ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 443/2022

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub dosar nr. x/2019, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate simulat contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 și să se constate simulat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/11.04.2018, precum și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2018.

În subsidiar, a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 la BNP D., încheiat între B. S.R.L. și E. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2020 a fost unită cu fondul cauzei excepția lipsei de interes a reclamantelor A. S.R.L. și B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.), invocată prin întâmpinare de către pârâta E. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din data de 02.11.2021, instanța a admis în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de către intimații F. și G. și H..

Prin sentința nr. 70/2021 din 19 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) împotriva pârâtei E. S.R.L. S-au respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții G. și H. și intervenienta F.. A fost obligată reclamanta către pârâtă la plata sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) prin care au solicitat admiterea apelului și, în principal anularea hotărârii apelate, deoarece instanța nu a intrat în cercetarea fondului, iar în subsidiar schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Au solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, instanța de apel a respins proba testimonială cu martori solicitată de apelantele reclamante prin cererea de apel, ca fiind inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 1292 C. civ. și ale art. 309 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 544/2021 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, apelul declarat de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. (FOSTĂ C. S.R.L.) a fost respins ca nefondat.

Împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 și a deciziei nr. 544/2021 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declarat recurs reclamanta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), prin administrator judiciar I.., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului în una din următoarele teze:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond și instanța de apel s-au rezumat la analiza cauzei întemeiată pe un probatoriu sumar, fără a administra probele cerute de recurentă și necesare în dovedirea solicitărilor acesteia, aspect care echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Sub acest aspect, arată că, inițial, prima instanță a dispus respingerea probelor solicitate de reclamantă, în mod nelegal, întrucât pentru soluționarea cauzei era necesar a fi administrat un probatoriu complex, cu proba testimonială, în special în ceea ce privește cererea de constatare a nulității actelor.

Ulterior, și instanța de apel ar fi respins în mod nelegal această solicitare în probațiune, întrucât, susține recurenta, instanțele de fond și apel nu au avut în vedere calitatea de profesionist a intimatei, condiție în care, raportat la prevederile art. 309 alin. (2) teza finală C. proc. civ., dovada actului juridic se putea face cu orice mijloc de probă. Cu privire la aceste aspecte învederează că instanța de fond și de apel nu s-au pronunțat în niciun fel.

Recurenta susține că dovada cu martori era admisibilă, în contextul în care a existat atât o imposibilitate materială de a întocmi înscrisul separat pentru dovedirea actului juridic - contract de împrumut, potrivit art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. (deoarece reprezentantul intimatei a refuzat încheierea unui astfel de act, gândind însă mecanismul arătat pe larg în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel), cât și un început de dovadă scrisă cu privire la contractul de împrumut încheiat (a se vedea, în primul rând, mențiunea privind acordarea unui împrumut din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurentă și Distribuție Energie Oltenia S.A., iar, în al doilea rând, mențiunile privind prețurile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare și actele adiționale la acestea ulterior vânzării dintre B. și E.), potrivit art. 309 alin. (4) pct. 2 C. proc. civ.

Se mai susține că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu ar fi motivat soluția de respingere a probei cu martori din perspectiva dovedirii capătului de cerere subsidiar - acțiunea în nulitate.

Probele solicitate au rolul de a lămuri situația de fapt, în concret, contextul încheierii actelor, cu atât mai mult cu cât aspectele la care recurenta susține că face referire, voința părților nedeclarată în actul public (caracterul simulat al contractului de împrumut rezultând din deghizarea acestuia în contractele de vânzare-cumpărare) și lipsa cauzei, nu pot fi dovedite prin alte mijloace de probă.

Având în vedere că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au respins solicitările recurentei sub acest aspect, pronunțarea unor soluții fără administrarea unui probatoriu complet, ar echivala cu necercetarea fondului și lipsa motivării.

În subsidiar, asupra acestor aspecte, în măsura în care instanța de recurs nu va aprecia că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, recurenta solicită să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru ca aceasta să administreze probatoriul complet raportat la solicitările recurentei și problemele de drept care fac obiectul judecății.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile legale privind teoria simulației, respectiv art. 1289-1292 C. civ., cu încălcarea dispozițiilor art. 1266 și 1270 C. civ.

