ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, s-au invocat art. 608 alin. (1) lit. c) și art. 612 C. proc. civ., O.U.G. nr. 84/2003, O.U.G. nr. 55/2016 și O.U.G. nr. 34/2006.

Pârâta, Asocierea A. S.R.L., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal, solicitând trimiterea cauzei la secția civilă, excepția netimbrării, solicitând anularea acțiunii ca netimbrată, excepția inadmisibilității, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, a solicitat respingere acțiunii, ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 613 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 06.11.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Curții de Apel București. Astfel, cauza a fost trimisă spre repartizare unui complet din cadrul secției a III-a Civilă din cadrul Curții de Apel București la data de 05.04.2021.

Prin încheierea din data de 09.04.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției a III-a Civilă, iar dosarul a fost trimis Curții de Apel București. În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VI-a Civile a Curții de Apel București la data de 26.05.2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 95 din data de 15.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția inadmisibilității și, în consecință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R. S.A., împotriva sentinței parțiale pronunțate în dosarul nr. x în data de 16.04.2020 de către ICC - Internațional Court Of Arbitration, în contradictoriu pârâta Asocierea A. S.R.L. prin Lider de Asociere A..

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 576 și 579 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că, deși în cadrul dosarului arbitral a fost invocată excepția necompetenței Curții de Arbitraj Internațional -ICC, s-au aplicat, din punct de vedere procedural, Regulile de arbitraj ale Camerei de Comerț Internațional intrate în vigoare la data de 1 martie 2017. Fundamentându-și soluția pe regulile ICC aplicabile la data de 16 aprilie 2020, Tribunalul Arbitral a pronunțat o sentință parțială cu privire la competența sa, iar nu o încheiere, astfel cum eronat a reținut Curtea de Apel București. Prin urmare, dispozițiile art. 579 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, arbitrajul fiind guvernat din punct de vedere procedural de Regulile ICC în vigoare la data începerii arbitrajului, astfel că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea acestor norme procedurale. Mai mult, litigiul este unul de arbitraj internațional, astfel că, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. art. 1119, art. 1121 alin. (1) și (4) din care rezultă că, fiind pronunțată o sentință parțială aceasta poate fi desființată prin acțiune în anulare formulată potrivit Titlului V, art. 698 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepție pe care nu a mai susținut-o, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură instituite de art. 576 alin. (1) si (2), art. 579 alin. (2), art. 619 alin. (3), art. 1.119 alin. (1) si art. 1.121 alin. (1) si (4) din C. proc. civ.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, se reține că prin sentința parțială din data de 16.04.2020 pronunțată în dosarul nr. x de către ICC - International Court of Arbitration, s-a decis că această instanță are competența necesară să soluționeze disputa părților în conformitate cu Regulile CCI, reținându-se că sintagma din Anexa la Ofertă desemnează această instanță ca instituție competentă să administreze procedura arbitrală.

În ceea ce privește procedura după care se desfășoară litigiul, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit convenției arbitrale încheiate între părți (sub-clauza 1.4 din anexa la ofertă), s-a stabilit că locul arbitrajului este București, România și că legea aplicabilă este legea română, motiv pentru care instanța a stabilit că, inclusiv sub aspectul căilor de atac, procedura este circumscrisă Regulilor ICC și normelor procedurale române, fiind aplicabile disp. art. 579 C. proc. civ., potrivit cărora, "la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, tribunalul arbitral își verifică propria sa competență de a soluționa litigiul. 2) Dacă tribunalul arbitral hotărăște că este competent, consemnează acest lucru într-o încheiere, care se poate desființa numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608."

Recurenta a susținut că instanța arbitrală a pronunțat o sentință și nu o încheiere, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 1191 alin. (1) și art. 1121 alin. (1) și (4) C. proc. civ., acțiunea în anulare fiind admisibilă, astfel că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că, pentru determinarea existenței căii de atac, nu are importanță denumirea hotărârii atacate și că relevant este faptul că prin hotărârea arbitrală pronunțată în cauză a fost soluționată excepția de necompetență.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât, pe de o parte legea română de drept procedural este aplicabilă litigiului, astfel că procedura soluționării acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, cu care instanța fost învestită, este cea reglementată de C. proc. civ., iar instituția arbitrală, cu ocazia soluționării litigiului dedus în fața sa, este cea care aplică Regulile CCI, în soluționarea excepției necompetenței. Prin urmare, corect a reținut Curtea de Apel București, că sunt excluse domeniului de reglementare convențională aspectele referitoare la controlul hotărârii arbitrale de către instanță.

