ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 653/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 54/06.08.2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepția prematurității, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 11.405.624,28 RON, cu titlu de daune, a cheltuielilor de finanțare în valoare de 115.536 RON pentru perioada 05.09.2018-23.11.2019 și în continuare suma de 1.444,20 RON pe zi până la plata integrală a daunelor și a cheltuielilor de arbitraj după cum urmează: 91.043,68 RON, taxă de înregistrare și arbitraj, 4.577,68 RON și 16.293,75 lire sterline, reprezentând onorariu de avocat și 453,73 lire sterline, cheltuieli de călătorie.

Totodată, a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor arbitrale și a obligat-o la plata către reclamantă a dobânzilor acumulate la cheltuielile de arbitraj, la data de referință a B.N.R. la data acordării, la care se adaugă 8% pe an, din a doua zi după primirea sentinței arbitrale de către pârâtă și până la data plății integrale.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a formulat acțiune în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 08.07.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei secții civile - litigii cu profesioniștii din cadrul Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a VI-a Civile a Curții de Apel București sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 53F/04.09.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare reținând, în esență, că nu se poate stabili încălcarea de către tribunalul arbitral a vreunei norme imperative, în condițiile în care valorificarea probatoriului, interpretarea clauzelor contractuale și stabilirea legii aplicabile sunt aspecte care țin de aprecierea drepturilor și obligațiilor părților în proces și care vizează temeinicia sentinței arbitrale, fapt care nu este apt să atragă anularea acesteia în raport cu dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ., invocate prin acțiunea în anulare. De asemenea, a reținut că sunt neîntemeiate și criticile privind încălcarea de către tribunalul arbitral a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011.

Împotriva acestei sentințe, COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A STRUCTURII RUTIERE S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei, iar, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii în anulare așa cum a fost formulată, cu consecința desființării în parte a sentinței arbitrale.

În motivare, recurenta a prezentat raporturile juridice dintre părți, situația de fapt și evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

A susținut autoarea căii de atac că instanța de fond nu i-a analizat criticile cu privire la excepția prematurității acțiunii arbitrale, apreciind în mod eronat că această excepție poate fi examinată doar prin prisma materialului probator, raportat la dispozițiile contractului.

Astfel, a arătat că excepția prematurității cererii de chemare în judecată este o excepție de fond, peremptorie și absolută și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, raportat la prevederile contractului încheiat între părți, dreptul material la acțiune al reclamantei nu este născut și actual.

În acest sens, a redat prevederile clauzei 20.1 - Revendicările Antreprenorului - din Condițiile Speciale ale contractului încheiat între părți și a subliniat că, din perspectiva mecanismului contractual convenit de părți, atât timp cât determinarea nr. 4 a revizuirii contractului a fost emisă în luna martie 2019, nu putea dispune efectuarea plății sumei suplimentare fără obținerea acordului B.E.R.D. și, mai mult decât atât, întrucât se depășea valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobați prin H.G. nr. 20/27.01.2016, era obligatorie, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, actualizarea valorii devizului general prin Ordinul Ministrului Transporturilor, în calitate de ordonator principal de credite. Așa fiind, a susținut că cererea arbitrală formulată la 23.11.2018 a fost prematur introdusă.

A mai arătat recurenta că în mod greșit a apreciat curtea de apel că sentința arbitrală nu încalcă dispozițiile imperative ale art. 155 din Codul fiscal, reținând că "aspectele criticate de CNAIR în acțiunea în anulare raportat la art. 155 Codul fiscal nu țin de legalitatea hotărârii arbitrale, ci de situația de fapt și aplicarea contractului".

În acest sens, a făcut referire la clauza 14.7 din Condițiile Speciale ale contractului încheiat de părți.

În opinia autoarei căii de atac, din interpretarea acestor prevederi contractuale rezultă că, după aprobarea Certificatului Interimar de Plată, Antreprenorul trebuie să emită factura pentru suma certificată prin acesta, iar ulterior comunicării facturii către C.N.A.I.R. S.A, se naște obligația acesteia de a achita suma certificată. Or, s-a arătat, reclamanta nu a emis vreo factură pentru suma stabilită la 28.03.2019 ca fiind datorată de C.N.A.I.R. S.A., dar i-au fost eliberate reținerile monetare în cuantum de 50%, în conformitate cu condițiile contractuale, în valoare de 1.545.595,56 RON și 18.486,15 euro.

A subliniat recurenta și că, față de prevederile contractuale, raportat la dispozițiile art. 155 Codul fiscal, C.N.A.I.R. S.A. nu putea efectua plata sumei aferente Certificatului interimar de Plată nr. x fără aprobarea și fără emiterea unei facturi fiscale de către Antreprenor.

Potrivit autoarei căii de atac, în mod greșit a obligat-o tribunalul arbitral la plata costurilor de finanțare aferente Certificatului interimar de plată nr. x pentru perioada 16.11.2017-31.05.2018, ignorând faptul că certificatul de plată nu era aprobat, iar Antreprenorul nu a emis factura fiscală aferentă.

Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor arbitrale, recurenta a susținut că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2011.

Potrivit recurentei, O.U.G. nr. 13/2011 reglementează numai dobânzile pentru restituirea unui împrumut sau pentru întârzierea la plată a unei obligații ce decurge dintr-un contract, astfel că sumele de bani reprezentând cheltuielile de judecată nu sunt supuse plății unor dobânzi penalizatoare, în ipoteza în care nu sunt achitate în termen de partea căzută în pretenții.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 11.01.2021 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că în mod judicios a reținut curtea de apel că nu sunt incidente motivele de anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Față de data cererii de arbitrare, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere la raport.

Prin încheierea din 26.01.2022, Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului, a admis în principiu recursul și a stabilit termen pentru soluționare în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând, potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă că autoarea căii de atac a reiterat motivele prezentate în acțiunea în anulare, dar o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin reluarea criticilor deja cenzurate, recurenta tinde să obțină o nouă judecare a fondului cererii.

Astfel, evocând o presupusă neanalizare a susținerilor sale referitoare la dispoziția dată excepției prematurității acțiunii arbitrale, recurenta a reiterat afirmațiile din acțiunea în anulare sub acest aspect, cu ignorarea considerentelor reținute de curtea de apel; o altă critică se referă la greșita dispoziție de admitere a cererii arbitrale și obligarea recurentei la plata pretențiilor solicitate de către partea adversă, în susținerea căreia au fost reluate aceleași argumente prin care se aduc critici hotărârii pronunțate de instanța arbitrală.

Aceste susțineri ale recurentei, circumscrise de aceasta motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu conțin critici, concrete și efective împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât aceleași afirmații făcute în fața curții de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

De aceea, chiar dacă prin decizia dată acțiunii în anulare se menține hotărârea tribunalului arbitral, al cărui raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să urmărească hotărârea atacată, iar nu să reprezinte doar reiterarea susținerilor părților de la judecata în fața instanței de control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza măsurii în care criticile aduse de recurent prin motivele de recurs hotărârii instanței anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, prin reluarea criticilor deja cenzurate de curtea de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a acelorași susțineri, deși, legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și un al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, recurenta nu a precizat și nu a argumentat de o manieră concretă și efectivă care sunt normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de către instanța a cărei hotărâre se atacă.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motive de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, deoarece afirmațiile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 53F/04.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.