ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 7 octombrie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate nulitatea hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din 20 septembrie 2015, adoptate la punctele nr. 4, 4.1, 6, 9 și 10.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 132 din Legea nr. 31/1990.

La 11 aprilie 2016, s-a formulat cerere de intervenție principală de către C. și D., solicitându-se admiterea în principiu a acesteia și constatarea nulității hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor B. S.A. din 20 septembrie 2015, adoptate la punctele nr. 4, 4.1, 6, 9 și 10, cu cheltuieli de judecată

Prin încheierea din 9 mai 2016, Tribunalului București, secția a VI-a civilă a admis în principiu cererea de intervenție principală formulată de intervenienții C. și D..

Prin sentința civilă nr. 1939 din 22 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., în ceea ce privește contestarea pct. 4 din hotărârea adunării generale ordinare a asociaților pârâtei din 20 septembrie 2015, invocată de pârâta B. S.A., și cererea de chemare în judecată.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenție principală, formulată de intervenientele principale C. și D., ca neîntemeiată.

De asemenea, s-a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, reclamantul A. și intervenientele principale C. și D. au declarat apel, care a fost înregistrat rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la 3 iulie 2018, sub dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea societății E. S.R.L. de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 258 A din 14 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat în cauză.

La 6 mai 2019, reclamantul A. și intervenientele principale C. și D. au declarat recurs, împotriva hotărârii pronunțate în apel, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 618 din 10 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la 6 mai 2019, sub dosarul nr. x/2019, reclamantul A. și intervenientele principale C. și D. au formulat și cerere de revizuire împotriva aceleiași decizii, pronunțate în apel.

Prin încheierea din 17.09.2019 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost suspendată judecata cererii de revizuire în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civilă nr. 258 A din 14 februarie 2019, pronunțate de aceeași instanță.

Prin decizia civilă nr. 568 A din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată.

Împotriva deciziei civile nr. 568 A din 30 martie 2021, pronunțate de Curtea de București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, la 2 aprilie 2021, recurenții A., C. și D. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei primei instanțe în vederea continuării judecății.

În susținerea recursului, au învederat că decizia atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează sancțiunea perimării, acestea fiind dispoziții de drept procedural, încălcarea lor atrăgând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin constatarea perimării cererii de revizuire, în temeiul art. 416 alin. (1) C. proc. civ., instanța a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la liberul acces la instanță, garantate de art. 6 C.E.D.O., și principiile procedurale fundamentale ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În aprecierea recurenților, instanța de apel a dispus greșit sancțiunea perimării, reținând că ar fi întrunite premisele prevăzute de art. 416 C. proc. civ., întrucât pentru constatarea acestei sancțiuni este absolut necesar ca lăsarea în nelucrare a pricinii să fie cauzată de atitudinea culpabilă a părților, respectiv motive imputabile părților, aceasta fiind condiția sine qua non pentru a dispune perimarea, conform art. 416 C. proc. civ., iar această condiție nu este îndeplinită în cauză, raportat la scopul și la temeiul suspendării, care a fost dispusă prin încheierea din 17 septembrie 2019.

Astfel, suspendarea a fost determinată de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează ordinea exercitării căilor extraordinare de atac, și care prevăd, în mod imperativ, că judecata recursului se face cu prioritate față de celelalte căi extraordinare de atac. Mai mult de atât, temeiul care a stat la baza suspendării l-a constituit art. 413 alin. (1) pct. 3 respectiv, "alte cazuri prevăzute de lege", în cauză, fiind determinat de necesitatea respectării ordinii de soluționare a căilor extraordinare de atac. Explicația constă în aceea că, spre deosebire de recurs, care, în principiu, urmărește remedierea erorilor de drept, revizuirea are drept scop, de regulă, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată.

Acest caz de suspendare se încadrează la art. 413 C. proc. civ. care reglementează cazurile de suspendare facultativă, însă diferă substanțial față de celelalte două cazuri prevăzute la pct. 1 pct. 2 ale aceluiași articol.

Astfel, în cazurile de suspendare a judecății prevăzute de art. 413 pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., suspendarea este justificată fie de existența sau inexistența unui drept, care face obiectul unei alte cauze deduse judecății, până la soluționarea căreia se impune suspendarea, fie de începerea urmăririi penale într-o cauză penală, pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce ar urma să se dea în cauză, care, de asemenea, justifică suspendarea judecății.

Spre deosebire de aceste cazuri, în care suspendarea are la bază existența unei strânse legături de interdependență între două cauze, în ipoteza prevăzută de art. 459 alin. (3) C. proc. civ. suspendarea este edictată de respectarea principiului constituțional privind legalitatea exercitării căilor de atac ordinare sau extraordinare, fără ca între cele două cauze să existe vreo legătură de natura celei care stă la baza primelor două ipoteze de suspendare facultativă.

Raportat la scopul care determină măsura suspendării, reluarea judecății se face de către partea interesată la momentul soluționării definitive a cauzei care a determinat suspendarea, doar în cele două cazuri de suspendare facultativă prevăzute de art. 413 pct. 1, pct. 2 C. proc. civ.

În opinia recurenților, în cazul prevăzut de art. 459 C. proc. civ. și care se încadrează la "alte cazuri prevăzute de lege", fiind vorba despre un caz de suspendare obligatorie, care ține de administrarea justiției, cauza se repune pe rol din oficiu, deoarece nu ține de voința părții soluționarea recursului cu prioritate și partea nu poate decide cu privire la momentul soluționării celor două căi de atac extraordinare. Or, pentru a opera perimarea, ca sancțiune procedurală prevăzută de art. 416 C. proc. civ., este obligatoriu să fie îndeplinită condiția de a rămâne în nelucrare mai mult de 6 luni "din motive imputabile părților".

