Decizia nr. 1442/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 27 aprilie 2017 și iregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea De Management A Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, s-a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Notificarea de reziliere nr. x/30.08.2016 a contractului de finanțare x/22.04.2015 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Cluj, a dispus următoarele: a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a depune la dosarul cauzei toate anexele la Contractul de Finanțare, inclusiv Anexa nr. 7și a luat act că pârâtul a indicat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei o altă adresă de citare și dispune efectuarea modificărilor necesare în acest sens la nivelul programului informatizat Ecris. De asemenea, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârât prin întâmpinare raportat la faptul că la dosarul cauzei există dovada parcurgerii procedurii prealabile precum și un răspuns al autorității pârâte și a amânat judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 30.10.2017. Referitor la fondul cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 386 din 6 decembrie 2017, a admis acțiunea în contencios formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a anulat Notificarea de reziliere nr. x/30.08.2016 emisă de pârât și a obligat pe acesta din urmă să plătească reclamantei suma de 18.209 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva a încheierii din 2 octombrie 2017 și sentinței civile nr. 386 din 6 decembrie 2017 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) iar reclamanta A. S.R.L. a promovat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 386 din 6 decembrie 2017, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), criticând-o pentru nelegalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat, în principal, admiterea recursului,casarea încheierii de ședință pronunțată în data de 02,10,2017 și a sentinței civile nr. 386/06.12.2017 pentru motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct, 6 și 8 din C. proc. civ., astfel: în situația în care se va aprecia ca fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin, (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar a solicitat, în situația în care se va aprecia ca fiind aplicabil în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecând cauza, respingerea în totalitate cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Criticile formulate de recurente au vizat, în esență, următoarele aspecte: Recurentul-pârât susține, în esență, că instanța de fond a creat o situație profund dezavantajoasă în ceea ce priveste soluția dată asupra excepției inadmisibilității. Recurentul arată că instața de fond nu a făcut aplicarea art. 22 din C. proc. civ. care îi dă dreptul de a-și exercita rolul activ conferit de lege, astfel încât apreciază că aceasta a pronunțat o încheiere netemeinică și nelegală, întrucât nu a stăruit în cercetarea celor invocate de instituția recurentă. Arată că, instanța de fond nu a motivat iar, inexistența unei motivări care să justifice în vreun fel respingerea excepției invocate fac imposibilă criticarea raționamentului primei instanțe cu privire la acest aspect, situație de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii, raportat la dispozițiile art. 74 din C. proc. civ.. A susținut că, obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția data, care sunt considerentele pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe celelalte, pentru ce motiv a găsit o probă ca fiind pertinentă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială a acestuia. Precizează că, față de lipsa îndeplinirii procedurii prealabile de către reclamantă, prevăzută în mod imperativ în prevederile Legii nr. 554/2004, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată. În speța dedusă judecății, instanța de fond, deși a fost sesizată cu excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii prealabile, a dispus respingerea acesteia, apreciind în mod arbitrar și absolut nemotivat prin încheierea de ședință pronunțată în data de 02.10.2017 faptul că "(...) la dosarul cauzei există dovada parcurgerii procedurii prealabile și un răspuns al autorității pârâte", fără să facă nicio altă precizare referitoare la înscrisurile aflate la dosarul cauzei cu privire la care a apreciat faptul că ar face dovada îndeplinirii de către intimata-reclamanta a procedurii prealabile. În continuare, recurentul a arătat că sentința civilă nr. 