ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2019/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 septembrie 2018 pe rolul Tribunalului Gorj, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe: B., reprezentată prin administrator C., administrator judiciar al S.C. D. S.R.L. și pe E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenită vânzarea - cumpărarea bunului conform promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare din data de 30.05.2008 încheiată între S.C. D. S.R.L. și A. și a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.

Prin sentința nr. 63/2019 din 21 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu. S-a respins pentru autoritate de lucru judecat acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții E. și B., în calitate de administrator judiciar pentru debitoarea S.C. D. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

După o scurtă prezentarea a situației de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susține, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

În acest context, recurenta arată că instanța a respins ca nefondat apelul, menținând hotărârea instanței de fond care a analizat cauza în funcție de excepția autorității de lucru judecat, deși a reținut printre considerente faptul că în prezenta cauză nu era aplicabilă autoritatea de lucru judecat, ci efectele puterii de lucru judecat. Or, o astfel de motivare, apreciază recurenta-reclamantă, vine în contradicție cu art. 425 C. proc. civ., aflându-ne în prezența unei motivări contradictorii.

În opinia recurentei, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale procedurale, neînțelegând să analizeze cauza raportat la motivele reținute de către instanța de fond, respectiv incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat.

Pentru a opera excepția autorității de lucru judecat (ca excepție procesuală de fond, absolută și peremptorie) trebuie întrunită condiția triplei identități de elemente ale cererii de chemare în judecată: părți, obiect și cauză, identitate cerută cumulativ, așa încât dacă una singură dintre aceste cerințe nu este întrunită, automat nu va opera autoritatea de lucru judecat.

Astfel, pentru a se putea reține identitatea de părți - respectiv autoritatea de lucru judecat, este necesar că părțile să figureze în ambele cereri fie în calitate de titular de drepturi, fie în calitate de obligat în raportul juridic dedus judecății, indiferent după cum persoana respectivă participă la judecată personal sau prin reprezentant.

Instanța de apel, susține recurenta, în mod eronat a apreciat faptul că a intrat în autoritatea de lucru judecat atât dispozitivul, cât și considerentele sentinței civile nr. 22/2018 pronunțată de Tribunalul Gorj în cadrul dosarului nr. x/2018, fără a se ține cont de considerentele hotărârii instanței de apel care, cu ocazia judecării apelului declarat împotriva sentinței civile anterior menționate, a reținut faptul că numitul E. nu a avut calitate procesuală activă, motiv pentru care acesta nu era un titular al vreunor drepturi în cadrul litigiului dedus judecății în dosarul nr. x/2018. Or, având în vedere faptul că, pentru a se reține identitatea de părți, este nevoie ca persoana care stă în judecată să fie titulara unor drepturi, nu se poate considera că instanța de apel, prin decizia nr. 997/2019 a procedat în mod corect prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, de vreme ce chiar o altă instanța judecătorească a concluzionat faptul că reclamantul din dosarul nr. x/2018, E., nu avea calitate procesuală activă.

Consideră că se impune și precizarea faptului că în prezenta cauză nu sunt incidente nici dispozițiile referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat privește partea care a câștigat procesul și se referă la faptul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului.

Or, ipoteza căreia i se aplică instituția puterii de lucru judecat nu se regăsește în prezenta cauză întrucât prin respingerea cererii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de contract nu i se creează părții câștigătoare un drept subiectiv efectiv, ci instanța, analizând situația de fapt dedusă judecații, verifică îndeplinirea condițiilor procedurale necesare pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract, raportat la dispozițiile art. 1669 C. civ., și nu efectuează un control de fond asupra unei situații juridice. Prin urmare, în astfel de situații, instanța vine să analizeze doar dacă sunt îndeplinite formalitățile procedurale ce permit părții care și-a executat obligațiile contractuale să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, și nu să efectueze un control în urma căruia să stabilească existența unui drept.

