ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2022

HOTĂRÂRE
29.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 716/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj, la 3 august 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.A. Lugoj, în contradictoriu cu intimata Administrația Bazinală de Apă Banat, a solicitat instanței de judecată anularea procesului-verbal de constatare a depășirii concentrațiilor maxime admise ale poluanților din apele uzate evacuate nr. x, întocmit la 29 iunie 2018 de către A.B.A.B.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.353 și art. 1.358 C. civ., dispozițiile Ordinului nr. 798/2002, și art. 328 și art. 329 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la 31 octombrie 2018, reclamanta A. S.A. Lugoj a formulat cerere de intervenție forțată - chemare în judecată a altor persoane, care ar putea să pretindă aceleași drepturi, respectiv a Ministerului Mediului, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale "Apele Române", Municipiului Lugoj și Consiliului Local al Municipiului Lugoj.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 68 C. proc. civ.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Apelor și Pădurilor și Administrația Națională "Apele Române". Totodată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție forțată - chemarea în judecată a altei persoane, respectiv a Municipiului Lugoj și Consiliului Local al Municipiului Lugoj, formulată de reclamantă.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, având în vedere cererea de recuzare a președintelui completului de judecată, formulată de către petenta A. S.A., s-a dispus înaintarea dosarului către completul competent în vederea soluționării cererii de recuzare; prin încheierea din 6 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată.

Prin sentința civilă nr. 507/2020 din 13 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția de nelegalitate a avizului de gospodărire a apelor nr. 26 din 9 februarie 2009, ca inadmisibilă; totodată, a fost respinsă și excepția de nelegalitate a autorizației de gospodărire a apelor nr. 384 din 31 octombrie 2016, ca inadmisibilă.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata Administrația Bazinală de Apă Banat.

Prin aceeași hotărâre, instanța a luat act de renunțarea petentei la judecarea cererii de chemare în judecată a altor personae, formulată în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Apelor și Pădurilor și Administrația Națională "Apele Române".

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierii din 29 ianuarie 2020 și a sentinței civile nr. 507/2020 din 13 februarie 2020, ambele pronunțate de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 991 din 27 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins apelul reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la 1 octombrie 2020, sub dosar nr. x/2020, solicitând declinarea competenței către Curtea de Apel Timișoara, fiind în prezența unor hotărâri cu situații de fapt repetitive și care se încadrează în prevederile art. 431 alin. (2), art. 430 alin. (1), art. 430 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu interpretarea făcută de I.C.C.J. prin Decizia nr. 3028/2012, privind prezumția puterii de lucru judecat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a disjuns cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 396 C. proc. civ., s-a dispus amânarea pronunțării pentru 8 decembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 1808 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.A., în contradictoriu cu intimata Administrația Bazinală de Apă Banat (A.B.A.B.), împotriva deciziei civile nr. 991 din 27 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu referire la hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Tribunalului Timiș.

Totodată, s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Timișoara, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15 decembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 58 din 27 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost anulată ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 991 din 27 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

La 18 martie 2021, revizuenta A. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 58 din 27 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit a fost anulată ca tardivă cererea de revizuire, având în vedere că decizia atacată cu revizuire i-a fost comunicată la 28 august 2020, iar cererea de revizuire a fost transmisă Tribunalului Timiș, la 26 septembrie 2020, deci cu mai puțin de 30 de zile de la comunicarea motivelor de apel instanței de apel. Astfel, în opinia recurentei, termenul de revizuire curge de la comunicarea hotărârii atacate.

La 19 mai 2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că, potrivit art. 513 alin. (5) și art. 457 alin. (1) C. proc. civ., recurenta nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii date în revizuire, deoarece nici împotriva hotărârii supuse revizuirii nu are deschisă calea de atac a recursului.

Intimata invocă și excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta nu a criticat decizia din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci l-a indicat formal.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

La 11 iunie 2021, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și nulității recursului invocate de intimata Administrația Bazinală de Apă Banat și a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 29 martie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de revizuire a recurentei, formulată împotriva deciziei civile nr. 991 din 27 iulie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia recurată, cererea de revizuire a fost anulată ca tardivă, reținându-se faptul că decizia civilă împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire a rămasă definitivă la data pronunțării sale, respectiv la 27.07.2020, nefiind susceptibilă de recurs, avându-se în vedere decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 14/2018, considerente necriticate de recurentă și că a fost depășit termenul prevăzut de lege, calculat de la data pronunțării acestei hotărâri.

Recurenta a susținut că termenul procedural de formulare a cererii de revizuire curge de la comunicarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, criticile fiind încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ. care fundamentează calea de atac, prevăd că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

Critica este nefondată și nu este cazul încălcării unei reguli de procedură, având în vedere dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care termenul de revizuire este de o lună, care se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., la data pronunțării respectiv la data de 27.07.2020, termenul de revizuire expirând la 27.08.2020.

Cererea de revizuire a fost formulată la data de 25.09.2020, așadar în mod corect s-a reținut că a fost depășit termenul legal peremptoriu, a cărui încălcare atrage decăderea din exercitarea dreptului de formulare a căii extraordinare de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A din 27 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A din 27 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 900/2022
Ședința publică din data de 13 aprilie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 19 decembrie 2019, petenta S.C. A. S.A. Lugoj, în contradictoriu cu intimata ADMIN
ÎCCJ 2022-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 26/2022
, art. 255 (2) C. proc. civ., O.U.G. nr. 68/2007, art. 27 (12) lit. "a", art. 15, art. 1351, art. 1353 și art. 1358 C. civ. La data de 13.09.2018 reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, întemeiată pe art. 68 C.
ÎCCJ 2021-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2695/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Prin plângerea înregistrată la data de 24 februarie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, petenta S.C.
ÎCCJ 2022-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra cauzei civile de față, are în vedere următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 4 noiembrie 2019, pe rolul Judecătoriei Lugoj, dosar nr. x/20
ÎCCJ 2021-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2613/2021
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la 26 iulie 2017 sub nr. x/2017, petenta S.C. A. S.A. Lugoj, în contradictoriu cu intimații
Sursă