ce membrii partidului politic au aut dreptul și posibilitatea efectivă să inter vină și să facă precizările pe car le-au considerat oportune.

Apreciază recurenta că în doctrină s-a apreciat că aceste ingerințe pot apărea doar ca urmare a nevoii sociale imperioase și numai dacă este proporțională cu scopul urmărit.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că între exercițiul dreptului la libera exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale aparținând altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru.

A apreciat că nu a fost încălcată această condiție, nefiind incidentă lezarea drepturilor vreunei persoane ca urmare a exercitării dreptului la opinie de către persoanele prezente la emisiunile vizate de Decizia contestată.

Astfel, pe perioada difuzării emisiunilor au fost oferite, informații corecte și opinii sincere", așa cum precizează Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în Rezoluția nr. 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, opinii oferite ținându-se cont de libertatea oricărei persoane de a difuza în mod liber informații și de libertatea oricărui cetățean de a primi informații.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacte și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În subsidiar a solicitat reindividualizarea amenzii în sensul unei somații de intrare în legalitate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă ca nefondat reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

La rândul său, recurenta -reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 aprilie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susținerile formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîtemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta.

În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate prin motivele de recurs.

Soluția de respingerea a cererii de chemare în judecată a fost adoptată în mod corect în considerarea faptului că obligația de a respecta principul auditur et altera pars incumbă radiodifuzorului conform art. 40 alin. (2), ori respectarea acestei obligații presupune contactarea în mod direct a persoanelor vizate de discuțiile purtate în cadrul unor emisiuni pentru a se asigura exercitarea efectivă a dreptului la replică. Simpla afișare pe ecran a unor numere de telefon, pe durata emisiunii, nu asigură condiții efective de exercitarea a dreptului la replică de către persoanele vizate de conținutul programelor difuzate, având în vedere că conferă garanția că persoana respectivă are cunoștință despre respectiva emisiune.

Din acest unghi de analiză, instanța a observat că, în mod corect pârâtul a apreciat că titlurile nu au reflectat întocmai conținutul dezbaterilor de platou, în condițiile în care în cadrul emisiunii din 13.09.2017 titlurile afișate vizau preponderent probleme legate de minoritatea etnică maghiară, în timp discuțiile din platou redate în cuprinsul deciziei contestate nu au reprezentat strict o detaliere a titlurilor.

În privința sancțiunii amenzii aplicate, Curtea a reținut că pentru ambele contravenții s-a aplicat sancțiunea amenzii (art. 90 alin. (2), respectiv art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002), fără a se preciza cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare contravenție iar sub aspectul proporționalității sancțiunii amenzii în cuantum de 20.000 RON ce a fost aplicată de pârât, Curtea a reținut că aceasta, își găsește fundamentarea în textul legal incident, astfel încât legiuitorul însuși a estimat și a confirmat caracterul proporțional al acesteia prin prisma gravității încălcării reglementărilor din domeniul audiovizualului, iar, în cauză, din materialul probator nu a rezultat existența unor împrejurări care să justifice reindividualizarea sancțiunii amenzii aplicate, aceasta fiind de altfel orientată spre minim.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o justă expunere argumentelor care au condus la respingerea acțiunii, astfel că, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluționării fondului și față de susținerile părților că, este de necontestat faptul că prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2018, în sarcina reclamantei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 din Legea nr. 504/2002 și detaliate prin art. 40 alin. (1), art. 65 alin. (1) lit. c) și 70 din decizia C.N.A. nr. 220/2011, care se referă, pe de o parte, la asigurarea unei informări obiective a publicului, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, cu consecința favorizării liberei formări a opiniilor, iar, pe de altă parte, la respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului(respectiv dreptul al propria imagine al persoanelor în privința cărora s-au formulat acuzații în cadrul emisiunilor).

Este de menționat că reclamanta a fost sancționată pentru nerespectarea principiului audiatur et altera pars (după caz, precizarea expresă a faptului că persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere) și prin difuzarea pe ecran a unor titluri care nu corespundeau întocmai conținutului emisiunii, ceea ce a avut ca efect încălcarea obligațiilor de informare obiectivă a publicului și de respectare a dreptului la imagine al persoanelor.

Practic, în sarcina recurentei reclamante a fost reținut faptul că emisiunea "Jocuri de putere", transmise în zilele de 13 și 14 septembrie 2017, au fost difuzate cu încălcarea unui drept fundamental al omului, anume dreptul la informare (ca element al libertății de exprimare), garantat de art. 10 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Dmului și a Libertăților Fundamentale, de art. 31 din Constituția României, precum și de art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Or, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să furnizeze libera formare a opiniilor.

Membrii Consiliului au constatat că, în raport de temele de interes public abordate, dar și de acuzațiile formulate la adresa unor persoane, radiodifuzorul avea obligația de a respecta principiul audiatur et altera pars, reglementat de art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile.

Din conținutul raportului de monitorizare reiese că radiodifuzorul nu a solicitat vreun punct de vedere în legătură cu acuzațiile pe care le-a adus la cunoștința publicului.

Spunem că, libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne și internaționale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opțiuni.

Aceste opțiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivității, așa cum este și dreptul la propria imagine, afectat prin afirmații nesusținute cu dovezi.

Înalta Curte reține că în speță, recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru încălcarea unor principii pe care furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să le respecte atunci când își exercită dreptul la libera informare a publicului și nu pentru însăși exercitarea acestui drept.