În acest sens, arată că instanța de apel ar fi apreciat greșit că nu sunt îndeplinite condițiile simulației, deoarece nu s-ar fi făcut dovada unei convenții secrete (pag. 12 din hotărâre) prin care să se constate înțelegerea părților privind contractul de împrumut, precum și că dispozițiile art. 1266 C. civ. nu sunt incidente, deoarece termenii utilizați în actul juridic public sunt clari și inteligibili.

Pentru început, recurenta precizează că, între părți au fost încheiate mai multe acte juridice de vânzare-cumpărare simulate, prin care a fost deghizat un împrumut cu dobândă și un mandat oferit de E. către A. S.R.L.

O primă critică subsumată acestui motiv de casare privește faptul că instanța de apel ar fi apreciat greșit, raportat la prevederile art. 1289-1292 C. civ., faptul că, în materia simulației este obligatorie existența unui contraînscris, respectiv a unui act juridic încheiat în scris.

În acest sens, susține că, pentru constatarea simulației nu este necesară existența a două acte juridice în sens material, fiind posibil (soluția îmbrățișată de doctrină și jurisprudență), ca aceasta să fie constatată și în situația în care părțile au încheiat un singur act juridic în formă scrisă, prevederile acestuia fiind însă simulate, în raport de voința reală a părților.

Așadar, consideră că instanța nu trebuia să aibă în vedere inexistența unui al doilea înscris, în contextul în care din probele administrate rezultă că cele trei acte încheiate (a căror simulație o invocă), au fost încheiate în considerarea unei voințe a părților de a deghiza un împrumut cu dobândă. Sub acest aspect, subliniază și faptul că împrumutul este un contract real, care se încheie prin transmiterea bunului (suma de bani), fără a fi necesar un înscris în acest sens.

O a doua critică subsumată acestui motiv de casare privește faptul că instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 1289-1292 C. civ. și ar fi încălcat dispozițiile art. 1266 și art. 1270 C. civ. când a stabilit că nu ar exista dovada convenției secrete, în condițiile în care nu ar rezulta care ar fi termenii acesteia.

Susține că, în ceea ce privește instituția simulației, este suficient ca voința reală a părților să fie distinctă de voința declarată în actul public, fără a fi necesară încheierea unui alt înscris separat. Or, acest aspect ar semnifica tocmai faptul că, în cazul simulației prin procedeul deghizării, atunci când există un singur act juridic în sens material - actul public, nici nu pot rezulta din cuprinsul acestuia elementele determinante ale convenției secrete (tocmai de aceea susține că există necesitatea administrării probei cu martori).

Voința reală a părților de a încheia un contract de împrumut ar fi vizibilă în primul rând în actul încheiat între Distribuție Energie Oltenia și B., în care s-a stipulat în mod expres proveniența sumei achitate de către B., ca fiind de la E.. În lipsa unui debit anterior al E. către B., operațiunea nu ar avea sens decât dacă ar fi existat intenția de creditare din parte E..

În acest context, arată că încheierea actelor juridice subsecvente între B., E. și A. s-a făcut având în vedere voința E. S.R.L. de a securiza împrumutul acordat și de a obține dobânda (nejustificat de mare), prin determinarea unor prețuri mai mari în actele subsecvente.

În continuare, recurenta arată, cu titlu de exemplu, mecanismul operațiunii de revânzare a imobilului către A., prin care E. ar fi urmărit recuperarea sumei împrumutate și a unei dobânzi stabilită în mod nejustificat, având de asemenea garanția că, în cazul în care nu va primi sumele de bani, va redeveni proprietar al imobilului (în urma rezoluțiunii).

