ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1211/2021

Ședința publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.04.2018, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A..

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3694 din 20 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Constată calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3694 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare invocat sunt, în esență, următoarele:

- În mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea, în ciuda faptului că aceasta se bazează pe o serie de înscrisuri ce creează îndoieli privind credibilitatea și acuratețea lor. Susține că Nota de constatare conține o serie de aspecte contradictorii și nereale. În acest sens arată că deși, pe prima pagină la lit. D) se reține că "nu există documente care să ateste transmiterea directă de informații către organele de securitate", la pagina a doua se consemnează că "pentru păstrarea secretului i s-a luat un angajament scris", iar la finalul notei de constatare se menționează că "nu au fost identificate informații suplimentare referitoare la activitatea de colaborare a lui A.".

- Nota informativă reținută în sarcina sa nu se referă la atitudini sau activități potrivnice regimului totalitar comunist, din moment ce ascultarea posturilor radio nu era o activitate interzisă, reținându-se în mod eronat că informația furnizată are caracterul unui denunț, în condițiile în care nu a conștientizat că persoana respectivă ar fi putut fi expusă unei posibile sancțiuni;

- Instanța de fond nu a precizat care sunt urmările și consecințele reținute în sarcina sa, referindu-se doar la urmările ce ar fi putut fi antrenate prin informarea securității;

- Nu s-a făcut dovada că s-au luat măsuri efective împotriva persoanei despre care se face vorbire în notă sau că i s-a adus vreun prejudiciu.

În concluzie, susține recurentul-pârât că pentru a se forma convingerea instanței asupra calității de colaborator al securității nu trebuie luate în considerare relatările fictive ale lucrătorilor securității sau doar pe baza unor note și rapoarte semnate de aceștia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Prima critică formulată de recurentul-pârât vizează faptul că Nota de constatare nr. x/27.09.2017 cuprinde o serie de aspecte contradictorii și nereale, Înalta Curte constată că autoritatea reclamantă nu a afirmat că există un angajament scris al pârâtului, acesta din urmă susținând în apărările formulate relevanta inexistenței unui angajament olograf și a apreciat că un astfel de document constituie un aspect esențial pentru constatarea presupusei colaborări cu Securitatea."

Referitor la acest aspect, în mod legal și corect judecătorul fondului prin sentința nr. 3694/20.09.2018 a apreciat "contrar opiniei pârâtului, că este indiferentă împrejurarea neidentificării unui angajament semnat de pârât prin care acesta să-și asume vreo obligație de a informa, respectiv de a colabora cu organele Securității. Soluția se impune deoarece existența unui angajament constituie, din perspectiva dispozițiilor legale analizate, numai o probă în anumite cazuri utilă, și anume când nu se poate determina astfel o legătură dintre numele real al colaboratorului și numele conspirativ acordat de securitate. Inexistența unui astfel de angajament nu constituie însă o dovadă că un astfel de document nu a existat niciodată, fiind deopotrivă irelevantă cât timp în fapt, prin alte înscrisuri (note, rapoarte informative, etc), se poate demonstra colaborarea efectivă cu organele securității, astfel cum este cazul în speță/.../."

Privitor la susținerile recurentului-reclamant prin care arată că "sunt prezentate alte patru note informative, consemnate în mod fictiv de către lucrătorii securității/.../aceste note nu au fost depuse la dosar însă au fost luate în considerare de instanța de judecată", Înalta Curte constată că instituția pârâtă și-a întemeiat acțiunea în constatare numai pe nota informativă nr. x din data de 25.04.1989, iar instanța de fond a analizat, în mod legal și corect, dacă acest document îndeplinește standardele legale impuse de ari. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

Față de argumentul recurentului-pârât că "o singură notă informativă nu poate constitui temei al admiterii acțiunii, fără a fi coroborată cu alt mijloc de probă care în cauza de față nu există", Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății nu este vorba de relatări verbale consemnate de ofițerii de Securității, ci de informațiile conținute în nota informativă nr. x din data de 25.04.1989 care sunt scrise și semnate personal de recurentul A. și recunoscute de acesta.

