ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 655/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă la 19.10.2017, reclamanta A. S.A. - prin Sucursala pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport Pitești, a chemat în judecată pe pârâtele C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. - Sucursala de Transport Pitești și C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. - Sucursala de Transport Pitești și, în subsidiar, dacă se va considera că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, să oblige pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. București la plata sumei de 493.555,07 RON, reprezentând contravaloare "manopera de deplasare a formațiilor de la sediu la locul de muncă și înapoi" compusă din: suma de 447.764,96 RON, contravaloarea facturilor aferentă anilor 2014, 2015 și 2016, refuzate la plată; suma de 45.790,11 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată conform O.G. nr. 13/2011 aferentă perioadei iunie- decembrie 2014, ianuarie- decembrie 2015, ianuarie- decembrie 2016, până la data de 23.05.2017 și în continuare până la achitarea efectivă a sumei datorate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 457/5.12.2019, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția lipsei capacitații procesuale de folosință a pârâtei Sucursala de Transport Pitești și a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. Totodată, a fost admisă excepția prescripției privind suma de 114.112,14 RON aferentă facturii nr. x/22.05.2014 și a fost admisă în parte cererea, fiind obligată pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. - Sucursala de Transport Pitești la plata sumei de 333.652,82 RON, reprezentând contravaloarea facturilor aferente anilor 2015, 2016 și la plata dobânzii penalizatoare de la data scadenței acestora până la achitarea efectivă a sumei datorate, precum și la plata sumei de 8.441 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. București, întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. C. proc. civ.

Prin decizia nr. 384/A-COM/23.09.2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a redus cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtei de la suma de 8.441 RON, la suma de 6.941 RON și a menținut în rest sentința.

Împotriva acestei decizii pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, a reiterat situația de fapt și a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, mai mult, cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Concretizând, recurenta a arătat că decizia curții de apel nu cuprinde argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze pe de o parte la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Totodată, autoarea căii de atac a evocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum doctrina și jurisprudența instanțelor naționale și comunitare cu privire la motivarea unei hotărâri judecătorești, subliniind că a fost privată de un examen efectiv al mijloacelor și argumentelor părților, analiza deciziei atacate relevând că instanța de apel nu a aprofundat chestiunile de drept supuse dezbaterii.

A mai susținut recurenta că instanța a obligat-o la plata sumei de 333.652,82 RON, a dobânzii penalizatoare și a cheltuielilor de judecată, cu toate că din înscrisurile depuse de reclamantă reiese că C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. nu a acceptat la plată facturile în care au fost înscrise sumele care fac obiectul prezentului litigiu, întrucât serviciile a căror plată se solicită nu au fost în realitate prestate, iar simpla transmitere a facturilor prin poștă nu poate echivala cu acceptarea acestora.

În continuare, autoarea căii de atac a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că reclamanta nu a prestat în realitate serviciile menționate în facturile în discuție, susținând, în esență, că, așa cum a arătat și în apel, conform înțelegerii părților, manopera aferentă timpului de deplasare a membrilor echipei s-a cumulat cu manopera directă, plățile respective fiind introduse deci în cheltuielile directe.

Potrivit recurentei, decizia atacată nu cuprinde, din perspectiva netemeiniciei pretențiilor vizând contravaloarea manoperei de deplasare a formațiilor de lucru, argumente pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care în mod necesar trebuie să se raporteze pe de o parte la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

A mai susținut autoarea căii de atac că instanța de apel nu a analizat nici normele legale invocate cu privire la neaplicarea normei de deviz 1ICP57, lăsând acest aspect la aprecierea expertului judiciar, care nu a răspuns la obiecțiunile formulate, limitându-se la a prelua argumentele din raportul de control întocmit de auditorii Curții de Conturi.

În acest context, recurenta a arătat că în perioada 29.08.2011-30.11.2011 Curtea de Conturi a României a efectuat la C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. o acțiune de verificare privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului în perioada 2009-2010, acțiune în urma căreia au fost consemnate o serie de deficiențe, printre care și includerea în mod nejustificat a cheltuielilor cu transportul muncitorilor în categoria cheltuielilor directe în perioada ianuarie 2008- ianuarie 2012.

În continuare, a arătat că a fost emisă decizia nr. 14/29.12.2011 de către Curtea de Conturi, pentru înlăturarea deficiențelor. Potrivit constatării, în perioada ianuarie 2008- ianuarie 2012 recurenta a acceptat la plată, în baza contractelor de prestări servicii nr. x/2005 și nr. y/2010, încheiate anterior contractului în litigiu - nr. C57/2012, devize în care au fost incluse în mod nejustificat cheltuieli cu transportul muncitorilor de la sediu la locul de desfășurare a lucrărilor de reparații, în categoria cheltuielilor directe, calculate prin aplicarea unei cote de 60% la manopera directă, fără a se ține seama de prevederile Ordinului nr. 863/02.07.2008.

