ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1579/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 03.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Bucov și Comuna Bucov, prin primar, solicitând instanței: a) să constate nulitatea absolută parțială a Anexei 1 la Protocolul nr. 1716/01.10.2015 și nr. 11776/01.10.2015; b) să oblige pârâții să lase în proprietate și liniștită posesie bunurile prevăzute în aceeași anexă; c) să oblige pârâții la plata despăgubirilor aferente lipsei de folosință a acestor bunuri; d) să oblige pârâții la plata sumei de 292.375,75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la sistemul public de alimentare cu apă al Comunei Bucov, prevăzute la pozițiile 10, 12, 17-18, 20, 22-23, 25 și 31 din aceeași anexă; e) să oblige pârâții plata dobânzii legale aferente debitului, calculată de la 01.10.2015 și până la achitarea acestuia; f) să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Comuna Bucov, prin primar, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului de cerere referitor la obligarea sa la plata contravalorii investițiilor efectuate de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 1182/16.09.2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției extinctive și acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 29.09.2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a aceleiași curți de apel, pe rolul căreia a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

Prin decizia nr. 47/10.02.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâții au declarat recurs prin care au solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, au susținut că chestiunea de drept dedusă judecății a fost dezlegată anterior prin sentința nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova.

În acest sens, au arătat că prin această sentință s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta a realizat numai lucrări de manoperă, fără alte investiții.

Astfel, au subliniat că instanța de apel a ignorat această dezlegare când a reținut că din considerentele acestei sentințe nu rezultă că reclamanta nu ar fi efectuat nicio investiție asumată contractual, ci că lucrările efectuate de această parte s-au redus la manoperă.

Recurenții-pârâți au menționat că s-a apreciat în mod eronat că prima instanță nu a examinat capătul de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor indicate în anexa la protocoalele sus-enunțate.

În continuare, au arătat că în mod temeinic și legal prima instanță nu a luat în considerare înscrisurile depuse în dovedirea investițiilor pretins realizate în perioada iunie 2007 - octombrie 2009.

În acest sens, au subliniat că prin sentința nr. 62/11.01.2013 s-a stabilit în mod irevocabil că singurele "investiții" realizate de reclamantă în vederea implementării concesiunii au constat în achiziție de echipamente informatice, truse de scule, aparate de măsură și control, inventarierea abonaților și crearea unei baze informatice cu aceștia, încheierea contractelor cu furnizorii de servicii și cu utilizatorii și că toate lucrările prestate de aceasta au fost efectuate cu materialele puse la dispoziție de către pârâta Comuna Bucov.

Contrar aprecierii instanței de apel, au afirmat prin sentința respectivă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 7 alin. (5) lit. a) și b) din contractul de concesiune nr. x/17.08.2001, acesta fiind și motivul pentru care s-a dispus rezilierea contractului.

În final, au conchis că prin raportul de expertiză întocmit în procesul purtat anterior între aceleași părți au fost identificate și evaluate toate lucrările aferente sistemului de alimentare cu apă în executarea contractului de concesiune, inclusiv lucrările de manoperă efectuate de reclamantă.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile "inadmisibilității" și nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; numai intimata-reclamantă a depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 04.05.2022, Înalta Curte a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare de fond și a respins excepția nulității recursului admițându-l în principiu.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenții-pârâți susțin, în esență, că problema de drept dedusă judecății a fost dezlegată anterior prin sentința nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova prin care s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta a realizat numai lucrări de manoperă, fără alte investiții, instanța de apel încălcând astfel autoritatea de lucru judecat a dezlegării date prin această hotărâre.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Acest text de lege reglementează efectele autorității de lucru judecat, și anume efectul negativ în primul alineat și cel pozitiv în al doilea alineat.

Efectul negativ al autorității de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză între acțiunile din procesele succesive.