Părțile se află în culpă procedurală în cazurile prevăzute la art. 413 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât suspendarea judecății s-a dispus tocmai pentru că soluționarea depinde fie de judecarea unei alte cauze civile, fie de soluționarea unui proces penal, nu însă în cazul prevăzut de art. 459 C. proc. civ., în care instanța are obligația de a soluționa recursul cu prioritate, iar revizuirea sau contestația în anulare ulterior.

Astfel, în ipoteza suspendării judecății cererii de revizuire, în cazul prevăzut de art. 459 alin. (3) C. proc. civ., este exclusă culpa părților, neputându-li-se reproșa o eventuală conduită nediligentă în soluționarea cauzei, câtă vreme suspendarea s-a dispus de către instanță, pentru respectarea ordinii exercitării căilor de atac; astfel, instanța are obligația judecării revizuirii atunci când recursul a fost judecat.

Prin întâmpinarea depusă la 14 iunie 2021, intimata-pârâtă B. S.A., a solicitat, în esență, respingerea căii de atac ca neîntemeiate.

Recurenții au depus răspuns la întâmpinare la 12 iulie 2021, prin poștă electronică, solicitând, în esență, înlăturarea apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2021, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, au fost admise în principiu recursurile.

La termenul din 29 martie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

În cauză, prin încheierea din data de 17 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost suspendată judecata cererii de revizuire până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 258 A din 14 februarie 2019, pronunțate de aceeași instanță, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 618 din 10 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurentele-interveniente D. și C. împotriva deciziei civile nr. 258A din 14 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin decizia recurată în cauză, verificând condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru constatarea perimării, curtea de apel a reținut că, de la data suspendării cauzei prin încheierea din data de 17 septembrie 2019, nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură, până la repunerea cauzei pe rol, din oficiu, pentru perimare la 22 februarie 2021.

În conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea rămâne definitivă.

Conform art. 418 C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Curtea de apel a reținut corect că, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții, rezultă că suspendarea dispusă în cauză a fost limitată, sub aspectul duratei ei, de momentul soluționării în mod definitiv a cauzei pentru care a fost suspendată cauza, moment care marchează începerea curgerii termenului de perimare.

Declanșarea cursului termenului de perimare are în vedere faptul că obligația de repunere pe rol revine părții interesate, iar pasivitatea ei în legătură cu exercitarea acestei obligații dobândește valențele unui comportament culpabil, apt să condusă la perimarea căii de atac.

Față de împrejurarea potrivit căreia cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părților, în temeiul art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., curtea de apel a constatat perimată cererea de revizuire.

Recurenții au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că decizia atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

În aprecierea recurenților, instanța de apel a dispus greșit sancțiunea perimării, reținând că ar fi întrunite premisele prevăzute de art. 416 C. proc. civ., deși condiția atitudinii culpabile a părților nu este îndeplinită în cauză, raportat la scopul și la temeiul suspendării, respectiv art. 459 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează ordinea exercitării căilor extraordinare de atac și care prevede, în mod imperativ, că judecata recursului se face cu prioritate față de celelalte căi extraordinare de atac, inclusiv revizuirea.

Înalta Curte reține criticile ca nefondate, în cauză fiind aplicate corect dispozițiile procedurale care guvernează instituția perimării.

Temeiul de drept reținut de instanță a fost reprezentat de art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care reglementează suspendarea facultativă.

Astfel, suspendarea judecății cererii de revizuire a fost limitată în timp până la pronunțarea soluției de respingere a recursului ca inadmisibil (10 martie 2020), conform art. 413 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților, obligația de a manifesta diligență în legătură cu continuarea judecății nu revine instanței de judecată, aceasta nefiind obligată să dispună, din oficiu, reluarea judecății în absența unei mențiuni explicite care să rezulte din art. 415 C. proc. civ.

Astfel, chiar dacă textul de lege în temeiul căruia a fost dispusă suspendarea, respectiv art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. cuprinde sintagma "în alte cazuri prevăzute de lege", aceasta nu conduce la concluzia că impune instanței de judecată obligația repunerii cauzei pe rol din oficiu. Așadar, cererea de repunere pe rol se circumscrie obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Suspendarea judecății a constituit în cauză o piedică temporară în activitatea de judecată, în sensul opririi vremelnice a cursului judecății, fiind impusă de norme care țin de buna administrare a justiției.

Nu este însă cazul unei excepții de la regula potrivit cu care judecata se reia la momentul dispariției cauzei care a condus la suspendarea pricinii și de la prevalența principiului disponibilității părților în procesul civil, în sensul în care intervenirea cauzei de încetare a suspendării trebuia semnalată instanței de părți, printr-o cerere de repunere pe rol.

În ipoteza suspendării judecății cererii de revizuire, în cazul prevăzut de art. 459 alin. (3) C. proc. civ., pentru a se acorda prioritate judecății recursului în cauză, cale de atac inadmisibilă, nu este exclusă culpa părților, acestea fiind obligate să dea dovadă de conduită diligentă în soluționarea revizuirii.

Prin urmare, reținând culpa procesuală a părților care aveau cunoștință de soluționarea definitivă a cauzei pentru care a fost dispusă măsura suspendării, prin constatarea perimării cererii de revizuire, în temeiul art. 416 alin. (1) C. proc. civ., instanța nu a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O., și principiile procedurale fundamentale ale procesului civil, ci a aplicat în mod corect dispozițiile procedurale.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții C., A. și D. împotriva deciziei civile nr. 568 A din 30 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții C., A. și D. împotriva deciziei civile nr. 568 A din 30 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.