De altfel și judecătorul fondului, în motivarea sa, a arătat "că nu sunt necesare mai multe note informative pe baza cărora să se rețină calitatea de colaborator al organelor Securității, reținându-se în acest faptul că legea nu distinge...".

Prin urmare, raportat la faptul că prima instanță a constatat calitatea de colaborator în sensul art. 2 lit. b), prima teză, apreciem că sentința atacată este legală și temeinică.

În mod corect, prima instanță a observat îndeplinirea ambelor condiții necesare pentru reținerea calității de colaborator al Securității prin furnizare de informații.

Prima condiție constă în denunțarea unor atitudini sau activități potrivnice regimului comunist. Astfel, aplicând în mod corect norma de drept material, instanța fondului a analizat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de aceasta prin raportare la probatoriul depus de instituția noastră, anume nota informativă olografă nr. x din data de 25.04.1989 (dosar D 2581, fila x), furnizată de recurentul-pârât.

Față de susținerile recurentului prin care justifică furnizarea notei informative nr. x din data de 25.04.1989 organelor de securitate prin argumentele că "nota informativă reținută în sarcina mea nu se referă la atitudini sau activități potrivnice regimului totalitar comunist din moment ce ascultarea posturilor radio nu era o activitate interzisă/.../", Înalta Curte constată netemeinicia acestora.

Curtea de Apel București a arătat prin sentința nr. 3694 din 20.09.2018 că delațiunile conținute în nota informativă nr. x din data de 25.04.1989 și furnizate de recurentul pârât Securității, se referă la atitudini potrivnice regimului comunist.

Astfel, instanța de judecată a reținut, în mod legal și corect, că îndeplinesc prima condiție impusă de legiuitor informațiile furnizate de recurent și cuprinse în nota informativă nr. x semnată la data de 25.04.1989, prin care relata: că directorul școlii generale, domnul C.M. "are aparat de radio B., cu care obișnuiește să mai asculte posturile de radio C. și D.", precum și faptul că acesta "se manifestă nemulțumit față de pârât că nu se găsește nimic pe piață și că o ducem greu."

Față de apărările recurentului-pârât, în mod legal și corect, Curtea de Apel București a reținut că "ascultarea emisiunilor posturilor de radio interzise, în special a postului C., constituia o sfidare a regimului", respectiv "că pârâtul a relatat despre aprecierea persoanei în sensul că acesta se manifestă nemulțumit... că nu se găsește nimic pe piață și că o ducem greu", reprezenta în vremea respectivă o atitudine potrivnică, având în vedere că nu putea fi adusă nicio critică regimului comunist ori modului de viață, nefiind permisă o apreciere precum cea colportată, în sensul că viața ar fi fost percepută ca fiind grea iar aceasta s-ar fi datorat conducerii partidului comunist.

A doua condiție de fond se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că recurentul putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate.

Or, este evident, că recurentul-pârât conștientiza faptul că persoanele denunțate erau expuse unor posibile sancțiuni, determinate de primirea, de către reprezentații Securității, a unor astfel de informații. Legiuitorul nu cere, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai vizarea îngrădirii acestor drepturi, în sensul că denunțătorul conștientiza că îl expune pe cel denunțat unor sancțiuni venite din partea reprezentanților regimului sau cel puțin unor noi investigații întreprinse de Securitate (investigații ce presupuneau imixtiuni în viața personală a celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viață privată).

De asemenea, măsurile de urmărire se înăspreau, dacă cel denunțat se afla deja în atenția Securității.

În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât prin care arată că prin furnizarea acestor delațiuni persoana în cauză nu a suferit niciun fel de urmări negative și nu i-a fost încălcat niciun drept, Înalta Curte reține că jurisprudența constantă consolidată în materie la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit în sensul că pentru constatarea calității de colaborator al Securității este suficient, în accepțiunea legii, ca denunțul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunțat.

În concluzie, sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 3694 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021.