Astfel, în speță, pârâta ar fi încercat să eludeze dispozițiile legale privind stabilirea dobânzii pentru obligațiile bănești în raporturile dintre persoane juridice care nu sunt autorizate ca și instituții financiare. Susține că au fost eludate prevederile O.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, prin aceea că s-a acordat un împrumut, cu dobândă, fără ca pârâtă să dețină autorizarea de instituție de credit, precum și cele ale art. 1 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011 referitoare la dobânda remuneratorie și cuantumul acesteia, prin aceea că s-a stabilit un cuantum exorbitant (peste 1.000.000 Euro), pentru o perioadă de doar câteva luni.

În aceste condiții, instanța de apel trebuia să aibă în vedere că existența actului secret rezultă chiar și din actul public, prin considerarea voinței reale a părților la încheierea acestuia, aspecte care au reieșit inclusiv din transcripturile înregistrărilor întâlnirilor dintre părți.

Conchide arătând că intenția părților de a încheia un contract de împrumut a precedat actele juridice încheiate, procedeul vânzării-cumpărării și modificării condițiilor inițiale prin acte adiționale fiind gândit de reprezentantul intimatei tocmai pentru a ascunde această intenție reală. Având în vedere cele expuse, apreciază că instanța de apel trebuia să facă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1289-1292 raportate la art. 1266 și 1270 C. civ., în sensul că părțile au înțeles efectiv să încheie un contract de împrumut și să înlăture efectele vânzării rezultate din actele publice încheiate.

Printr-o a treia critică, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1235 și art. 1238 C. civ. privind lipsa cauzei.

Menționează recurenta că, nu se poate justifica intenția acesteia de a vinde imobilul la un preț identic cu cel de achiziție, decât în sensul deghizării unei alte operațiuni, ceea ce înseamnă că pentru operațiunea de vânzare nu a existat cauză. Nu există niciun scop pentru care ar fi încheiat vânzarea la același preț, fără a obține niciun profit (cu atât mai mult cu cât, ulterior, E. a pretins prețuri mai mari pentru același imobil, fără îmbunătățiri), în contextul în care a achitat și taxele notariale (conform mențiunilor din actul încheiat), așadar ar fi vândut în pierdere.

Arată că instanța ar fi reținut greșit că recurenta ar fi încheiat respectivul act pentru a obține suma de bani de la intimate, evitând pierderea avansului achitat Distribuție Energie Oltenia și suportarea altor costuri generate de neîncheierea contractului de vânzare cumpărare cu această terță societate, deoarece, în această ipoteză s-ar fi încheiat un contract de împrumut în formă scrisă, iar nu un act prin care recurenta să-și diminueze patrimoniul cu o altă sumă de bani (taxele notariale) și să piardă proprietatea asupra bunului.

Instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile legale referitoare la lipsa cauzei la situația concretă dedusă judecății și să aibă în vedere că pierderea suferită prin încheierea actului lipsit de cauză (contractul de vânzare cumpărare prin care recurenta a transmis proprietatea către E. S.R.L.) era cu mult mai însemnată decât potențiala pierdere la care a făcut referire instanța, cu atât mai mult cu cât susține că nu rezultă din nicio probă administrată aspectele reținute de instanță.

În sprijinul corectei aplicări a dispozițiilor legale privind lipsa cauzei, consideră că nu este lipsit de relevanță faptul că încheierea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/09.10.2017 s-a făcut efectiv între E., în calitate de cumpărător și B. S.R.L., prin mandatar concubina administratorului E. S.R.L., în calitate de vânzător, la un preț egal cu cel la care imobilul fusese achiziționat câteva zile anterior. Acordarea mandatului pentru vânzare s-a făcut în aceeași zi în care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare între B. și Distribuție Energie Oltenia, la solicitarea împrumutătorului E., impunându-sc ca vânzarea să se facă la același preț ca și cel pentru care se făcuse cumpărarea de la Distribuție Energie Oltenia.

În concluzie, susține că actul juridic este lipsit de cauză, conform art. 1235 și 1238 C. civ., odată ce nu există un scop urmărit de B. S.R.L. la încheierea sa, singurul efect fiind transmiterea dreptului de proprietate către E. S.R.L.