Conform textelor legale sus-menționate, a căror greșită aplicare, recurenta-reclamantă a imputat-o primei instanțe, informarea trebuie să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună credință.

Recurenta-reclamantă consideră că nu s-a demonstrat faptul că informarea nu a fost prezentată în mod imparțial și s-a încălcat principiul bunei-credințe.

Drept argument al acestei susțineri este faptul că în cadrul emisiunii monitorizate dezbateri și titluri pe ecran de natură acuzatoare cu privire la diferiți lideri politici, apte să inducă publicului convingerea că, există fapte ilegale grave, fără a se prezenta și punctul de vedere acestora sau precizarea de către moderator, că deși contactate, persoanele vizată a refuzat să prezinte un punct de vedere.

Față de modul în care s-au desfășurat dezbaterile, care au vizat și probleme legate de minoritatea maghiară din România, fără ca în aceste emisiuni să fie prezentat și un punct de vedere al E., organizație care reprezintă interesele acesteia este evident că s-a realizat de către furnizorul de servicii media audiovizuale încălcarea prevederilor legale amintite, deoarece faptele nu au fost prezentate în mod obiectiv, nu sunt verificate, nu sunt prezentate în mod imparțial și cu bună-credință.

Prevederile art. 70 din Codul audiovizualului stabilesc în sarcina radiodifuzorilor o obligație expresă de a prezenta și punctul de vedere al minorității despre care se discută în emisiuni, indiferent că este vorba despre minorități etnice, religioase sau sexuale. în cazul de față dezbaterea privea minoritatea etnică maghiară din România.

Cu privire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), însăși recurenta-reclamantă susține prin motivele de recurs că jurnalistul are obligația de a verifica informațiile și de a nu depăși anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, chiar dacă datoria sa principală este de a oferi publicului orice informație de interes public.

De altfel, C.E.D.O. nu a stabilit nici că libertatea de exprimare ar fi un drept absolut și nici că politicienii ar fi excluși de la protecția acordată de art. 10 din Convenție, ba dimpotrivă, a subliniat că în cadrul limitelor acceptabile criticile sunt mai largi în ceea ce îi privește pe politicieni, nuanță care din punctul nostru de vedere este esențială și total diferită de susținerea recurentei-reclamante care consideră în mod eronat sau deliberat greșit că limitele criticii ar fi mai acceptabile cu privire la politicieni.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la capătul de cerere secundar, formulat de recurenta reclamantă, prin care aceasta solicită instanței, în subsidiar, aplicarea unui somații de intrare în legalitate, acesta nu poate fi primit.

Înalta Curte constată că, în aplicarea prevederilor Legii (speciale) nr. 504/2002, Consiliul Național al Audiovizualului, prin decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2018, a constatat o faptă contravențională, respectiv încălcarea de către radiodifuzor, în cadrul unor emisiuni (menționate în cuprinsul deciziei),a prevederilor legale care reglementează obligația informării obiective a publicului, cu asigurarea principiului imparțialității, a bunei credințe și a favorizării liberei formări a opiniilor.

Deși a fost constatată încălcarea mai multor articole din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual [respectiv art. 3 alin. (2), art. 40 alin. (2), art. art. 65 lit. c) și art. 70 din Decizia nr. 220/2011 ], în difuzarea unor emisiuni distincte, Consiliul Național al Audiovizualului a apreciat asupra existenței unei fapte contravenționale, constând în încălcarea obligației de a respecta principiile imparțialității și echilibrului ce trebuie să caracterizeze informarea în probleme de interes public.

De asemenea, au fost amintite criteriile legale de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea audiovizualului, sancțiunea prevăzută de art. 91 alin. (3) din lege fiind orientată, în concret, spre minimul legal.

Recurenta, deși a criticat, atât în fond cât și în recurs, decizia C.N.A. pe motivul Se constată, astfel, că recurenta-reclamantă susține în mod formal nerespectarea de către autoritatea administrativă a dispozițiilor legii în materie de individualizare a sancțiunii, neintrând pe fondul faptelor care au condus la sancționare și neivocând temeiuri sau criterii de individualizare care ar fi putut conduce la o altă apreciere asupra cuantumului sancțiunii.

În acest condiții, în mod legal prima instanță a reținut că în privința sancțiunii amenzii aplicate, prin decizia contestată, în sarcina reclamantei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002, sancționată cu somație publică de intrare în legalitate (art. 90 alin. (3) sau amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON (art. 90 alin. (2), precum și a celei prevăzute de art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002, respectiv nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (2), art. 65 alin. (1) lit. c) și art. 70 din decizia C.N.A. nr. 220/2011, sancționată cu somație publică de intrare în legalitate (art. 91 alin. (2) sau amendă de la 5.000 RON la 100.000 RON (art. 91 alin. (3). Pentru ambele contravenții s-a aplicat sancțiunea amenzii (art. 90 alin. (2), respectiv art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002), fără a se preciza cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare contravenție.

Sub aspectul proporționalității în cauză, din materialul probator nu a rezultat existența unor împrejurări care să justifice reindividualizarea sancțiunii amenzii aplicate, aceasta fiind de altfel orientată spre minim.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvență - prin administrator special C. și administrator judiciar D.. împotriva sentinței civile nr. 3857 din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvență - prin administrator special C. și administrator judiciar D.. împotriva sentinței civile nr. 3857 din 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.