386/06.12.2017 a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens a arătat că instanța de fond face un raționament greșit și nelegal, nesusținut de clauzele contractuale, reținând în mod greșit împrejurarea potrivit căreia faptul nerespectării obligației de publicare a invitației/anunțului de participare împreună cu documentația aferentă achiziției, pentru toate echipamentele proiectului, în termen asumat de intimata-reclamantă prin contractul de finanțare ar constitui o neregulă care ar atrage aplicarea de corecții financiare, raportat la faptul că "(...) nepublicarea anunțului, iar nu publicarea cu întârziere, atrage potrivit anexei la Ordinul MFE nr. 1120/2013 o corecție de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziție" și nu o încălcarea a unei obligații contractuale care atrăgea aplicarea a însuși pactului comisoriu care permitea rezilierea contractului de finanțare de drept fără altă formalitate sau punere în întârziere, în temeiul prevederilor art. 18 - încetarea contractului, alin. (2) lit. c) din contractul de finanțare nr. x/22.04.2015. Astfel, deși prima instanță reține că nepublicarea anunțului atrage o corecție de 25% conform Ordinului MFE nr. 1120/2013, iar în speță problematica supusă analizei privește publicarea cu întârziere, în mod contradictoriu apreciază incidența în cauză a acestui act normativ. Oricum, sediul materiei în privința aplicării corecțiilor financiare în caz de neregulă îl reprezintă prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare. Or, Notificarea de reziliere care face obiectul analizei nu a fost emisă în baza acestui act normativ. Conform prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea de corecții financiare neregulilor determinate în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziție (inclusiv achizițiile publice făcute conform unor proceduri specifice/instrucțiuni de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, cum este cazul în speța de față) se face pentru abaterile prevăzute în anexa la această reglementare legală, prin aplicarea procedurii speciale de întocmire de note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21. În prezenta cauză, nerespectarea obligației de publicare a invitației/anunțului de participare împreună cu documentația aferentă achiziției, pentru toate echipamentele proiectului, în termenul asumat de intimata-reclamantă prin contractul de finanțare reprezintă o obligație contractuală căreia i se aplică în mod expres sancțiunea rezilierii contractului de finanțare, în caz de încălcare a sa, astfel cum chiar părțile au convenit prin art. 8 din contractul de finanțare. În continuare recurentul a susținut că, deși intimata-reclamantă nu a înțeles să formuleze prin cererea de chemare în judecată critici cu privire la încălcarea de către instituția recurentă a principiului proporționalității, instanța de judecată, continuând raționamentul deficitar potrivit căruia în cauză ar fi trebuit aplicate corecții financiare și nu dispusă rezilierea contractului, se substituie în dreptul intimatei-reclamante și apreciază că întreaga motivare a acesteia se subsumează ideii aplicării de către organul de control de măsuri disproporționate. Se mai arată că, din analiza documentelor regăsite la dosarul achiziției cât și a informațiilor publicate pe site-ul www.x.ro, s-a observat faptul că beneficiarul A. și Eta S.R.L. a lansat 6 proceduri de achiziție din care 4 fără respectarea termenului prevăzut în contractul de finanțare, fiind publicate în zilele de 12.05.2016, 27.05.2016, 05.06.2016 si respectiv 06.07.2016. Așadar, fată de nerespectarea termenului de publicare "în 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare", au fost aplicate în mod legal prevederile art. 18 - încetarea contractului, alin. (2) lit. c) din contractul de finanțare, prin Notificarea de reziliere DGPC nr. 73915/30.08.2016 atacată în prezentul dosar, fiindu-i comunicată beneficiarului, cu respectarea prevederilor contractuale, faptul că: "(...) acest contract x/22.04.2015, cod SMIS 56817- n.n.) se consideră reziliat de drept din cea de-a unsprezecea zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare". Deși reține în mod corect faptul că intimata-reclamantă a încheiat contracte de achiziție "(...) fără lansarea unei proceduri competitive prin publicarea anunțului de participare pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, fiind nesocotite prevederile contractului de finanțare", instanța de fond interpretează în mod nelegal faptul că termenul de 10 zile lucrătoare