ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 872/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 480 C. civ. de la 1864, art. 555 C. civ., art. 32 lit. d), art. 37 alin. (3) și (4) din Legea nr. 325/2006, Ordinul ANRE nr. 4/2007.

Prin încheierea de ședință din data de 07 octombrie 2015, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților B. S.R.L. și D. S.A., pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia.

De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2015, prima instanță a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție a municipiului Ploiești și a Consiliului Local al municipiului Ploiești, formulată de pârâții Consiliul Județean Prahova și UAT Județul Prahova, pentru plata redevenței sau rentei anuale aferente servituții legale care afectează o parte a imobilului, precum și a despăgubirilor reprezentând, pe de o parte, lipsa de folosință pentru ultimii 3 ani anteriori acțiunii iar, pe de altă parte, recuperarea deprecierii valorii de piață prin afectarea părții pentru același imobil de interdicția de edificare construcții.

Prin sentința civilă nr. 1767 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalului Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. și a pârâtei D. S.A., ca neîntemeiată, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată și s-a respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe, pârâta D. S.A. a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 385 din 23 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins apelurile principale formulate de reclamanta A. S.A. și pârâta B. S.R.L. și apelul incident formulat de pârâta D. S.A., ca nefondate.

Apelurile pârâtelor B. S.R.L. și D. S.A. au vizat numai soluția dată de tribunal excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de fiecare pârâtă.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a reținut în mod eronat faptul că servitutea legală a operatorului de serviciu public este gratuită având în vedere că este de utilitate publică.

Recurenta-reclamantă susține că analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, iar nu prin raportare strictă la practica altor instanțe, fie ele și jurisdicții europene.

În continuare, recurenta prezintă situația de fapt și concluziile expertizei tehnice întocmite de către expertul E..

Recurenta-reclamantă menționează că în niciun moment al procesului de adjudecare a imobilului reprezentanții statului român nu i-au adus la cunoștință despre existența acestei conducte și nici nu le-a pus la dispoziție un certificat de urbanism în acest sens, și, totodată, nu le-a comunicat că aveau obligația de a solicita unul din partea unității administrativ teritoriale.

Potrivit recurentei, exercitarea dreptului de proprietate i-a fost limitată în mod nelegal prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 185 din 27.07.2006, potrivit căreia persoanele fizice sau juridice care efectuează tranzacții imobiliare fără obținerea prealabilă a certificatului de urbanism își asumă răspunderea pentru viciile de orice natură ale imobilului dobândit.

Mai arată recurenta-reclamantă că instanțele interpretează în mod rigid și lipsit de pragmatism caracterul de "utilitate publică" al conductei ce traversează proprietatea sa și deservește un singur consumator, societatea pârâtă D. S.A., dând complet alte valențe hotărârilor CEDO.

În concret, pe de o parte, beneficiarul conductei de termoficare este o singură societate care are ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor, ceea ce denotă că nu este o activitate de utilitate publică, cum ar fi un spital, o creșă sau o cantină socială, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă, pe fondul aservit, deține o piața agroalimentară, prima și singura piață particulară din oraș cu produse agroalimentare en gros și en detail.

Totodată, recurenta-reclamantă subliniază că pericolul pe care îl reprezintă existența conductei sub clădirea în care își desfășoară activitatea cel puțin 20 de angajați ai societății sale trebuie avut în vedere la stabilirea proporționalității ingerinței în dreptul de proprietate raportat la caracterul de "utilitate publică" al conductei ce deservește un singur consumator și pentru care există și alternativă de modificare a traiectoriei sale.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel trebuia să analizeze dacă este respectat principiul legalității și să urmărească un obiectiv legitim prin mijloace proporționale cu obiectivul urmărit, în schimb aceasta, în mod facil, s-a limitat la a se raporta la niște criterii generale de apreciere, citând soluții ale CEDO, fără a analiza relevanța și aplicabilitatea lor în cauză.

De asemenea, împotriva aceleiași decizii, la 23 aprilie 2021, a formulat recurs și pârâta B. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept procedural, respectiv art. 36 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității acesteia.

Recurenta pârâtă consideră că respingerea apelului societății pârâte B. S.R.L. privind excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de obiectul cauzei, este nelegală.

În raport de cele 3 capete de cerere formulate, recurenta-pârâtă susține că pretențiile reclamantei vizează dreptul de proprietate asupra magistralei, proprietatea pârâtei U.A.T. Județul Prahova, iar recurenta-pârâtă nu are decât obligația de a furniza agentul termic către locuitorii municipiului Ploiești, conform obligațiilor asumate prin contractul de concesiune, astfel că nu există identitate între pârâtă și partea obligată în raportul juridic dedus judecății.

