ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 605/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 605/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 10 martie 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2017 pe rolul Judecătoriei Pitești, secția civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește notificarea din data de 24 iulie 2017, formulată conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 de către debitori, privind darea în plată a imobilului, teren intravilan și casă de locuit, situat în com. Mosoaia, str. x, jud. Argeș, în vederea stingerii creanțelor provenite din contractul de credit nr. x/24.04.2007, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Pitești, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6028/2018 din 27 septembrie 2018, a admis contestația la executare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și a dispus anularea notificării din 24 iulie 2017, formulate în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016.
Prin decizia civilă nr. 1318/2019 din 19 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-pârâți B. și C. împotriva sentinței civile nr. 6028 din 27 septembrie 2018 a Judecătoriei Pitești.
Pârâții B. și C. au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1318 din 19 martie 2019 a Tribunalului Argeș, secția civilă, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia nr. 1428/R-C din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția nulității recursului și s-a anulat ca nemotivat recursul declarat de recurenții-pârâți B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1318 din 19 martie 2019 a Tribunalului Argeș, secția civilă.
Împotriva acestei decizii, contestatorii B. și C. au formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei contestate, pe motiv că s-a admis, în mod greșit, excepția nulității recursului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, la data de 8 noiembrie 2019.
Prin încheierea din 5 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea judecății contestației în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților, măsura suspendării fiind menținută prin încheierea din 8 martie 2021.
Prin decizia nr. 569/R-cont din 31 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a constatat perimată cererea de contestație în anulare, formulată de contestatorii B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1428 din 29 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, intimată fiind D. S.A. (succesoarea A.).
La data de 21 iulie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva deciziei nr. 569/R-cont din 31 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Recurentul-contestator B. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În motivarea cererii de recurs a arătat că dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost suspendat de către instanță, din oficiu, atât pe perioada stării de urgență, cât și a stării de alertă datorate virusului Sars-Cov2.
Recurentul a învederat faptul că, la rândul său, a înaintat cereri de amânare a judecății cauzei, întrucât face parte din categoria persoanelor expuse la îmbolnăvire, având un grad crescut de contaminare și de dezvoltare a simptomatologiei severe. De asemenea, a precizat că este o persoană care suferă de o boală cronică (diabet), fiind insulino-dependent, cu un control slab al profilului glicemic, ceea ce reprezintă o complicație a diabetului.
A mai arătat că în anul 2020 a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia a primit îngrijiri medicale la Spitalul Militar de Urgență "Dr. Ion Jianu" din Pitești.
Potrivit datelor oficiale prezentate de către Ministerul Sănătății, bolnavii de diabet și cei care suferă de o boală cardiovasculară se încadrează printre cele mai expuse și fragile categorii de pacienți la infecția cu virusul Sars-Cov2.
În acest context, recurentul a menționat faptul că atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă și-a redus la minim activitățile sociale, deoarece s-a temut pentru viața sa, a stat în autoizolare și nu dorea să fie nevoit să se prezinte într-un spațiu public, gradul de contaminare fiind extrem de ridicat.
Autorul căii de atac a învederat că s-a prezentat doar la Institutul de Boli Cerebro-Vasculare din București, unde a primit recomandare pentru recuperare medicală, deoarece în urma AVC-ului suferit s-a instalat o semipareză pe partea dreaptă a corpului, ceea ce i-a afectat capacitatea de mișcare și vorbire. Totodată, a relevat faptul că la data de 4 martie 2021, pe fondul unor dureri acute în zona lombară și la piciorul stâng, greu de suportat, urmate de furnicături și slăbiciunea membrelor superioare și inferioare, s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Iflov, unde a fost supravegheat și a primit diagnosticul de "lombosciatică acută pe fond HDL", cu recomandarea de repaus la pat timp de 7 zile, până la data de 10 martie 2021.
Recurentul consideră că nu a dat dovadă de rea-credință și a prezentat motive obiective, pe care le va dovedi cu înscrisuri, pentru a-și justifica cererea. Mai mult decât atât, a susținut că dorește să aibă parte de o judecată dreaptă, în care să se poată apăra cu probe.
Recurentul-contestator B. a anexat, în susținerea cererii, înscrisuri medicale doveditoare.
În drept, a invocat dispozițiile art. 483 și următ. din C. proc. civ.
Intimata D. S.A. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a propus completului de filtru soluția de anulare a recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) din același cod.
Prin încheierea din 9 decembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Doar recurentul-contestator B. a înțeles să uzeze de acest drept.
Ulterior, s-a fixat termen la data de 10 martie 2022, pentru examinarea stadiului recursului.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248, coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel încât autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-contestator B., Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs depus la dosarul cauzei nu s-au formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la judecata realizată de Curtea de Apel Pitești, învestită cu soluționarea cererii de contestație în anulare, formulate de contestatorii B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1428 din 29 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, critici care să se subsumeze dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, contestatorul-recurent a arătat că dosarul nr. x/2019, înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost suspendat de către instanță, din oficiu, atât pe perioada stării de urgență, cât și a stării de alertă datorate virusului Sars-Cov2.
În continuare, a învederat faptul că, la rândul său, a înaintat instanței cereri de amânare a judecății cauzei, întrucât face parte din categoria persoanelor expuse la îmbolnăvire, având un grad crescut de contaminare și de dezvoltare a simptomatologiei severe.
A mai arătat că în anul 2020 a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia a primit îngrijiri medicale la Spitalul Militar de Urgență "Dr. Ion Jianu" din Pitești și că potrivit datelor oficiale prezentate de către Ministerul Sănătății, bolnavii de diabet și cei care suferă de o boală cardiovasculară se încadrează printre cele mai expuse și fragile categorii de pacienți la infecția cu virusul Sars-Cov2.
În acest context, recurentul-contestator a menționat că atât pe perioada stării de urgență, cât și pe perioada stării de alertă și-a redus la minim activitățile sociale, deoarece s-a temut pentru viața sa, a stat în autoizolare și nu dorea să fie nevoit să se prezinte într-un spațiu public, gradul de contaminare fiind extrem de ridicat.
Or, susținerile recurentului-contestator, anterior sintetizate, nu pot fi considerate critici care se subsumează motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece exced controlului instanței de recurs.
În realitate, autorul căii de atac își exprimă nemulțumirile legate de încheierea pronunțată la termenul din 8 martie 2021, când instanța a menținut măsura suspendării judecății contestației în anulare, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților, măsură dispusă prin încheierea din data de 5 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, iar nu critici referitoare la nelegalitatea deciziei nr. 569/R-cont din 31 mai 2021, ce formează obiectul recursului de față.
În lipsa unei argumentații în fapt care să vizeze decizia recurată și care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, întrucât din susținerile recurentului-contestator nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea deciziei recurate prin prisma legalității.
Prin urmare, constatând că recurentul-contestator nu s-a conformat obligației prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere și inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat în cauză, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-contestator B. împotriva deciziei nr. 569/R-cont din 31 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2022.