Recurenta a relevat că, în raport cu lipsa de diligență a intimatei de a încheia o convenție, pretențiile sale sunt nejustificate și fără temei legal.

A arătat recurenta că, ulterior înființării S.C. A. S.A., apărând necesitatea decontării lucrărilor de mentenanță, au fost elaborați indicatori de norme de deviz, avizați prin participarea în comun a celor două entități în cadrul unei Comisii Tehnico-Economice a S.C. A. S.A., prin avizul C.T.E. nr. 8/27.01.2003, indicatori în care nu este cuprinsă și norma de deviz 1ICP57.

De asemenea, a precizat că în Normativul P91/1-2002 "Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice", aprobat de M.L.P.T.L. cu Ordinul 1568/15.10.2002, aplicabil și lucrărilor de mentenanță executate de S.C. A. S.A., nu se prevede posibilitatea decontării cheltuielilor directe aferente manoperei pe timpul deplasării formației de lucru ci, dimpotrivă, că acestea sunt cuprinse în cheltuielile indirecte și se suportă din fondul pentru organizarea de șantier.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 12.01.2021 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Față de data înregistrării cauzei pe rolul instanțelor, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; ambele părți au prezentat punctul de vedere la raport, iar intimata a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, dar o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să urmărească hotărârea atacată, iar nu să reprezinte doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în instanța de control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este o cale de atac extraordinară, care vizează analiza măsurii în care criticile aduse de recurent prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, susținerile recurentei, circumscrise de aceasta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu conțin critici concrete și efective împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât aceleași afirmații făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Autoarea căii de atac a reiterat argumentele referitoare la faptul că a fost obligată la plata pretențiilor solicitate de intimată, în condițiile în care facturile emise de aceasta din urmă au fost refuzate la plată pentru lipsa prestării serviciilor menționate în cuprinsul acestora, cu referire la norma de timp pentru deplasarea formațiilor de la sediu la locul de muncă și retur; a mai afirmat că Ordinul nr. 1568/15.10.2002 nu prevede decontarea unor astfel de cheltuieli, ci dimpotrivă ele sunt cuprinse în cheltuielile indirecte și se suportă din fondul de organizare de șantier.

Argumentele expuse în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt, de vreme ce instanța de prim control judiciar a analizat aceste critici, reținând însă că, în speță, norma de deviz 1ICP57 a fost utilizată în toate contractele de mentenanță încheiate de S.C. A. S.A. cu C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., inclusiv în contractul de mentenanță nr. x/31.01.2012, prin nota comună nr. x/25.05.2012, recurenta-pârâtă acceptând plățile aferente manoperei pe timpul deplasării formațiilor de lucru de la sediu la locul de muncă și retur până în luna iunie 2014. Astfel, a apreciat că este nejustificat refuzul acesteia de a mai plăti contravaloarea facturilor aferente anilor 2015, 2016 în temeiul acestei norme, având în vedere practicile statornicite între părți și nota comună mai sus enunțată care confirmă intenția părților de a aplica norma de deviz 1ICP57 în raporturile lor contractuale.

Așadar, contrar celor susținute de recurentă, cererea sa a fost analizată pe fond din perspectiva răspunderii civile contractuale, astfel cum este ea reglementată de Noul C. civ., a cărui incidență în cauză a fost reținută de instanțele de fond.

Cu toate acestea, recurenta reia susținerile din apel, invocând neanalizarea normelor legale, însă fără a le menționa și fără a aduce critici de nelegalitate punctuale deciziei atacate, cu referire la cele reținute de instanța de apel cu privire la normele legale incidente, reiterând argumentele pentru care apreciază netemeinicia pretențiilor solicitate de intimată și invocând lipsa prestării serviciilor facturate, la plata cărora a fost obligată.

Or, acestea sunt elemente de fapt, care au fost analizate de instanțele de fond din perspectiva probatoriului administrat în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta a susținut că instanța de apel nu a realizat un examen efectiv al mijloacelor și argumentelor invocate, iar decizia curții de apel nu cuprinde argumentele pro și contra care i-au format, în fapt și în drept, convingerea cu privire la soluția pronunțată, Înalta Curte apreciază că și acest motiv de recurs a fost invocat doar formal, nefiind detaliat.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o reală și autentică motivare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Având în vedere aceste considerente, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța supremă va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei nr. 384/A-COM/23.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.