Potrivit recurentei, prima instanță în mod greșit a reținut că aceeași excepție privind calitatea procesuală pasivă a acesteia a fost invocată și în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, iar, prin considerentele deciziei nr. 320 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești, s-a apreciat că recurenta-pârâtă, în calitate de concesionar al tuturor bunurilor ce compun sistemul, are calitate procesuală pasivă.

În continuare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel, în mod greșit, consideră că art. 36 Cod procedură civilă nu a fost încălcat întrucât tocmai existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, iar acestea nu pot fi apreciate decât dacă părțile sunt menținute în cadrul procesual stabilit de reclamantă.

Recurenta-pârâtă apreciază că această interpretare este evident greșită, deoarece instanța trebuie să verifice mai întâi calitatea procesuală rezultată din indentitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios în raport de capetele de cerere formulate.

La 16 iunie 2021, recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A. S.A., prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că din motivele de recurs invocate nu se poate reține nicio critică cu privire la normele de drept material încălcate prin decizia recurată iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului și plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Intimații-pârâți Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova au formulat întâmpinare la 29 iunie 2021, prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

De asemenea, la 5 iulie 2021, intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat admiterea acestuia la 6 iulie 2021, și la recursul reclamantei, prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât motivele de casare nu evidențiază nicio critică de nelegalitate privind temeiurile de drept reținute prin decizia recurată, fiind prezentată situația de fapt și analizate probele administrate, aspecte care exced exigențelor art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Intimații-pârâți Consiliul Local al municipiului Ploiești și U.A.T. Ploiești au formulat, la 6 iulie 2021, întâmpinare la recursul reclamantei, prin care au invocat excepția nulității recursului cu motivarea că nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, ci prezintă situația de fapt și punctul de vedere al recurentei-reclamante privind soluția pe care ar fi trebuit să o pronunțe instanțele, fără a formula critici concrete în privința hotărârii recurate, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus, la 9 iulie 2021, întâmpinare la recursul formulat de pârâtă B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 9 august 2021, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat răspuns la toate întâmpinările depuse la recursul declarat de aceasta, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate iar, la 10 august 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat, de asemenea, răspuns la toate întâmpinările depuse la recursul declarat de aceasta, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 10 decembrie 2021 recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a evidențiat normele de drept material încălcate sau aplicate greșit și a solicitat admiterea în principiu a recursului formulat.

Prin încheierea din 22 februarie 2022, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantă, s-a prorogat discutarea excepției nulității recursului reclamantei și s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului formulat de reclamanta A. S.A., invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat formal motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prin recursul declarat nu sunt relevate normele de drept material aplicate sau interpretate greșit de către instanța de apel.

Prin decizia recurată s-a reținut că pretențiile solicitate de reclamantă nu sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, sunt solicitate pentru exercitarea legală de către operatorul de serviciu public a dreptului de uz și servitute, în mod gratuit, potrivit art. 5 din Legea nr. 51/2006, iar, pe de altă parte, legea nu reglementează dreptul la indemnizație ci doar posibilitatea acordării de despăgubiri în situația executării lucrărilor de intervenție, înființare, extindere, retehnologizare, reparații și revizii în condițiile art. 37 alin. (3) și (4) din Legea nr. 51/2006, care nu se regăsesc în speța de față.

În aprecierea recurentei, instanțele de fond au reținut în mod greșit caracterul gratuit al dreptului de uz și de servitute întrucât nu s-a făcut o analiză concretă a situației de fapt din perspectiva probelor administrate, ci s-au raportat la jurisprudență. În acest sens, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt rezultată din probele administrate privind conducta ce traversează terenul acesteia și a susținut că nu a avut cunoștință de prezența acesteia.

Or, aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situația de fapt și o reinterpretare a probelor administrate de instanțele de fond, aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept.

Criticile recurentei privind limitarea exercitării dreptului de proprietate în mod nelegal prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 185 din 27.07.2006, potrivit căreia persoanele fizice sau juridice care efectuează tranzacții imobiliare fără obținerea prealabilă a certificatului de urbanism își asumă răspunderea pentru viciile de orice natură ale imobilului dobândit, sunt invocate direct în recurs cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) Cod procedură civilă.

Dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepții de la această regulă în cauză.