în care intimata-reclamantă avea obligația de publicare a anunțurilor pentru procedurile de achiziții pentru toate cele 45 de echipamente, prevăzut de art. 8 lit. a) alin. (27 1 ) din contractul de finanțare "nu este un termen esențial", Mai reține instanța faptul că "Rațiunea termenului de 10 zile prevăzut în contract este aceea de a evita riscul de neimplementare, ceea ce în speță nu se verifică, proiectul fiind implementat în termen" și totodată "(...) așa cum s-a reținut chiar de către AM POS CCE prin raportul de verificare la fața locului nr. 81930/5.10.2016, proiectul a fost implementat în termenul de 5 luni stipulat în contract ." Se mai susține de către recurent că potrivit raționamentului instanței, câtă vreme anunțurile de achiziții de echipamente au fost totuși publicate, nu prezintă nicio importanță data la care s-a făcut publicarea, putând bunăoară să fie publicate și în ultima lună de proiect, interpretare care în mod evident nu poate fi primită. Instanța de fond înfrânge practic în mod nepermis caracterul de lege a părților a contractului de finanțare. Reținând așadar că este suficient ca intimata-reclamantă să fi procedat la publicarea anunțurilor, instanța de fond concluzionează cu aplicarea greșită a prevederilor contractului de finanțare, faptul că aceasta "a procedat la publicarea anunțurilor pentru 30 de echipamente", "Prin urmare, în cazul celor 30 de echipamente reclamanta nu a adus atingere principiului transparenței, procedurile de achiziție fiind publice". În concluzie, instanța de fond, cu aplicarea greșită a legii și încălcarea prevederilor contractuale, a apreciat faptul că în prezenta cauză nu trebuia să intervină clauza de reziliere ci o sancțiune mai "blândă" sub forma aplicării de corecții financiare, deși acestea sunt sancțiuni aplicabile în ipoteze absolut diferite iar aplicarea de corecții financiare nu s-ar putea face sub nicio formă când în speță este incident un caz expres prevăzut în contractul de finanțare, de reziliere de drept a acestuia, context în care vă în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ceea ce atrage reformarea sentinței atacate pronunțate în condițiile expuse. Mai departe, recurentul critică sentința și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că ar fi incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Se susține că față de petitul privind obligarea instituției recurente la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii întrucât în raport de considerentele expuse, nu s-a dovedit culpa subscrisului minister la producerea unui prejudiciu și nici neexecutarea culpabilă a obligațiilor sale, motiv pentru care cererea reclamantei trebuia respinsă ca neîntemeiată sub aspectul tuturor capeteleor de cerere. Se impun a fi făcute cercetări sub aspectul obiectului litigiului, dar mai ales va fi analizată culpa părților la declanșarea litigiului. Or, culpa subscrisului minister în prezentul litigiu, nu a fost dovedită, în prezenta cauză instituția noastră punând în aplicare clauzele contractului de finanțare și prevederile legale. În aceste condiții nu poate fi vorba despre culpă, constând în neglijența sau imprudența pârâtului în exercitarea atribuțiilor, care să o îndreptățească pe intimata-reclamantă să solicite plata cheltuielilor de judecata. Arată că în ceea ce privește suma de 18.209 RON impusă în sarcina instituției noastre cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, contractul de asistență juridică are efecte depline între părțile între care este încheiat (avocat și client), însă nu poate impune obligații în sarcina unei terțe persoane (în cazul de față MFE). Obligarea la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat nu se face în temeiul contractului de asistență juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), astfel că acest contract nu produce efecte juridice directe pentru un terț, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativității efectelor juridice ale actului juridic civil. Recursul incident Reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 386 din 6 decembrie 2017 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, încadrat în drept pe dispozițiile art. 461 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, consideră că raționamentul instanței de fond este neadecvat, deoarece instanța reține în mod eronat că în cauză nu sunt incidente depozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Subliniază faptul că încălcarea efectului obligatoriu al actelor emise anterior se traduce totodată în încălcarea principiului încrederii legitime. Nu în ultimul rând, recurenta arată că instanța de fond, în ceea ce privește încălcarea prevederilor cuprinse în Ordinul MFE nr. 1120/2013, se limitează la a menționa că acestea nu au relevanță în analizarea încetării contractului rezilierea fiind reglementă contractual și nu legal. Față de acestea a solicitat admiterea recursului casarea în parte a sentinție atacate și în rejudecare admiterea cererii pentru toate considerentele expuse în cuprinsul acesteia. 1.

