ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 453/2022

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 08.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. IFN, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, a solicitat să se dispună: (1) obligarea pârâtului să plătească suma de 3.529.438 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la destinația sumelor alocate din bugetul Ministerului Economiei, așa cum s-a constatat prin măsura 12 din decizia Curții de Conturi a României nr. 1/14.01.2013, la care se adaugă dobânda legală aferentă; (2) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxa judiciară de timbru, precum și orice alte cheltuieli care ar putea interveni pe parcursul procesului.

La 21.02.2019, pârâtul Ministerul Economiei a depus la dosar întâmpinare, prin care: a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și excepția inadmisibilității acțiunii; a pretins, în subsidiar, în situația în care vor fi respinse excepțiile ridicate, a fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 22.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu și a dispus înaintarea cauzei unui complet specializat în litigii cu profesioniștii din cadrul secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub numărul de dosar x/2018

Prin sentința civilă nr. 3775/2019 din 17.12.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii, respingerea excepției prescripției și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

La 02 aprilie 2021, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. A solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în fond, apel și recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul invocă faptul că decizia a fost dată cu nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 8 și art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864 și art. 481 C. proc. civ., în dezlegarea dată cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție, data cunoașterii pagubei și intervenirea unui caz de întrerupere legală a termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune.

În mod nelegal, instanța ar fi stabilit că admiterea în parte a acțiunii formulate de recurent și anularea în parte a deciziei CCR nr. 1/14.01.2013 atrage incidența prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, întrucât, apreciază recurentul că, atât timp cât decizia contestată s-a aflat în proces de evaluare, din punct de vedere legal, este echitabil ca aceasta să nu își producă efectele asupra celor vizați.

Mai arată că nu se poate considera că trebuia să cunoască paguba chiar de la momentul hotărârii AGA nr. 1/2010, în condițiile în care niciun organ de control, dintre cele abilitate să verifice modul de desfășurare a activității FNGCIMM nu a sesizat, prin actele de control întocmite de-a lungul timpului, vreo încălcare de natura celei invocate de Curtea de Conturi a României, deși putea și trebuia să o facă, dacă erau întrunite condițiile legale.

În concret, arată că adunarea generală a acționarilor, prin reprezentanții săi, a emis o hotărâre care, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, este obligatorie, iar potrivit art. 73 alin. (1) lit. d), administratorii sunt solidar răspunzători față de societate "pentru exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale".

Cu alte cuvinte, arată că hotărârea AGA nr. 1/2010 a fost obligatorie pentru societate și pentru administratorii săi, este publică, a intrat în circuitul civil, a produs consecințe patrimoniale și a beneficiat de prezumția de legalitate și de autenticitate. În speță, dispoziția organului de control, necenzurată de instanța de judecată și fără urmarea pașilor legali necesari pentru continuarea activității societății, ar putea conduce la blocarea activității, fiind evidentă nerespectarea principiului securității raporturilor juridice din cauza unor modificări de viziune asupra legalității unei hotărâri a acționarului FNGCIMM, asupra aplicabilității cărora au existat suficiente temeiuri de îndoială legitimă.

Chiar dacă titularul dreptului la acțiune nu trebuie să rămână pasiv, este firesc ca termenul de prescripție să nu-și continue cursul ori de câte ori survin anumite împrejurări care exclud culpa celui îndreptățit să exercite acțiunea.

Astfel, arată că, în situația în care instanța de fond a apreciat că recurentul a luat cunoștință de existența pagubei și a celor răspunzători la 19.12.2012 (când i-a fost comunicat raportul CCR), iar prin apelul formulat, recurentul a supus controlului instanței faptul că paguba a devenit certă la 26.04.2016 (când a fost admisă în parte acțiunea și anulată, în parte, decizia CCR), instanța de apel nu a fost învestită să aprecieze că, în fapt, termenul de prescripție a început să curgă la 04.11.2010 (când a fost adoptată hotărârea AGA).

Sub un alt aspect, se învederează că, nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 8 și art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864 și a art. 481 C. proc. civ. în dezlegarea dată de instanța de apel cu privire la faptul că trebuia ca recurentul să cunoască paguba și persoana răspunzătoare de prejudiciu la momentul la care s-a adoptat hotărârea AGA nr. 1/2010, constituie o aplicare greșită a normelor de drept material, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autorul căii de atac arată că termenul de prescripție nu putea începe să curgă de la data adoptării hotărârii AGA din 04.11.2010, în condițiile în care la acel moment prejudiciul încă nu exista.

Susține recurentul că instanța de apel a apreciat în mod greșit că în speță sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 19/03.6.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, întrucât în respectiva decizie s-a interpretat aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, apreciază că interpretarea invocată nu poate fi aplicabilă mutatis mutandis în prezenta speță, ce are ca obiect o acțiune în pretenții întemeiată pe art. 998, art. 999 C. civ. de la 1864.

Arată recurentul că, în speță, sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 22/24.06.2019 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în care instanța supremă a stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât la 21 mai 2021 .

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la 22 iunie 2021, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 30 iunie 2021 .

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât ca neîntemeiate.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14.12.2021, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părților, în vederea depunerii unui punct de vedere la raport.

Recurentul a formulat un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, deși recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile legale la care a făcut referire, respectiv art. 8, art. 16 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Decretul nr. 167/1938, au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a formula o argumentație juridică a nelegalității invocate, în sensul de a arăta în ce modalitate au fost interpretate sau aplicate greșit de către instanța de apel, recurentul a reiterat susținerile din apel cu privire la aspectele contestării deciziei curții de conturi, întreruperii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune și ale caracterului incert al prejudiciului, urmărind stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel cu privire la data la care recurentul a cunoscut paguba și persoana responsabilă de prejudiciu, precum și pronunțarea unei soluții în echitate, iar nu în raport cu dispozițiile legale invocate.

Totodată, chiar dacă recurentul face apel la decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 22 din 24.06.2019, critica acestuia vizează, în realitate, aspecte factuale ale cauzei, respectiv determinarea, pe baza administrării probatoriului, a datei la care recurentul a cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă de producerea lui.

Prin urmare, solicitările recurentului vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate. Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situației de fapt fiind atributul instanțelor devolutive.

În ce privește critica privind nesocotirea dispozițiilor art. 481 C. proc. civ., care ar putea atrage incidența cazului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă constată că recurentul nu justifică un interes în susținerea ei, întrucât nu arată vătămarea produsă, în condițiile în care instanța de apel, prin soluția pronunțată, a menținut sentința primei instanțe care a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.

Totodată, reține că și dispozițiile art. 998-999 C. civ. de la 1864 au fost invocate în mod formal, întrucât recurentul nu a dezvoltat nicio critică raportat la acestea.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2022.