ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 672/2022

HOTĂRÂRE
16.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 672/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 09.08.2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., cu citarea intervenientului-forțat C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 150.000 euro (în echivalent în RON la data efectuării plații), cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1209/07.05.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 55.000 euro, la cursul B.N.R. de la data plății, reprezentând daune morale.

Împotriva sentinței, pârâta B. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1071A/2020/16.09.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința întoarcerii executării silite prin restabilirea situației anterioare.

În motivare, a susținut că instanța de apel a nesocotit jurisprudența în materie, jurisprudență care, chiar dacă nu a fost atașată cererii de apel, se impune a fi cunoscută și aplicată de către instanțele de judecată.

A mai arătat că instanța de apel a apreciat că nu mai este necesară examinarea jurisprudenței în această materie, deoarece atât Norma A.S.F. nr. 39/2016, cât și Norma A.S.F. nr. 20/2017 nu mai reglementează criteriul prevăzut de art. 49 lit. f) din Norma aprobată prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 sau art. 50 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Or, potrivit recurentei, la cuantificarea daunelor trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă jurisprudența națională nu mai prezintă relevanță din perspectiva noilor norme legale.

Recurenta a susținut că atât cauza Tolstoy Miloslavsky vs. United Kingdom, cât și alte numeroase decizii stabilesc caracterul unor astfel de daune și mai ales faptul că acestea urmează a fi acordate în echitate.

În acest context, a solicitat să se aibă în vedere faptul că daunele acordate intimatei excedează limitele prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale, ce oferă criterii obiective de cuantificare raportat la jurisprudența instanțelor, ca și la caracteristicile legate de echitatea și proporționalitatea daunelor.

Astfel, recurenta a apreciat că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei, având în vedere că jurisprudența este unicul criteriu oferit de lege, iar instanțele au obligația de a face o corectă aplicare în acest sens pentru a putea cuantifica în mod obiectiv daunele acordate.

Totodată, potrivit recurentei, daunele acordate intimatei nu păstrează acel raport de rezonabilitate și proporționalitate cu dauna suferită, cuantumul acestora fiind aproape de limita maximă a despăgubirii acordate în România pentru astfel de cazuri.

Sub acest aspect, a arătat că intimata a suferit un număr de 55-60 de zile de îngrijiri medicale, fără alte repercusiuni.

În final, a susținut că instanța de apel nu a motivat și argumentat suficient soluția de respingere a apelului, iar hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în raport cu elementele de fapt deduse judecății, apărările părților și probatoriul administrat și, totodată, a redat conținutul art. 6 din C.E.D.O. și al art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind că, în lipsa unor criterii obiective, instanța de apel trebuia să se raporteze la jurisprudența în materie, iar suma oferită intimatei - 16.301 RON - ar fi fost suficientă.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Față de data înregistrării cauzei pe rolul instanțelor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta normele de drept material încălcate sau aplicate greșit, recurenta pune în discuție, în realitate, modul în care instanța de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale prin raportare la jurisprudența europeană, opinia recurentei fiind în sensul că cercetarea fondului este incompletă.

Criticile expuse cu privire la daunele morale nu vizează însă nelegalitatea hotărârii, chestiunile puse în discuție reprezentând aspecte de nemulțumire cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Așadar, în lipsa indicării unor motive de recurs de nelegalitate, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, aspecte incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei unei motivări sau a unei motivări insuficiente, neputându-se identifica critici concrete și efective de nelegalitate ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

De altfel, sub aparența unei insuficiente motivări a hotărârii atacate, recurenta pune în discuție cuantumul daunelor morale acordate intimatei-reclamante A. în primă instanță și menținute în apel, susținând că a fost ignorată jurisprudența în materie și că suma de 16.301 RON ce i-a fost oferită intimatei ar fi fost suficientă, în raport cu zilele de îngrijiri medicale și lipsa repercusiunilor.

Așadar, analiza susținerilor invocate relevă faptul că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, care să poată fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a aspectelor factuale ale judecății.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a acelorași susțineri, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu poate fi considerată o veritabilă motivare din perspectiva rigorilor procedurale.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1071A/16.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1755/2021
ții efective. A luat act că reclamanții își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta D. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței a
ÎCCJ 2020-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2537/2020
67A din 03 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul B. și de apelanta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 634 din 07 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Bu
ÎCCJ 2022-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2022
. S.A. și cu intimata - intervenienta C., împotriva sentinței civile nr. 458 din 23 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă B. S.A., în con
ÎCCJ 2022-11-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2345/2022
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022 Deliberând asupra recursului, constată și reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 8 iulie 2020 sub nr. x/202
ÎCCJ 2023-11-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2258/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprin
Sursă