De altfel, art. 1191 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1121 alin. (1) și (4) C. proc. civ., invocate de recurentă, stabilesc că tribunalul arbitral statuează asupra propriei competențe și că poate pronunța hotărâri parțiale, însă nu rezultă din aceste dispoziții legale că o astfel de hotărâre poate fi atacată separat de hotărârea arbitrală ce poate fi atacată în condițiile art. 608 C. proc. civ. Dimpotrivă, potrivit art. 1121 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că hotărârea arbitrală este executorie și obligatorie de la comunicarea sa părților și poate fi atacată numai cu acțiune în anulare pentru motivele și în regimul stabilite în cartea a IV-a, care se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 1115 alin. (1) din C. proc. civ., părțile pot stabili procedura arbitrală direct sau prin referire la regulamentul unei instituții de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor, însă aceasta nu echivalează cu posibilitatea de a determina și regulile de procedură aplicabile acțiunii în anulare, care este reglementată de C. proc. civ.. Regulile de procedură arbitrală sunt aplicabile doar în fața tribunalului arbitral și până la momentul în care acesta pronunță hotărârea arbitrală.

În ceea ce privește controlul hotărârilor arbitrale, sunt aplicabile regulile de procedură de la locul pe care părțile l-au ales în contract, în speță, București- Romania. Stabilirea locului arbitrajului în Romania de către părți are ca efect faptul că instanța de judecată învestită cu soluționarea unei acțiuni în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale va soluționa cererea în conformitate cu C. proc. civ., iar nu în conformitate cu Regulamentul ICC, cum eronat susține recurenta, hotărârea putând fi atacată numai cu acțiune în anulare pentru motivele stabilite în cartea a IV-a, care se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 1111 alin. (2) C. proc. civ. atunci când locul arbitrajului este în România sunt aplicabile dispozițiile Capitolului I, Titlul IV C. proc. civ. iar potrivit art. 1123 din același act normativ, dispozițiile cărții a IV-a din C. proc. civ.

Așadar, regimul juridic al căilor de atac împotriva hotărârilor arbitrale este reglementat imperativ de C. proc. civ., părțile neputând deroga de la dispozițiile sale.

În cauză, întrucât prin sentința parțială din data de 16.04.2020 pronunțată de către ICC - International Court of Arbitration, s-a decis că această instanță are competența necesară să soluționeze disputa părților în conformitate cu Regulile CCI, devin aplicabile dispozițiile art. 579 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora o astfel de hotărâre se poate desființa numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608 C. proc. civ.

Prin urmare, în mod corect a stabilit Curtea de Apel București că este inadmisibilă acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Împrejurarea că hotărârea atacată a fost denumită sentință și nu încheiere nu prezintă relevanță în ceea ce privește calea de atac ce poate fi promovată împotriva acestei hotărâri și nici motivele pentru care se poate cere anularea cesteia, desființarea hotărârii arbitrale putând avea loc numai pe calea acțiunii în anulare, pentru motive expres și limitativ prevăzute în art. 608 C. proc. civ., dispoziții cu caracter imperativ, de ordine publică în dreptul român.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel București că, pe cale separată, pot fi atacate numai încheierile de ședință prevăzute de art. 594 C. proc. civ., printre care nu se regăsește și hotărârea a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Față de aceste prevederi exprese care nu permit atacarea separată a hotărârii de stabilire a competenței instanței arbitrale, aceasta putând fi desființată numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608 C. proc. civ., se constată că în mod judicios a stabilit Curtea de Apel București că un astfel de demers este inadmisibil, în cauză fiind interpretate în mod corect normele de procedură în materia arbitrajului.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 95 din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei civile nr. 95 din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.