Decizia nr. 614/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. La data de 06.03.2020 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, prin care a solicitat instanței: decăderea pârâtei B. din drepturile de proprietate industrială conferite de mărcile C. și C. începând cu data de 21.09.2015; anularea contractului de cesiune exclusivă încheiat la data de 29.06.2018 între B. și S.C. D. S.R.L. ca fiind încheiat de o persoană ce nu este titular de drepturi de proprietate industrială asupra mărcilor C. și C.; obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată. La data de 23.09.2020, înaintea primului termen de judecată, reclamanta a depus la dosar o cerere de completare a acțiunii sale, întemeiată pe art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care a cerut instanței ca nulitatea contractului de cesiune exclusivă atacat să se constate și pentru cauza inexistentă prin prisma prețului derizoriu stabilit, cât și pentru cauza ilicită și imorală prin prisma scopului pentru care el a fost încheiat. Prin încheierea de ședință din data de 19.11.2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a dispus citarea în cauză în calitate de pârâtă pentru al doilea capăt al acțiunii a societății D. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 110/29.01.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și a respins cererea de decădere formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva acestei pârâte pentru acest motiv; a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de anulare a contractului de cesiune, ca lipsită de interes.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 545A din 4 aprilie 2022 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații pârâți B., Oficiul de Stat Pentru Invenții și Mărci și D. S.R.L., ca nefondat.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 545A din 4 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., indicând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. Referitor la primul motiv de recurs susține că, interpretând în mod greșit prevederile art. 33 și 36 din C. proc. civ., instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, și anume prevederile imperative ale legislației române privind îndatorirea judecătorilor de a soluționa orice cerere aflată în competența lor (art. 5 din C. proc. civ.), principiul procesual al aflării adevărului (art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.), dreptul la un proces echitabil (art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) și dreptul la apărare (art. 13 din C. proc. civ.). Prin menținerea hotărârii primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. și la excepția lipsei de interes în formularea capătului doi de cerere, instanța de apel nu a analizat în mod corect prevederile art. 36 și 33 din C. proc. civ., încălcând principiile fundamentale ale procesului civil menționate anterior. Așa cum a arătat prin acțiune și cum s-a reținut și prin sentința nr. 2006 din 16.12.2020 a Tribunalului București, B. nu a utilizat efectiv niciuna dintre șase mărci. Împrejurarea că intimata a beneficiat de protecție pe teritoriul României pentru mărcile pentru care s-a solicitat a se dispune decăderea, fără să realizeze o exploatare efectivă a acesteia, deturnează mărcile de la funcțiile lor și constituie un abuz de drept, deoarece constituie o ocupație nejustificată a unui semn a cărei protecție este subordonata condiției folosirii. O asemenea practică, ce aduce atingere bunelor uzanțe comerciale și practicilor concurențiale este sancționată atât de Legea nr. 84/1998, republicată, cât și de legea concurenței nr. 21/1996. Contrar reținerilor instanței, capetele de cerere trebuiau să fie analizate raportat la efectele acestora și nu raportat la ordinea în care acestea au fost redate în cererea de chemare în judecată. Prin admiterea capătului de cerere vizând nulitatea contractului de cesiune, cesiunea se desființează retroactiv cu consecința reintrării mărcilor cesionate în patrimoniul B., întrucât ceea ce este nul produce efecte nule. Ca efect al nulității, mărcile transferate nelegal către D. nu au părăsit niciodată patrimoniul B. și este evident că aceasta are calitate procesuală pasivă inclusiv în ceea ce privește capătul de cerere vizând decăderea sa din marcă. Solicită instanței să constate că B. