ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 666/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 31.05.2018, reclamanta S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIȚII URBAN S.A., prin administrator judiciar C.I.I. A. i-a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F. și G. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata către reclamantă a sumei de 61.850 RON, reprezentând prejudiciul rezultat în urma vânzării la un preț subevaluat a imobilului situat în municipiul Piatra Neamț, B-dul. x nr. 17, demisol, județul Neamț.

La 06.09.2018, reclamanta a completat acțiunea introductivă, arătând că a invocat răspunderea civilă delictuală, iar în considerarea rolului activ al judecătorului reglementat de art. 22 C. proc. civ., în măsura în care se va aprecia asupra neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, să fie recalificat tipul de răspundere, care să fie circumstanțiat prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 și art. 220 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 92/C/18.02.2020, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C., D., E. și F. și, în consecință, a respins acțiunea precizată față de acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta G. și, în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea precizată; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtul E. a sumei de 2.000 RON și către pârâtul B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 122/22.02.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat-o pe apelantă la plata către intimatul B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 377/31.05.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis cererea formulată de G. și a completat dispozitivul deciziei civile nr. 122/22.02.2021, pronunțată de aceeași instanță, în sensul obligării apelantei la plata către intimata G. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 122/2021, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a prezentat situația de fapt, arătând că prin raportul de inspecție fiscală nr. x/08.05.2015, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a reținut producerea unui prejudiciu în dauna recurentei în sumă de 61.850 RON, reprezentat de vânzarea unui spațiu comercial la prețul de 154 euro/m.p. în loc de 207,18 euro/m.p., imobilul fiind situat în Piatra Neamț, str. x, demisol, jud. Neamț.

Recurenta a arătat că, anterior vânzării, a fost întocmit un raport de evaluare prin care s-a stabilit o valoare de piață la acel moment de 118 euro/m.p., iar vânzarea a fost făcută la prețul de 154 euro/m.p., astfel că la momentul vânzării imobilului nu putea aprecia că ar fi suferit un prejudiciu.

A mai susținut că organele de control fiscal au calificat investiția ca fiind un prejudiciu potrivit propriilor criterii și competențe specifice activității de control realizate, reținând că s-a făcut o vânzare la un preț subevaluat, cu consecința producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentei.

În continuare, a relevat faptul că instanța a dat eficiență prevederilor art. 2.528 C. civ., reținând faptul că momentul la care recurenta a cunoscut existența prejudiciului este reprezentat de data încheierii contractului de vânzare, fiindu-i respinsă apărarea referitoare la curgerea termenului de prescripție de la data raportului întocmit de organele de inspecție fiscală.

Potrivit recurentei, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2.528 C. civ., în condițiile în care nu a cunoscut și nici nu avea cum să cunoască existența prejudiciului anterior efectuării controlului fiscal.

În ceea ce privește lipsa de interes pentru cazul prevăzut de art. 155 din Legea nr. 31/1990, recurenta a arătat că a formulat acțiunea împotriva pârâților, în calitate de membri ai A.G.A. și de reprezentanți ai acționarului unic al societății, precum și împotriva directorului de la acea vreme, în vederea atragerii răspunderii acestora pentru daunele cauzate societății, iar instanța nu a analizat cauza sub aceste aspecte și nici nu a ținut cont de calitatea de fondator a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț.

Referitor la pârâții B., D., E., F., H. și I. - ultimii doi în calitate de moștenitori după defunctul C., recurenta a susținut că aceștia au calitate procesuală pasivă întrucât au avut calitatea de reprezentanți ai acționarului unic al societății la adoptarea hotărârii prin care s-a decis vânzarea imobilului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22.07.2021, respectiv 26.07.2021, intimații B. și D. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 09.08.2021, respectiv 11.08.2021, intimații G. și B. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Față de data înregistrării cauzei pe rolul instanțelor, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere la raport.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații G. și B. prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, autoarea căii de atac a reiterat argumentele vizând situația de fapt cu privire la raportul de inspecție fiscală nr. x/08.05.2015 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin care a fost constatat prejudiciul în valoare de 61.850 RON cauzat prin vânzarea unui spațiu comercial la un preț subevaluat, invocând interpretarea și aplicarea greșită a art. 2.528 C. civ., deoarece greșit s-ar fi apreciat de către curtea de apel că momentul la care ea ar fi cunoscut existența prejudiciului este cel de la data încheierii contractului de vânzare, în condițiile în care aceasta nu avea cum să îl cunoască anterior controlului fiscal. Recurenta a mai afirmat că instanța nu a analizat cauza din perspectiva lipsei de interes pentru cazul prevăzut de art. 155 din Legea nr. 31/1990 și nici nu a ținut cont de calitatea de fondator a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț, iar referitor la pârâții B., D., E., F., H. și I. - ultimii doi în calitate de moștenitori după defunctul C. a arătat că aceștia au calitate procesuală pasivă, întrucât au avut calitatea de reprezentanți ai acționarului unic al societății la adoptarea hotărârii prin care s-a decis vânzarea imobilului.

Toate aceste susțineri reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Astfel, reluarea argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Or, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, ce poate fi învestită exclusiv cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reiterarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină practic o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

Deși a reclamat încălcarea normelor de drept material referitoare la momentul la care partea a cunoscut prejudiciul și neanalizarea pricinii din perspectiva lipsei de interes, în raport cu art. 155 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care dreptul material la acțiune a fost constatat prescris, recurenta face trimitere doar la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o reală și autentică motivare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul, context în raport de care, analizarea celorlalte chestiuni invocate în recurs nu se mai impune.

Cererea intimatului-pârât B. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată deși în principiu admisibilă din perspectiva conceptului de culpă procesuală statuat de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi respinsă, ca nefondată, având în vedere lipsa dovezilor privind existența și întinderea acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 452 raportat la art. 494 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIȚII URBAN S.A., prin administrator judiciar C.I.I. A. și prin administrator special J., împotriva deciziei civile nr. 122/22.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.