Astfel, dacă la un moment dat instanța de judecată apreciază că nu este îndeplinită condiția existenței unui refuz nejustificat al unei părți de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, acest lucru nu înseamnă că această decizie se impune și într-un eventual litigiu ulterior în care ar fi îndeplinită condiția existenței unui refuz nejustificat, invocându-se incidența dispozițiilor referitoare la puterea de lucru judecat. Prin urmare, dacă la un moment dat instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile formale necesare pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, acest fapt nu înseamnă, în mod automat, că pe viitor nu s-ar mai putea pune în discuție o nouă cerere de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă părțile respectă termenul de 6 luni prevăzut de lege și sunt îndeplinite condițiile formale impuse de art. 1669 C. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 7 aprilie 2021, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 6 octombrie 2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate de intimata-pârâtă B. lichidator judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Se impune precizarea faptului că, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Înalta Curte reține în acest sens că principiul autorității de lucru judecat, căruia în mod corect i-a dat eficiență instanța de apel, interzice readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând motivele pentru care a menținut soluția privind admiterea excepției autorității de lucru judecat, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Contrar susținerilor recurentei, argumentat și legal motivat, instanța de apel a reținut cu justețe că, în speță, nu se pune problema efectului negativ al autorității de lucru judecat, care interzice un nou litigiu între aceleași părți, având aceleași calități, cu același obiect și aceeași cauză, nefiind, prin urmare, necesară întrunirea condiției triplei identități între cele două litigii, ci efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, care asigură, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între soluțiile și considerentele hotărârilor judecătorești.

Astfel, constatările făcute în cauzele anterioare cu privire la raporturile juridice dintre părți nu pot fi ignorate și nici contrazise, astfel încât cele tranșate jurisdicțional se impun în judecata ulterioară fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanță de a stabili în mod diferit față de instanța anterioară.

În litigiul dedus judecății, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții E. și pârâții B., în calitate de administrator judiciar al societății S.C. D. S.R.L., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, în raport de promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 30.05.2008, părți contractante S.C. D. S.R.L. și A., având ca obiect un teren intravilan în suprafață de 81.665,10 mp curți construcții împreună cu bunurile amplasate pe acesta, prețul vânzării fiind 340.000 RON.

În cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, reclamantul E. a chemat în judecată pe pârâții B., în calitate de administrator judiciar al societății S.C. D. S.R.L. și A., pentru a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, în raport de promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare prin care S.C. D. S.R.L. a vândut către A. un teren intravilan în suprafața de 81665,10 mp curți construcții împreună cu bunurile amplasate pe acesta, prețul vânzării fiind 340.000 RON. În dosarul nr. x/2017 s-a pronunțat sentința nr. 22 din 19 februarie 2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 946/2018 a Curții de Apel Craiova. Prin această sentință a fost respinsă ca nefondată cererea având ca obiect constatarea intervenirii vânzării cumpărării.

Este de necontestat că în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părțile prezentului proces, fără posibilitatea de a se statua diferit, astfel că se pune problema menținerii unei consecvențe în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre anterioară să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre ulterioară.

Acțiunea promovată de reclamantul E. în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca nefondată, atât cu motivarea că terenul care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare făcea obiectul unei ipoteci de rangul II în favoarea F. S.A., situație de fapt ce se pretinde a fi modificată în prezent, dar și cu motivarea că antecontractul a fost semnat atât la vânzător, cât și la cumpărător de aceeași persoană, și anume reclamantul E..

Totodată, s-a mai reținut că reclamantul nu a dovedit că promitenta cumpărătoare A. ar fi refuzat să se prezinte la notariat în vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, doar în această ipoteză justificându-se intervenția instanței pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, considerente care își păstrează valabilitatea și în prezent.

Prin urmare, în mod legal instanța de prim control judiciar a reținut că au intrat în puterea lucrului judecat atât dispozitivul, cât și considerentele sentinței nr. 22 din 19 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia nr. 946/2018 din 18 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, fiind nefondate criticile recurentei vizând greșita soluționare de către instanța de apel a autorității de lucru judecat.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că, deși recurenta a invocat incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că argumentele acestora vizează, în realitate, exclusiv reținerea greșită de către instanță a autorității de lucru judecat, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de procedură (art. 430-432 C. proc. civ.), ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488, însă, astfel cum s-a arătat, și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanța a dat o corectă eficiență normelor procedurale incidente speței.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, menținând hoărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 997/2019 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2021.