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză și să dispună decăderea intimatei din drepturile de proprietate industrială conferite de mărcile C. și C. începând cu 21.09.2015. În ceea ce privește interesul, arată că reclamanta A. a formulat acțiunea în vederea obținerii unui folos practic, respectiv anularea unei cesiuni de marcă ce a îndreptățit D. să o acționeze în judecată în dosarul nr. x/2019. Susține că anularea cesiunii de marcă ar conduce la respingerea acțiunii formulate de D. împotriva A.. Arată că prin Contractul de cesiune de marcă a cărui nulitate o solicită, B. a transmis către D. atât mărcile "C." și "C.", cât și dreptul de a pretinde despăgubiri pentru pretinsa încălcare a drepturilor la aceste mărci, inclusiv pentru perioada anterioară încheierii contractului de cesiune - art. 4 din Contractul de cesiune. Pentru a se apăra împotriva unei astfel de acțiuni în despăgubire, recurenta a formulat cele două capete de cerere ce fac obiectul judecății. Consideră că, prin admiterea capătului de cerere referitor la nulitatea contractului de cesiune, intimata B. ar fi redevenit titular, ceea ce demonstrează faptul că capetele de cerere trebuiau să fie analizate raportat la efectele acestora, și nu raportat la ordinea în care acestea au fost redate în cererea de chemare în judecată. Mai arată că interesul este unul legitim, născut și actual, personal, iar menținerea admiterii excepției lipsei de interes încalcă principiile fundamentale ale procesului civil, instanța de apel ignorând argumentele reclamantei și efectuând o analiză superficială. În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că, contrar reținerilor instanței de apel, din analiza art. 46 alin. (1) din Legea mărcilor nr. 84/1998 nu rezultă că acțiunea de decădere se poate îndrepta numai împotriva persoanei care avea calitatea de titular al mărcii la data introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, calitatea de titular nu trebuie să existe la data formulării acțiunii în decădere. Prin urmare, chiar dacă la momentul depunerii acțiunii, intimata B. nu mai avea calitatea de titular al mărcilor nr. x depozit x din data de 08.03.2010 și nr. x depozit x din data de 08.03.2010, acest fapt nu conduce la concluzia că intimata nu ar mai avea calitate procesuală pasivă față de primul capăt de cerere. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți B. și D. S.R.L. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, iar recurenta a depus răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele și în limitele ce urmează să fie expuse. Astfel, dintre criticile formulate, instanța de recurs o găsește întemeiată pe cea care privește limitele învestirii instanței cu capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de cesiune a mărcilor C.. După cum în mod corect a arătat recurenta, motivele nulității cesiunii au fost multiple și, deși este adevărat că prin cererea inițială a reclamantei al doilea capăt de cerere (în nulitatea cesiunii) decurgea în mod direct din previzionata decădere a pârâtei din drepturile asupra mărcilor, ceea ce atrăgea pretinsa nulitate a contractului de cesiune, la fel de adevărat este că celelalte două motive de nulitate invocate de reclamantă prin cererea depusă cu respectarea prevederilor art. 204 C. proc. civ. erau distincte, iar soluționarea lor nu decurgea din capătul de cerere privind decăderea. Prin modificarea de acțiune depusă la dosar de reclamantă înaintea primului termen de judecată, reclamanta a invocat nulitatea contractului de cesiune pentru inexistența cauzei din motivul prețului fictiv și derizoriu, precum și pentru cauză ilicită și imorală. Aceste motive de nulitate erau distincte de cererea de decădere și constituiau prin ele însele un petit principal. De aceea, deși în mod corect se reține de instanțele de fond că motivul de nulitate a cesiunii invocat prin acțiunea inițială decurgea în mod direct din admiterea cererii de decădere (și atunci respingerea cererii de decădere lipsea reclamanta de interesul necesar pentru susținerea capătului al doilea al cererii astfel cum a fost el inițial argumentat), instanța de apel a ignorat în analiza sa referitoare la existența interesului pentru cererea de constatare a nulității cesiunii împrejurarea că prima instanță mai fusese învestită cu alte două motive de nulitate. În consecință, soluționarea excepției lipsei de interes invocată în privința cererii reclamantei de constatare a nulității absolute a cesiunii necesita o analiză separată în privința acestor două motive de nulitate, care nu erau accesorii cererii de decădere. Totodată, în cadrul acestei analize se constată că în privința celor două motive de nulitate adăugate prin cererea modificatoare se identifică elementele necesare caracterizării unui interes legitim, personal, serios și actual cerute de art. 33 C. proc. civ., prin prisma împrejurării că beneficiarul cesiunii (pârâta D. SRL) este titularul unei acțiuni îndreptată împotriva reclamantei din cauza de față și care are ca scop anularea mărcii proprii înregistrate de reclamanta A. -, interzicerea folosirii semnului C. și despăgubirea beneficiarului cesiunii pentru prejudiciul pretins a fi fost suferit ca urmare a încălcării afirmate. Cum calea acțiunii în nulitatea absolută a unui act juridic este deschisă, de principiu, oricărei persoane interesate, este greșit a aprecia că, în contextul arătat, pârâtul din acțiunea în contrafacere nu justifică un folos practic și un interes legitim și serios în a lipsi de efecte acest act juridic, care fundamentează un demers judiciar ofensiv cum este acțiunea în contrafacere. Nu pot fi reținute, în acest sens, susținerile intimatei-pârâte B., care a arătat că lipsa interesului reclamantei decurge din absența unor drepturi proprii ale acesteia anterioare mărcilor C. și C., pentru că în discuție nu este