ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 879/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următoarele, art. 1385 și art. 1387 C. civ., Legea nr. 136/1995 si Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Numitul A., tatăl reclamantului, a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, reprezentând contravaloarea motocicletei, portbagajului acesteia și costumului de motociclist, echivalente sumei de 23.750 RON, la cursul BNR din 25.04.2019, precum și a penalităților de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data de 08.12.2016 pentru dosarul de daună nr. x/2016 și până la plata efectivă a despăgubirilor conform art. 37 si 38 din Norma nr. 23/2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1357 si urm., art. 1385, 1387 C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma A.S.F. nr 23/2014 și art. 62 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 20 iunie 2019, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție principală, iar prin încheierea de ședință din 03 octombrie 2019, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru pretențiile constând în contravaloarea motocicletei și portbagajului acesteia, rămânând învestită cu solicitarea despăgubirilor pentru costumul de motociclist.

Prin sentința civilă nr. 1271 din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă - litigii cu profesioniștii, în dosarul nr. x/2018, s-a luat act de tranzacția încheiată între intervenientul în interes propriu A. și pârâta B. S.A., prin care pârâta se obliga să achite intervenientului contravaloarea în RON, de la data plății, a sumei de 3.600 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru avariile produse motocicletei și portbagajului acesteia.

De asemenea, tribunalul a respins cererea intervenientului în interes propriu constând în contravaloarea costumului de motocicletă și cererea reclamantului privind daunele materiale constând în contravaloarea motocicletei și portbagajului, ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.

Instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9.988 RON cu titlu de daune materiale și suma de 150.000 RON reprezentând daune morale, precum și penalitatea de 0,2 % pe fiecare zi de întârziere aferentă debitului sus menționat, calculată de la data de 21.06.2017, până la data plății efective a debitului principal.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 8.803,34 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 631 din 7 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, s-a respins apelul formulat de pârâta B. S.A. în contradictoriu cu intimatul-intervenient A. ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, s-au admis apelurile formulate de reclamantul A. și pârâta B. S.A., s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 10.748 RON daune materiale și 350.000 RON daune morale, precum și la plata de penalități de întârziere la suma acordată cu titlul de daune morale în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la data plătii efective.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatului C. de obligare a apelantului A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 13 mai 2021, a formulat recurs pârâta B. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a prevederilor art. 37 si 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în sensul că momentul de la care încep să curgă penalitățile îl reprezintă data pronunțării unei hotărâri definitive de stabilire a cuantumului daunelor datorate persoanei prejudiciate, inclusiv în ceea ce privește daunele materiale.

Prin urmare, susține recurenta că raționamentul instanței de apel, referitor la obligația de plată a asiguratorului ca fiind ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-au stabilit despăgubirile potrivit art. 37 si 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, este aplicabil atât în ceea ce privește daunele morale, cât și în ceea ce privește daunele materiale.

Mai arată recurenta că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, contrar celor reținute de instanța de apel, sens în care nu se impunea aplicarea penalităților de întârziere anterior momentului rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de obligare a acesteia la plata despăgubirilor.

Recurenta subliniază că, în legătură cu momentul în care debitorul are obligația de reparare a prejudiciului rezultat din săvârșirea unei fapte delictuale, în doctrină s-a arătat că acesta este reprezentant de data pronunțării hotărârii judecătorești, întrucât doar din acest moment creanța victimei devine lichidă și exigibilă.

La 14 iunie 2021 intervenientul forțat C., prin reprezentant convențional, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Reclamantul A. a formulat întâmpinare la 5 iulie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 22 februarie 2022 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă și s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Criticile recurentei privind greșita aplicare a prevederilor art. 37 și art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 de către instanța de apel, circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Potrivit recurentei, momentul de la care încep să curgă penalitățile pentru despăgubirile materiale îl reprezintă data pronunțării hotărârii definitive de stabilire a cuantumului daunelor datorate persoanei prejudiciate, întrucât aceasta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, contrar celor reținute de instanța de apel.

Potrivit art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 "în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. […]

(4) despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească."

De asemenea, potrivit art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 "dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător."