Apărările formulate în cauză Ambii recurenti au formulat întâmpinări (răspunsuri la întâmpinare)la recursurile promovate în cauză, reiterând susținerile din memoriul de recurs. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 27 ianuarie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 27 ianuarie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul-pârât reiterează, sub o altă formă, considerentele prezentate prin susținerile formulate la instanța fondului fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîtemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de aceasta. În ceea ce privește criticile recurentului vizând încheierea de ședință din data de 02.10.2017, prin care instanța de fond a respins excepția inadmisibilitatii acțiunii, acestea nu pot fi reținute. Este de remarcat că parte din criticile invocate de recurent în cadrul cererii de recurs pun în discuție vicii ale motivării Încheierii/Sentinței atacate: lipsa motivării și motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii, acestea fiind menite să atragă casarea hotărârii atacate, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la instanța de fond. Înalta Curte constată că motivarea instanței de fond, sub acest aspect, nu poate fi considerată nicidecum ca fiind afectată de viciul unor considerente fie insuficiente, așa cum pretinde recurentul, câtă vreme curtea de apel, luând în considerare dovada parcurgerii procedurii prealabile precum și un răspuns al autorității pârâte, în mod corect a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârât prin întâmpinareastfel că, aserțiunile recurentului în fundamentarea înlăturării acestei excepții nu pot fi primite. Astfel, în privința criticilor circumscrise soluției date excepției inadmisibilității, instanța de recurs constată că nu există un deficit de motivare cu privire la acest aspect, de vreme ce, în esență, raționamentul judiciar expus pleacă de la premisa anterior menționată, astfel încât dispozițiile legale referitoare la această excepție au fost corect aplicate. În alte cuvinte, cu un raționament convingător, motivarea încheierii instanței de fond s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor 425 alin. (1) din C. proc. civ. și a principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, Curtea precizează că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. În contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate de pârât prin motivele de recurs. Este de menționat că atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte reține, raportat la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluționării fondului și față de susținerile părților că, în baza cererii de finanțare nr. x/25.11.2014 s-a încheiat între Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competivității Economice (în continuare AM POS CCE) și reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, contractul de finanțare nr. x/22.04.2015 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către AM POS CCE pentru implementarea Proiectului aflat pe lista de aprobare - cod SMIS 56817, intitulat "Achiziție echipamente pentru creșterea capacității de producție a S.C. A. S.R.L.." Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, la data de 29.08.2016, a emis nota nr. 73846 de reziliere a contractului de finanțare de mai sus, retinându-se în esență că beneficiarul avea obligația, conform art. 8 lit. a) pct. 27 indice 1 din contractul de finanțare, de a publica invitația/anunțul de participare împreună cu documentația aferentă achiziției activelor tangibile sau intangibile pe pagina web http://www.fonduri- ue.ro/poscce/în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare. Se mai reține în nota de reziliere că neîndeplinirea de către beneficiar a obligației menționate se sancționează cu rezilierea de drept a contractului de finanțare, fără altă formalitate sau punere în întârziere, conform dispozițiilor art. 18 alin. (2) lit. c) din contractul de finanțare, obligația menționată fiind aferentă tuturor