În schimb, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, care nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În timp ce efectul negativ al autorității de lucru judecat împiedică judecata în al doilea proces, efectul pozitiv nu pune obstacol celei de-a doua judecăți, ci doar facilitează sarcina probațiunii în sensul că dezlegarea din procesul anterior se impune a fi respectată în procesul ulterior.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte reține că sentința nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova și decizia nr. 268/14.01.2014 a Curții de Apel Ploiești au fost pronunțate în dosarul nr. x/2011, având ca obiect acțiunea în rezilierea contractului de concesiune nr. x/18.07.2001, introdusă de Consiliul Local Bucov împotriva S.C. A. S.R.L.

Prin sentința nr. 62/11.01.2013 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului, a fost admisă acțiunea în rezilierea contractului de concesiune nr. x/18.07.2001, reținându-se că lucrările efectuate de S.C. A. S.R.L. s-au redus în esență la manoperă, fără ca aceasta să achiziționeze materialele care să fie folosite la modernizarea rețelei de apă.

Prin prezenta acțiune au fost formulate mai multe capete de cerere, reclamanta solicitând: a) să se constate nulitatea absolută parțială a Anexei 1 la Protocolul nr. 1716/01.10.2015 și nr. 11776/01.10.2015; b) obligarea pârâților să lase în proprietate și liniștită posesie bunurile prevăzute în aceeași anexă; c) obligarea pârâților la plata despăgubirilor aferente lipsei de folosință a acestor bunuri; d) obligarea pârâților la plata sumei de 292.375,75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la sistemul public de alimentare cu apă al Comunei Bucov, prevăzute la pozițiile 10, 12, 17-18, 20, 22-23, 25 și 31 din aceeași anexă.

Analiza comparativă a celor două acțiuni relevă că obiectul și cauza acestora sunt diferite, nefiind astfel incident efectul negativ al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, Înalta Curte reține că dezlegarea dată în primul proces cu privire la tipul de lucrări efectuate de S.C. A. S.R.L. nu putea influența modul de soluționare a prezentei acțiuni în integralitatea sa.

Curtea de Apel a sesizat corect că valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi soluționată ca efect al admiterii excepției.

Astfel, chiar dacă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune identitatea de obiect și cauză între acțiunile din cele două procese, acesta impune însă existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți care să aibă legătură cu chestiunile invocate în doilea proces. Or, chestiunea referitoare la tipul de lucrări efectuate de S.C. A. S.R.L. tranșată în primul proces nu are legătură cu drepturile valorificate prin intermediul primelor trei capete de cerere ale prezentei acțiuni, neputând astfel influența modul lor de soluționare.

Constatând lipsa identității dintre cele două procese succesive, evidențierea efectului pozitiv al autorității lucrului anterior judecat nu poate fi valorificată decât pe tărâm probatoriu, hotărârea judecată anterior având, sub acest aspect, valoarea unui înscris autentic, al cărui conținut se opune părților litigante; chiar dându-se valoarea cerută hotărârii judecătorești anterioare, cauza nu poate fi soluționată în considerarea unei excepții peremptorii, ci pe fond, în examinarea întregii cauze. În acest sens, corect a sesizat instanța de prim control judiciar că prima instanță în mod greșit a rămas în pronunțare asupra a două excepții peremptorii, însă a soluționat cauza pe fond.

Singurul capăt de cerere pentru soluționarea căruia ar putea fi relevante dezlegările din primul proces este cel referitor la obligarea recurenților-pârâți la plata contravalorii lucrărilor de investiții efectuate la sistemul public de alimentare cu apă al Comunei Bucov, prevăzute la pozițiile 10 și 12, 17-18, 20, 22-23, 25 și 31 din aceeași anexă; soluția dată acestui capăt de cerere nu influențează însă modul de soluționare a primelor trei capete de cerere, neputându-se stabili între ele o relație de accesorialitate.

Ca atare, chestiunile tranșate în primul proces nu justificau respingerea acțiunii în integralitatea sa în temeiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că soluția instanței de apel de anulare a sentinței primei instanțe și trimitere a cauzei spre rejudecare este legală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți Consiliul Local Bucov și Comuna Bucov, prin primar, împotriva deciziei nr. 47/10.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2022.