ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 565/2022

Ședința publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 13 februarie 2018, sub nr. x/2018 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună încetarea contractului de distribuție exclusivă, având în vedere încălcarea obligațiilor asumate de către pârâtă prin contractul menționat; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.317.430,74 RON, precum și la plata dobânzii legale aferente până la data achitării integrale a sumei, reprezentând plată datorată de către pârâtă pentru prejudiciul produs societății reclamante prin încălcarea obligațiilor asumate prin contractul de distribuție exclusivă încheiat la 20 decembrie 2013 între reclamantă și pârâtă, sumă compusă din: 91.896,30 RON reprezentând costuri cu participarea la târguri/expoziții în vederea promovării/vânzării produselor paratei; 65.527,94 RON reprezentând costuri cu achiziționarea materialelor promoționale de la pârâtă; 1.160.006,50 RON reprezentând pierdere din profitul societății prin încălcarea dreptului de exclusivitate al reclamantei de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Regulamentului UE nr. 1215 din 12 decembrie 2012, ale Regulamentului UE nr. 593 din 17 iunie 2008 și ale art. 1270, art. 1350, art. 1531, art. 1535 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3877/2018 din 20 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1249A din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L., solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată. Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susține că decizia atacată nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece nu cuprinde apărările părților, expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția. Mai susține că instanța de apel nu a interpretat corect anexa nr. 1 la contractul de distribuție exclusivă încheiat între părți la 20 decembrie 2013 și a reținut în mod greșit că recurenta avea drept de distribuție exclusivă doar în zonele București, Timișoara și Roman.

Totodată, autoarea căii de atac afirmă că instanța de apel a pronunțat decizia întemeindu-se pe un aspect care nu a fost supuse dezbaterii părților, și anume întinderea teritoriului în care recurenta avea drept de distribuție exclusivă. Astfel, în opinia aceleiași părți, a fost încălcat principiul contradictorialității, statuat de art. 14 C. proc. civ.

Se mai invocă și nerespectarea prevederilor art. 1270 C. civ., referitoare la forța obligatorie a contractului, și ale art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ., referitoare la răspunderea contractuală, argumentat de interpretarea eronată de către curtea de apel a înscrisurilor depuse la dosar.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

La data de 3 noiembrie 2021 în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022 s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen la 9 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ., întemeindu-se pe aspecte care nu au fost supuse dezbaterilor părților. Totodată, recurenta susține că în litigiul pendinte au fost încălcate normele procedurale referitoare la administrarea probelor, cu privire la întinderea teritoriului în care aceasta avea dreptul exclusiv de a distribui bunurile intimatei, sens în care a fost încălcat principiul contradictorialității.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menționat mai sus, nu vor fi însușite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte constată că din încheierea de ședință de la data de 24.09.2020 la care au avut loc dezbaterile, și care face parte integrantă din decizia recurată nr. 1249/8.10.2020, rezultă fără echivoc că ambele părți și-au exprimat poziția cu privire la probele propuse și încuviințate, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte și s-au respectat drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului contradictorialității.

Criticile prin care recurenta-reclamantă susține că decizia atacată nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece nu cuprinde apărările părților, expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile apelantei și a expus propriile considerente în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Așadar, faptul că instanța de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raționamentul primei instanțe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, criticile subsumate aceluiași motiv de recurs prin care autoarea căii de atac susține că instanța de apel nu a interpretat corect anexa nr. 1 la contractul de distribuție exclusivă încheiat între părți la 20 decembrie 2013 și a reținut în mod greșit că recurenta avea drept de distribuție exclusivă doar în zonele București, Timișoara și Roman, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia și nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Cu privire la restul susținerilor recurentei din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, deși invocă actele normative prevăzute de art. 1270 C. civ. (forța obligatorie a contractului) și art. 1350 alin. (1) și alin. (2) C. civ. (răspunderea contractuală), aspect care ar atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, recurenta-reclamantă urmărește evaluarea probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Instanța supremă reține că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei și la o reevaluare a probatoriului administrat de instanța devolutivă pentru a se stabili o altă situație de fapt cu privire la cauzele și împrejurările în care a intervenit încălcarea obligației contractuale.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1249A din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1249A din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 martie 2022.