Înalta Curte reține că prevederile normative invocate reglementează, pe de o parte, obligațiile ce incumbă societăților de asigurare în situația în care sunt notificate de către persoanele asigurate în legătură cu producerea riscului asigurat, iar pe de altă parte, sancțiunea ce intervine în cazul în care societatea de asigurare nu își îndeplinește obligațiile astfel stabilite.

Astfel, normele de drept supuse analizei instituie în sarcina asigurătorului obligația de plată a penalităților de întârziere pentru situația în care acesta nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, și le îndeplinește în mod defectuos sau în situația diminuării nejustificate a despăgubirii.

Prin urmare, penalizările reglementate de dispozițiile legale invocate au și un caracter sancționator, astfel că societatea de asigurare va putea fi obligată la plata acestor penalizări numai dacă poate fi reținută în sarcina sa o culpă în neîndeplinirea obligației de despăgubire. Or, diminuarea neîntemeiată a daunelor solicitate de persoanele prejudiciate este una dintre cauzele care atrage culpa asigurătorului, precum și obligația de plată a penalităților de întârziere.

În cauză, recursul pârâtei vizează stabilirea momentului de la care curg penalitățile de întârziere acordate pentru despăgubirile materiale.

Astfel, prima instanță a reținut că atât pentru despăgubirile materiale cât și pentru cele materiale pârâta datorează o penalitate de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 21.06.2017, pentru diminuarea nejustificată a cuantumului solicitat, iar instanța de apel, admițând apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentința atacată doar în ceea ce privește termenul de la care curge penalitatea pentru despăgubirile morale, stabilind că aceasta este datorată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Verificând aplicarea dispozițiilor art. 37 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, se constată că instanțele devolutive au reținut că la 20.06.2017, reclamantul a adresat pârâtei cererea de despăgubire, însoțită de înscrisuri doveditoare iar la 21.06.2017 pârâta a formulat o ofertă de despăgubire într-un cuantum mai mic decât sumele solicitate de către reclamant, care nu a fost acceptată.

Astfel, în cauză se constată că instanța de apel în mod corect a reținut că reclamantul a dovedit prin înscrisuri despăgubirile materiale solicitate, iar pârâta, prin oferta transmisă, a propus daune materiale într-un cuantum diminuat, fără a argumenta această reducere.

Relevant este și faptul că, spre deosebire de despăgubirile morale a căror evaluare este guvernată de criterii subiective, distincte de la caz la caz, fiind concretizate diferit în mecanismul de cerere și de acordare a lor, despăgubirile materiale pot fi cuantificate în mod obiectiv, în funcție de legătura cu evenimentul asigurat și justificate prin înscrisuri. Or, societatea de asigurare are posibilitatea cuantificării prejudiciului material în funcție de dovezile existente, această sumă având caracter cert, lichid și exigibil anterior pronunțării hotărârii judecătorești.

Prin urmare, Înalta Curte reține că pârâta a respectat în mod formal procedura stabilită la art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, fără a preciza motivul pentru care a admis în parte cererea de despăgubire, conduită care nu este conformă dispozițiilor art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, având, în concret, semnificația unei diminuări nejustificate a despăgubirilor materiale solicitate de reclamant. Această conduită culpabilă a pârâtei constând în nerespectarea obligației de plată a despăgubirilor atrage sancțiunea aplicării penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % de la data emiterii ofertei de despăgubire.

Aserțiunea recurentei privind depunerea de înscrisuri în justificarea daunelor materiale ulterior depunerii cererii de despăgubire nu este fondată, întrucât condițiile diminuării despăgubirilor se analizează la data depunerii cererii de despăgubire și nu ulterior, relevant fiind faptul că pârâta, în calitate de asigurător, a redus fără nicio justificare cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de către reclamant.

În consecință, reținând culpa pârâtei în diminuarea nejustificată a cuantumului despăgubirilor materiale solicitate, în mod just instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, stabilind momentul de la care curg penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2 % ca fiind data de 21.06.2017, anterioară rămânerii definitive a sentinței pronunțate în cauză.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-intervenient C. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-intervenient C. a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 RON, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii fiscale nr. x din 10.06.2021 și chitanței fiscale nr. 413 din 10.066.2021, emise de Cabinet Avocat D..

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ., având în vedere că recursul pârâtei a fost respins, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatului-intervenient C. constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/2021 din 7 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. să plătească intimatului-intervenient C. suma de 1190 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.