Recursul a fost comunicat intimaților la 10.12.2021, 13.12.2021 și 14.12.2021, însă niciunul dintre aceștia nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul formulat, în temeiul criticilor formulate și a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța de recurs precizează că, în cadrul acestei căi de atac se verifică doar conformitatea deciziei atacate cu normele de drept aplicabile, aspectele care vizează stabilirea situației de fapt în urma administrării unui probatoriu adecvat fiind atributul instanțelor devolutive.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

În acest context, prin memoriul de recurs se susține că, la termenul din 21.09.2021, instanța de apel ar fi respins în mod nelegal administrarea probei cu martori, fiind încălcate dispozițiile art. 309 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.

Critica astfel formulată, poate fi subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța supremă reține că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea ca simulat a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 la BNP D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător și E. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul din Craiova, str. x, iar în subsidiar, constatarea nulității aceluiași contract, pentru lipsa cauzei.

Potrivit art. 1292 C. civ., "dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".

Instanța de recurs reține că, potrivit art. 309 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., se poate face dovada cu martori, contra unui profesionist, a oricărui act juridic, indiferent de valoarea lui, dacă a fost făcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale, în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisă.

În consecință, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 309 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., este admisibilă dovada cu martori contra unui profesionist, însă actul juridic ce se dorește a fi dovedit trebuie să fie făcut în exercițiul activității profesionale curente a profesionistului.

Or, în cauză, recurenta nici nu a susținut și nici nu a dovedit că intimata E. S.R.L. avea ca și obiect de activitate achiziția de imobile, astfel că tranzacționarea unui activ imobiliar apare ca un act izolat, efectuat în afara desfășurării activității curente.

Nefiind îndeplinită condiția primordială, a existenței unui înscris întocmit în exercițiul activității profesionale a intimatei-pârâte, este de prisos analizarea celorlalte condiții prevăzute de art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., aplicabile în cazul în care legea cere forma scrisă a unui act juridic, criticile recurentei fiind nefondate din acest punct de vedere.

Cauza reprezintă o condiție esențială pentru valabilitatea contractului, astfel că, în cauză, rațiunile pentru care dovada cu martori este inadmisibilă contra unui profesionist înfățișate în considerentele anterioare, justifică și respingerea probei cu martori pentru dovedirea lipsei cauzei contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. și E. S.R.L., încheierea din 21.09.2021 fiind la adăpost de orice critici din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce privește criticile subsumate de recurentă punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că dispozițiile art. 1289-1292, art. 1266 și art. 1268 C. civ. au fost invocate formal, întrucât, în realitate, recurenta nu critică modul de aplicare a respectivelor norme de drept material, ci urmărește stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele anterioare, cu privire la dovada caracterului simulat și existența unei cauze a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.10.2017 la BNP D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzător și E. S.R.L., în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul din Craiova, str. x.

Argumentele recurentei aduse în sprijinul acestui motiv de recurs se cantonează în jurul reaprecierii probatoriului cu înscrisuri administrat în fața instanței de apel, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/09.10.2017, contractul încheiat între Distribuție Energie Oltenia și B. și actele juridice subsecvente, din a căror interpretare coroborată a clauzelor ar trebui să rezulte, conform susținerilor recurentei, voința reală a părților la momentul semnării respectivelor acte juridice, anume aceea de a încheia, în realitate, un contract de împrumut.

Totodată, deși invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1235 și art. 1238 C. civ., în realitate, recurenta-reclamantă își manifestă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul, în opinia recurentei considerentele instanței privind scopul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare contestat nefiind susținute de nicio probă.

Recurenta reiterează criticile din apel, referitoare la lipsa cauzei convenției de vânzare-cumpărare, precizând că neîndeplinirea condiției de validitate a cauzei rezultă din împrejurarea că înstrăinarea bunului s-a făcut la prețul la care a fost cumpărat și, astfel, nu există niciun folos sau avantaj din operațiunea de vânzare.

Or, aceste critici vizează aspecte factuale ale cauzei, care nu pot face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, în care se urmărește, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că încheierea și decizia recurate nu sunt susceptibile de a fi cenzurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), prin administrator judiciar I.., împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 și a deciziei nr. 544/2021 din 28 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2022.