De asemenea, prin critica recurentei-reclamante, privind caracterul de utilitate publică al conductei ce traversează terenul acesteia în condițiile în care deservește un singur consumator, nu sunt relevate normele de drept material aplicate sau interpretate greșit, ci aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului judiciar de către instanța de recurs.

În consecință, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel în respingere apelului reclamantei, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, criticile formulate neputând fi completate deductiv de instanța de casare.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante formulate în termeni generali, fără însă a arăta în concret greșeala instanței de apel prin raportare la motivele de apel invocate, reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența unui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 385 din 23 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Totodată, referitor la recursul formulat de pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-pârâte privind încălcarea art. 36 C. proc. civ., circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, nu sunt fondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 din același cod.

Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă neregularități de ordin procedural constând în încălcarea art. 36 Cod procedură civilă, întrucât instanța de prim control judiciar a respins în mod greșit criticile acesteia privind lipsa calității procesuale pasive în raport de obiectul cauzei.

Recurenta-pârâtă susține că în raport de cele 3 capete de cerere formulate, pretențiile reclamantei vizează dreptul de proprietate asupra magistralei, proprietatea pârâtei U.A.T. Județul Prahova, iar aceasta nu are decât obligația de a furniza agentul termic către locuitorii municipiului Ploiești, conform obligațiilor asumate prin contractul de concesiune, astfel că nu există identitate între pârâtă și partea obligată în raportul juridic dedus judecății.

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Prin urmare, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanțial dedus judecății. Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Ca principiu teoretic, întrucât reclamanta declanșează procedura jurisdicțională, îi revine sarcina de a demonstra legitimarea procesuală proprie și pe cea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material, în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător, al obligației corelative.

De asemenea, potrivit potrivit art. 36 teza finală C. proc. civ., este suficient să fie afirmate dreptul și obligația, pentru a se dovedi calitatea procesuală a părților, existența sau inexistența acestora fiind o chestiune care nu ține de condițiile de exercitare a acțiunii, ci de fondul litigiului.

În cauză, reclamanta a formulat în contradictoriu cu operatorul serviciului public de furnizare a agentului termic și al apei calde în municipiul Ploiești și beneficiarul acestui serviciu o cerere în pretenții prin care a solicitat plata unei redevențe anuale pentru servitutea legală instituită conform Legii nr. 325/2006 și despăgubiri pentru lipsa de folosință a părții din imobil afectată de conductă și pentru recuperarea deprecierii valorii de piață a imobilului.

În cauză, pârâta B. S.A. este concesionara tuturor bunurilor ce compun sistemul de termoficare și cea care asigură acest serviciu în municipiul Ploiești, potrivit contractului de concesiune nr. x/2004 încheiat cu acesta și Consiliul Local al municipiului Ploiești.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod just a reținut că există identitate între pârâta B. S.A. și subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Astfel, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. S.A., în calitate de concesionară a serviciului public, cel puțin în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor în solidar la plata de despăgubiri ca urmare a restrângerii exercițiului dreptului de proprietate al reclamantei.

Instanța de apel în mod corect a reținut că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru deprecierea valorii imobilului ca urmare a interdicției de construire în zona de protecție și siguranță sunt în strânsă legătură cu siguranța conductei de termoficare, care este în administrarea pârâtei B. S.A..

Mai mult, se reține că pârâta B. S.A. nu a avizat lucrările de construire pe care reclamanta intenționa să le efectueze pe teren, întrucât aceste lucrări se executau în zona de protecție și siguranță a conductei de termoficare, cu consecințe evidente în ceea ce privește valoarea imobilului.

De asemenea, instanțele de fond în mod corect au reținut că prin contractul de concesiune nr. x/2004 încheiat cu municipiul Ploiești și Consiliul Local al municipiului Ploiești nu a fost limitată răspunderea față de terți, astfel că este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. S.A..

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, instanțele fondului au analizat cu prioritate calitatea procesuală rezultată din indentitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios în raport de drepturile și obligațiile afirmate de reclamantă, existența sau inexistența acestora fiind un aspect care nu ține de condițiile de exercitare a acțiunii civile, ci o chestiune de fond potrivit art. 36 teza finală C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a respins apelul pârâtei B. S.A., reținând calitatea procesuală pasivă a acesteia.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 385 din 23 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte D. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă D. S.A. a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanțelor nr. 44 din 29 iunie 2021 și nr. 63 din 24 septembrie 2021, emise de Cabinet Avocat F..

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, având în vedere că recursul reclamantei a fost anulat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatei-pârâte D. S.A. constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 385 din 23 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte D. S.A. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.