achiziților cărora le sunt aplicabile dispozițiile Ordinului Ministrului Fondurilor Europene (în continuare MFE) nr. 1120/2013 (anexa 7 la contractul de finanțare), termenul de 10 zile lucrătoare fiind imperativ, fără derogare de la această obligație. Această notă de reziliere a fost comunicată reclamantei prin adresa nr. x/30.08.2016. Urmare a desfășurării vizitei de verificare la fața locului privind contractul de finanțare de mai sus, încheiat de AM POS CCE, înregistrat sub nr. x din 5.10.2016, s-a constatat că proiectul este finalizat, iar indicatorii de realizare ai proiectului sunt îndepliniți în procent de 100%, fiind achiziționate 45 de active tangibile. În acest raport s-a constatat, din documentele regăsite la dosarul achiziției cât și a informațiilor publicate pe site-ul www.x.ro, că beneficiarul a lansat 6 proceduri de achiziție din care 4 fără respectarea termenului prevăzut în contractul de finanțare (intrat în vigoare începând cu data de 22.04.2015), fiind publicate în zilele de 12.05.2016, 27.05.2016, 5.06.2016 și respectiv 6.07.2016 . Totodată, în același raport, s-a menționat că beneficiarul a încheiat 8 contracte de achiziție directă (în acest sens f.148 vol. I) fără lansarea unei proceduri competitive prin publicarea anunțului de participare pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene. Conform anexei nr. 1 la contractul de finanțare, monitorizarea proiectelor se face de către AM în vederea urmăririi îndeplinirii indicatorilor stabiliți prin contract pentru măsurarea obținerii rezultatelor prevăzute, iar procesul de monitorizare începe din momentul semnării contractului de finanțare și se termină la 5 ani după finalizarea proiectului. Pentru realizarea monitorizării, AM desfășoară pe lângă verificarea conținutului documentelor de raportare elaborate și transmise de către beneficiar și vizite de monitorizare la fața locului. Instanța de fond a apreciat, în mod corect, că termenul prevăzut la art. 8 lit. a) pct. 27 indice 1 din contractul de finanțare nu este un termen esențial de vreme ce, așa cum s-a reținut chiar de către AM POS CEE prin raportul de verificare la fața locului nr. 81930/5.10.2016, concluziile echipei care au efecuat vizita (fila nr. x ds fond), au fost în sensul că proiectul a fost implementat în termenul de 5 luni stipulat în contract. Mai mult decât atât, tot în concluziile echipei de monitorizare care a efectuat vizita la fața locului rezultă următoarele: proiectul a fost implementat în termen; toate cele 45 de echipamente achiziționate în cadrul proiectului au fost puse în funcțiune și sunt integrate într-un flux tehnologic; indicatorii de realizare au fost atinși, în perioada de implementare a proiectului fiind create 26 de noi locuri de muncă, conform angajamentului asumat prin cererea de finanțare. Este evident că reclamanta a implementat proiectul în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice - Axa Prioritară "Un sistem inovativ și coeficient de producție", Domeniul de Intervenție 1 "Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor", Operațiunea " Sprijin pentru consolidarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile" pentru întreprinderi mici, mijlocii și mari, conform Schemei de ajutor de Stat "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții realizate de IMM și întreprinderi mari". Recurentul a susținut că aplicarea corecțiilor vizează ipoteza nepubicarii anunțurilor, si nu cea a publicării cu întârziere, astfel ca nu ar putea fi aplicate corecții în acest din urma caz. De altfel, recurentul a menținut greșit ideea că aplicarea de corecții financiare nu s-ar putea face sub nicio formă când în speță este incident un caz expres prevăzut în contractul de finanțare, de reziliere de drept a acestuia. Este adevărat că art. 8 lit. a) pct. 27 indice 1 din contractul de finanțare rezultă clar că obligația beneficiarului vizează publicarea invitației/anunțului de participare împreună cu documentația aferentă achiziției activelor pe pagina web în cazul aplicării procedurii aprobate prin Ordinul MFE nr. 1120/2013. În cazul demarării procedurii simplificate aprobate prin Ordinul MFE nr. 1120/2013 ceea ce interesează este publicarea anunțului pe pagina web, în vederea asigurării respectării principiului transparenței consacrat de cap. V din acest act normativ. După cum se observă, nepublicarea anunțului, iar nu publicarea cu întârziere, atrage potrivit anexei la Ordinul MFE nr. 1120/2013, o corecție de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziție. Din economia OMEF nr. 1220/2010 rezultă că obligațiile care revin beneficiarului din perspectiva asigurării publicității sunt: - publicarea anunțului pe pagina web www.x.ro, însoțit de specificațiile tehnice; - completarea informațiilor referitoare la câștigătorul contractului pe pagina web www.x.ro, în termen de 5 zile. De altfel, pentru încălcarea obligațiilor de publicitate mai sus mentionate legiuitorul a prevăzut expres sancțiunile aplicabile beneficiarului, respectiv: - nepublicarea anunțului pe pagina web www.x.ro, însoțit de specificațiile tehnice, atrage după sine o corecție de 25% din valoarea eligibilă a contractului de achiziție; - dacă beneficiarul privat nu completează informațiile referitoare la câștigătorul contractului pe pagina web www.x.ro, în termen de 5 zile, se aplică o corecție de 5% din valoarea eligibilă a contractului de achiziție. De aceea, este corectă aprecierea instanței de fond în sensul că măsura atacată este disproporționată, punctând aspectul că pentru atingerea scopului urmărit (sancționarea încălcării principiului transparenței pentru cele 15 echipamente) AM POS CEE putea lua măsuri mai puțin drastice, respectiv aplicarea de corecții financiare. În contextul prezentat, se reține că, reclamanta prin cererea de chemare în judecata a expus argumente ample pentru care acțiunea rezilierii nu poate opera în speța, întrucat și daca ar exista o neexecutare în speța aceasta este de mica însemnătate. De asemenea, s-au evocat circumstanțele concrete care concură la ideea ca executarea din speța este de mica însemnătate, acestea fiind si circumstanțele care au fost reținute de către instanța în hotărârea recurata care a notata că valoarea totală a achizițiilor directe s-a ridicat la suma de 105.775 euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de maxim 3.334.257,20 RON în timp ce valoarea solicitată la rambursare a fost de 3.320.502,41 RON . Așadar,valoarea neconformitatilor de care se prevalează pârâta este in cuantum de aproximativ 10% din valoarea întregii cereri de finanțare si din valoarea contractului de finanțare astfel incat si daca s-ar analiza acea sactiune din perspectiva dreptului comun ignorând sancțiunea explicita prevăzuta în astfel de situații nu ar fi îndeplinite condițiile rezilierii și nu ar fi respectat principiul proportionalitatii pentru ca actul emis de parata sa fie menținut ca legal. Este adevărat că reclamanta deși nu a respectat prevederile contractului de finanțare în sensul publicării invitației/anunțului de participare pentru cele 15 echipamente, achizițiile directe s-au desfășurat, conform procedurii prevăzute de Ordinul MFE nr. 1120/2013 (Cap II din anexa la ordin), întocmindu-se în acest sens note privind determinarea valorilor estimate și au fost identificate condițiile care au fundamentat alegerea procedurii . Sub un alt aspect, s-a arătat clar că, în cazul celor 30 de echipamente reclamanta nu a adus atingere principiului transparenței, procedurile de achiziție fiind publice; numai în cazul restului de 15 echipamente pentru care s-a procedat la o achiziție directă s-a nesocotit acest principiu. Examinând apărările recurentului-pârât, curtea de apel le-a găsit nefondate, reținând în mod corect că reclamanta a implementat proiectul în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice - Axa Prioritară "Un sistem inovativ și coeficient de producție", Domeniul de Intervenție 1 "Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor", Operațiunea " Sprijin pentru consolidarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile" pentru întreprinderi mici, mijlocii și mari, conform Schemei de ajutor de Stat "Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții realizate de IMM și întreprinderi mari". În concluzie, referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte care nu se identifică în cauză. Înalta Curte constată că și ultima critică, formulată de pârât și care vizează reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, care în opinia acestuia, a fost dispusă pe baza unor criterii subiective și părtinitoare, suma acordată fiind nejustificată în raport cu activitatea depusă apărătorul ales al reclamantei, este nefondată, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește criticile din recurs, încadrate formal de recurent în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuție încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greșită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanțial, urmând a analizate din această perspectivă. Este de menționat că, prin prevederile art. 488 din C. proc. civ. care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului potrivit căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Ca atare, pe de o parte, la stabilirea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a avut în vedere aplicarea corectă a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în măsura în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat reprezentând onorariu avocațial conform înscrisurilor depuse la dosar . În ceea ce privește onorariul de avocat, prima instanță, s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizând complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat și a realizat o apreciere proprie asupra incidenței acestora, ce nu poate fi supusă examinării în calea extraordinară de atac, fiind o chestiune de temeinicie, nu de legalitate, care nu se încadrează în vreunul dintre motivele de casare reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Trebuie precizat că, critica de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material de către prima instanță. Operațiunea de stabilire de către instanță a cheltuielilor de judecată presupune stabilirea onorariului inter partes, astfel că, în ceea ce privește criticile privind cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului, acordate de prima instanță, atât cele care vizează compensarea, cât și cele care vizează cuantumul acestora, țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție - deciziile nr. 1.399 din 20 aprilie 2018 și nr. 1.412 din 20 aprilie 2018, pronunțate de secția I civilă; Decizia nr. 2.476 din 6 iunie 2018, pronunțată de secția a II-a civilă) În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor legale art. 451-art. 453 C. proc. civ., instanța a constatat, în mod corect că, în speță, cheltuielile solicitate sunt justificate . În ceea ce privește recursul incident, reclamanta A. S.R.L., a solicitat admiterea recursului incident pe care l-a formulat, în sensul de a se dispune casarea în parte a sentinței atacate, cu consecința admiterii în totalitate pentru toate considerentele cuprinse în cererea de cererea de chemare în judecată. Astfel, în privința recurentei, curtea constată că soluția primei instanțe a fost aceea de admitere a acțiunii în privința sa și de anulare a actului administrativ atacat, respectiv o soluție în întregime favorabilă. Este adevărat că anumite argumente ale sale au fost apreciate ca fiind neîntemeiate în cadrul considerentelor hotărârii atacate, dar acest lucru nu schimbă faptul că soluția pronunțată este una de anulare în întregime a actului atacat, în ceea ce o privește pe reclamantă. În principal, trebuie observat faptul că motivele invalidate de către instanța de fond în opinia recurentei au fost următoarele: rezilierea contractului a intervenit cu încălcarea forței juridice a actelor administrative anterior emise fata de aceasta, conduita organelor de control încalcă principiul încrederii legitime iar rezilierea contractului de finanțare este nelegală întrucât aceasta măsura contravine dispozițiilor Ordinului 1120/2013 si ale Ghidului Solicitantului Din analiza recursului incident, se constată că prin acesta nu se urmărește schimbarea soluției pronunțate de instanța ci modificarea considerentelor hotărârii atacate în lumina dispozițiilor art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora: Potrivit art. 461 C. proc. civ. cu denumirea marginală "Partea din hotărâre care poate fi atacată": "(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. (2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate". Cea de-a doua ipoteză se referă la considerentele greșite. Formularea are un caracter relativ general, fără ca legea să distingă între motivele de fapt și cele de drept. Cea de-a doua ipoteză din art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează soluția atacării separate a considerentelor, rezultând că o parte poate să promoveze în mod distinct recurs doar împotriva considerentelor, chiar dacă titularul căii de atac se află în poziția de parte câștigătoare în proces, iar împotriva acestora legiuitorul a prevăzut la îndemâna părților o cale de atac care poate fi exercitată potrivit prevederilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se anihila vocația lor de autoroitate de lucru judecat prin faptul neatacării acestora. Considerentele în discuție sunt necesare, susțin soluția din dispozitiv și, drept urmare, vor fi menținute. Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut trimitere la toate aspectele relevante ale cauzei, argumentele care au condus la soluția pronunțată față de reclamantă fiind întrepătrunse cu cele care au fundamentat soluția pronunțată. Obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția. Considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, motivarea de fapt și de drept fiind indispensabilă acestui important act procedural. Ca atare, partea din hotărâre care interesează puterea de lucru judecat este dispozitivul. Niciuna dintre aceste susțineri ale recurentei- reclamante nu poate fi primită, astfel cum vom arăta în cele ce urmează. Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, în considerentele apreciate ca fiind eronate, instanța de fond răspunde în mod corect că art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în speță, AM POS CCE exercitând un drept potestativ printr-un act juridic unilateral, notificarea de reziliere fiind prevăzută în contractul de finanțare, astfel că în cauză nu s-a încălcat principiul încrederii legitime, principiu recunoscut de jurisprudența europeană, în special CJUE. Cu alte cuvinte, obiectul dreptului potestativ este o anumită situație juridică preexistentă, iar în conținutul dreptului potestativ intră prerogativa ingerinței în sfera de interes a persoanelor ale căror drepturi sau interese sunt incluse în situația juridică respectivă. Din această cauză se creează o legătură specifică între titularul unui asemenea drept, numit subiect activ, și subiectul pasiv care suportă consecințele exercitării dreptului potestativ . . Despre noțiunea de încredere legitimă și ce presupune aceasta din partea administrației, raportat la analiza acestui articol, încrederea particularului poate fi apreciată drept legitimă ori de câte ori acesta a intrat cu bună credință în raporturi de drept administrativ cu autoritatea, primind drepturi și asumându-și obligații în cunoștință de cauza și în considerarea exercitării/executării lor, în scopul dezvoltării unei afaceri, al creșterii competitivității, etc. Or, instanța de fond a reținut în mod corect că actele de avizare a documentației de achiziții, inclusiv adresa nr. x/25.08.2015 nu se opun dreptului AM POS CCE de a aplica clauza contractuală referitoare la rezilierea de drept a contractului, contract ce reprezintă legea parților efectele acestuia fiind obligatorii, conform principiului pacta sunt servanda; din acest unghi determinarea posibilității rezilierii contractului nu trebuie să aibă ca reper Ghidul solicitantului și adresa de avizare nr. x/25.08.2015 a raportului trimestrial, ci clauzele contractuale referitoare la reziliere: art. 18 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 8 lit. A) pct. 27 indice De asemenea, Ordinul MFE nr. 1120/2013 nu reglementează cazurile de încetare a contractelor de finanțare din fonduri europene ci prin acest act administrativ s-a aprobat procedura simplificată pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări ce trebuie aplicată de beneficiarii privați în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale, obiectivul "Convergență". Mai mult decât atât, cu argumente solide a punctatat care sunt liniile generale ale mecanismului de aplicare a principiului încrederii legitime reținând că, prin raportul de verificare la fața locului de mai sus s-a constatat că beneficiarul a încheiat 8 contracte de achiziție directă fără lansarea unei proceduri competitive prin publicarea anunțului de participare pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, contrar prevederilor contractului de finanțare. Concluzia este evidentă și nu se se poate susține cu temei că reclamanta avea o speranță legitima ca în cazul în care nu respectă anumite reguli de atribuire a contractelor să nu i se aplice sancțiunea rezilierii contractului de finanțare având în vedere că acesta purtea opera în termen de 5 ani după finalizarea proiectului (perioada de monitorizare), clauzele contractule fiind clare în acest sens. Curtea achiesează raționamentului avut în vedere de către instanța fondului, o astfel de reținere a primei instanțe este de natură a se impune cu autoritate de lucru judecat. Ca o ultimă chestiune ce trebuie a fi lămurită în cauza dedusă judecății, se constată că recurenta-reclamantă dorește o reapreciere a situației de fapt din perspectiva considerentelor din hotărâre care nu îi convin, urmărind să valorifice dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, din aceAstă perspectivă, soluția pronunțată de instanța învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate în cauză.