ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. PFA, B. PFA, C. PFA, D. PFA, E. S.R.L., prin F., G. PFA, H., I. PFA, J. PFA, K. PFA, L. PFA, M. PFA, N. PFA, O. PFA, S.C. P. S.R.L., prin Q., R. PFA, S. PFA, T. PFA, U. PFA, V. PFA, W. PFA, X. PFA, S.C. Y. S.R.L., prin Z., AA. PFA, BB. PFA, Scorțea DD. Marian PFA, D. PFA, EE. PFA, FF. PFA, GG. PFA, HH. PFA, II. PFA, JJ.

Viorica PFA, KK., LL. PFA, MM. PFA, NN. PFA, OO., PP. PFA, QQ. PFA, Scortea DD. PFA, RR. PFA, SS. PFA, TT. PFA, UU. PFA, VV. PFA și WW. PFA au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul Muzeul Național Bran, anularea Hotărârii de Guvern nr. 502/2020.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 979 din 17 decembrie 2019, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârât prin întâmpinare.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți ca nefondată și a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Culturii, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au reluat situația de fapt expusă în fața primei instanței și au susținut, în esență, că judecătorul fondului nu a arătat care sunt argumentele ce au condus la respingerea acțiunii, acesta apreciind că verificarea regimului urbanistic al zonei nu reprezintă o condiție de legalitate a hotărârii de Guvern și faptul că identificarea parcelelor nu reprezintă o condiție de valabilitate a hotărârii de Guvern, iar lămurirea acestor aspecte poate fi analizată în cadrul procedurii de atribuire, însă a precizat că i-a fost respinsă. acțiunea prin care a cerut anularea licitației si a caietului de sarcini pe aceleași considerente.

Recurenții au mai arătat că prima instanță a înlăturat și apărarea referitoare la prețul de pornire a licitației, reținând că H.G. nr. 502/2020 cuprinde prețul minim al închirierii, în cauză nu s-a ținut cont de valoarea de piață a imobilului, iar faptul că o parte dintre reclamanți folosesc acel teren în baza unor convenții prin care s-a stabilit prețul în anul 2017 nu reflecta realitatea.

Cu privire la admiterea cererii de intervenție accesorie a Ministerului Culturii, au susținut că a fost admisă prin dispozitivul sentinței, dar în motivare se face referire la excepția inadmisibilității invocată de această parte, care a fost respinsă, iar soluția asupra cererii de intervenție nu este motivată cu indicarea probelor care atestă că prin H.G. nr. 502/2020 s-a stabilit prețul minim al închirierii.

În concluzie, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii și respingerea cererii de intervenție accesorie formulate de Ministerul Culturii.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatul-pârât Guvernul României și intimatul-intervenient accesoriu Ministerul Culturii au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, aceștia limitându-se în preluarea criticilor din acțiunea dedusă judecății, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurenților-reclamanți nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceștia nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-au exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și au reluat conținutul acțiunii introductive de instanță, apreciind că prima instanță nu a arătat motivele respingerii acțiunii și nici cele ale admiterii cererii de intervenție, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Or, contrar acestor afirmații generale, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată conține analiza detaliată a motivelor privind nelegalitatea actului administrativ contestat și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, iar cu privire la cererea de intervenție accesorie se precizează, în considerente, că respectiva cerere este admisă ca o consecință a respingerii cererii de chemare în judecată, respectând astfel exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți nu circumstanțiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. PFA, B. PFA, C. PFA, D. PFA, E. S.R.L., prin F., G. PFA, H., I. PFA, J. PFA, K. PFA, L. PFA, M. PFA, N. PFA, O. PFA, S.C. P. S.R.L., prin Q., R. PFA, S. PFA, T. PFA, U. PFA, V. PFA, W. PFA, X. PFA, S.C. Y. S.R.L., prin Z., AA. PFA, BB. PFA, Scorțea DD. Marian PFA, D. PFA, EE. PFA, FF. PFA, GG. PFA, HH. PFA, II. PFA, JJ. PFA, KK., LL. PFA, MM. PFA, NN. PFA, OO., PP. PFA, QQ. PFA, Scortea

DD. PFA, RR. PFA, SS. PFA, TT. PFA, UU. PFA, VV. PFA și WW. PFA împotriva Sentinței 101 din 3 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.