interesul de a ataca valabila înregistrare a unei mărci, ci a unui act juridic translativ de drepturi, cum este cesiunea, care este supus condițiilor de validitate speciale și totodată celor generale ale oricărui act juridic. În consecință, existența folosului practic al atacării acestui act se apreciază în funcție de posibilele consecințe ale constatării nulității în discuție, cum s-a arătat. În plus, nu poate fi reținută nici apărarea în sensul că, de vreme ce urmărește a paraliza acțiunea prin care D. S.R.L. a atacat marca reclamantei și a invocat încălcarea mărcilor proprii societății D. (și implicit a lipsi de efecte hotărârea primei instanțe din acel proces, defavorabilă reclamantei), interesul nu îndeplinește cerința de a fi legitim. Dimpotrivă, invocând existența unor motive de nulitate absolută, care protejează interesul general, cerințele legitimării procesuale active și ale interesului sunt apreciate în mod larg, în acord cu prevederile art. 1247 alin. (2) și (3) C. civ. De aceea, în coordonatele prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva incorectei soluționării a excepției lipsei de interes, deci a greșitei aplicări a prevederilor art. 33 din același cod, recursul se găsește fondat. Consecutiv, se impune a constata că este întemeiată și susținerea recurentei în sensul că o posibilă lipsire de efecte a contractului de cesiune (ineficiență care ar avea caracter retroactiv, efect al nulității) ar conduce la redobândirea calității de titular al mărcii în privința pârâtei B.. Cu toate acestea, referitor la primul capăt de cerere, criticile întemeiate de recurentă pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, pentru că decăderea îl poate privi numai pe titularul mărcii la data sesizării instanței și la data judecății; contrar afirmațiilor recurentei, art. 46 din Legea nr. 84/1998 (în forma în vigoare la data sesizării instanței) este inechivoc în această privință, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că marca a fost cesionată și că actele de folosire a căror dovadă este impusă pârâtului îl privesc sau nu și pe fostul titular. De aceea, analizând chestiunea strict în termenii legitimării procesuale pasive, cererea de decădere este opusă titularului actual al mărcii, în privința căruia se vor produce posibilele efecte ale hotărârii de decădere, astfel încât soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cedente nu este, per se, greșită. Cu toate acestea, deși este corectă argumentarea instanțelor de fond în sensul că în coordonatele situației juridice existente la momentul sesizării instanței, pârâta B. nu avea legitimare procesuală pasivă într-o acțiune în decăderea mărcii al cărei titular nu mai era, constatarea existenței interesului reclamantei în ceea ce privește capătul al doilea al cererii face ca problema legitimării procesuale pasive în privința acțiunii în decădere să necesite o reevaluare. În același context este necesară sublinierea faptului că, astfel cum s-a notat de către instanță și cu ocazia dezbaterilor orale din recurs, cererea de decădere a fost formulată de reclamantă exclusiv în contradictoriu cu pârâta B., iar introducerea în cauză în calitate de pârât a societății titulare a mărcii la data sesizării instanței a fost realizată la data de 19.11.2020 de prima instanță, în temeiul art. 78 C. proc. civ., numai în privința capătului de cerere având ca obiect nulitatea cesiunii încheiate de pârâta inițială cu societatea D.. Prin urmare, cadrul procesual referitor la primul petit a rămas neschimbat, privindu-i doar pe reclamantă și pe pârâta persoană fizică. Înalta Curte consideră că la acest moment procesual excepția lipsei calității procentuale pasive pentru cererea de decădere nu poate să fie tranșată cu caracter definitiv și că ea trebuie să rămână în discuție și să primească un răspuns în funcție de soluția ce va fi pronunțată cu privire la cel de al doilea capăt al cererii, pentru că legitimarea procesuală pasivă a pârâtei pentru decădere depinde de păstrarea sau nu a efectelor contractului de cesiune, dar având în vedere necesitatea reluării judecății cu privire la acesta din urmă, se impune admiterea recursului și în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. pentru primul capăt al cererii. Succesiv examinării cererii privind nulitatea cesiunii, în funcție de rezultatul acestei judecăți, se va relua și soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei chemate pentru capătul de cerere în decădere, după distincțiile ce preced. Fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul în temeiul art. 497 C. proc. civ. și, pentru că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, aceasta atrage aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. De vreme ce reclamanta a cerut prin apelul său anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță potrivit art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., rezultă că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 497 teza I fraza finală, când se impune casarea deciziei și a sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță.